Nietzsche a murit

Archive for the ‘reguli’ Category

M-am trezit de dimineaţă cu un chef “nebun” să învăţ…sau mai bine zis să repet. Azi am examen apropos! Să îmi ţineţi pumnii 😀
Şi din cheful ăsta al meu nebun a ieşit şi ceva bun. M-am înscris la o şcoală de vară în Delta Dunării. Nu mă aştept să câştig sinceră să fiu, dar nu strică să încerci…la urma urmelor cât rău poate să îmi facă,nu? O ieşire de acest gen după licenţă o să fie mai mult decât bine primită.
Să vedem, să vedem ce-o să iaaasă ;))
Gata! Mă întorc la repetat.
V-am pupaaat!

Declar zi cu soare :))
Sau mai bine spus: azi sunt mândra posesoare a unui stomac plin :))
Am mâncat cea mai bună sălată de ton…nu vă gândiţi la tone.NNNNNNNNNNNNNUUUUUUUUUU!!! Doamne fereşte! 250 de grame :))
A fost atât de bună încât am îndesat-o până nu a mai intrat. Unde găsiţi o asemenea salată? La BCU [aka: Biblioteca Centrală Universitară]. Ce făceam pe acolo? Mi-am terminat unul dintre proiecte. Mâine îl fac pe cel de vineri şi probabil că pe miercuri îmi termin şi ultimul proiect din sesiune.
Am lucrat şi la licenţă…nu foarte mult, dar suficient cât să fiu mulţumită. Sâmbătă şi duminică o să îmi duc veacul pe la Biblioteca de Sociologie unde am auzit că au nişte cărţi de care eu am nevoie.
Cu curaj şi cu multă răbdare sper să termin licenţa până la sfârşitul lunii.

Am fost de dimineaţă la spital.După vreo 2 ore de stat pe acolo am aflat că medicul la care mă duc de obicei nu este…m-am conformaz situaţiei şi m-am dus la o doctoriţă.
Veştile date de ea nu au fost deloc îmbucurătoare. Speram să se înşele, dar din păcate nici în momentul în care a început să îmi scrie reţeta nu mai părea o greşeală.
Când am ieşit din cabinet am simţit cum mi se tăiaseră picioarele. Mergeam ca o mumie şi speram să dea o maşnă peste mine ca să scap de tot. Mi-am făcut curaj să o sun pe mama să îi dau “vestea”. Reacţia ei m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Încercam să mă abţin să nu plâng la telefon şi să nu îi spun cât de mult mă deranjează modul în care îmi vorbeşte…şi că în loc să fie alături de mine în aceste momente ea îmi scotea ochii că am sesiune şi că trebuie să învăţ. Speram ca măcar ea să nu mă judece pentru “prostiile” din trecut.
Am ajuns la fratele meu să mă…”sponsorizeze” pentru a-mi face tratamentul…nici mai mult, nici mai puţin de 2 milioane şi jumătate. Privirile asistentelor parcă mă tăiau. Una din ele s-a uitat cu o milă la mine de neimaginat. Tăceam şi mă făceam că plouă. Singurul lucru pe care mi-l doream era ca el să fie lângă mine…să îmi dea un umăr pe care să plâng…să mă eliberez…să fie…nu ştiu. Am fost singură într-un moment în care aveam nevoie de cineva lângă mine. Şi acum…primesc numai răspunsuri seci: “da! nu! nu acum! aha”.
Am mers zeci de kilometri pe jos numai ca să mă calmez…să nu ajung acasă şi să fac vreo tâmpenie…ca de obicei. Am încercat să dorm pentru câteva ore, dar visez numai tâmpenii. Luni şi marţi am reuşit să dorm vreo 4 ore şi am mâncat 2 mere.
De la farmacie mi-au dat nişte pastile pe bază de plante…au spus că dacă nu mănânc măcar să le iau pe alea…să îmi ajute ficatul.
Singurul lucru care mi-a dat speranţe a fost telefonul primit de la o firmă care face angajări…sper să mă angajez ca să fiu pe banii mei…măcar asta mă face să fiu încrezătoare în ceea ce o să urmeze.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QfsVHNIpR44]

