Archive for the ‘reguli’ Category
De când mă ştiu am fugit de machiajul de orice fel. Probabil că lenea de a mă demachia seara este principalul motiv.
Totuşi, nu înţeleg de ce puştoaicele- fără riduri de altfel- preferă să se machieze, preferând să fie muuult mai mature decât par. Sunt nişte întrebări stupide ce-i drept, dar dacă e să stăm să ne gândim…cam îşi au sensul.
Probabil că unul dintre motive este acela prin care “vedetele” sunt promovate. Când vezi la tv cât de aranjate şi fandosite sunt unele dudui parcă îţi vine şi ţie să te machiezi- aici zic strict de fete…şi nu numai…am văzut că e o modă în rândul băieţilor să se machieze…câââââh!!!
În fine!
Mă uitam cu Creţuli pe nişte poze ale unor vedete: machiat vs nemachiat…şi eram pur şi simplu şocate de ceea ce vedea. Din păcate, asta se promovează. La fel cum se promovează şi talia de viespe. Este groaznic să ai forme, şolduri, sâni şi cur… Eşti considerat o anomalie a naturii. Aşa stă treaba şi cu machiajul. Nu zic că nu mă machiez…o fac…raaar, dar o fac. Dar eu la 14 ani habar nu aveam ce înseamnă ăla machiaj. Primul meu rimel a fost în primul an de facultate când habar nu aveam cum se foloseşte. Mi se părea…şi încă mi se mai pare o aberaţie să mă machiez…
La vopsit nu zic nimic pentru că mă vopsesc…şi asta numai pentru că mă plictisesc prea repede de culoarea pe care o am, de freza pe care o am…
Într-o discuţie cu un băiat am ajuns amândoi la concluzia că o femeie naturală- poate cu un machiaj delicat- este mult mai fermecătoare decât una machiată cu bidineaua.
Într-un final, dragii mei cititori, cum stă treaba?
…pe domeniu propriu?
De fel nu mă prea pricep la ale blogului. Adică în afară de scris…altceva nu mă chinui să fac. De curând, în schimb, mi s-a pus pata să trec pe domeniu propriu…asta cu un mic ajutor. Nu mă pricep exagerat de mult la ce înseamnă toţi termenii ăia şi, după cum spuneam, nici nu am de gând să îi înţeleg/ învăţ.
Întrebarea mea este următoarea: să trec sau nu pe domeniu propriu. Dacă da: de ce? Dacă nu: de ce?
Haide bre că am nevoie de ajutorul vostru 😀
Stăteam şi vorbeam cu EL despre iubire, sentimente, alea alea…
El îmi spunea că la un moment dat sentimentul acela de iubire dispare şi apare “obişnuinţa”, nu mai sunt aceleaşi sentimente de copil îndrăgostit.
Eu refuz să cred asta. Adică dragostea este un sentiment care nu are cum să dispară. Nu pot să accept ideea că într-o zi, aşa din senin, el să îmi spună: draga mea nu te mai iubesc!
Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg, iar ăsta este unul dintre ele.
Poate, pentru că nu am trecut niciodată printr-o relaţie de lungă durată nu pot să admit aceste lucruri, dar sincer…cum rezistă căsniciile ani de zile fără probleme? Îmi spuneţi că între cei doi parteneri nu mai există dragoste? Ci o simplă înţelegere- acomodare- acceptare? Îmi pare sincer rău, dar eu nu cred asta.
Eu nu cred că ai mei acum nu se mai iubesc ca în prima zi. DA! Okey! Au avut şi eu problemele lor, dar cum au reuşit să treacă peste ele…presupun că “obişnuinţa” nu ar fi ajutat prea mult relaţia. Să nu vă aud cu scuze de genu: au făcut asta pentru copiii lor… bla bla bla.
Şi…într-o foarte mare măsură chiar cred că există dragoste până la adânci bătrâneţi, că poate exista o iubire sinceră şi de lungă durată între două persoane. Cred că poate exista o iubire ca în filme, o iubire ca între Romeo şi Julieta.
Într-un final, cum stă treaba? Cât durează dragostea?
Mi s-a întâmplat, din păcate, să fiu înşelată. Eram în relaţia aia super mega extra frumoasă- mai mult din punctul meu de vedere- şi să mă trezesc peste nopate cu un ciocan în cap. Motivul? M-a înşelat. Ce scuză a băgat? “Iubita…nu am vrut să te înşel, dar sunt bărbat şi nu rezist.” POFTIM?!
