Nietzsche a murit

Archive for the ‘familie’ Category

De cand ma stiu am fost total paralela cu tehnologia. Adica : de la calculatoare pana la un simplu stick. Azi m-au trecut toate emotiile cand calculatorul la care ma aflam incepuse sa o ia razna. Deja imi spuneam: al doilea calculator stricat. Am jurat ca nu o sa imi mai bag nasul pe unde nu imi fierbe oala, dar cum eu zic, tot eu aud si as putea spune ca degeaba.
Incepusem sa fac cateva rugaciuni in speranta ca nu i-am stricat calculatorul fratelui. L-am repornit- din nu stiu ce motive s-a inchis de nebun singur…va jur ca eu nu i-am facut nimic rau 😀 . Dupa ce l-am repornit am inceput sa imi rod unghiutele din dotare sperand ca v-a porni si nu imi v-a da iar un mesaj din acela scris in chineza si ca o sa ascund mica belea in care m-am bagat.
I-a luat aproape 5 minute sa porneasca, dar acum merge bine si nu mai da niciun mesaj ciudat. Deci e clar: NU IMI MAI BAG NASUL PE UNDE NU IMI FIERBE OALA CA EU SIGUR STRIC!
Ce invatatura tragem de aici:
eu: sa nu o mai fac pe informaticianul
voi: niciodata sa nu ma lasati sa va umblu prin calculator ca sigur vi-l stric.

De câteva zila încoace tot sunt asaltată de tot felul de ştiri legate de venirea Madonnei în România. Nu mă duc la concert. Am 1000 de posibilităţi de a face asta, dar nu o fac. Fiţele individei m-au făcut să decid acest lucru. Mi se pare muuult prea pretenţioasă. Înţeleg că este regina muzicii pop…bla bla bla, dar la urma urmelor este tot OM ca şi noi.
O să îmi săriţi în cap şi o să îmi spuneţi că a făcut ceva. DAAA! A revoluţionat industria muzicală, dar nu a salvat lumea de la încălzirea globală sau nu a oprit războaie.
Constat că am ajuns să pupăm în cur fiecare vedetă care vine din afară…că vai doamne suntem şi noi băgaţi în seamă şi că în sfârşit vine Madonna la noi..WoW!
Duduia are nişte pretenţii muuult prea mari de la noi. Sper că ştiţi de zecile de camioane cu mobilă – da! vine cu mobila de acasă pentru a-i crea un mediu oportun meditaţiei CÂCAT!!!!, vrea 500 de trandafiri- aşa mă!!Salvaţi planeta, ce mama bainii! Vrea numai apă sfinţită- stai-ar în gât să îi stea.
Eu una nu niciodată nu am văzut într-un cântăreţ/cîntăreaţă mai mult decât un OM!
Cînd a fost cu moartea lui MJ parcă o luaseră toţi razna, parcă se sfârşea lumea. GATA OAMENI BUNI!!
Găsiţi-vă o ocupaţie! Serios! Mă sperie gândul că în afară de pupincurişti de cântăreţi altceva unii chiar nu vor fi.

Un lucru pe care îl văd în fiecare zi la şoferi este lipsa centurii.
Înţeleg că în Bucureşti nu poţi merge cu o viteză nemaipomenit de mare, dar…
Azi, când veneam de la cumpărături, din 30 de şoferi numai 5 aveau centura de siguranţă. Din cei 5 3 erau femei.
Am văzut un tip care avea pe locul din spate un copil de vreo 3 ani, dar asta nu îl determina să fie mai atent sau să nu se bage total aiurea. EEHHH !!! Românul!Să nu mai spun că îi lipsea cu desăvârşire centura.
Niciodată nu o să înţeleg de ce nu îşi pun unii centura. Poate că este un lucru total “uncul” sau poate că nu se potriveşte cu rochiţa domnişoarei, dar să fim serioşi acum. Este unul dintre cele mai sigure lucruri din maşină. Eu îmi pun centura inclusiv când stau în spate, deeeşi rar stau în spate din cauza unui oarecum rău de maşină.
Revenind la subiect. Ce este atât de complicat ca atunci când te urci în maşină să îţi pui centura?
Mă uit la maşina părinţilor mei care, atunci când nu îşi pune şoferul centura, începe să ţâuie insuportabil.
Eu aş face o maşină care să ţâuie sau se opreşte atunci când cei din maşină nu au centură.
Ne mirăm de ce tot mor ăştia prin accidente…simplu: NU AU CENTURĂ! Nu spun că este sigură 100% , dar îţi oferă un minim de siguranţă.
Prefer să am o vânătaie pe piept decât un nas spart sau alte daune feţei.

