Archive for the ‘noi doi’ Category
Vă mai amintiţi de prima iubire? Cea din copilărie. Eu una îmi amintesc foarte multe momente amuzante…sau nu din relaţia aia a noastră. Ciudat este că nu am mai vorbit cu “Iepurică” de vreo…7 ani?! Cam aşa. Era tare drăguţ în copilărie, dar ultima dată când l-am văzut era un tip slabănog, cu o voce răguşită de la prea multe ţigări fumate, cu ficatul varză de la prea multe beţii.
Noi de ce nu mai păstrăm legătura cu prieteniile din copilărie?
La fel s-a întâmplat şi cu prietenii de la bloc. Din gaşcă eu am plecat prima. Ajunsesem la liceu, aveam alte pretenţii, alte intenţii şi tot aşa. Deja când am ajuns la facultate abia dacă “salut” ne mai ziceam.
În fine! Deviez de la subiect.
Vorbeam de prima iubire. Vă mai amintiţi de prima iubire? Şi sincer acum!
Copchiii din ziua de azi abia dacă mai ştiu ce este aia cofetărie sau parc. Sau să meargă la cinema. Preferă să îşi “trăiască” relaţia pe mess sau la telefon.
Eu habar nu aveam ce era ăşa pc- deşi apăruseră, nu existau telefoanele mobile, ci numai pagere, pe care oricum nu ştiam să le folosesc.
Venea să mă ia de la şcoală şi ne ţineam de mână până aproape de bloc… asta ca să nu ne vadă părinţii.
Îl sunam pe fix şi ne venea factura imensă… mereu spuneam că ne-o încarcă ăştia de la Romtelecom, dar niciodată nu scăpam :))
Acum sunt doar sms-uri, mass-uri şi beep-uri…şi cam atât.
Printre dureri cumplite de măsea- în sfârşit ştiu şi eu ce înseamnă o durere de măsea- am mai aflat o chestie despre Arţarul meu preferat.
Buuuuuuun! Hai să vă spun şi vouă:
ciresica: ziua ta de nastere- completa
arţar: hahaha
arţar: pai mai bine iti spun cum ma cheama
ciresica: nu nu
ciresica: ziua ta de nastere completa
ciresica: nu trage de timp
arţar: pai….
arţar: de ziua mea a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand al Austriei
ciresica: si anul
ciresica: anul
ciresica: vreau sa stiu anul
arţar: anul draga mea nu e atat de important precum ai crede
Mengele şi-a primit reputaţia de „înger al morţii” ca urmare a celor 21 de luni petrecute la Auschwitz, în cursul cărora a desfăşurat o activitate ce nu avea nimic în comun cu munca unui medic obişnuit. Scopul principal al lagărului era exterminarea deţinuţilor. Mengele făcea frecvent parte din echipa de medici care făcea „selecţia”, adică hotăra la sosirea prizonierilor în lagăr cine să fie reţinut pentru muncă şi cine să fie trimis direct în camerele de gazare.Buuuuuuuunnn!!! Problema este că de aici mă gândesc la următoarele:
Fie este la facultatea de istorie….. atâtea date chestii, trestii socoteli nu aş ţine mine :))
Fie este înnebunit după citit cărţi de istorie… sau este la facultatea de istorie.
Azi îl întreb numele său complet 😀
Trebuie să mi-l spună: un răspuns pe zi 😀
P.s: dacă aveţi vreo idee referitoare la arţar nu vă sfiiţi să îmi spuneţi ;;)
Am primit o leapşa de la Moşu
1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodată la tine?
Mentalitatea.
2. Primul film care îţi vine în minte acum?
Primul sărut…Straaaaange.
3. Ce ai desenat ultima oară (pe hartie, nu în paint)?
O tipă goală…asta e şi mai ciudat .
4. De câte ori ai spus “te urăsc” până acum?
Niciodată…nu o spun niciodată, dar o simt.
5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
Otilia.
6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Bine…deeeşiii uneori consider că sunt prea ciudată.
