Nietzsche a murit

Archive for the ‘esenta’ Category

Am o problemă. Una legată de aflarea unui răspuns.  Cum să intreb pe cineva de ce s-a purtat cu mine ca şi când aş fi fost ultima persoană de pe planetă- de la un limbaj de mahala până la ameninţări?!

Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt genul care să pună piciorul în prag la asemenea situaţii şi de multe ori mă las călcată în picioare de persoane care nu fac nici cât o ceapă degerată.

În fine!!! Ideea stă în felul următor: mi s-a cam pus pata să mai fiu umărul plângăcioşilor- ştiuuu!!!Şi eu mă plâng des, dar nu îmi “înjunghii ” prietenii pe la spate. Din păcate, marea mea problemă, după cum mai spuneam este că nu am curajul să întreb: Care a fost faza cu acel comportament faţă de mine?

ŞTIU!!! Pentru voi sunt nşte probleme copilăreşti, infantile, dar pentru mine chiar nu sunt! Şi chiar aş vrea să aflu motivele- care sigur nu sunt întemeiate pentru care am fost considerată preşul personal al unei persoane…

Deci?! Cum să abordez problema?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hBJlv2tQfKs]

A fost odat-un vis frumos, un vis frumos
Cu un baiat si-o fata,
A fost un vis cam dureros, cam dureros,
De te ranesc ma iarta.

A fost un vis crescut in munti, crescut in munti,
Nascut la o cabana,
Umbrit de brazi inalti, carunti, inalti, carunti,
Ce astazi se destrama.

Voi ce va destramati, usor va destramati,
Voi, vise pe poteci (pe poteci)
In amintirea muntilor, a muntilor
Sa dainuim pe veci, sa dainuim

di-dim di da-di-dam-di-dam
di-da-di-dam di da di da-di-dam
oooo
da=di-dim di da-di-dam-di-dam
di-da-di-dam di da di da-di-dam
da-dam-dam dam

A fost odat-un vis frumos, un vis frumos
Cu un baiat si-o fata,
A fost un vis cam dureros, cam dureros,
De te ranesc ma iarta.

dam di-dim di da-di-dam-di-dam
di-da-di-dam di da di da-di-dam
oooo
da=di-dim di da-di-dam-di-dam
di-da-di-dam di da di da-dï-dam
da-dam-dam dam

DAAA!!!După cum vedeţi am chat pe blog. De ce? Mi s-a părut o idee chiar interesantă. Aşa pot vorbi cu cei care nu au somn la 2 sau…să pot vorbi cu oricine are chef să mă înjure şi nu numai.
Aşa că hai la chat-uit 😀

Ieri intră pe mess Blondy- cu care nu am mai vorbit de vreo 2 săptămâni.

Ce faci fată?

Bine fată?

Când m-ai dai pe acasă?

Linişte şi pace din partea mea. Sinceră să fiu nu prea mai am ce face în Galaţi. Este atât de plictisitor oraşul ăla încât mi s-a acrit de el. Mă duc să stau în casă. Ce mai ies cu “cuplurile”- adică sunt un fel de a5a roată de la căruţă şi cam atât.

Când eram mai mică aveam gaşca de prieteni, dar…deja când am ajuns la liceu aveam alte pretenţii…chestii, trestii.

Rar mi se face dor de oraşul natal…rar mă duc acasă. De ce? După cum am mai spus: de ce să stau în casă?

DA!!!!Ştiu!!!O să îmi spuneţi: stai cu ai tăi, mai “bârfiţi” de una, de alta…mmmm nu!!! De ce? Pentru că oricum vorbesc aproape zilnic cu ei la telefon şi chiar nu mi se face dor să stau şi faţă în faţă cu ei să îi aud: şcoala e pe primul loc, lasă băieţii, nu mai ieşi, când vii acasă? Dar cu cine ieşi, dar unde ieşiţi? Dar ăi cunoaştem?

ŞŞŞTIUUU!!! Încearcă să fie protectori, poate prea protectori. Mereu încerc să le explic faptul că nu mai am chiar 2 ani şi că aş fi oarecum capabilă să mă protejez şi singură. Ei nu înţeleg că aici, la Bucureşti, nu trebuie să dau niciun fel de explicaţii…poate doar lui Mihai- dar el oricum rar mă supune la acelaşi interogatoriu.

Îmi iubesc părinţii…chiar muuult!! Dar mă sâcâie interogatoriul la care mă supun de fiecare dată. Şi de fiecare dată le spun că nu au de ce să îşi facă griji că nu merg singură pe stradă, că suntem gaşcă ….mă rog! Ştiţi voi şi restul poveştii.

Îmi amintesc că în primul an de facultate ieşeam cu iubitul meu de atunci- un retard şi jumătate…şi într-o seară am ajuns pe la vreo 2 dimineaţa. Când am ajuns la Galaţi i-am zis lui daddy. Să moară de inimă: CUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUMMM???? La 2??????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

I-am explicat că eram cu tipul ăla- aproape 2 metri şi vreo 100 de kg… şi că nici dracu nu se atingea de noi- plus că mersesem cu taxiul…

Dumnezeule!!!Atât mi-a trebuit! 2 zile de morală. De atunci nu le mai zic de astfel de ieşiri că îi apucă damblaua. Sunt părinţii mei…şi este de datoria lor să mă protejeze, dar ei cum vor ca eu să trec prin viaţă dacă tot timpul mă ţin pe puf? Şi mă alintă şi nu mă lasă să mă dau singură cu capul de pereţi?!

