Probabil că vă daţi seama despre ce o să fie vorba în postul ăsta. Dacă nu, vă luminez eu: există sau nu dragoste la prima vedere?
Eu una nu cred. Nu cred că te poţi îndrăgosti din prima de o persoană despre care nu ştii absolut nimic. Că este acea atracţie între voi…da! Asta o cred, dar dragoste? Să fim serioşi.
Nu ai cum să ştii că vei rămâne cu acea persoană pe veci…la urma urmelor există 50% şanse ca relaţia să nu funcţioneze nici după ce v-aţi cunoscut cât de cât mai bine.
Eu sunt genul care se îngrăgosteşte de oricine…şi aşa cum mă îndrăgostesc aşa îmi şi trece. Fără ruşine. Nu sunt genul de om care să se implice în totalitate într-o relaţie. Sau poate nu mai sunt…eram…cândva…mi-a cam trecut acum :))
Cred că este mult mai simplu să ne ascultăm inima decât raţiunea şi tocmai din acest motiv credem în existenţa dragostei de la prima privire.
Este mult mai simplu să spui: am preferat să îmi ascult inima decât creierul. Şi ştiţi de ce? Pentru că niciodată nu o să auziţi pe cineva să spună: s-a jucat cu mintea mea…NU! O să spună: s-a jucat cu inima mea. Devenim nişte victime şi încercăm să îl arătăm cu degetul pe celălalt. De ce? De ce nu suntem conştienţi că o parte din vină ne aparţine.
Uitaţi! Vă dau un exemplu: când m-am îndrăgostit prima dată am făcut o greşeală enormă: am fugit eu la el…când ştiam că oricum relaţia este ca şi compromisă. De ce? Pentru că ştiam după aia că oricum o să îl găsesc vinovat pentru ce mi-a făcut.
Cine a fost cu adevărat vinovatul? EU! De ce? Pentru că am lăsat garda jos. Pentru că mi-am lăsat orgoliul în Bucureşti în timp ce eu fugeam la Galaţi după el.
Aşa fac multe fete. Şi apoi se plâng că de ce aşa şi de ce pe dincolo.
Dragele mele să vă dau un sfat: nu e singurul bărbat de pe planetă şi sunt sigură că o să daţi peste altul de 1000 de ori mai bun.
DAAA!!!Ştiuuu!! Dragoste la prima vedere :-@ Dar sincer acum…ia gândiţi cu creierul şi nu cu inima să vedeţi voi cum începeţi să îi găsiţi defecte, să găsiţi în el lucruri care nu vă plac, care vă deranjează chiar prea mult.
Nu el este Prinţul de pe un cal alb la care vă gândeaţi când eraţi mici.
Dragostea la prima vedere nu are niciodată rezultate prea bune pentru CORASONUL vostru…

No Responses to “Dragoste la prima vedere”

  • Robintel says:

    😀 Eu cred că aceasta există… 🙂 Adică am trăita aşa ceva, vreo 10 – 15 minute…

  • cza says:

    cred in dragoste la prima vedere si nu este ceva care probabil te surprinde.Cred in ea pentru ca ii inteleg diferitele aspecte.Ma refer la faptul ca dragostea la prima vedere nu este in sinea ei in mod neaparat dragoste in adevaratul sens al cuvantului.Unii mai sentimentalisti prefera din comoditate sau din slabiciune sufleteasca sa spuna ca s-au indragostit la minut iar altii, cerebralii, considera ca au facut un mic pas intr-o relatie.Dragostea la prima vedere pentru mine este in momentul cand am zarit din multimea de oameni pe acel cineva care are acel ceva care ma atrage , acel ceva pe care nu-l pot gasi in altcineva. Din punctul ala zero incepe de fapt dragostea , cautarea , jocul.
    Au trecut cateva persoane prin viata mea care nu au produs in primul moment acea scanteie.Relatiile au fost frumoase nu zic nu , unele chiar de lunga durata insa nu am putut niciodata sa ma implic in totalitate sau sa spun ca sunt indragostita desi exista un confort inselator.Acum m-am indragostit si a fost la prima vedere pentru ca imi aduc aminte exact ce am simtit in clipa cand am intors capul si l-am vazut.Tind sa cred ca si pentru el a fost acelasi lucru pentru ca astazi cand stam si povestim acele momente simt in el aceiasi emotie din mine.
    Cat despre defectele pe care le vedem abia dupa ce “magia ” s-a sfarsit…eu cred ca depinde de persoana , de echilibrul dintre inima si ratiune .Am fost si eu candva copil teribil care credea ca toti oamenii sunt sinceri si buni , insa acum am devenit pragmatica si analizez foarte mult , poate tocmai de asta nu ma surprinde nimic.
    Si Pika…hai sa credem in dragoste la prima vedere , ca daca accepti si chestii de astea magice in viata realizezi intr-un final ca ea nu e chiar atat de urata.
    pupicei.

  • Nea Costache says:

    Eheiiii! O poveste veche! Exista un EL care se-ntalneste cu o EA. Si ce-i cu asta? Sunt indiferenti unul fata de altul. Buuuun! Chestia-i ca brusc, de undeva, pitit bine, un ingeras in c…l gol, cu un arc in mana si o tolba de sageti in spinare, ii zareste, ii vede asa, indiferenti, isi zambeste in coltul gurii, scoate o sagetica din tolba, o pune-n arc, tinteste si…zbanggg in spatele tipului! EL, observa atunci ca in jur este si o Ea, brusc e cuprins de o caldura ce-l rascoleste si-i lasa un gol in stomac, dar Ea-i rece… pana in momentul cand a doua sagetica trasa de ingerasul ala-n c…l gol, ii intra si Ei in spate. Brusc, si Ea-i patrunsa de aceeasi caldura cu gol in stomac si AMANDURORA le bat inimile in piepturi mai, mai sa le sparga si se privesc gales intre EI.

    Ei, tocmai asta-i dragostea la prima vedere! Si-i reala!

    P.S. Ciresica, te anunt ca-i incinsa tare atmosfera:
    http://www.neacostache.com/2009/02/23/ce-ai-face-daca-ai-fi-femeie-barbat/#comment-1034

Leave a Reply