7. Daca ar fi sa scrii o carte… ce titlu ar avea?
Visez ca să trăiesc.
8. Descrie în trei cuvinte o persoană pe care încă nu ai cunoscut-o.
Brad Pitt la 23 de ani. :))
9. Continuă propoziţia:
Azi, încă adormit(ă), m-am trezit visând la…nu vreau să îi zic numele…ştie Creaţa despre cine vorbesc 😀
Câteva zile o să iau o pauză…nu ştiu de ce, dar simt că este nevoie să las blogul de o parte pentru câteva zile, să îl ignor şi să mă ocup de…orice altceva.
Nu ştiu dacă decizia asta intră la capitolul: decizii pripite sau nu, dar poate că este una din cele bune.
Aseară am avut nişte vise care mi-au cam dat de gândit…mult!Nu mă aşteptam la aşa ceva.
Ovidiu,îţi mai aminteşti când ţi-a povestit de visul ăla cu noi doi? Ai văzut că s-a îndeplinit deşi nu mi-am dorit?
De data asta, în schimb, îmi doresc enorm să se îndeplinească.
Până atunci o să îl ţin ascuns în mine…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C5CpFs0G5Ow]
S-a întors…sau mai bine spus s-a reîntors arţarul, daaar din păcate nu am apucat să vorbesc cu el pentru că dormeam, chiar şi visam. Şi o altă reîntoarcere în viaţa mea: trezitul la ora 2. Chiar simţeam că îmi este dor de lipsa somnului… La naiba’n puii mei :))
P.s: Azi mă duc la dentist…asta înseamnă că iar o să îl văd pe tipul ăla cuuuteee
Pe la 9 o să mă duc să îl iau pe Traian din gară…vine prin Bucureşti. Yuhuuu!
AAAA!!! Să nu uit: Arţaruleee!!! Dacă vrei să mai vorbim trebuie să: fie să muţi ora de chinuit la 9- 9 juma, fie…o să mai dureze ceva până o să mai pierdem împreună cele 5 minute.
L.E: tipul cute a fost înlocuit azi de o tipă….mai piţi de felul ei, nu îmi simt juma din faţă din cauza anesteziei, trebuie să mă duc la cumpărături- să vezi distracţie când o să încerc să vorbesc cu vânzătoarele :))
Posted in esenta, familie, noi, noi doi, petreceri, proiecte şi nopţi nedormite, reguli, stirile diminetii, Traian, zapaciti, zilnice | No Comments »
… de frecat menta
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LcmQ8JMUeWU&feature=related]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W5nan3TAYEA]
În Bucureşti plouă de rupe…urăsc vremea asta. O consider insuportabilă atât pentru minunata mea “coafură”, cât şi pentru starea emoţională. Nu ştiu de ce. Nu sunt emo, dar simt un gust amar rău de tot…Mă gândesc la tot felul de chestii şi nu ştiu cum să le zic, cum să mă explic, cum să le raportez la lumea din jurul meu.
Aseară vorbeam cu cineva care mi-a spus ceva de genul: sunt fericit lângă prietena mea, dar pe planul sexual nu ne potrivim… Şi mi-a propus oarecum să…. eeehhh ştiţi voi. L-am refuzat delicat. Motivele pentru care am făcut asta sunt într-un număr greu de atins în cuvinte. Am ajuns să îl urăsc cu toată fiinţa mea- eu care de obicei sunt incapabilă să urăsc pe cineva sau să vreau răul cuiva. Simt cum frustrările ating cote maxime atunci când citesc fiecare rând pe care prietena lui i le scrie. Poate că trebuie să merg mai departe, să uit, să îmi văd de viaţă. Experienţa aia m-a secat de viaţă. Zâmbesc fals şi încerc să ascund fiecare strop de ură care s-a acumulat în mine. Refuz să îl mai văd. Nu ne-am mai văzut de aproape 2 luni. Cred că dacă îl văd acum îl pocnesc, îl scuip în ochi sau…pur şi simplu îl ignor. Merită toate astea înzecit. Mama mereu îmi spunea că nu merită, că este un nimeni, că mă zbat prea mult pentru el. Avea dreptate…părinţii mereu au dreptate.
