Archive for the ‘zilnice’ Category
Probabil că vă daţi seama despre ce o să fie vorba în postul ăsta. Dacă nu, vă luminez eu: există sau nu dragoste la prima vedere?
Eu una nu cred. Nu cred că te poţi îndrăgosti din prima de o persoană despre care nu ştii absolut nimic. Că este acea atracţie între voi…da! Asta o cred, dar dragoste? Să fim serioşi.
Nu ai cum să ştii că vei rămâne cu acea persoană pe veci…la urma urmelor există 50% şanse ca relaţia să nu funcţioneze nici după ce v-aţi cunoscut cât de cât mai bine.
Eu sunt genul care se îngrăgosteşte de oricine…şi aşa cum mă îndrăgostesc aşa îmi şi trece. Fără ruşine. Nu sunt genul de om care să se implice în totalitate într-o relaţie. Sau poate nu mai sunt…eram…cândva…mi-a cam trecut acum :))
Cred că este mult mai simplu să ne ascultăm inima decât raţiunea şi tocmai din acest motiv credem în existenţa dragostei de la prima privire.
Este mult mai simplu să spui: am preferat să îmi ascult inima decât creierul. Şi ştiţi de ce? Pentru că niciodată nu o să auziţi pe cineva să spună: s-a jucat cu mintea mea…NU! O să spună: s-a jucat cu inima mea. Devenim nişte victime şi încercăm să îl arătăm cu degetul pe celălalt. De ce? De ce nu suntem conştienţi că o parte din vină ne aparţine.
Uitaţi! Vă dau un exemplu: când m-am îndrăgostit prima dată am făcut o greşeală enormă: am fugit eu la el…când ştiam că oricum relaţia este ca şi compromisă. De ce? Pentru că ştiam după aia că oricum o să îl găsesc vinovat pentru ce mi-a făcut.
Cine a fost cu adevărat vinovatul? EU! De ce? Pentru că am lăsat garda jos. Pentru că mi-am lăsat orgoliul în Bucureşti în timp ce eu fugeam la Galaţi după el.
Aşa fac multe fete. Şi apoi se plâng că de ce aşa şi de ce pe dincolo.
Dragele mele să vă dau un sfat: nu e singurul bărbat de pe planetă şi sunt sigură că o să daţi peste altul de 1000 de ori mai bun.
DAAA!!!Ştiuuu!! Dragoste la prima vedere :-@ Dar sincer acum…ia gândiţi cu creierul şi nu cu inima să vedeţi voi cum începeţi să îi găsiţi defecte, să găsiţi în el lucruri care nu vă plac, care vă deranjează chiar prea mult.
Nu el este Prinţul de pe un cal alb la care vă gândeaţi când eraţi mici.
Dragostea la prima vedere nu are niciodată rezultate prea bune pentru CORASONUL vostru…
Posted in esenta, infectii ale societatii, mistere, noi doi, reguli, romantism, zilnice | No Comments »
Aseară am fost la Teatrul Act, piesa “Netotu”- piesă recomandată de o colegă de facultate.
Ce impresie mi-a lăsat?
Ghimpel, prostul satului -interpretat de Marius Damian a fost mai mult decât genial! Pentru prima dată am stat ca pe ace la o piesă.
Spectacolul este o adaptare dramatică realizată de regizorul Cristian Juncu după texte de Isaac Bashevis Singer (Ghimpel Netotul) şi Jean Claude Carriere, iar interpretarea îi aparţine lui Marius Damian.
“Netotu'” prezintă viaţa dintr-o comunitate evreiască văzută prin ochii prostului satului, memorabil jucat de câştigătorul din 2004 al Marelui Premiu al Galei Tânărului Actor de la Mangalia.
Un spectacol despre nedreptate, Dumnezeu, dragoste şi inocenţă.
Un “unu la unu” cu spectatorul, care emoţionează cu mijloace extrem de simple şi sincere.
Este prima dată când am mers la ceainăria de la teatrul Act şi mai mult ca sigur că nu va fi şi ultima. Atmosfera este minunată, îşi induce o stare de relaxare deplină. Este ca o altă lume, o lume în care scapi de grijile cotidiene, de zgomotul uneori enervant al Bucureştiului. Acolo domnesc numai aromele ceaiurilor care parcă îţi trezesc simţurile. Muzica şi decorul sunt ultimele care întregesc acest mic univers numit : Teatrul Act.
Abia aştept să mai trag o fugă să comand un ceai şi să savurez o piesă minunată…
P.S: am uitat de prăjiturele…sunt minunate!!Ca la mama acasă!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GeILGX3nN0U]
Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…
Altă viaţă oameni buni! Să te trezeşti la 2 fără ceva…
Am deschis aşaaaa…timid ochii, mi-am deschis şi mail-ul…străinul îmi scrisese :”>
Am zâmbit m-am apucat să citesc presa online… E PLICTISITOAREE!!!Bătăi, crime, infracţiuni …bla bla bla, DAAARR!
Am găsit un articol care m-a făcut să râd pe burtă.
