Archive for the ‘familie’ Category
De când cu regimul ăsta am ajuns să fiu foarte pofticioasă, dar rău de tot. Din fericire reuşesc să mă abţin de fiecare dată să nu gust câhurile neindicate de medic.
De curând am tot dat la muncă peste o tipă mai…plinuţă aşa din fel. Şi am observat o chestie tare ciudată la ea: se plânge că s-a îngrăşat în timp ce muşca cu pasiune şi poftă dintr-un sandwich. Păăăi să îmi fie cu iertare, dar tu cum vrei să fii mai puţin plinuţă dacă te îndopi cu toate tâmpeniile?! Ştiu că acum par maniacă după regimuri şi toate alea, dar măcar eu îmi doresc şi lupt să am acel lucru.
Nu înţeleg femeile astea care se plâng că “vai m-am îngrăşat, vai cât m-am făcut” şi tot aşa, dar pe de altă parte iau micul dejun, prânzul şi cina la mc’donalds.
Culmea ironiei este că prietenele lor pentru a nu le jigni pe individe le spun: “ce ai fată? Că nu te-ai îngrăşat, arăţi chiar bine!”
Eu îmi amintesc de o discuţie cu o prietenă de-a mea, una mai veche
“Fată ne-am făcut amândouă cât vacile”
“Da mă, dar eu tot nu renunţ la îngheţată”
“Fată, dar chiar suntem cât vacile. La regim cu noi.”
În luna următoare eram amândouă la regim, alergând şi poftind la îngheţata de la mc. Acum suntem cliente fidele mâncării sănătoase şi a mişcării. Ea din fericire are spaţiu suficient cât să ţină şi o bicicletă medicinală, în timp ce eu îmi rup şalele lucrând diferite exerciţii. La sfârşitul anului vedem care a câştigat în lupta cu kilogramele adunate după mesele de la mc.
Posted in blondi, esenta, familie, infectii ale societatii, reguli, zapaciti, zilnice | 11 Comments »
Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))
Stăteam de dimineaţă şi citeam un blog. Respectivul autor face astăzi 30 de ani. Dacă stai aşa şi te gândeşti este frumos să îmbătrâneşti. Devii mai înţelept, îţi poţi permite să spui: pe vremea mea sau de când mă ştiu…
Totuşi pe mine mă îngrozeşte teribil ideea că peste vreo 6 ani o să fac şi eu 30. 6 ANI! Mi se pare la o aruncătură de băţ. Simt că mai am atâtea de făcut, lucruri la care atunci o să renunţ. Probabil că o să am deja o familie- deşi mă cam îndoiesc- că o să am o slujbă cu un şef cretin şi cu un salariu de nimic. Da dragii mei, eu nu visez să ajung mare sculă pe basculă într-o companie.
Mi-e frică de responsabilităţile unui om de 30 de ani, mi-e frică să nu ajung să uit de visele pe care le aveam în copilărie, să ajung să spun: am îmbătrânit, mă dor toate celea şi tot aşa.
Ştiu că par absurdă, dar eu consider că după 30 de ani nu te mai distrezi cu aceeaşi poftă ca la 24 sau 20 sau 18.
Nu concep să văd riduri pe faţă, să mă culc la 9 pentru că a doua zi la 8 trebuie să fiu la muncă, să fiu nevoită să mă îmbrac ca la birou, să nu mai am voie să port tenişi coloraţi pentru că o să mă vadă copiii mei ca o ciudăţică şi tot aşa….
DECI: ofer recompensă celui care găseşte elixirul tinereţii.
In primul rand bine v-am regasit! Ma bucur ca sunteti copii cuminti si nu va omorati intre voi cat nu sunt aici 😀
In al doilea rand: iar nu am diacritice…la naiba si cu ele
Stiti foarte bine ca zilele trecute am fost plecata la Galati ca sa ma tratez si eu. Poate imi spune si mie cineva ce am.
Dupa ce o zi am stat nemancata si plimbata din sectie in sectie am reusit sa ajung si eu ca tot omul acasa. Acum trebuie sa mai astept rezultatele.
