Archive for the ‘romantism’ Category

Acum ceva vreme am ieşit în oraş cu un tip. Read the rest of this entry »

Recunosc cu mâna pe inimă că sunt puţin cam foarte plictisită şi lipsită de inspiraţie la capitolul blog. Nu îmi găsesc explicaţia. Sper să nu fie nimic grav :))
În ultima vreme m-au tot cuprins diferite sentimente…sau hai să le spunem stări…sună mult mai bine, cel puţin pentru urechiuşele mele. Pe de o parte sunt exagerat de nervoasă, stresată, obosită şi pe de altă parte cum foarte calmă, relaxată şi odihnită. Nu îmi dau seama care este motivul stărilor mele.
Încerc de mai bine de o săptămână să îmi fac o listă a priorităţilor, ce vreau să fac, ce vreau să realizez. De o săptămână am în faţă o coală albă.
Iniţial scrisesem cum vreau să îl uit, să îl şterg total şi definitiv din inima mea. Nu a fost nevoie de o listă să îmi dau seama că acum nu mai reprezintă nimic pentru mine. Stau şi mă gândesc dacă a reprezentat ceva vreodată. Am stat împreună aproape un an [duminică am fi făcut un an] şi l-am uitat în nici măcar o lună. Să mă îngrijoreze? Nu cred. Sunt fericită că pasul ăsta l-am făcut fără să mă mai gândesc la : “şi ce o să mă fac fără el?!”
Acum am schimbat lista. Eu una aş vrea să am câteva idei simple, lucruri care să mă facă să par o egoistă şi nu îmi reuşeşte prea bine asta. Probabil că egoismul o să îl am în momentul în care o să vreau să mă bucur numai eu de…acea clipă.
O aştept…cu nerăbdare şi vreau să strig în gura mare asta, dar mă abţin. Este o regulă sfântă: spui ce simţi când nu mai eşti egoistă cu sentimentele tale.
Aberaţii…asta simt că scriu acum…sau…
Nu îmi pasă. Asta este ca un fel de …început, de introducere în lista pe care vreau să o termin. Azi am avut un moment de…nebunie: ce se întâmplă dacă renunţ la scris?
Mi se pare că de multe ori mă deschid prea mult în faţa unor necunoscuţi, că ajung să fiu ca o carte deschisă, o carte ce poate fi citită de mult prea mulţi oameni…şi toate astea pentru ce? Nu o să mai existe farmecul ăla de a fi cunoscută faţă în faţă, o să devin vulnerabilă…ca atunci când…
Poate ar trebui să scriu despre diferite evenimente, să devin impersonală, să scriu despre lucruri care nu implică răspunsuri subiective, poate ar trebui să scriu despre lucruri ce nu implică sentimente sau stări…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=td8D2A-oYcA]