De când am blog mi s-a întâmplat să primesc tot felul de mesaje mai mult sau mai puţin jignitoare. De multe ori mă deranjează când văd câtă răutate, invidie şi prostie poate exista într-o persoană.
“P” îmi spunea să îmi scot dex-ul de cuvinte “parfumate” şi să le răspund astfel încât să nu mai comenteze vreodată. Eu, din păcate, nu mă pot coborî la acel nivel pentru simplul fapt că nu îmi place să răspund cu aceeaşi monedă.
Cineva mă întreba de ce tot cenzurez unele comentarii. Răspunsul este unul simplu: PENTRU CĂ POT, parcă aşa spunea VisUrât,nu? Este blogul MEU şi fac ce vreau cu el.
Nu te obligă absolut, dar ASBOLUT NIMENI să mi-l citeşti, aşa cum nici eu nu sunt obligată să îţi citesc injuriile. Trebuie să accept şi criticile, dar le accept, le accept pe cele care au un rol contructiv asupra mea. Aşa cum Ioana sau Laura le au asupra mea. Numai eu ştiu de câte ori m-au apostrofat amândouă, dar au făcut-o fără să mă jignească sau să folosească cuvinte mai puţin demne de o femeie.
Am primit azi un mesaj care mi-a scos piticii războinici la înaintare.
Dragii mei, vreau să vă explic ceva(sau eSplic): eu mereu am fost adepta muncii. Nu mi-a plăcut să trândăvesc. Nu aveam un loc de muncă, stăteam acasă şi făceam de mâncare, curăţenie, cumpărături, spălam şi multe altele. Deeeci nu stăteam cu cracii la soare sperând să vină marele miracol şi să mă salveze.
Când i-am povestit lui “P” despre minunatul mesaj cum că eu aş fi ultima duduie de pe centură şi datorită banilor “câştigaţi prin muncă onestă” am plecat în Franţa mai avea puţin şi venea special în ţară şi cotonogea persoana respectivă. Sunt de părere că nu am greşit cu nimic muncind cu zecile de ore să îmi permit să îmi clătesc ochii cu puţină civilizaţie.Şi că m-am mândrit cu acest lucru. Nu regret că am făcut acest lucru.
Un alt aspect care văd că a ajuns să deranjeze pe mulţi (adică vreo 2 persoane): iubiţii mei. Cu cine am fost, cât am fost şi ce am făcut cu ei.
Singura persoană care ştie TOATE detaliile este prietenul meu. I-am spus verde în faţă tot şi nu s-a simţit deloc deranjat de aceste detalii privind trecutul meu. Tind să cred că suntem toţi oameni şi că greşim cu toţii,nu? Nu mi se pare normal să fiu judecată pentru nişte greşeli pe care le-am făcut în trecut şi pe care am avut grijă SĂ NU LE MAI FAC!
Că am avut şi eu hormoni plecaţi cu pluta este partea a doua, dar consider că la 24 de ani nu îmi mai permit să mă port ca o copilă bătută în cap. Aş vrea să pot crede că există măcar un strop de raţiune în fiecare dintre noi, o raţiune care nu ne face să ne purtăm ca la clasa a doua.
DA! OKEY! Nu sunt de acord că X-ulesc mă înjură sau Y îmi spune că am un blog de rahat, dar nici să le dau educaţie nu pot. DAAAAAAAAAAAAAARRR!!! Pot face un singur lucru: Să le cenzurez comentariile. Cui nu-i convine e liber să apese pe X-ul de sus şi să nu mă mai citească. Nu caut să am mii de vizitatori, vreau o mână de oameni care să mă respecte aşa cum şi eu îi respect pe ei.
O seară plăcută în continuare!