Desigur ca a doua zi eram la medic cu rezultatele:
– partea stanga a ficatului este marita cu 10 mm parca
– vezica mea biliara este lenesa [a.k.a : am o puta lenesa- asa mi-a zis medicul…va jur :)) ]
si nu in ultimul rand:
– am o infectie pe care nu au cum sa o descopere- adica pe unde este pana nu isi face simtita prezenta.
Am stat cuminte la fiecare morala primita de cate un medic pentru numarul exagerat de mare al pastilelor luate intr-o luna [acum 4 luni am fost nevoita sa urmez un tratament de 150 de pastile] . Se pare ca respectivul tratament mi-a distrus intr-o mare masura ficatul….ce inseamna asta? Inseamna ca o sa visez: ceaiuri, fructe si legume.
Eeeehhh cearta ca si cearta, dar imi baga restrictia la mancare:
Prin urmare nu mai am voie:
– prajeli
– dulciuri
– picant
– sucuri din comert
– altfel de carne in afara de cea de pui si peste
– junk food
– unt
– fainoase
Si din pacate lista este pe jumatate- atat imi amintesc. Deja ma gandesc ca in afara de apa altceva nu o sa am voie. Peste vreo 3 luni trebuie sa imi refac analizele sa vada daca sunt imbunatatiri.
Macar vad partea buna a lucrurilor: glicemia! Nu stiu daca v-am spus, dar eu am maaari probleme cu glicemia fiind supusa unui risc enorm de a face diabet [bunicul meu are si eu sunt singura din familie care il mosteneste]. Prin urmare am scapat de teoria cu privire la glicemie.
Ce inseamna in final toate astea? Inseamna 3 luni in care o sa fiu nevoita sa mananc numai sanatos si sa renunt la celebrele floricele de la film :((( Cat de trist
În ultima vreme am văzut o invazie a documentarelor despre religie. Nu mă deranjează, aş putea spune că mă atrag în mod deosebit aceste genuri de documentare.
Despre ce este vorba? Un nene, care făcea stand- up comedy, se decide într-o zi că el vrea să afle mai multe lucruri despre divinitate. Şi se pune pe treabă. Începe să pună diferite întrebări unor persoane care, după părerea mea, au ajuns să fie oarbe din cauza religiei.
O foarte mare parte din cei “interogaţi” aveau aceeaşi scuză când venea vorba de credinţa lor: “Aşa a spus Dumnezeu” sau “Dacă nu crezi o să ajungi în Iad”.
Eu una cred şi susţin fără nepăsare că sunt ateu. Consider că dovezile ştiinţifice aduse de-a lungul vremii au fost mult mai solide decât Biblia- care este privită ca singura dovadă palpabilă. Tind să cred că nu suntem atât de retardaţi încât să credem cuvintele unei persoane doar pentru că aşa ne spune biserica.
În fine! Să revenim la subiect.
În toate perindările sale respectivul nene a pus diferite întrebări mai mult sau mai puţin indiscrete. Eu consider că toate au avut o bază solidă şi că scopul lor era bine determinat, dar nu toată lumea a considerat asta. Am văzut oameni credincioşi care se ridicau de pe scaun jigniţi de afirmaţiile acestuia, am văzut cum a fost dat afară din diferite locaţii şi cum i se refuzau unele întrebări.
De ce credincioşii nu ne aduc argumente concrete cu privire la credinţa şi religia lor?
Mi-am amintit de o discuţie cu un bărbat credincios, chiar foarte credincios, dar care mi-a zis un lucru: nu sunt de acord să îţi botezi copilul într-o religie cu care el nu s-ar simţi bine. Era genul de credincios care se ducea la biserică o dată pe an, dar care credea în sinea sa.
Pe la orele de religie ne spunea să nu ne rugăm la idoli, dar icoanele, biserica şi alte celea ce sunt? Pentru mine tot icoane sunt. La urma urmelor religia este plină de contradicţii. Spune să nu omori, dar câte crime s-au comis în numele religiei?!
Cred în apocalipsă, dar nu în cea descrisă în Biblie. Cred pentru că omul a fost atât de inventiv încât a creat bomba atomică şi armele. Cred că încălzirea globală, că bolile şi foametea, mortalitatea ridicată şi braconajul ajută apocalipsa. Nu văd niciun demon, un nene rău care să ne facă rău. Noi suntem singurii în stare să ne facem rău. Noi ne scriem propria istorie şi propriul destin prin deciziile pe care le luăm.
