Archive for the ‘P’ Category
Spuneam în trecut că nu o să mai beau şi că o să am grijă de mine…NU! Nu mai am de gând să fac asta.
Aseară m-am îmbătat atât de tare încât nu am mai fost în stare de nimic…m-am culcat cu speranţa că nu o să îmi fie rău ziua următoare.
Motivul?
Păăăi cred că s-au adunat atât de multe încât am simţit nevoia ca pentru o seară să uit de toate şi de toţi, să uit ca EL m-a dezamăgit [nu că asta ar mai conta pentru tine dragul meu,nu?], să uit că unii oameni au prin vene ură şi să uit pentru o noapte de mine.
Rezultatul? Un somn atât de lin şi de plăcut încât nu mi-ar mai veni să mă culc “trează”.
P.s: îmi cer scuze că nu m-am ţinut de promisiune
P.s 2: m-am certat cu P pentru postul anterior…
By P
Simţeam că se întâmplă ceva. E ca un feelling pe care îl am de când mă ştiu. Am sunat-o să vorbesc cu ea, cred că îmi e prea dor de ea.
«Ne-am despărţit!»
Atât am reuşit să înţeleg din cuvintele ei. Plângea şi simţeam că iar o să facă prostia pe care o face de fiecare dată, pentru că e atât de moale, pentru că de fiecare dată i-am zis degeaba că nu o merită.
Regret că acum nu sunt lângă ea să o ţin în braţe, să o mint spunându-i că de mâine o să îl uite. O cunosc şi ştiu că nu o să îl uite.
Venele mai au puţin şi ponesc de dracii pe care îi am. Pe de o parte vreau să o susţin, dar pe de alta vreau să o las să sufere, poate aşa îşi învaţă lecţia.
Îmi pare rău că acum nu sunt aproape de ea, că nu o să fiu nici pe 18 octombrie, nici de ziua ei, nici de crăciun sau de revelion, dar ştie că mă gândesc la ea …mult, prea mult pentru ce există acum între noi doi.
Am întrebat-o de nenumărate ori de ce el: ce are el, de ce nu îl uită, de ce nu îl acceptă pe cel care o iubeşte şi o respectă [nu e neapărat vorba de mine].
«Pentru că a ajuns să fie ca un drog»
Mă enervează. De asta îmi vine să o şi pălmuiesc, să se trezească dracu din ceea ce trăieşte acum. Dacă ar înţelege că nimeni nu merită sacrificiul ăsta, că nimeni nu merită lacrimile şi iubirea ei…nici măcar eu. Eu ăla care i-am greşit, eu ăla care a primit cele mai urâte cuvinte: «te iert, dar nu o să uit că m-ai dezamăgit»
Viaţa ţi-o trage când îţi e mai bine şi mie mi-a tras-o cât să mă facă să nu mai fiu alături de ea…niciodată.
Dar DE CE EL?
By P
Daca timpul ar fi stat in loc in acea clipa probabil ca nu m-as mai fi chinuit sa o sun azi. Parea mai mult decat deranjata la telefon de vocea mea acra. Am incercat sa ii explic cum sta treaba cu noi, dar nici macar nu m-am chinuit. Se astepta sa imi cer scuze pentru ca am sarutat-o de fata cu prietenul ei, dar…imi pare rau draga mea, nu meriti efortul.
Nici macar nu am incercat sa fiu un gentleman si sa o intreb daca am creat probleme in relatia ei…la urma urmei de ce ar mai fi contat? Mi-ar fi placut sa o am in pat macar pentru o seara. De ce nu?!
Din fericire pentru mine cineva a inventat o bautura potrivita pentru un astfel de esec lamentabil din partea mea: vinul rosu. De cand am gasit crama de la cateva strazi distanta de mine mereu cumpar de acolo. Am gasit vinuri vechi de zeci de ani si de zece ori mai scumpe decat posircile din magazine.
Cam o data la doua seri ma delectez cu cate un pahar de vin rosu si cu o discutie inteligenta cu un om si mai inteligent. Ma relaxeaza, ma face sa uit ca o data am fost atras de o ea. O alta atractie decat cea pur fizica. Sa fie oare ca azi imi este or de a cea ea?
By P
Într-o lume
perfectă în gândurile sale
se naşte un ateu,
un ateu
care nu vede
cât de
nesemnificativă
e
perfecţiunea.
De când am blog mi s-a întâmplat să primesc tot felul de mesaje mai mult sau mai puţin jignitoare. De multe ori mă deranjează când văd câtă răutate, invidie şi prostie poate exista într-o persoană.
“P” îmi spunea să îmi scot dex-ul de cuvinte “parfumate” şi să le răspund astfel încât să nu mai comenteze vreodată. Eu, din păcate, nu mă pot coborî la acel nivel pentru simplul fapt că nu îmi place să răspund cu aceeaşi monedă.