De ceva vreme încoace tind să cred că arta sau cei care crează au luat-o un pic pe arătură. Să mă explic. Citeam azi un articol dintr-un ziar cum că unul face fotografii cu muşte moarte. Nu pot spune că nu este o idee destul de interesantă, dar…muşte moarte?! Pe lângă faptul că mi-ar fi scârbă de-a dreptul să le ating mai trebuie să le şi fotografiez?!
Din fire sunt mai …dezgustată de unele lucruri de acest gen, dar na…poate sunt un caz aparte.
O altă chestie pe care mi-am amintit-o a fost tabloul ăla cu Jiji Becalli. Cine şi de ce l-ar picta pe el?! DE CE?????????? Când mai am timp sau dispoziţia necesară mă mai duc şi eu pe la galeriile de artă din Bucureşti. Nu strică să văd cu ce se mai mănâncă pictura. Şi până acum nu am văzut nimic care să mă impresioneze până la lacrimi- nici nu merită să fac comparaţie cu tablourile de la Luvru. Ca fapt divers: tabloul Giocondei m-a cam dezamăgit. Mă aşteptam la …altceva…cred. În fine, deviez de la subiect.
O altă chestie care nu o înţeleg o reprezintă tablourile făcute de animale. Maaamăăă a tras elefănţelul Dumbo 3 linii şi se vinde tabloul cu sute, mii chiar milioane de euro. De ce?
Trag şi eu o linie roşie pe un fond roşu şi o expun. Să vezi atunci cuvinte precum: în viziunea picorului acea linie roşie reprezintă esenţa unei vieţi pricăjite. :))
Şi da! Eu nu am tablouri în casă. Mi se pare absurd să pun nişte desene ale unor oameni pe pereţi. Bunica mea înrăma tablouri făcute de daddy şi de unchiu’miu. Niciodată nu a cumpărat tablouri.
Şi cu bibelourile sau statuile sunt de aceeaşi părere mi se par inutile şi în plus. Pe mine mă impresionează un ceas vechi, o cutie muzicală [şi nu vorbesc de kitchurile din Obor], ci de cutiile muzicale …alea vechi. Eu aia consider artă, nu 3 culori pe o pânză.
Cât despre fotografie…rar prind mesajul transmis de o poză artistică. Prefer pozele cu familia, cu prietenii. Consider că au un mesaj mult mai solid de expus decât nişte bălţi. o frunză sau o babă pe o bancă. [insensibilă m-a mai făcut mama :))]

Ieri mi-a făcut cineva un “reproş” că nu am scris pe blog. Sinceră să fiu mi-a fost lene şi am stat prost şi la capitolul inspiraţie, dar azi am câteva bombonele pentru voi:
1. LA MULŢI ANI BUNICULUI MEU! AZI FACE 76 DE ANI! MULTĂ SĂNĂTATE ŞI LA MAI MARE
2. La mulţi ani Piti şi Şobi [porcuşori de guineea]
3. Seara petrecută cu Mary. Am stat amândouă ca două zuze şi ne-am prostit. Am vorbit despre multe lucruri, evenimente din viaţa noastră, despre dobitocii pe care noi i-am iubit şi după o perioadă suficientă ne-am dat seama că nu merită nici măcar cât negru sub unghie,am dormit ca două babe :))
P.s: am pus o poză ca să vedeţi şi voi cât ne iubim noi două :D
IMG_4404

4. ÎMI CER SCUZE PENTRU CE AM FĂCUT…sper să mă ierţi pentru tâmpenia făcută :* [ştie el despre ce este vorba :D]