6 Lucruri care îi sperie pe bărbaţi
Ideea este că prezintă relaţia pe la începuturi.
La un moment dat spune: să nu îţi vorbeşti de rău ex-ul… păăăăiii!!BUN!!!Okey! Nu zic nimic de el, dar dacă exul s-a hotărât după o relaţie de lungă durată să mă înşele…ce ar trebui să îi spun viitorului? Că nu îi plăcea monogamia? Sau să îl mint? Că doar nu este bine să îl vorbeşti pe ex de rău…Deşi cum mă ştiu pe mine una m-ar cam lua gura pe dinainte şi i-aş spune ceva de genul: A considerat că “sămânţa” lui era prea bună ca să o păstreze numai pentru mine.
Uneori sfaturile de genul ăsta mi se par chiar…penale. De ce? Pentru că nu au nicio legătură cu realitatea. Când eram mai mică citeam despre sex, sărut şi altele de pe acelaşi domeniu…dragii mei…una e practica şi alta e teoria.
Nu mai ştiu prin ce revistă citeam de cum descria o tipă prima ei experienţă: cu flori, lumânărele…ce drăăăguuuuţ!!!! Ca în filmele tipic americane, alea mai de proastă calitate..căăăă la urma urmelor slabe şanse să mai apuci să te duci să cumperi flori şi lumânărele când te apucă.
EEEHHH!!! Asta cred că este marea mea problemă stau uneori exagerat de prost la capitolul romantism. Cum este acum. Ce văd eu în romantism? O formă mai chinuită de vrăjeală. Îi cumperi flori pentru că ştii că o să o impresioneză şi că vei gusta din mărul/para/pepenele interzis [după preferinţe].
În fine!
La urma urmelor ce ştiu eu,nu?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gLvK5nKbo6w]
If there’s a prize for rotten judgement
I guess I’ve already won that
No man is worth the aggravation
That’s ancient history, been there, done that!
Who’d’ya think you’re kiddin’
He’s the Earth and heaven to you
Try to keep it hidden
Honey, we can see right through you
Girl, ya can’t conceal it
We know how ya feel and
Who you’re thinking of
No chance, no way
I won’t say it, no, no
You swoon, you sigh
why deny it, uh-oh
It’s too cliche
I won’t say I’m in love
I thought my heart had learned its lesson
It feels so good when you start out
My head is screaming get a grip, girl
Unless you’re dying to cry your heart out
Oh
You keep on denying
Who you are and how you’re feeling
Baby, we’re not buying
Hon, we saw ya hit the ceiling
Face it like a grown-up
When ya gonna own up
That ya got, got, got it bad
No chance, now way
I won’t say it, no, no
Give up, give in
Check the grin you’re in love
This scene won’t play,
I won’t say I’m in love
You’re doin flips read our lips
You’re in love
You’re way off base
I won’t say it
Get off my case
I won’t say it
Girl, don’t be proud
It’s O.K. you’re in love
Oh
At least out loud,
I won’t say I’m in love
Pe la vreo 11 noaptea mă sună un/o cretin/ă cu număr ascuns. Chioară de somn încerc să vorbesc cu el/ea…desigur că închide telefonul. Îi zic ceva de dulce şi încerc să adorm. Ciuciu somn! Mă bag la un film…poate poate adorm. Aţipesc, dar după vreo 5 minute fac ochii cât cepele. Vroiam să beau apă, daaar desigur că nu mai aveam apă în cameră. Mi se face şi mai sete. Mi-e lene să mă dau jos din pat, să mă duc până la bucătărie să iau nişte apă…mi-e leneeeeeeeeeeeeeeeeeee. Dar deja simt cum creieraşul meu se deshidratează…
Am adormit pe la 2…mai mult m-am învârtit prin pat decât să dorm. M-am trezit cu cearcane până la gură, înjurând, ăn gând, acel necunoscut care mi-a dat telefon şi mi-a distrus somnul, dar şi visele “minunate” pe care le-am avut. Sper să pot dormi la prânz ca să nu fiu morăcănoasă toată ziua.
Apropos: Bună dimineaţa!
Eram la metrou şi văd pe minunatele ecrane de la ZOOM o ştire care m-a lăsat mască: La Oradea nu ştiu ce preot a fost de acord, contra sumei de 150 de lei să oficializeze o căsătorie între 2 homosexuali.
Pe mine m-a cam şocat ştirea asta. Păi parcă biserica era împotriva lor şi împotriva căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex. Acum fie sunt eu prea debusolată, fie cei de la biserică sunt cam…ipocriţi. Adică… stai să înţeleg: nu îi accepţi, dar eşti de acord să îi căsătoreşti contra unei sume de bani…În lumea mea asta se numeşte ipocrizie pe faţă.
Păi voi ţipaţi în stânga şi în dreapta că vai domnule că nenea de sus a lăsat femeia şi bărbatul , nu bărbatul şi bărbatul sau femeia şi femeia, dar îi căsătoriţi…
Nu am nimic cu ei, doamne fereşte! Nu vreau să se înţeleagă greşit acest post, dar pur şi simplu pe mine mă depăşeşte chestia asta…la modul cel mai nesimţit…
Poate există cineva care să mă poată ajuta..