Cum stăteam eu cuminte la interviu şi ascultam, după cum a spus tipul de la interviu Mihai, “poezioara” am avut plăcerea de a cunoaşte şi nişte oameni noi.
Toţi erau studenţi şi printre primele interviuri. Oameni şi oameni, dar am văzut nişte lucruri care m-au cam…deranjat, dacă pot spune aşa.
În primul rând: el şi ea au venit împreună la interviu. Ea a fost respinsă după prima probă, el nu. După vreo oră, după ce am terminat şi a doua probă vine tipul la Mihai şi îi spune că prietena sa nu mai are chef să îl aştepte aşa că l-a rugat să abandoneze interviul. Tipul cuminte a ascultat-o şi a renunţat. Ciudat e că tipul era printre favoriţi,dar na…ata ete.
O altă chestie care m-a frapat a fost faptul că mulţi au renunţat pentru că aveau mult prea multe responsabilităţi, iar salariul nu era de peste 20 de milioane. Ştiu că este greu ca să ai multe responsabilităţi şi un salariu deloc de director, dar decât să stau acasă…mai bine nu.
M-am enervat să văd oameni care fug de muncă, m-am enervat să văd oameni care să spună: “bă…au ai mei bani, deeci nu mă interesează aşa de mult postul”. De ce vii atunci dacă mami şi cu tati au bani şi te pot ţine până la 100 de ani? De ce îţi strici timpul pe un interviu când ai putea să stai la salon.
O altă chestie care m-a frapat a fost faptul că încă mai sunt oameni care nu ştiu să folosească un calculator…un tânăr de 20 şi ceva de ani nu ştie să folosească word-ul sau excel? Dumnezeule mare!
Per total? Mă bucur că am fost prima selectată după terminarea interviului şi că în sfârşit o să scap din punct de vedere financiar de mămica şi de tăticu.

Tot citesc prin ziare cum că X-ulescu a bătut-o pe iubita/ nevasta/mama/ bunica. De când mă ştiu am fost împotriva violenţei. Am sărit o singură dată la bătaie când credeam că este “cul” să faci una ca asta.
Dar niciodată, dar absolut niciodată nu aş putea înţelege de ce un bărbat loveşte o femeie. Adică să o bată până să o bage în spital…aşa ceva nu cred că poate fi înţeles de un om normal la cap.
Înţeleg că eşti redus mintal şi că este singura soluţie pe care o consideri eficientă, dar oare mintea ta de cocostârc beat nu îţi dă nişte semnale cum că nu este deloc bine ceea ce faci?
O altă vină o poartă femeile care acceptă toate rahaturile astea. Să ştiu că bărbatul lângă care stau a avut “curajul” să ridice mâna la mine…păi nu cred că ar fi deloc bine.
Înţeleg: nu ai unde să fugi, eşti singură într-un oraş, dar cred că există o prietenă care să te ajute o seară, cred că există un vecin căruia care să i se facă milă de tine şi să te ia acasă pentru o noapte.
O altă vină o poartă statul care nu face nimic ca să protejeze femeile de violenţa bărbaţilor.
Când mergeam la centru vedeam frica din ochii femeilor atunci când veneau bărbaţii lor ca să îşi vadă copiii. Erau atât de îngrozite, de speriate, de neîncrezătoare.
Nu vreau să ajung una din femeile care acceptă prima, a doua şi a zecea palmă pentru că îşi iubeşte bărbatul şi nu poate trăi fără el.
Vreau să cred că pe lumea asta există şi femei care să nu accepte astfel de tratamente din partea unuia care este mai mult decât redus mintal.