bad-mirrorAm citit un articol dintr-un ziar cum că nu ştiu ce firmă de prin Germania angajează femei “normale” [adică nu anorexice] pe post de modele pentru prezentările de modă.
Eu înclin pălăria în faţa celor care promovează astfel de mentalităţi. Din cauza unor poponari cu “talent în modă” femeile cu forme sunt privite ca nişte grase banale, femeile scunde ca nişte pitici şi tot aşa.
“Potrivit datelor DDP, în jur de 600.000 de persoane, cu vârste între 15 şi 35 de ani din Germania suferă de anorexie sau bulimie.” Acest a este unul dintre pasajele articolului. Şi nu vreau să ştiu cum să treaba şi în restul lumii. Promovarea mărimilor XS sau 0 duce la o instabilitate psihică în rândul celorlalte persoane. Nu ne mai acceptăm pentru că vedem numai aşchilopate, pentru că ni se impune de societate să nu avem sâni sau fund rotund.
Mi-e scârbă de oamenii care spun că ei mereu ar prefera un model şi umblă cu o fată deloc potrivită pentru acest “job”…mi-e scârbă de ipocrizia lor pentru că o sărută pe fată gândindu-se la o anorexică.
De ce suntem atât de înapoiaţi mintal încât suntem incapabili să ne placem pentru formele pe care le avem?
În trecut am fost la un pas de a ajunge la anorexie. Mă înfometam cu zilele de ruşine că aveam sâni şi fund rotund…şi asta numai din cauza unor băieţei impotenţi care râdeau de mine. Au fost suficiente câteva glume de prost gust ca să mă facă să îmi bag degetele pe gât după fiecare masă.
Cu greu am scăpat de această idee..şi din păcate şi acum mai am unele momente în care îmi vine să fac aceleaşi prostii din copilărie. Cele mai cumplite momente pentru o femeie cu forme sunt atunci când trebuie să îşi cumpere haine sau lenjerie intimă. Eu sunt nevoită de cele mai multe ori să fac comandă specială la sutien/ bustieră. Pentru că “mărimea mea nu este cerută”. Am văzut pantaloni care nu îmi intrau pe picior de mici ce erau sau tricouri în care nu îmi intra decât capul- şi erau cea mai mare mărime.
Peste tot ni se prezintă femei slabe, înalte, fără sâni, fund sau creier.
Nu am găsit nicio femeie cu forme care să fie mulţumită de acest lucru. Întotdeauna îşi găsesc un defect. Nu se acceptă tocmai pentru că văd la televizor cum x-uleasca, aia aşchilopată are mai mult succes decât ea…şi dă vina pe forme.
De mai bine de 4 ani eu nu mi-am mai cumpărat o revistă de femei. Mi se par nişte torturi cu imagini. Dacă vă uitaţi cu atenţie o să vedeţi 100 de articole de cum să slăbeşti, de cum să fii perfectă. DE CE? E chiar aşa de dificil să te bucuri de un lucru diferit?
Eu recunosc că sunt foarte timidă în privinţa expunerii formelor, dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că am suficiente resurse cât să mă facă să mă simt mai bine. Mă bucur că nu sunt nevoită să recurg la operaţii să mă “corectez”. Şi cred că prima mulţumire cu privire la acest lucru a apărut în momentul în care nu am mai deschid nicio revistă de femei. Nu citesc Cosmopolitan, Tabu, Bolero şi alte născătoare de piţipoance anorexice. Prefer să citesc Maxim, FHM …reviste care să mă distreze şi nu care să îmi amintească de micile defecte.
Voi, aşa ca fapt divers, ce părere aveţi de iniţiativa celor din Germania? Merită aplaudaţi şi lăudaţi sau nu?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KNthqC2fsVw]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4zgB1Jfpjdw&feature=related]

Il joue avec mon coeur
Il triche avec ma vie
Il dit des mots menteurs
Et moi je crois tout c’qu’il dit
Les chansons qu’il me chante
Les ręves qu’il fait pour deux
C’est comme les bonbons menthe
ça fait du bien quand il pleut
Je m’raconte des histoires
En écoutant sa voix
C’est pas vrai ces histoires
Mais moi j’y crois.

Mon mec ŕ moi
Il me parle d’aventures
Et quand elles brillent dans ses yeux
J’pourrais y passer la nuit
Il parle d’amour
Comme il parle des voitures
Et moi j’y suis oů il veut
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Oh oui
Mon mec ŕ moi

Sa façon d’ętre ŕ moi
Sans jamais dire je t’aime
C’est rien qu’du cinéma
Mais c’est du pareil au męme
Ce film en noir et blanc
Qu’il m’a joué deux cents fois
C’est Gabin et Morgan
Enfin ça ressemble ŕ tout ça
J’m’raconte des histoires
Des scénarios chinois
C’est pas vrai ces histoires
Mais moi j’y crois

Mon mec ŕ moi
Il me parle d’aventures
Et quand elles brillent dans ses yeux
J’pourrais y passer la nuit
Il parle d’amour
Comme il parle des voitures
Et moi j’y suis oů il veut
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Oh oui
Mon mec ŕ moï