Sursa

Scriam azi dimineaţă că m-am ales şi cu o bubă la sănătatea “imaculată”. De azi dimineaţă şi până la ora asta tâmpenia s-a agravat, Mâine o să îmi petrec ceva ore pe holurile spitalului…câââtă plăcere pe capul meu. Asta este! Este oarecum vina mea că nu am avut grijă de sănătate.
Ziua de azi a început prost şi s-a terminat şi mai prost. Măcar mă bucur că am reuşit să mănânc un măr toată ziua..aaaahhh şi să nu uităm “minunatele pastile”. Nici nu vreau să mă gândesc cum mai arată ficatul.
Nu mă aştept la nicio zână care să vină să mă ajute sau să prind peştişorul de aur care să îmi îndeplinească 3 dorinţe. Doamne fereşte nu! Mi-am făcut-o cu mâna mea. Asta e clar! Singurul lucru care îmi rămâne este să mă apuc serios de treabă şi să nu mă mai joc de-a “şcoala”.

Se apropie vertiginos sesiunea. Toate bune şi fumoase îmi zic eu în minte…asta până mă gândesc la proiectele pe care le am de predat. În ultimele 3 zile am trecut printr-un stres de neimaginat…aşa îmi trebuie dacă le las pe toate pe ultima sută de metri. Psihicul meu ieri a cedat şi am început să plâng. Pur şi simplu nu am mai rezistat. Mă îngrozeşte ideea că nu o să am timp să le fac pe toate…şi totuşi…
Azi dimineaţă am vrut să mă ridic din pat…am eşuat lamentabil. Simţeam cum am pe tot corpul nişte greutăţi şi mă luptam cu ele. Am pierdut. După jumătate de oră am reuşit să deschid ochii în întregime. Nu am înnchis un ochi toată noaptea…m-am ales şi cu o problemă de sănătate care mă sâcâie în continuu.
Azi dimineaţă când m-am dus la baie m-am speriat de cearcănele pe care le aveam…m-am urcat pe cântar şi m-am albit…am slăbit5 kg în 3 zile. Nu cred că medicul ar fi încântat de asta, dar până nu termin cu minunatele proiecte nu o să îmi permit să dau prin bucătărie.
Mă rog să nu mai cedez psihic…sau fizic ca să reuşesc să termin. Săptămâna asta este cea mai cumplită…după aceea o să fie un pic mai “puţin stresant”… printre picături mai scriu şi pe blog…asta în cazul în care nu o să îl abandonez pe perioada sesiunii…sau mai bine zis până termin nenorocirea aia de licenţă.
Aprindeţi o lumânare la biserică şi pentru mine :))

Îmi plac surprizele…sunt ca un copil în prima zi de Crăciun când am parte de una, dar azi am rămas perplexă când am văzut nişte poze.
Alina Plugaru- “celebra” duduie care se freacă pe bani s-a dus la un azil de bătrâni să …facă streptease.
POFTIM?!
Cum adică la un azil de bătrâni? Simplu!
Iniţial am zis că este doar o glumă proastă a unor indivizi care nu au o viaţă socială prea activă…asta până am găsit şi clipul cu individa asta care îşi ondula formele- deloc plăcute ochiului după părerea mea- în faţa unor bătrâni vai de mama lor.
Am şi eu o întrebare…întrebătoare: Duduia asta gândeşte măcar un strop?
Cum pana mea să te duci la nişte bătrâni să le dansezi în poală, să te crăcănezi, să îţi mişti partea dorsală şi să fii “senzuală” în faţa unor oameni care …păăi Dumnezeu cu mila…presupun că nu sunt la azilul respectiv de bine ce o duceau.
Am rămas oripilată la “cadoul” sau mai bine zis la surpriza pe care duduia asta le-a pregătit-o bătrânilor.
Ştiam că lumea se tâmpeşte…dar chiar în halul ăsta?!
Sursa