M-am gândit ca ar fi o idee bună să îi pregătesc fratelui meu ceva de mâncare pentru când o să ajungă acasă. Toate bune şi frumoase până am început să lucrez cu aragazul. Nu am mai stat în bucătărie să gătesc de câteva luni bune- vara de obicei făceam lucruri uşoare. EEEEHHH!!! Problemă mare când am pus să fac carnea. În mai puţin de jumătate de oră toată casa mea era plină de fum iar eu cu evantaiul,ventilatorul şi multe alte surse de ventilaţie fugeam prin casă ca să o aerisesc.
După vreo jumătate de oră în care fugeam ca disperata prin casă să scap de dovezile compromiţătoare că am gătit am reuşit să fac ordinea de la început.
Cât de mâncare…să ştiţi că mâncarea a ieşit bună 😀
DAAAAARRRRR promit că de acum las plăcerea de a găti DOAR bărbaţilor. Este mai simplu şi mai bine aşa- mai bine pentru vecinii mei :))

Ca la fiecare “reuniune” de familie eu încep să îmi reneg existenţa pe planeta asta. În afară de câţiva membri care merită tot respectul meu restul sunt toţi o apă şi un pământ.
Cum nici bine nu am ajuns acolo m-au şi luat la întrebări: vaaaaaaiii Raluca dar ce ai crescut, vaaai dar ai prieten, vaaaaiiii dar cum merge cu facultatea?!
Şi eu cum sunt o domnişoară educată le-o tăiam: sunt obosită, este aşa de important?! ETC!
Unul din lucrurile pe care nu le suport este interogatoriul din timpul reuniunii. Mă mir cum de nu m-au întrebat şi cât mai port la săndăluţe. Mai un zâmbet sec, mai o înghiţitură şi mai seacă, totul până s-au plictisit să primească răspunsuri sictirite. Niciodată nu am fost fană a unor astfel de reuniuni pentru simplul fapt că nu suport ipocrizia ridicată la nivel de rang. CÂH!!!!!
Singurele lucruri care m-au bucurat au fost cele 3 zile alături de părinţii mei, căţeii cu care m-am jucat en gros şi hamacul în care mi-am pierdut ideile de câteva ori.

Speram ca azi să mă trezesc la o oră cât mai rezonabilă având în vedere că am toate lucrurile pregătite pentru drum, dar pe dracu!
M-am trezit la 6. Pur şi simplu nu am putut dormi. Toată noaptea m-am foit şi m-am învârtit în speranţa că îmi voi găsi poziţia ideală să pot dormi ca un bebeluş.Pe la 7 au început să îmi sune telefoanele în disperare. Înjuram în gând şi răspundeam cu o voce seacă: “daaaaaaaaaa????”
De fiecare dată la capătul opus al telefonului auzeam vocea tatălui meu care nici acum nu s-a obişnuit cu ideea că ştiu să fac un bagaj de mai bine de 10 ani şi că sunt sigură că nu am uitat periuţa sau pasta de dinţi.
Casc cu o poftă de nedescris şi mă gândesc din ce în ce mai mult să îmi fac o “cafia” la pliculeţ. Totuşi o lene de nedescris mă împiedică să îmi ridic posteriorul pentru a face această “activitate” benefică energiei mele.
Saaaauuuu mai există o posibilitate: să mă culc la loc în speranţa că de data asta chiar o să îmi găsesc poziţia să adorm ca un bebeluş.

The End!

PARINTILOR MEI. AZI IMPLINESC 32 DE ANI DE CASNICIE! SPER SA FITI LA FEL DE FERICITI SI SA VA IUBITI LA FEL DE MULT CA LA INCEPUT!

MIHAI SI RALUCA