Cum adică? Şi eu sunt femeie şi rezist…paradoxal, nu? Din moment ce VOI, bărbaţii, faceţi femeile “domnişoare de pe centură”. Acum să îmi fie cu iertare, dar eu chiar nu înţeleg. Cum adică nu ai rezistat?
Hai să analizăm astfel: dacă te-ai dus la ea acasă e clar că nu vroia să îi speli rufele. Ce rezultă de aici? Că ai vrut de la bun început să mă înşeli.
O altă faţă a problemei : sunteţi în oraş şi flirtaţi…din nou:nici măcar nu te-ai străduit să te lupţi, să încerci să îmi fii fidel…pentru că, fie vorba între noi, şi eu mai ies cu băieţi în oraş, dar când vine vorba de flirtat sau “jocuri” din astea inocente le-o tai din scurt cu un simplu: am iubit şi chiar îl iubesc. SCURT ŞI LA OBIECT!
Nu e vorba de relaţia din acest moment…de ce sunt sigură?! Să spunem că el nu este genul…sper 😀
Un alt lucru care mă deranjează la unii puţoi: eu sunt bărbat…şi cu cât am mai multe femei în palmares cu atât îs mai macho…dar tu ca femeie nu ai voie să ai mai mult de un bărbat în viaţa ta. POFTIM?!
Conform cărei reguli femeia ajunge duduie de colţ dacă are mai mulţi bărbaţi [în acelaşi timp sau nu] în viaţa ei?
Urăsc percepţiile astea comuniste legate de sexualitatea unei femei.
Trăim în secolul XXI degeaba. Sincer!!!! Adică dacă unii consideră că a fi femeie înseamnă să: faci treburi casnice şi să scoţi plozi pe bandă rulantă se cam înşeală…cel puţin în privinţa mea.
O colegă de-a mea din liceu după ce s-a măritat- la 21 de ani :|- mi-a zis că ea vrea să facă mulţi copii şi să stea să aibă grijă de ei…să devină femeie în casă.
Din nou: POFTIM? Pe mine, dacă vrei să mă omori mă faci femeie în casă.
Din păcate, nu putem schimba mentalităţile unor asemenea oameni.
În concluzie:
EL: “Dragă,sunt bărbat şi nu rezist”
Ea: “Dragă,sunt femeie şi nu mă interesează!”
Posted in dugy.eu, esenta, familie, infectii ale societatii, mistere, noi, noi doi, reguli, zilnice | 8 Comments »
Păăăăi cu ce să încep?
1. Am fost la bazin şi mi-am bălăcit corpu vreo oră.
2. Mi-am făcut mii de draci la supermarket: am stat la o coadă aproape o oră şi în spetele meu era o cucuoană care mai avea puţin şi dădea peste mine- drept răsplată a primit vreo două coate…din greşeaaalăăă… :)) sau nu
3. Un nenorocit de proiect nu îmi dă pace- şi nu! Nu este vorba de licenţă.
4. Mi-am luat o bentiţă nouă super cute
5. A ajuns iepuraşul şi pe la Ovidiu
6. Am mâncat o tonă de căpşune aseară…poftele domnule…poftele 😀
7. Mâine mă duc la teatru :X Abia aştept
8. Melodia zilei:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FglU0X-Vyrw]
9. Se apropie licenţa
10. Tot nu am idei 😀
Ascultam acum câteva zile o melodie..şi mi-am amintit de copilărie…oooohhh dulce copilărie!
De ce mi-am adus aminte? Păi pentru simplu fapt că mă gândesc cât de norocoşi am fost. Ce ştiam noi de calculatoare, de jocuri pe console, de filme violente, desene cu violenţă.
Vă mai amintiţi jocurile copilăriei?
Noi am fost o gaşcă de vreo 30 de copii. Eu şi cu încă vreo 4 eram cei mai mari. Restul erau de aceeaşi vârstă.
Când ieşeam afară ni se auzeau vocile până la stradă.
Daaar ceva s-a întâmplat…ne-am maturizat. Prima “ruptură” s-a produs când cei mai mari au ajuns la liceu. După ei, la vreo 2 ani, am urmat eu. Deodată lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Deja la liceu nu mă mai interesau “prietenii copilăriei”. Eram preap reocupată să mă distrez ca cu colegii mei de liceu. Am început să cunosc băieţi de facultate, să ies cu ei, să mă distrez. Deja, în clasa a12a, abia dacă ne mai ziceam “salut”. Fiecare avea o altă mentalitate, avea alte dorinţe, alte visuri de viitor. Ruptura a fost prea bruscă şi dureroasă aş putea spune. Din gaşca de 30 de oameni am mai rămas în relaţii bune cu 2 persoane, cu încă 2 fete: creţuli şi blondi. Atât!
