Nietzsche a murit

Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…

No Responses to “Adopţia- diferenţa dintre noi şi animale”