Nietzsche a murit

Archive for the ‘infectii ale societatii’ Category

Cum veneam eu aşa de la muncă [doamne cât îmi place să zic asta] mă opreşte un nene fix când să intru în lift. Prinde uşa şi stă…şi stă şi începe să o analizeze. Eu lihnită de foame, ruptă în gură de oboseală aproape că îmi venea să îi dau cu traista în cap şi să îi zic să mă lase să urc.
“DAAAA!!! Asta nu o să ţină! E lipită şi atât. Sigur se rupe acuma.”
Eu mă uit la el cu o faţă de “haide bre mă laşi să urc?” şi nici bine nu apuc să deschid gura că îl aud:
“Dacă urci acum cu liftul te blochezi sigur!”
“De ce?”
“Că ştiu eu!”
Sinceră să fiu eram mult prea sictirită să urc pe scări şi am zis să urc cu liftul 8 ETAJE.
“Păi m-am mai plimbat cu liftul şi nu m-am blocat.”
“Bine, dar să ştii că tu rişti.”
Am închis uşa, am apăsat 8 şi am ajuns cu bine în casă. Nici măcar nu a dat semne că ar vrea să se blocheze.
M-am cam săturat să tot aud de la diverşi indivizi că “vai doamne pică liftul”, “pică blocu”, pică neuronii.
Dacă ar fi fost să mă iau după mai bine de jumătate din aceşti reparatori şefi probabil că mi-ar fi fost frică să mai ies din casă.
Apropos: oare dacă m-aş fi blocat în lift ce s-ar fi întâmplat?

În seara asta am primit un telefon exagerat de interesant:
“cristi?”
“nu”
“da’ cine eşti?”
“mai mult ca sigur că nu sunt cristi”
“păi am vorbit cu cristi de pe numărul ăsta”
“eu cred că te înşeli”
“aaaaaaaa ştiu cine eşti…hai pa”
Acum sunt curioasă cine este acest Cristi şi de unde şi până unde a mai vorbit individul de la capătul opus al liniei cu el de la telefonul meu.

Cum stăteam eu aşa fată cuminte şi curăţam cada mi s-a aprins un beculeţ. Relaţiile- de obicei alea de lungă durată. Cum stăteam aşa şi ştergeam cu spor duşul mă gândeam la care pe care iubeşte mai mult într-o relaţie. Să nu îmi spuneţi că amândoi au sentimente egale că nu cred asta.
Cine sună primul mai des? Cine vine cu invitaţia, cine spune “te iubesc!” prima dată. Sunt lucruri care par nesemnificative, dar…nu ştiu…parcă au şi ele rostul lor acolo.
Pe mine una m-ar deranja să fiu mereu cea care vine cu ideile, care îl sună sau care îi spune “te iubesc!” [ciudat este că nu am mai zis asta de multă vreme]. Am văzut femei care se plâng că bărbatul nu mai este pe aceeaşi lungime de undă ca şi ele, care vor să fie alintate ca la început sau să le pupe picioarele bărbaţii. Am văzut bărbaţi care se plângeau că prietenele nu se mai aranjează ca în trecut, că parcă s-au cam îngrăşat sau care nu le mai fac anumite pofte. Adevărul este că pentru mine relaţiile mereu au fost nişte subiecte multe prea complicate, uneori îmi vine greu să găsesc răspuns şi la întrebările din relaţia mea. Şi da, eu îmi complic cât pot de mult viaţa şi implicit relaţia.
Cineva mi-a spus că îl iubeşte pe prietenul ei, dar că din când în când mai flirtează cu câte unul şi că pe prietenul ei nu îl deranjează acest aspect. Băi sinceră să fiu pe mine m-ar cam deranja să aflu că prietenul meu flirtează cu altele. Adică ori cu mine ori deloc. Şi probabil că din cauza unor reguli uneori prea stricte se rup unele relaţii.
Vrem libertate, dar pe de altă parte nu vrem să oferim libertate partenerului.
Întotdeauna într-o relaţie unul o sa aducă mai mulţi bani decât celălalt, o să aibă mai mult timp liber, o să facă mai multă curăţenie sau cumpărături, o să aibă factura de la telefon mai mare.
Pe de o parte mi s-ar părea extrem de plictisitoare şi monotonă o relaţie fără aceste inegalităţi şi compromisuri, fără un “bă ce mă enervezi!” sau “nu mai ţipa!” sau “mă doare capul , nu am chef azi.”
Trebuie să recunoşteţi că toată chestia asta este cu du-te – vino. Ne punem în balanţă părţile pozitive şi părţile negative. iar de cele mai multe ori părţile mai puţin roz câştigă.
Eu recunosc cu mâna pe inimă că am iertat multe lucruri- nu neapărat în relaţia din prezent, ci în relaţiile din trecut. Vedeam relaţia ca fiind cel mai frumos lucru şi refuzam să accept că el este “golănaş”, că nu mă sună când îmi promite sau că azi “e prea ocupat”.
Pentru că acceptăm aceste compromisuri? Suntem noi cei care suntem puţin mai jos decât partener? Sau suntem atât de slabi încât în momentul în care spune: “nu îţi convine, pa” renunţăm să ne mai eliberăm “tăuraşul” din suflet?

