Cum stăteam eu aşa fată cuminte şi curăţam cada mi s-a aprins un beculeţ. Relaţiile- de obicei alea de lungă durată. Cum stăteam aşa şi ştergeam cu spor duşul mă gândeam la care pe care iubeşte mai mult într-o relaţie. Să nu îmi spuneţi că amândoi au sentimente egale că nu cred asta.
Cine sună primul mai des? Cine vine cu invitaţia, cine spune “te iubesc!” prima dată. Sunt lucruri care par nesemnificative, dar…nu ştiu…parcă au şi ele rostul lor acolo.
Pe mine una m-ar deranja să fiu mereu cea care vine cu ideile, care îl sună sau care îi spune “te iubesc!” [ciudat este că nu am mai zis asta de multă vreme]. Am văzut femei care se plâng că bărbatul nu mai este pe aceeaşi lungime de undă ca şi ele, care vor să fie alintate ca la început sau să le pupe picioarele bărbaţii. Am văzut bărbaţi care se plângeau că prietenele nu se mai aranjează ca în trecut, că parcă s-au cam îngrăşat sau care nu le mai fac anumite pofte. Adevărul este că pentru mine relaţiile mereu au fost nişte subiecte multe prea complicate, uneori îmi vine greu să găsesc răspuns şi la întrebările din relaţia mea. Şi da, eu îmi complic cât pot de mult viaţa şi implicit relaţia.
Cineva mi-a spus că îl iubeşte pe prietenul ei, dar că din când în când mai flirtează cu câte unul şi că pe prietenul ei nu îl deranjează acest aspect. Băi sinceră să fiu pe mine m-ar cam deranja să aflu că prietenul meu flirtează cu altele. Adică ori cu mine ori deloc. Şi probabil că din cauza unor reguli uneori prea stricte se rup unele relaţii.
Vrem libertate, dar pe de altă parte nu vrem să oferim libertate partenerului.
Întotdeauna într-o relaţie unul o sa aducă mai mulţi bani decât celălalt, o să aibă mai mult timp liber, o să facă mai multă curăţenie sau cumpărături, o să aibă factura de la telefon mai mare.
Pe de o parte mi s-ar părea extrem de plictisitoare şi monotonă o relaţie fără aceste inegalităţi şi compromisuri, fără un “bă ce mă enervezi!” sau “nu mai ţipa!” sau “mă doare capul , nu am chef azi.”
Trebuie să recunoşteţi că toată chestia asta este cu du-te – vino. Ne punem în balanţă părţile pozitive şi părţile negative. iar de cele mai multe ori părţile mai puţin roz câştigă.
Eu recunosc cu mâna pe inimă că am iertat multe lucruri- nu neapărat în relaţia din prezent, ci în relaţiile din trecut. Vedeam relaţia ca fiind cel mai frumos lucru şi refuzam să accept că el este “golănaş”, că nu mă sună când îmi promite sau că azi “e prea ocupat”.
Pentru că acceptăm aceste compromisuri? Suntem noi cei care suntem puţin mai jos decât partener? Sau suntem atât de slabi încât în momentul în care spune: “nu îţi convine, pa” renunţăm să ne mai eliberăm “tăuraşul” din suflet?

7 Responses to “Inegali acceptăm compromisuri”

  • joe says:

    Unii inteleg prost vorba “ma accepta pentru cine sunt”, asa ca ajung sa se dea la fund, crezand ca o sa-i accepte si asa…si uneori, partenerul accepta si imita. Asa sunt unii oameni banuiesc. Cat despre cate accepti si cum, de obicei asta denota o nepotrivire de caracter, insa uneori, dupa lupte seculare, ii castigi atentia si te rasplateste si el/ea asa cum trebuie. Cand esti deja intr-o relatie, si face fitze, e clar ca o sa se termine si singurul motiv pentru care nu te lasa fix atunci este pentru ca n-a gasit-o pe alta. In fine, sunt multe situatii, ai nevoie de detalii si de un simplu calcul.

  • bai Cire ce esti mai asa egoista…auzi, numai pt tine…mai da si la altele, ce numai tu sa ai? :)) eu zic ca acceptam cam multe , noi femeile si ca ar cam trebui sa ne revizuim atitudinea caci singurele care raman in urma cu suferinta suntem noi… Pe ei ii doare la basca :)))

  • joe says:

    Bai feministo, cu atitudinea asta o sa impingi barbatii catre flesh pen-uri…

  • hai sa ne dam la fund cu totii si sa ne cacam ca hipiotii. hai sa mi-o trag singur, pentru ca ele vor autonomie sexual-financiaro-sociala. plm
    nu mai vreau femei proaste. vreau si eu sa fut mai multe intelectuale si atunci sa vezi ce respect, libertate, recunoastere si tot asa o sa-i dau. no sa le poata duce. :)
    amatoare va astept….

Leave a Reply