După ce am terminat curăţenia m-am pus la nişte seriale din CSI Las Vegas- sunt fana serialelor de genul acesta. În fine! Delirez de la subiect.
În unul din episoade apar 2 fraţi[fată şi băiat] care sufereau de o boală…hirsutism mai bine spus. Fiica era cea mai afectată de această boală. Un singur lucru m-a şocat: faptul că mama ei a preferat să o abandoneze, spunându-i băiatului să o mintă- cică a murit într-un accident de maşină. Acum vine întrebarea mea întrebătoare: ce fel de mamă îşi abandonează copiii doar pentru că sufereau de o boală- care de altfel putea fi tratată?
Înţeleg că toţi copii trebuie să fie drăguţi şi amuzanţi…şi cum vreţi voi să îi vedeţi…dar ca mamă nu cred că aspectul fizic ar trebui să conteze atât de mult…adică ar trebui să te bucuri că ai un copil sănătos…la fizic se poate lucra…nu şi la psihic.
Nu pot percepe cum o mamă renunţă la copilul ei. La fel cum nu înţeleg abandonul la spital/orfelinat…etc.
Deşi sunt împotriva abandonului sunt de acord cu avortul- deşi nu aş recurge la aşa ceva.
Explicaţia este destul de dură, dar sinceră: de ce să chinui un copil? Ca să ai un copil ai nevoie de multe fonduri- să îi faci poftele, să îi iei mâncare, haine şi tot ce are nevoie un copil…
De ce să fac un copil ca să îl abandonez când pot face un avort.
Nu vreau să aud explicaţii de genu: biserica este împotrivă… biserica- sau mai bine zis “oamenii bisericii” sunt cei mai ipocriţi oameni de pe faţa planetei…cel puţin din punctul meu de vedere.
Într-un final…cum stă treaba? Dacă eşti părinte îţi accepţi sau nu odrasla aşa cum este- din punct de vedere fizic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=locBtYh90-0&feature=related]

Azi am avut o zi destul de obositoare…asta ca să nu zic chinuitoare. Am parcurs, pe jos şi cu metroul vreo 10 kilometri- pe puţin, mi-am buşit ambele glezne- acum stau în pat cu bandaje…înjurând în gând că nu am avut grijă să îmi protejez gleznele nesimţit de subţiri.
m-am certat cu muuuulţi oameni…stupid. Nişte discuţii penibile, dar pe care nu le puteam evita. Nu ştiu de ce. Am vrut să îmi buşesc complet ziua. Azi a fost pentru prima dată când am simţit nevoia să fug din Bucureşti, să evadez, să fiu singură…poate doar cu muzica din playlist…şi atât.
Am ajuns acasă după vreo 12 ore de mers. M-am dezbrăcat mai rapid decât la armată şi mi-am aruncat corpul greoi şi obosit în cada plină cu apă fierbinte. Am pus muzica să cânte şi am citit “Twilight”. Citeam şi simţeam cum mă desprind de ceea ce am fost azi.
A fost atât de plăcută detaşarea asta de propria-mi persoană. Aş fi vrut şi un pahar din cel mai bun vin din cămară, dar am mai bine de 3 luni de când nu am mai pus gura pe băutură. Sunt mândră de mine…nu m-aş fi gândit…deşi la următorul hop cu el sigur o să calc strâmb.
M-am gândit prosteşte la nişte melodii…mi-ar fi plăcut să le ascult mai des…dar sunt prea leneşă să le caut. Am ascultat în delir o singură melodie:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kZAxYtim504]
Am reuşit să mă pierd printre oameni, să fiu invizibilă…să fiu inexistentă. A fost perfect…cel puţin pentru starea pe care o am acum. Nu sunt nici fericită, dar nici supărată. Pur şi simplu îmi doresc să…
Nu ştiu ce îmi doresc…ar trebui să mă panichez…pentru prima dată în viaţa mea nu am un plan…