Presupun că puţine sunt persoanele care aseară au preferat să facă altceva decât să se uite la meciul Steaua- Dinamo. Eu, din păcate, duminică seara nu aveam o activitate mai interesantă aşa că am zis să văd şi eu “valorile forbalului românesc”.
Să îmi fie cu iertare, dar oamenii ăştia habar nu au de ce înseamnă un meci de fotbal. Au jucat infect. Pase prea lungi, coate, jucat teatru [“chemaţi arbitru! X-ulescu mi-a rupt o unghiuţă!”] şi multe alte lucruri care să NU ţină de fotbal. La urma urmelor nici nu credeam că o să fie un meci care să mă facă să storc o lacrimă de fericire că în sfârşit s-au trezit şi ai noştri să joace mai normal. Dar m-am înşelat.
Stau şi mă gândesc la suporterii, la fanii înfocaţi dacă după chestia asta o să se mai uite la meciurile noastre. Trebuie să fii puţin masochist, asta ca să nu zic nebun, să te mai uiţi la panaramele astea numite fotbalişti. Până şi eu când eram mică jucam mai bine fotbal decât ei…dar na! La noi ca la nimeni.
O altă chestie cu care nu mă pot împăca foarte bine: suporterii. De ce trebuie să te porţi ca ultimul “homo sapiens” în tribune. Crezi că dacă îl înjuri pe ăla de peste drum eşti mai bărbat? Sau “fotbalistul” o să îţi rămână recunoscător? Tu, suporterule, în faţa unui fotbalist eşti un NIMENI, UN ZERO. Atitudinea ta de “ridicare către divinităţi” a unui cap pătrat cu sute de mii de euro salariu nu o să îţi pună nici pâine pe masă şi nici vreun loc de muncă bine meritat. O să dai vina pe viaţă, pe alţii, dar nu pe tine ca eşti redus mintal şi îţi petreci viaţa idolatrizând un analfabet.
Dar…la urma urmelor cine sunt eu să îmi dau cu părerea,nu?

Am la munca o colega care nu are cel mai grozav nume de familie sau cel putin asta afirma ceilalti. Din pacate, dupa cum spuneam si zilele trecute, am unii colegi cam redusi mintal.
In fine! Si cum au aflat numele tipei au inceput sa rada de el. Din punctul meu de vedere mi se pare un lucru pe cat de pueril pe atat de stupid. Si un alt lucru pe care l-am auzit a fost acela ca “numele iti contureaza personalitatea”. O alta tampenie, dar desigur este strict punctul meu de vedere. Desigur eu am avut placerea de a discuta cu respectiva si mi se pare o tipa super, dar singurul ei defect este ca o afecteaza foarte mult vorbele rautacioase ale altora…vi se pare cunoscut genul de persoana?

