Archive for the ‘gaşca’ Category

…Halloween-ul. Şi ce?
De câţiva ani noi am început să preluăm din sărbătorilor americanilor- Halloweenul care de fapt este o sărbătoare a irlandezilor. De ce facem asta? Încă nu am găsit un răspuns normal la această întrebare. Ce plăcere avem să ne americanizăm? Este mai “cul”? Suntem mai “trendy”?
Eu una sunt total împotriva acestor sărbători precum: Ziua îndrăgostiţilor sau Halloween. Noi avem Dragobetele şi Sfântul Andrei. În Galaţi Sfântul Andrei a devenit o sărbătoare cât se poate de…apreciată…de cocalari şi piţipoance. Este o altă metodă de a te bate sau de a agăţa gagici, de a te îmbăta şi de a face scandal pe stradă. Am renunţat cu mulţi ani în urmă să mai ies ca o altă “oaie” şi să urmez turma până pe faleză unde cântă 3 non-vedete, văd 3 focuri de artificii şi atât. DA! Ştiu! Nu am habar cum să mă distrez şi alte alea, dar sinceră să fiu prefer să stau la o cafea cu ai mei în liniştea şi intimitatea casei decât să văd 3 beţivi şi 2 …dame de consumaţie.
Mă aprinsesem la un moment dat dintr-o discuţie cu o tipă care mi-a spus că ei nu i se pare normal să NU sărbătorim aceste 2 sărbători, că dacă este încă un motiv de petrecere de ce să nu profităm?
Pentru că nu înţelegem adevăratul sens al sărbătorii. De aia. Şi bag mâna în foc că dacă e să întrebi jumătate din indivizii şi individele care se dau atotştiutori cu privire la aceste sărbători o să înceapă cu un MARE: “ăăăăăăăăăă”.
La fosta mea facultate se dădeau tot felul de petreceri: de sf valentin, de halloween. Niciodată nu m-am sinchisit să mă duc la ele. Ca să ce? Să îmi pun nişte machiaj suplimentar pe faţă, să ţopăi ca o capră o noapte şi apoi să îmi număr banii rămaşi?! Nu merci!
Din păcate noi am ajuns să pierdem din semnificaţiile sărbătorilor româneşti şi găsim o metodă sau mai bine găsim o altă scuză ca să ne îmbătăm ca porcii şi să facem scandal [aici vorbesc de cretinism]. De ce nu spui: frate mă duc în club ca să agăţ o tipă?! Ci preferi varianta mai “pompoasă”: mă duc cu băieţii în club pentru că e Halloween.

Ieri mi-a făcut cineva un “reproş” că nu am scris pe blog. Sinceră să fiu mi-a fost lene şi am stat prost şi la capitolul inspiraţie, dar azi am câteva bombonele pentru voi:
1. LA MULŢI ANI BUNICULUI MEU! AZI FACE 76 DE ANI! MULTĂ SĂNĂTATE ŞI LA MAI MARE
2. La mulţi ani Piti şi Şobi [porcuşori de guineea]
3. Seara petrecută cu Mary. Am stat amândouă ca două zuze şi ne-am prostit. Am vorbit despre multe lucruri, evenimente din viaţa noastră, despre dobitocii pe care noi i-am iubit şi după o perioadă suficientă ne-am dat seama că nu merită nici măcar cât negru sub unghie,am dormit ca două babe :))
P.s: am pus o poză ca să vedeţi şi voi cât ne iubim noi două :D
IMG_4404

4. ÎMI CER SCUZE PENTRU CE AM FĂCUT…sper să mă ierţi pentru tâmpenia făcută :* [ştie el despre ce este vorba :D]

un mic subiect interesant…cel puţin din punctul meu de vedere. De aici

– să iau sângele…sau mai bine spus să lucrez cu ace/seringi şi tot aşa. Ciudat sau nu, dar sper ca viitoarea mea meserie [după master] mă va obliga să stau prin preajma lor.
– renunţ la prietenii de o viaţă. Am cât degetele de la o mână, dar mă ţin cu dinţii de ei. La urma urmelor ei au fost mereu lângă mine şi m-au suţinut. Eu de ce să fiu laşă şi să nu fac la fel?
– să stau lângă cineva [un bărbat] doar pentru că suma din contul său nu este un număr de telefon cu multe cifre.
– să iert omul care mi-a înşelat încrederea. Ai o şansă să îmi fii alături. Dai cu bâta în baltă…dispari din viaţa mea.
– să închid ochii în faţa unui peisaj superb
– să spun “te iubesc” fără să o simt cu adevărat
– să fiu indiferentă în faţa unei fiinţe neajutorate – s-a întâmplat ca din ultimii mei bani să iau mâncare unui căţel. Nu am regretat nicio secundă şi mi-au dat lacrimile când mi-a lins mâna până să mănânce.
– să uit oamenii care au plecat din viaţa mea. Fie că am greşit eu, fie că au greşit ei.
– să fiu altfel decât sunt acum
– să uit cum să râd şi cum să fiu copil
– să mă uit într-o revistă cu rochii de mireasă fără să am acel inel de logodnă pe deget
– să spun “mulţumesc” fără să fie sincer
– să renunţ la telefonul zilnic dat părinţilor
– să renunţ la muzică, la dansul din fiecare seară
– să renunţ la pijămăluţele preferate, la şoşonii cu iepuraşi sau la pernele mele în formă de căţel şi de leu
– să renunţ la a scrie pe blog
– să renunţ la a cânta sub duş
SĂ RENUNŢ LA A SPERA CĂ MÂINE VA FI MAI BINE