Nu cred că există cineva care să îmi decidă destinul. Asta se numeşte privare de libertate, de exprimare, de gândire. Şi prefer să nu fiu un astfel de om care să spună: aoleooo!!!! am greşit faţă de x-ulescu. Să vezi că o să fiu pedepsită de Dumnezeu. Prefer să îmi cer scuze şi să învăţ din acea greşeală decât să dau socoteală unui presupus zeu.
Religulos se numeşte documentarul şi vi-l recomand.
De multe ori ne gândim că sfaturile pe care vrem să le oferim unei persoane sunt de un real folos persoanei respective. FALS! Spuneţi-mi sincer: când eraţi mici sau mai bine spus la vârsta adolescenţei ascultaţi de sfaturile mamei sau de cele din partea tatălui? Eu tind să cred că nu.
Niciodată nu ai ascultat-o pe mama ta când îţi spunea să nu mai vorbeşti cu el că sigur o să te rănească sau că o să te facă să plângi. Nu o asculţi că inima ta îţi spune să încerci…abia când te răneşti te duci la ea şi îi spui “ai avut dreptate”.
Eu, din păcate, mai mult ca oricine de pe planeta asta ştiu să NU ascult de mama mea. Deşi de fiecare dată sfaturile ei au fost exact ce vroiam să aud, dar se pare că orgoliul nu era de aceeaşi părere. Am preferat ca de fiecare dată să ignor cu încăpăţânare sfaturile unei femei care a trecut prin multe la viaţa ei…şi la urma urmelor este singura persoană despre planeta asta care mi-ar vrea binele.
În fine! Scopul acestui post nu este să discut despre relaţia dintre mine şi mama mea.
Vorbeam despre sfaturile pe care le dăm unor persoane care vor să audă altceva decât ceea ce îşi doresc. De câte ori nu aţi preferat “calea greşită” în locul acceptării sfatului unei persoane mult mai mature psihic decât voi? Fiecare din noi preferă să sse dea de 100 de ori cu capul de uşă decât să asculte pe cineva sfaturi de cum ar trebui să învăţăm să deschidem uşa.
Sau cum îi spuneam unei prietene: mă dau de 100 de ori cu capul de uşă şi odată şi odată tot o să învăţ să deschid uşa, să apăs pe clanţa aia nenorocită şi să deschid uşa.
Aşa învăţăm cu toţii să fim oameni maturi, cu responsabilităţi, cu capul pe umeri. Dacă mămica, tăticul, prietenul, prietena, x-ulescu ne deschid mereu uşa ce o să mai facem atunci când o să piardă ei cheia?
Nu ştiu care sunt motivele, dar aseară am avut nişte dureri de stomac aproape insuportabile. Şi ca tacâmul să fie complet m-au apucat şi migrenele. Ce este de făcut? Păi nimic. Poate doar să dormi. Din păcare o să fiu nevoită să le mai suport până luni când o să mă internez în spital. Şi nu la Bucureşti…da, prefer să mă duc în Galaţi decât să mai aud : “nu ştiu ce ai”.
Deci de duminică şi până marţi seară nu o să mai scriu nimic pe aici. Dar promit să recuperez sau să programez câteva posturi. Să vedem dacă sunteţi cuminţi 😀
Chiar dacă astăzi toate mi-au mers ca pe roate trebuia să se întâmple şi ceva rău. Că deh…cică aşa este firesc.
Din păcate mama unei persoane apropiate şi dragi mie s-a îmbolnăvit. Nu mi-a venit să cred când mi-a dat vestea prin telefon şi speram ca totul să fie un coşmar. Dar nu a fost să fie aşa. Ciudat sau nu azi pentru prima dată după multă vreme m-am rugat ca ea să se însănătoşească.
Multă sănătate! Din păcate numai atât pot spune
Cum spuneam zilele trecute: căţeluşa mea e o nebună. A reuşit să ajungă în ţarcul porcuşorilor de guineea…mai grav e că se joacă cu puii, dar mama lor [a.k.a Gogoşica] o cam compostează şi nu o lasă ;))
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s4A9wd6q5d8]