Acum ca mi-am eliberat sufletelul pot sa va zic un lucru: ma bucur ca se apropie week-endul si pot sa dorm pana la 12 fara sa am mustrari de constiinta.

Sunt perfect conştientă când mă gândesc că este fizic imposibil să mă înţeleg cu toţi viitorii mei colegi. Dar, din păcate, am şi câteva specimene pe care le-aş da numai cu capul de pereţi. De ce? Pentru simplul fapt că mi se par de-a dreptul retardate. Mai ştiu că nu sunt nici cea mai bună, coerentă şi normală fiinţă de pe planeta asta, dar respectivele persoane parcă întrec limitele bunului simţ.
Înţeleg că pentru tine este amuzant să trânteşti uşa în nas unei persoane, dar oare cât te-ai gândit când ai făcut lucrul ăsta? Probabil nu foarte mult…a se traduce în DELOC!
Mereu am fost o persoană cu simţul umorului destul de dezvoltat, dar unele glume tind să nu mai fie la fel de amuzante ca atunci când au fost făcute cu cap.
O altă chestie care mă cam sâcâie pe neuroni este atitudinea de mare “vedetă” a unora. TOŢI, dar absolut TOŢI suntem egali, fără niciun privilegiu. Dar există şi persoane care nu au aceeaşi părere ca a mea…tipic de altfel.
Per total? Colegi super, amuzanţi şi cu care ai ce să vorbeşti…ceea ce zic eu că e un lucru destul de bun.

THE END!

De câteva zila încoace tot sunt asaltată de tot felul de ştiri legate de venirea Madonnei în România. Nu mă duc la concert. Am 1000 de posibilităţi de a face asta, dar nu o fac. Fiţele individei m-au făcut să decid acest lucru. Mi se pare muuult prea pretenţioasă. Înţeleg că este regina muzicii pop…bla bla bla, dar la urma urmelor este tot OM ca şi noi.
O să îmi săriţi în cap şi o să îmi spuneţi că a făcut ceva. DAAA! A revoluţionat industria muzicală, dar nu a salvat lumea de la încălzirea globală sau nu a oprit războaie.
Constat că am ajuns să pupăm în cur fiecare vedetă care vine din afară…că vai doamne suntem şi noi băgaţi în seamă şi că în sfârşit vine Madonna la noi..WoW!
Duduia are nişte pretenţii muuult prea mari de la noi. Sper că ştiţi de zecile de camioane cu mobilă – da! vine cu mobila de acasă pentru a-i crea un mediu oportun meditaţiei CÂCAT!!!!, vrea 500 de trandafiri- aşa mă!!Salvaţi planeta, ce mama bainii! Vrea numai apă sfinţită- stai-ar în gât să îi stea.
Eu una nu niciodată nu am văzut într-un cântăreţ/cîntăreaţă mai mult decât un OM!
Cînd a fost cu moartea lui MJ parcă o luaseră toţi razna, parcă se sfârşea lumea. GATA OAMENI BUNI!!
Găsiţi-vă o ocupaţie! Serios! Mă sperie gândul că în afară de pupincurişti de cântăreţi altceva unii chiar nu vor fi.

Buun!!!Cu ce să încep? Nu ştiu! Sunt foarte obosită. Am stat aproape 8 ore la primul training şi deja nu mai sunt coerentă. Din păcate azi nu scriu decât atât.
P.s: mi-au trimis ăia de la Orange mesaj: “Telefonul dumneavoastră s-a întors din service. Vă rugăm să veniţi să îl ridicaţi. Orange.”
Dacă şi mâine îmi vorbesc la per tu …fac scandal.
Noapte bună!

