Archive for the ‘d'ale muncii’ Category

Eram in floarea varstei, venita in Bucuresti la facultate.

Read the rest of this entry »

Sau cum nota mea perfecta de pe Uber a fost stricata din cauza unui idiot.

Read the rest of this entry »

Sooooo mda! Cam asta s-a intamplat.

Read the rest of this entry »

Cunosc suficient de multe persoane care au un stil aparte de a vedea lucrurile: totul e roz, totul e frumos, nimic nu e rau.

Well…din punctul meu de vedere asta e o mare problema: Nu! Viata nu e roz! Nu poti sa vezi doar lucrurile pozitive, sa traiesti in bula ta de unicorni si culoarea roz. Pentru ca la un moment dat o sa te lovesti de realitatea in care traiesc ceilalti si o sa aiba un soc. Un soc chiar mare as putea adauga.

Nu spune nimeni sa fii pesimist si negativist, dar nici sa traiesti in negare, nepasare, ignoranta. Totul are o limita.

De multe ori acele persoane au avut un soc cand s-au lovit de realitatea celorlalti si ramaneau cu sechele. Inteleg ca vrei sa traiesti intr-o lume in care totul e minunat si roz, cu totii vrem pana la urma, dar, din pacate, lumea e cam GRI.

- Toti copiii sunt minunati: nu! sunt copii care isi omoara rudele, care dau in cap pe strada, care injura mai mult decat un birjar sau care se bat din orice. Nu are rost sa mai aduc in discutie subiectul SCOALA care acum cred ca a devenit un subiect tabu.

- Daca dai iubire primesti iubire: sunt curioasa ce parere au violatorii si criminalii despre asta. Pana una alta si ei acorda iubire victimelor…poate prea multa.

- Respectam pe toata lumea: bag de seama ca inca nu s-au obisnuit ca respectul se castiga, nu se cere. Din acest motiv persoanele de varsta a 3a isi permit sa injure fara regrete tinerii sau sa se certe ei fiind vinovatii. Poate ca daca i-am pune la punct verbal nu ar mai reactiona asa.

- Faptul ca tu ai un salariu decent nu inseamna ca toti ceilalti o duc bine. Sa nu uitam ca sunt unii care lucreaza de pe o zi pe alta, iar banii se duc pe bautura si nu pe pampersii copiiilor sau pe mancarea lor. Nu toti au dorinta de a munci. Unii sunt doar fabrice de facut copii pentru ajutorul social.

Si lista cred ca poate continua. Dar ati prins voi ideea principala.

Per total cam asta e concluzia: degeaba vedeti voi doar lucrurile frumoase din orice pentru ca izolarea asta de realitate nu face decat sa afecteze mai incolo. Nu vreau sa par rautacioasa…imi plac oamenii asa pozitivi, ma amuza, dar uneori mi se pare ca exagereaza cu bubblee-ul asta al lor. Traim intr-o lume in care, din pacate, daca nu esti cu picioarele pe pamant s-ar putea sa doara rau cand cazi de pe norisor.

In rest toate de bine!

P.S: intotdeauna exista exceptii la tot!

P.S2: ma tin sau nu de promisiune?!

De fiecare dată când merg la scârbici am “plăcerea” de a Read the rest of this entry »

Şi aici mă refer la haine. Read the rest of this entry »

Azi am avut o zi destul de câh, o zi pe care aş vrea să o şterg din calendar. M-am trezit prost dispusă şi am continuat ziua în acelaşi stil. Nu mă întrebaţi de ce pentru că nu ştiu ce să vă spun. A fost suficient să mă iau la harţă cu o clientă şi să fiu şi mai antisocială decât eram de dimineaţă…detalii nesemnificative.
Apropos: ştie cineva în Bucureşti pe unde aş putea să fac cursuri de auto-apărare? Vreau să mă apuc de aşa ceva şi nu ştiu unde aş putea să mă duc….şi mai ales ce preţuri sunt.
Merci!