un mic subiect interesant…cel puţin din punctul meu de vedere. De aici

– să iau sângele…sau mai bine spus să lucrez cu ace/seringi şi tot aşa. Ciudat sau nu, dar sper ca viitoarea mea meserie [după master] mă va obliga să stau prin preajma lor.
– renunţ la prietenii de o viaţă. Am cât degetele de la o mână, dar mă ţin cu dinţii de ei. La urma urmelor ei au fost mereu lângă mine şi m-au suţinut. Eu de ce să fiu laşă şi să nu fac la fel?
– să stau lângă cineva [un bărbat] doar pentru că suma din contul său nu este un număr de telefon cu multe cifre.
– să iert omul care mi-a înşelat încrederea. Ai o şansă să îmi fii alături. Dai cu bâta în baltă…dispari din viaţa mea.
– să închid ochii în faţa unui peisaj superb
– să spun “te iubesc” fără să o simt cu adevărat
– să fiu indiferentă în faţa unei fiinţe neajutorate – s-a întâmplat ca din ultimii mei bani să iau mâncare unui căţel. Nu am regretat nicio secundă şi mi-au dat lacrimile când mi-a lins mâna până să mănânce.
– să uit oamenii care au plecat din viaţa mea. Fie că am greşit eu, fie că au greşit ei.
– să fiu altfel decât sunt acum
– să uit cum să râd şi cum să fiu copil
– să mă uit într-o revistă cu rochii de mireasă fără să am acel inel de logodnă pe deget
– să spun “mulţumesc” fără să fie sincer
– să renunţ la telefonul zilnic dat părinţilor
– să renunţ la muzică, la dansul din fiecare seară
– să renunţ la pijămăluţele preferate, la şoşonii cu iepuraşi sau la pernele mele în formă de căţel şi de leu
– să renunţ la a scrie pe blog
– să renunţ la a cânta sub duş
SĂ RENUNŢ LA A SPERA CĂ MÂINE VA FI MAI BINE

Poate diseară am să-mi cumpăr puţină plăcere
Şi-am să mă îmbăt cu o mângâiere
Azi, pentru noi doi am să mai închin
Pentru-a nu ştiu câta oară un pahar cu gin


Astăzi viaţa mea a fost frumoasă. Am râs şi am plâns, am spus mulţumesc şi am spus “la revedere!”. Am dedicat un pahat cu vin unei vechi cunoştinţe şi o sticlă unei noi cunoştinţe. Am spus ce simt şi mi-a spus ce simte. Ar trebui să fiu tristă, să plâng, să fiu supărată şi totuşi nu sunt. Am câştigat un prieten. Un alt ajutor, un alt prieten care să îmi spună: “nu face aia, nu e bine să faci x lucru” şi tot aşa.
M-am plimbat şi am savurat fiecare rază din soarele toamnei. M-am gândit cum mâine o să mă trezesc cu părul vâlvoi şi cum o să chiulesc pentru a nu ştiu câta oară de la muncă ca să fiu numai cu mine şi cu gândurile mele. Să fiu antisocială şi în acelaşi timp foarte prietenoasă.
Mâine o să mă gândesc că mai am 1 leu în buzunar şi că nu am nevoie de sticla aia de vin pe care mi-o promisesem ca să trec de încă o seară…numai eu şi muţulachii mei.
Mă gândeam să îmi sun un amic şi să îl întreb ce mai face, cum se mai simte, ce a mai făcut sau dacă mai are restanţe, dar…am renunţat.
Îmi păstrez minutele pentru nimeni…pentru ideile mele, pentru serile în care sunt atât de pierdută încât am nevoie de îndrumări telefonice pentru a-mi găsi drumul…

“Unde este Iuliu Maniu?” Aşa s-ar întreba mintea mea plictisită de prea multă atenţie.


Azi şi mâine vreau să scriu şi să mă gândesc la nimic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Vr0II3cdtZw]
Îţi aminteşti ce bine era
Să privim din balcon un răsărit de soare
Îţi aminteşti cum plângeam
Şi cuvintele rele aveau o valoare
Îţi aminteşti ce bine era, ce bine era
Să crezi că ce-i rău nu te mai poate atinge
Şi lumea e a ta
Îţi aminteşti ce bïne era…
Jumătate tu, jumătate eu
Credeam că vom fi împreună mereu
Jumătate tu, jumătate eu
ERAM DOAR A TA, ERAI SUFLETUL MEU
.