Ca în fiecare an există câte un concurs care să ne arate câte porcării se pot face în ţara asta. Acum a fost Mamaia 2009.
Nu m-am sinchisit să îl urmăresc, dar am fost pasionată să aflu cine a câştigat şi ce a câştigat.
Ete şi lista:
Marele câştigător al Festivalului Mamaia: Alexa (Olga Fesenco). Olga va pleca spre casă cu un autoturism Skoda Fabia.
La Secţiunea Interpretare s-au acordat cinci premii în loc de trei:
Locul 1: Loredana Ciobotaru
Locul 2: Cristina Avasiu şi Renata Tolvai
Locul 3: Cristina Bondoc şi Alin Ignat
n cadrul Secţiunii Creaţie nu s-a mai făcut diferenţierea între locurile 1, 2, 3 şi 4. Patru dintre compoziţii au câştigat locul 1. Câştigătorul nu a mai plecat cu 1.500 de euro, ci doar cu jumătate din această sumă, deoarece premiile totale în valoare de 3.000 de euro s-au împărţit în mod egal celor care au ocupat locul 1.
Locul 1: “Vino măcar în vis” – Compozitor, textier, interpret: Mircea Romcescu
“Tu nu vezi cerul” – Compozitor: Andrei Tudor, Textier: Andreea Andrei, Interpret: Pasha (Alexandru Parfeni)
“Vreau doar iubirea ta” – Compozitor: Adrian Romcescu, Textier: Dana Dorian, Interpret: Adriana Vlad
“Prin ochii tăi pot visa” – Compozitor: Cristian Faur, Textier: Dana Dorian, Interpret: Paula Seling
Premiul Teo Peter – Trupa Big Deal – “Te strig”
Premiul special pentru creaţie – Clip video – Tony Tomas şi Trupa Cross
Premiul special pentru interpretare – Maxi single – Loredana Ciobotaru
Premiul Societăţii Române de Radiodifuziune pentru interpretare – Daniela Cojocaru
Premiul Societăţii Române de Radiodifuziune pentru creaţie – “Te-am ales pe tine” – Compozitor: Ivan Caragia, Textier: Daniela Doroftei, Interpret: Ivan Caragia
Premiul Tv Neptun – “Cine-ţi cântă” – Compozitor: Marius Moga, MIhai Coporan, Textier: Mihai Coporan, Dalma Kovacs, Andra Ciubotaru, Interpret: Dalma Kovacs
Premiul Mădălin Voicu şi al Fundaţiei Internaţionale Ion Voicu – Nicuşor Constantinescu – Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa în semn de recunoaştere şi preţuire pentru promovarea muzicii interpretative româneşti
Premiul Presei – Larisa Ciortan.

Un lucru pe care îl văd în fiecare zi la şoferi este lipsa centurii.
Înţeleg că în Bucureşti nu poţi merge cu o viteză nemaipomenit de mare, dar…
Azi, când veneam de la cumpărături, din 30 de şoferi numai 5 aveau centura de siguranţă. Din cei 5 3 erau femei.
Am văzut un tip care avea pe locul din spate un copil de vreo 3 ani, dar asta nu îl determina să fie mai atent sau să nu se bage total aiurea. EEHHH !!! Românul!Să nu mai spun că îi lipsea cu desăvârşire centura.
Niciodată nu o să înţeleg de ce nu îşi pun unii centura. Poate că este un lucru total “uncul” sau poate că nu se potriveşte cu rochiţa domnişoarei, dar să fim serioşi acum. Este unul dintre cele mai sigure lucruri din maşină. Eu îmi pun centura inclusiv când stau în spate, deeeşi rar stau în spate din cauza unui oarecum rău de maşină.
Revenind la subiect. Ce este atât de complicat ca atunci când te urci în maşină să îţi pui centura?
Mă uit la maşina părinţilor mei care, atunci când nu îşi pune şoferul centura, începe să ţâuie insuportabil.
Eu aş face o maşină care să ţâuie sau se opreşte atunci când cei din maşină nu au centură.
Ne mirăm de ce tot mor ăştia prin accidente…simplu: NU AU CENTURĂ! Nu spun că este sigură 100% , dar îţi oferă un minim de siguranţă.
Prefer să am o vânătaie pe piept decât un nas spart sau alte daune feţei.