Cred că azi mi-am băgat şi mi-am scos cei mai mulţi sfinţi. Să mă explic:
de când am aflat că am probleme cu stomacul am început să mănânc regulat. Şi cum o mare parte din zi mi-o petrec la muncă mereu îmi iau pacheţelul pregătit cu mare dragoste acasă.
Azi m-am trezit la 6 şi jumătate să pregătesc pacheţelul. Am ajuns la muncă la ora 9 şi l-am dus la bucătărie, în frigider, acolo unde îi este locul.
Şi m-am pus pe treabă. La ora 11 era prima pauză. Fericită mă îndrept spre bucătărie, deschid frigiderul şi…nimic. DA DA! Nimic! Frigiderul era gol. Iniţial am zis că şterge tanti de servici frigiderul şi din cauza asta. O prind în bucătărie şi o întreb: “nu vă supăraţi, dar mâncarea noastră?”
“Păi Oana de la contabilitate a aruncat-o pe toată acum o oră.”
Eu am rămas perplexă. Am zis că sunt două variante: fie sunt la camera ascunsă, fie este 1 aprilie. “Ferice” pe mine că nu era niciun din cele două.
O întreb pe tanti de servici unde e Oana de la contabilitate să îi fac o vizită.
“Bună ziua! Am înţeles că a-ţi aruncat toată mâncarea din frigider”
“DA! Aşa e. De ce? E vreo problemă?”
“Da. Este una foarte mare. Eu abia îmi adusesem pachetul de acasă şi era proaspătă…deeecii”
“Cum proaspătă că era carnea cu alb prin ea…deci era mucegăită.”
“Aia era brânza. Eu mănânc carne cu brânză.”
“Aaaahhh! Îmi pare rău. Am crezut că este stricată şi am aruncat sacoşa cu totul.”
“Ştiţi că aveam şi mere abia cumpărate şi tacâmurile preferate în sacoşă?”
“Da, dar nu vedeam de ce să le mai las în frigider.”
A simţit cum mi se urcă sângele la cap. A fost prima oară când mi-am dorit să omor pe cineva.
Desigur că am început să tremur din toate încheieturile din cauza miilor de draci. M-am dus la tonomatul de mâncare şi să vezi: nu am voie absolut nimic din ce este pe acolo.
M-am ales cu un baton cu cereale din care muşcam cu milă.
Acum înjur şi o blestem pe proasta de Oana de la contabilitate pentru durerea de stomac insuportabilă pe care o am în acest moment.
Nu mă deranjează că a aruncat mâncarea, mă deranjează că a pus mâna pe ceva ce NU este al ei…pentru mine ăsta se numeşte FURT.
Acum domnişoarei Oana de la contabilitate îi doresc o indigestie de toată frumuseţea pe o perioadă nedeterminată de timp.
The End!
P.s: sunt totuşi fericită pentru un lucru: analizele făcute ieri au ieşit bune…yeeeyyy!

Deci dragii mei azi a fost ziua în care am învăţat vreo 10 lecţii:
– niciodată să nu iei autobuzul pe care să nu îl ştii- adică nu ai mai mers niciodată cu el
– niciodată să nu te pui la geam- sigur o să se pună o babă lângă tine şi să spună “tineretul din ziua de azi”
– să nu stai la geam când sunt 20 de grade afară
– mă rog să nu moară decanul facultăţii mele- m-am dus să iau o adeverinţă nenorocită şi abia săptămâna viitoare o să o am în dotare. Se pare că numai el poate semna adeverinţa…ciudat
– să nu mai vorbesc niciodată cu bărbaţi- azi mai bine de juma de uitau la ţâţele mele şi apoi la faţa mea…iniţial am crezut că am bluza pătată. De ce vă uitaţi la decolteul unei femei când vorbiţi cu ea?! MISTEEEEEEEEERRRRR!!!!!!!!!!!!!!!!!!De data viitoare o să port numai bluze pe gât şi foaaaaaaaaaaaarte foaaaaaaaaaaaaarte foaaaaaaaaaaaaaaarte largi.

Poate diseară am să-mi cumpăr puţină plăcere
Şi-am să mă îmbăt cu o mângâiere
Azi, pentru noi doi am să mai închin
Pentru-a nu ştiu câta oară un pahar cu gin


Astăzi viaţa mea a fost frumoasă. Am râs şi am plâns, am spus mulţumesc şi am spus “la revedere!”. Am dedicat un pahat cu vin unei vechi cunoştinţe şi o sticlă unei noi cunoştinţe. Am spus ce simt şi mi-a spus ce simte. Ar trebui să fiu tristă, să plâng, să fiu supărată şi totuşi nu sunt. Am câştigat un prieten. Un alt ajutor, un alt prieten care să îmi spună: “nu face aia, nu e bine să faci x lucru” şi tot aşa.
M-am plimbat şi am savurat fiecare rază din soarele toamnei. M-am gândit cum mâine o să mă trezesc cu părul vâlvoi şi cum o să chiulesc pentru a nu ştiu câta oară de la muncă ca să fiu numai cu mine şi cu gândurile mele. Să fiu antisocială şi în acelaşi timp foarte prietenoasă.
Mâine o să mă gândesc că mai am 1 leu în buzunar şi că nu am nevoie de sticla aia de vin pe care mi-o promisesem ca să trec de încă o seară…numai eu şi muţulachii mei.
Mă gândeam să îmi sun un amic şi să îl întreb ce mai face, cum se mai simte, ce a mai făcut sau dacă mai are restanţe, dar…am renunţat.
Îmi păstrez minutele pentru nimeni…pentru ideile mele, pentru serile în care sunt atât de pierdută încât am nevoie de îndrumări telefonice pentru a-mi găsi drumul…

“Unde este Iuliu Maniu?” Aşa s-ar întreba mintea mea plictisită de prea multă atenţie.


Azi şi mâine vreau să scriu şi să mă gândesc la nimic.