Cineva mă întreba de ce tot cenzurez unele comentarii. Răspunsul este unul simplu: PENTRU CĂ POT, parcă aşa spunea VisUrât,nu? Este blogul MEU şi fac ce vreau cu el.
Nu te obligă absolut, dar ASBOLUT NIMENI să mi-l citeşti, aşa cum nici eu nu sunt obligată să îţi citesc injuriile. Trebuie să accept şi criticile, dar le accept, le accept pe cele care au un rol contructiv asupra mea. Aşa cum Ioana sau Laura le au asupra mea. Numai eu ştiu de câte ori m-au apostrofat amândouă, dar au făcut-o fără să mă jignească sau să folosească cuvinte mai puţin demne de o femeie.
Am primit azi un mesaj care mi-a scos piticii războinici la înaintare.
Dragii mei, vreau să vă explic ceva(sau eSplic): eu mereu am fost adepta muncii. Nu mi-a plăcut să trândăvesc. Nu aveam un loc de muncă, stăteam acasă şi făceam de mâncare, curăţenie, cumpărături, spălam şi multe altele. Deeeci nu stăteam cu cracii la soare sperând să vină marele miracol şi să mă salveze.
Când i-am povestit lui “P” despre minunatul mesaj cum că eu aş fi ultima duduie de pe centură şi datorită banilor “câştigaţi prin muncă onestă” am plecat în Franţa mai avea puţin şi venea special în ţară şi cotonogea persoana respectivă. Sunt de părere că nu am greşit cu nimic muncind cu zecile de ore să îmi permit să îmi clătesc ochii cu puţină civilizaţie.Şi că m-am mândrit cu acest lucru. Nu regret că am făcut acest lucru.
Un alt aspect care văd că a ajuns să deranjeze pe mulţi (adică vreo 2 persoane): iubiţii mei. Cu cine am fost, cât am fost şi ce am făcut cu ei.
Singura persoană care ştie TOATE detaliile este prietenul meu. I-am spus verde în faţă tot şi nu s-a simţit deloc deranjat de aceste detalii privind trecutul meu. Tind să cred că suntem toţi oameni şi că greşim cu toţii,nu? Nu mi se pare normal să fiu judecată pentru nişte greşeli pe care le-am făcut în trecut şi pe care am avut grijă SĂ NU LE MAI FAC!
Că am avut şi eu hormoni plecaţi cu pluta este partea a doua, dar consider că la 24 de ani nu îmi mai permit să mă port ca o copilă bătută în cap. Aş vrea să pot crede că există măcar un strop de raţiune în fiecare dintre noi, o raţiune care nu ne face să ne purtăm ca la clasa a doua.
DA! OKEY! Nu sunt de acord că X-ulesc mă înjură sau Y îmi spune că am un blog de rahat, dar nici să le dau educaţie nu pot. DAAAAAAAAAAAAAARRR!!! Pot face un singur lucru: Să le cenzurez comentariile. Cui nu-i convine e liber să apese pe X-ul de sus şi să nu mă mai citească. Nu caut să am mii de vizitatori, vreau o mână de oameni care să mă respecte aşa cum şi eu îi respect pe ei.
O seară plăcută în continuare!
Dacă în articolul trecut scriam despre ce îşi doresc femeile azi m-am gândit să scriu despre ce îşi doresc bărbaţii.
Primul gând a fost că îşi doresc aşa: o maşină puternică şi o femeie care să iubească acea maşină puternică, dar după lungi meditaţii am constatat că m-am gândit aiurea: bărbaţii îşi doresc un garaj plin cu maşini puternice şi un harem cu femei care să iubească acele maşini puternice. DAAAA!!! Ştiu!!! Sunt misandră şi eman feminism prin toţi porii disponibili.
Sinceră să fiu habar nu am ce îşi doresc bărbaţii. Vor să aibă o femeie lângă ei, dar totodată se sperie când discută despre planurile de viitor cu ea. Vor să fie independenţi, dar totodată au nevoie de cineva care să le gătească, să le spele, să le calce…tipic.
Ciudat sau nu este că am întâlnit şi bărbaţi care îşi doreau o familie, cu copii mulţi şi o căsuţă a lor. Iniţial am crezut că fac miştouri de mine, dar se pare că nu a fost aşa. Am cunoscut şi bărbaţi care îmi spuneau că ei îşi iubesc prietenele/ iubitele, dar vor să mai umble şi cu altele având în vedere că se simţeau îngrădiţi în relaţie. Ciudat!
Dacă dorinţele femeilor sunt adevărate mistere pentru mine, dorinţele bărbaţilor ţin deja de domeniul SF-ului.
Deci! Dragii mei, ce vă doriţi cu adevărat?
By P
Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritor
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi
că
există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut
că
inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.
Zilele trecute m-am revăzut cu “P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat “cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : “un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
“Te-am iubit ca un puştan.”
“Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: “promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…