Poate diseară am să-mi cumpăr puţină plăcere
Şi-am să mă îmbăt cu o mângâiere
Azi, pentru noi doi am să mai închin
Pentru-a nu ştiu câta oară un pahar cu gin


Astăzi viaţa mea a fost frumoasă. Am râs şi am plâns, am spus mulţumesc şi am spus “la revedere!”. Am dedicat un pahat cu vin unei vechi cunoştinţe şi o sticlă unei noi cunoştinţe. Am spus ce simt şi mi-a spus ce simte. Ar trebui să fiu tristă, să plâng, să fiu supărată şi totuşi nu sunt. Am câştigat un prieten. Un alt ajutor, un alt prieten care să îmi spună: “nu face aia, nu e bine să faci x lucru” şi tot aşa.
M-am plimbat şi am savurat fiecare rază din soarele toamnei. M-am gândit cum mâine o să mă trezesc cu părul vâlvoi şi cum o să chiulesc pentru a nu ştiu câta oară de la muncă ca să fiu numai cu mine şi cu gândurile mele. Să fiu antisocială şi în acelaşi timp foarte prietenoasă.
Mâine o să mă gândesc că mai am 1 leu în buzunar şi că nu am nevoie de sticla aia de vin pe care mi-o promisesem ca să trec de încă o seară…numai eu şi muţulachii mei.
Mă gândeam să îmi sun un amic şi să îl întreb ce mai face, cum se mai simte, ce a mai făcut sau dacă mai are restanţe, dar…am renunţat.
Îmi păstrez minutele pentru nimeni…pentru ideile mele, pentru serile în care sunt atât de pierdută încât am nevoie de îndrumări telefonice pentru a-mi găsi drumul…

“Unde este Iuliu Maniu?” Aşa s-ar întreba mintea mea plictisită de prea multă atenţie.


Azi şi mâine vreau să scriu şi să mă gândesc la nimic.

Astăzi trebuia să fie reuniunea forumiştilor, daaar ca de fiecare dată au apărut persoane care să îmi spună: nu mai pot ajunge. Şi din câte persoane eram am rămas…numai eu. Desigur că împreună cu încă doi prieteni de-ai mei ne-am băgat picioarele, am plătit doi lei la intrare şi am plecat să ne plimbăm prin Grădina Botanică.
Recunosc cu mâna pe inimă că îmi doream de foarte multă vreme să merg, dar de fiecare dată găseam câte o scuză să NU merg. Acum nu am mai avut un motiv aşa că mi-am inima în dinţi şi am intrat pe poartă. Am făcut câteva poze care, sper eu, să vă încânte ochii:

Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))

Ieri am aflat o veste care mi-a înseninat ziua: Gorillaz vin în România. Nu ştiu dacă v-am spus, dar eu sunt fană Gorillaz. Îmi plac şi pentru cei 50 de ron pe care o să îi dau pe bilet sigur nu o să regret nicio secundă. Dacă vă este lene să îl luaţi dinainte la intrare o să vă coste 75 de ron…asta ca să ştiţi.
Ne vedem la Gorillaz- asta dacă este cineva interesat :D

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=01C4RPEinM4]