Poate că din cauza asta sunt frustrată. Că de fiecare dată ei au dreptate şi eu nu. Poate că sunt frustrată că nu ştiu să ţin ochii deschişi, să văd realitatea aşa cum este ea şi sub nicio formă cum vreau să o văd eu.
Nu există prinţi, zâne fermecate, inorogi, nu există basme.
Poate că acum am realizat asta. Acum bula mea minunată care mă proteja s-a spart…câtă tragedie…
Văd lumea altfel şi nu îmi place…dar constat că acum am deschis ochii, că trăiesc în realitatea celorlalţi.
Sunt speriată de ideea că m-aş reîntoarce la ceea ce eram cândva…acum 2 luni. Acum 2 luni când trăiam, pe bună dreptate, cea mai frumoasă minciună sau mai bine spus cele mai false sentimente. Am spus “te iubesc!” şi acum regret…nu eram suficient de sigură pe ceea ce vedeam..
Într-un fel sau altgul cred că asta a fost greşeala fatală. Am crezut în ceva ce nu exista. Cum poţi face asta? Simplu: îţi asculţi inima şi nu creierul.
Acum dor amândouă…creierul de amintiri, inima de dor.
Nu ştiu de ce îmi este dor… poate că de simplul ţinut în braţe sau când adormeam nas în nas. Nu ştiu. Acum în mintea mea este o nebuloasă. Sunt dezorientată…un copil mare într-o lume şi mai mare.
A fost bine cât am stat acasă…m-am calmat, mi-am calmat toţi nervii…departe de lumea asta virtuală şi nu numai…mi-e, oarecum, dor de zilele alea. Dar, din păcate, nu o să se mai întoarcă prea curând.
Este ciudat…mă gândesc că poate m-am maturizat prea brusc, prea dur, prea… ieri eram o copilă, azi …
Aseară am dormit pentru prima dată… m-am trezit buimacă. Nu ştiam ce este cu mine. Nu era 2 ceasul…ciudat! Vroiam să fie ora 2 şi să nu mă streseze nimeni…
Cineva mi-a spus o dată că dragostea vine când nu te aştepţi…şi dacă nu mai crezi în ea? Crede ea în tine? De ce ar face asta? Atâta timp cât ea este cea care te face să te gândeşti numai la idioţenii, ea este cea care te face să plângi. Cum se poate ca ea să creadă în tine şi totuşi să te rănească?
Poate că… am ajuns la stadiul în care pur şi simplu nu ştiu ce să mai fac sau să zic…sau poate ştiu, dar îmi este frică să o spun cu voce tare. De obicei asta se întâmplă: îţi este frică să spui cu voce tare care este adevărul…aşa că faci orice numai ca să îl amâni…poate apare acea rază de speranţă de pe undeva…
Şi dacă nu mai apare?
O să o zic cu voce tare?![youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TR1B8wHS_mE]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aTObBNQ1anQ]
Stai în întuneric şi aştepţi un semn
de orice fel… chiar şi un zâmbet
te-ai pus într-o cadă pe jumătate plină
cu apă călie
cu lumânări şi muzică
Speri să te sune
Te uiţi la telefon şi îl arunci pe hol.
Te scufunzi în donrinţa de a uita.
Deschizi ochii sub apă şi te uiţi la tavan
ieşi la suprafaţă şi respiri greu…
te-ai pierdut prin apă şi ai uitat că nu poţi respira
nu poţi respira precum peştii sub apă.
Ţi-ai amintit de ei…începi să îi numeri
te opreşti la 5 şi începi să plângi
totul este o minciună şi tu o ştii.
Este timpul să faci curăţenia de primăvară
în casă şi în tine
oricum mai mult e în casă decât în tine.
Te-ai trezit cu o dorinţă absurdă de a te
afirma printre străinii doritori
de absurd.