Stai în întuneric şi aştepţi un semn
de orice fel… chiar şi un zâmbet
te-ai pus într-o cadă pe jumătate plină
cu apă călie
cu lumânări şi muzică
Speri să te sune
Te uiţi la telefon şi îl arunci pe hol.
Te scufunzi în donrinţa de a uita.
Deschizi ochii sub apă şi te uiţi la tavan
ieşi la suprafaţă şi respiri greu…
te-ai pierdut prin apă şi ai uitat că nu poţi respira
nu poţi respira precum peştii sub apă.
Ţi-ai amintit de ei…începi să îi numeri
te opreşti la 5 şi începi să plângi
totul este o minciună şi tu o ştii.
Este timpul să faci curăţenia de primăvară
în casă şi în tine
oricum mai mult e în casă decât în tine.
Te-ai trezit cu o dorinţă absurdă de a te
afirma printre străinii doritori
de absurd.
Posted in
Oare toţi trecem prin asta?
Tind sa cred ca da.
Little: Ţi-a răspuns “i’m his cookie”! 😀
Cine-s strainii doritori de absurd?
oamenii care îţi cer lucruri pe care nici ei nu le pot duce la bun sfârşit
Foarte delicata si plina de lirism, compozitia ta. Dar parca un pic cam prea trista….
Ultima fraza este insa cam fortata…nu isi gaseste locul aici, nu crezi? 😉
Nu ştiu ce să spun…asta am simţit să scriu atunci…şi aia mi se părea că se potriveşte.