De multe ori ne gândim că sfaturile pe care vrem să le oferim unei persoane sunt de un real folos persoanei respective. FALS! Spuneţi-mi sincer: când eraţi mici sau mai bine spus la vârsta adolescenţei ascultaţi de sfaturile mamei sau de cele din partea tatălui? Eu tind să cred că nu.
Niciodată nu ai ascultat-o pe mama ta când îţi spunea să nu mai vorbeşti cu el că sigur o să te rănească sau că o să te facă să plângi. Nu o asculţi că inima ta îţi spune să încerci…abia când te răneşti te duci la ea şi îi spui “ai avut dreptate”.
Eu, din păcate, mai mult ca oricine de pe planeta asta ştiu să NU ascult de mama mea. Deşi de fiecare dată sfaturile ei au fost exact ce vroiam să aud, dar se pare că orgoliul nu era de aceeaşi părere. Am preferat ca de fiecare dată să ignor cu încăpăţânare sfaturile unei femei care a trecut prin multe la viaţa ei…şi la urma urmelor este singura persoană despre planeta asta care mi-ar vrea binele.
În fine! Scopul acestui post nu este să discut despre relaţia dintre mine şi mama mea.
Vorbeam despre sfaturile pe care le dăm unor persoane care vor să audă altceva decât ceea ce îşi doresc. De câte ori nu aţi preferat “calea greşită” în locul acceptării sfatului unei persoane mult mai mature psihic decât voi? Fiecare din noi preferă să sse dea de 100 de ori cu capul de uşă decât să asculte pe cineva sfaturi de cum ar trebui să învăţăm să deschidem uşa.
Sau cum îi spuneam unei prietene: mă dau de 100 de ori cu capul de uşă şi odată şi odată tot o să învăţ să deschid uşa, să apăs pe clanţa aia nenorocită şi să deschid uşa.
Aşa învăţăm cu toţii să fim oameni maturi, cu responsabilităţi, cu capul pe umeri. Dacă mămica, tăticul, prietenul, prietena, x-ulescu ne deschid mereu uşa ce o să mai facem atunci când o să piardă ei cheia?

De câteva luni încoace, asta ca să nu spun ani am descoperit o nouă pasiune: să îmi complic viaţa. Şi aici nu fac referire la scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă. Doamne fereşte! Asta ar fi un mic copil pe lângă experienţele din trecut. Pe undeva pe acolo, prin interiorul meu simt şi câteva dorinţe masochiste. La urma urmelor orice dorinţă de a-mi complica viaţa se află într-o legătură directă cu tendinţele sado-maso.
Nu îmi explic de unde şi până unde au apărut, dar nici nu mă complic să găsesc o soluţie în a scăpa de ele. Ba mai mult de la o vreme am început să o văd ca pe o foaaarte bună scuză. Nici măcar comoditatea nu mai întrece complicarea la capitolul scuze. Şi de ce nu? Dacă e să stăm să ne gândim de multe ori am preferat să venim cu fraza “doamne ce îmi mai complic viaţa”…adevărul este că sună mult mai bine decât: “băi am încercat,dar degeaba”.
Şi acum vine întrebarea: de ce ne complicăm viaţa? Ştiţi că de obicei lucrurile sau acţiunile au valori de 1 sau de 0, este sau nu este, dar cum noi suntem oameni deştepţi mai băgăm şi câte un 2 acolo…ca să fim siguri pe viitor.
Voi vă complcaţi viaţa?

Vorbeam acum câteva zile cu cineva care îmi propunea să scriu câteva lucruri despre pesimism şi optimism, aşa cum le văd eu. Cum văd eu lumea când sunt pesimistă sau când sunt optimistă. Mi s-a părut o idee suficient deinteresantă cât să îmi doresc să o pun în practică.
Hai că încep:
Ce înseamnă pentru mine pesimismul: să nu mai vezi soarele în plină zi pentru că ţii ochii în pământ, să fii printre oameni şi să te simţi singur, să spui “adio” unei persoane la care ai ţinut şi să nu îţi poţi aminti decât că ai pierdut-o. Să nu te bucuri de acele momente petrecute alături de ea, ci să plângi că mâine nu mai ai cui să îi spui unele lucruri. Pesimismul e starea pe care o ai atunci când nu îţi mai înţelegi viaţa, când nu mai înţelegi ce se întâmplă cu tine, când simţi că eşti pierdut şi că nu mai ai ce face pe lumea asta.
Din păcate la viaţa mea am fost de mult prea multe ori pesimistă şi mă gândesc că este cazul să îmi schimb mentalitatea…în mai bine.
Ce înseamna optimismul: să râzi după o ceartă cu şeful, să râzi când ţi-ai luat amendă şi să spui: eeeh asta este, să te bucuri că vine iarna. Să te bucuri că ai o familie sănătoasă şi mulţi prieteni care să îţi sară în ajutor atunci când ai nevoie. Să te gândeşti că ACEA persoană te aşteaptă undeva, dar că încă nu este timpul să te duci şi tu acolo, să te gândeşti că şi mâine este o zi, că şi baba de la doi se plictiseşte şi vrea să mai stea la o bârfă cu tine.
Poate ar fi o idee mai bună ca de mâine să învăţ să zâmbesc mai mult. La urma urmelor şi mâine este o zi.