Când am ajuns la facultate deja parcă nu mai eram copila aia care juca “baba oarba” sau “flori, fete sau băieţi”.
Mi-e milă de generaţiile care ne urmează. Ei habar nu au ce copilărie frumoasă am avut. Nu aveam griji, stăteam până la 12 fără să le fie alor noştri frică să nu fim răpiţi. Erau alte vremuri, mult mai frumoase.
Daaarrr… toate sunt numai amintiri din copilărie.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uV0GWXVroeg]
De dimineaţă deschid minunatul EVZ.ro şi mare îmi este mirarea când văd următorul articol sau mai bine zis titlu de articol:
Stăteam la bucătărie- în timp ce spălam vasele- şi mă gândeam la o chestie: de ce sexul vinde?! De ce numai asta atrage, asta face deliciul oricărui subiect? Oricât de mult negăm adevărul uneori ne mai şi păleşte: trăim într-o lume a bărbaţilor- doamnelor ăsta este crudul adevăr. De ce spun asta? Păi: ce alege un domn director: o tocilară sau o tipă blondă, înlată, superbă? [DA MIHAI!!! ÎŢI DAU DREPTATE CU PRIVIRE LA CE AM DISCUTAT LA METROU!]
De ce se vinde? Nu ştiu. Nu îmi pot imagina un motiv destul de solid cât să confirme regula.
Un singur lucru ştiu: că trăim într-o lume în care un decolteu generos, o siluetă de invidiat şi un fund perfect rotund ajung undeva departe. PRobabil că din acest motiv au apărut şi “minunatele operaţii estetice”.
Dacă lumea ar fi perfectă şi toţi ar fi corecţi cred că ne-am plictisi de monotonia zilnică. Cred că vrem corectitudine numai în ceea ce priveşte propia persoană…nu şi în cazul celorlalţi. Într-un final suntem conduşi de un raţionament…infantil aş putea spune. Bărbaţii se poartă ca nişte adolescenţi aflaţi la pubertate când văd o Angelina Jolie, în timp ce femeile îşi pierd minţile când un bărbat le face un compliment ajutat de un buchet imens de trandafiri…roşii dacă se poate.
Poate că toţi avem un preţ, dar depinde care este cel impus de tine. Cum piţipoancele au un preţ de genul: un bmw, “banbu”, solar şi alte şi noi avem un preţ, dar acum totul depinde de persoană.
Întreb: ce se cumpără. Şi mă gândesc că răspunsul este unu cât se poate de dureros: TOTUL se cumpără. Oricât de integri ne-am da şi noi avem un preţ…întrebarea este, în schimb, alta: cu cât ne vindem?
Cică ajunse la o vârstă femeile încep să treacă printr-o criză de panică: vaaaaiii am 23 de ani, vai sunt singură, vai nu ştiu ce. De ce zic 23? Pentru că asta este vârsta mea şi spre deosebire de alte fete nu îmi strofoc minţile cu nişte concepte absurde. Despre ce vorbesc? Păi să vă explic: muter la 23 de ani era măritată cu daddy. În una din zilele mele de la Galaţi mama mi-a zis ceva de genu: nu vrei să te aşezi şi tu la casa ta? Răspunsul meu?! Scurt şi sec: NU!
De ce este nevoie să trăiesc după nişte “reguli” absurde şi stupide ale unei societăţi primitive?!
Când eram mică una dintre bunicile mele încerca să mă facă “femeie în casă”. Să îmi ascult viitorul soţ, să fiu o chestie cu 2 mâini, 2 picioare, dar fără personalitate. Rezultatul?! Total neaşteptat….total opusul :))- mi-au murit lăudătorii ce să zic?!
Bun!
Deviez de la subiect. De ce femeile când înaintează în vârstă devin tot mai disperate? Să fie într-o relaţie, să se mărite, să aibă copii şi o carieră de succes? De ce unele femei preferă să fie “soţia ideală”? Să nu iasă din cuvântul bărbatului? Să îl asculte? Din păcate nu putem face nimic, nu putem “lucra” la personalitatea femeilor care accepta mult prea multe lucruri din partea unor bărbaţi. Probabil că din cauza asta a luat naştere şi “violenţa domestică”. Eşti femeie?! Suporţi “dragostea brutală” a bărbatului.