Azi m-am decis: îmi schimb viaţa! Nu mă mai plâng şi nu mai sunt copilul ăla alintat şi râzgâiat!
De unde mi-a venit minunata idee?
M-am plimbat cam 2 ore prin ninsoare- pentru cei care ştiu Bucureştiul: De la Unirii până în Piaţa Victoriei…pe jos, ascultând melodia asta:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zY8qQNqzShs] – dublu click pe ea că nu vrea altfel…nu ştiu de ce. Mâine o să îl stresez pe D3m3nţial poate ştie el.
Cândva promisesem să nu mă mai plâng pentru toate nimicurile pentru că nu merită.
Azi asta am făcut! Mi-am pus în ordine ideile, m-am gândit ce vreau să fac, unde vreau să ajung, mi-am planificat, în gând viitorul…şi am de gând să mă ţin de el!
Nu vreau să mai fiu fata aia plângăcioasă…ce peştii lui Ştefan cel Mare doar nu eram aşa până acum. Nu este sfârşitul lumii că nu mai suntem împreună…
În fine!
Azi chiar a fost o zi a schimbărilor…şi mă simt chiar bine.
P.s: Duminică mă duc la teatru …ABIA AŞTEPT!
Toată lumea…sau aproape toată lumea ştie cât sunt de friguroasă, daaar îmi place enorm de mult zăpada. Pentru mine iarna ideală ar fi zăpadă şi 40 de grade temperatura, dar din păcate nu se poate una ca asta. Aşa că vreau, nu vreau trebuie să suport temperaturile foaaaarte scăzute.
În fine!
Nu despre asta vroiam să vă vorbesc, ci despre experienţa pe care am avut-o de dimineaţă. Mă trezesc pe la vreo 7 să văd ce e cu gălăgia de prin casă. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, mă uit pe geam…şi aşa am făcut şi de astă dată…numai că acum am avut un şoc când am văzut în ce hal ningea. Cu fulgi imenşi şi deşi. Am zis că nu e adevărat. Cum este posibil aşa ceva? Chiar nu este corect!!!Adică am tremurat suficient de mult când am fost la Cluj. De ce trebuie să mai sufăr şi acum?
Acum este vreo 12 şi încă mai ninge. S-a depus ceva pe jos, dar…nu suficient, dar suficient cât să fie fleoşcăială când o să se topească.
Sper să nu mă trezesc mâine că o să am zăpada până la genunchi…deşi nu ar fi o problemă…la cei 1.50 m ai mei…
Totuşi este plăcut că o să avem şi noi o iarnă …aproape de MARTIE!!!
În ultima vreme toate îmi merg ca dracu. Certurile tot mai dese cu ai mei, despărţirea, şcoala care mai mult stă decât merge. În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un chef “nebun” de viaţă.
Nu mai ies în oraş, nu mă mai dau jos din pat…nu mai fac absolut nimic. Cu greu reuşesc să schiţez un zâmbet cretin, fals. Copiii de la centru mă sună şi mă întreabă când mai vin …şi mereu le dau acelaşi răspuns sec: când o să am timp. Am timp liber, prea mult chiar…dar mă simt inutilă, incapabilă să fac ceva.
Am jurat să nu mai beau…azi am cedat…pur şi simplu am cedat. Măcar acum să uit toate câcaturile prin care trec.
Prietenii mă invită la o cafea, la o petrecere…le răspund la fel: nu am bani, deşi portofelul stă neatins. Moralul îmi este la pământ. Azi aş fi fost în oraş cu el, sărbătorind…acum sărbătoresc încă o lună de singurătate.
Mi-a spus să îmi continui viaşa fără el…şi primul impuls a fost să îi spun că am pe altcineva…nu m-ar fi crezut. Am înghiţit în sec şi i-am zis: Sper să mori!
Acum am un pahar cu lichior de ciocolată în faţă…îl beau printre lacrimi.
Azi se mai fac şi 2 ani şi 2 luni de când au îngropat-o…au îngropat-o de ziua mea…făceam 21 de ani. Prietenii mă sunau să îmi spună “La mulţi ani!” şi eu plângeam…şi le respingeam apelurile.
Nu mai simt nimic acum…psihic dunt demoralizată…complet. Mary a încercat să mă facă să zâmbesc…măcar un pic. Nu pot. Mi-a zis că viaţa e de câcat…şi îi dau dreptate…măcar pentru ea să fiu mai puternică…măcar pentru mine.
Nu mai ştiu să maschez ceea ce simt…nici măcar zâmbetul ăsta cretin nu mă mai ajută.
Nu ştiu unde se duce viaţa mea…nu ştiu ce o să se aleagă de ea…momentan este goală…lipsită de multe…
Şi ciudat este că începe să se obişnuiască aşa.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=URvC-7lcrvI]