Netul mi-a făcut cam mulţi nervi ieri…cred că vrea o bătaie .

În fine!

Nu despre asta vroiam să scriu, ci despre Oscaruri şi filmele celebre.

Slumdog millionaire- cică filmul a câştigat Ocarul bla bla bla. Părerea mea? Este la fel de plictisitor ca şi filmul cu Brad Pitt. Fie sunt eu al naibii de pretenţioasă la capitolul filme…fie nu ştiu. Nu îmi pot da seama. Ideea este că am încercat să văd filmul cap coadă. Am reuşit, dar în timp ce filmul rula eu eram şi pe la bucătărie, mai vorbeam şi cu alţii. Pur şi simplu m-a plictisit. Nu ştiu câte ore are,dar eu ştiu că mă tot chinui de pe la ora 4 după-amiaza şi abia acum am reuşit să îl termin.

Povestea unui puşti care câştigă la „Vrei să fii miliardar?” în variantă indiană. Mmm nimic nou sub soare. Şi eu vreau să câştig acolo.

Totuşi pe lângă jocul ăsta mai prezintă şi viaţa lui- din fragedă pruncie până pe la vreo 20 şi de ani. Cu fratelui cam plecat cu pluta, cu mă-sa moartă, cu fata vieţii lui, cu care şi rămâne şi finalul cât se poate de penal- după părerea mea. Ştiţi filmele indiene,nu? Şi ştiţi că ăia dansează şi cântă…asta fac şi ăştia fac la final. Sincer? M-a dezamăgit teribil filmul ăsta.

În filmul cu Brad Pitt mi se pare interesantă ideea, dar mi-a luat vreo 3 ore să îl văd…pentru simplul fapt că mă plictiseam!!!LA CULME AŞ PUTEA SPUNE!

Nu mi s-a părut regizat prea grozav…păcat de actori.

Filmul cu tanti aia din Titanic- în tinereţi- a fost cel mai acceptabil dintre toate pe care le-am văzut. Dar finalul mi s-a părut jenant…un fel de: hai să îl terminăm mai repede că ne-am plictisit. În rest a fost chiar okey…spre fericirea ochilor mei J))

Nu mai văd filme de calitate. Este trist, dar ăsta este adevărul. Puţine filme mă mai ţin cu sufletul la gură, mă fac să fiu atentă, fără a mai face şi alte lucruri pe lângă vizionare….

După cum spuneam: poate că sunt prea pretenţioasă pentru categoria asta de divertisment…sau poate…oamenii cu filmele chiar habar nu au ce să facă. Mi-e dor de un film de calitate. Un film de care să mă îndrăgostesc…Ata ete! Cer uneori prea multe.

Probabil că vă daţi seama despre ce o să fie vorba în postul ăsta. Dacă nu, vă luminez eu: există sau nu dragoste la prima vedere?
Eu una nu cred. Nu cred că te poţi îndrăgosti din prima de o persoană despre care nu ştii absolut nimic. Că este acea atracţie între voi…da! Asta o cred, dar dragoste? Să fim serioşi.
Nu ai cum să ştii că vei rămâne cu acea persoană pe veci…la urma urmelor există 50% şanse ca relaţia să nu funcţioneze nici după ce v-aţi cunoscut cât de cât mai bine.
Eu sunt genul care se îngrăgosteşte de oricine…şi aşa cum mă îndrăgostesc aşa îmi şi trece. Fără ruşine. Nu sunt genul de om care să se implice în totalitate într-o relaţie. Sau poate nu mai sunt…eram…cândva…mi-a cam trecut acum :))
Cred că este mult mai simplu să ne ascultăm inima decât raţiunea şi tocmai din acest motiv credem în existenţa dragostei de la prima privire.
Este mult mai simplu să spui: am preferat să îmi ascult inima decât creierul. Şi ştiţi de ce? Pentru că niciodată nu o să auziţi pe cineva să spună: s-a jucat cu mintea mea…NU! O să spună: s-a jucat cu inima mea. Devenim nişte victime şi încercăm să îl arătăm cu degetul pe celălalt. De ce? De ce nu suntem conştienţi că o parte din vină ne aparţine.
Uitaţi! Vă dau un exemplu: când m-am îndrăgostit prima dată am făcut o greşeală enormă: am fugit eu la el…când ştiam că oricum relaţia este ca şi compromisă. De ce? Pentru că ştiam după aia că oricum o să îl găsesc vinovat pentru ce mi-a făcut.
Cine a fost cu adevărat vinovatul? EU! De ce? Pentru că am lăsat garda jos. Pentru că mi-am lăsat orgoliul în Bucureşti în timp ce eu fugeam la Galaţi după el.
Aşa fac multe fete. Şi apoi se plâng că de ce aşa şi de ce pe dincolo.
Dragele mele să vă dau un sfat: nu e singurul bărbat de pe planetă şi sunt sigură că o să daţi peste altul de 1000 de ori mai bun.
DAAA!!!Ştiuuu!! Dragoste la prima vedere :-@ Dar sincer acum…ia gândiţi cu creierul şi nu cu inima să vedeţi voi cum începeţi să îi găsiţi defecte, să găsiţi în el lucruri care nu vă plac, care vă deranjează chiar prea mult.
Nu el este Prinţul de pe un cal alb la care vă gândeaţi când eraţi mici.
Dragostea la prima vedere nu are niciodată rezultate prea bune pentru CORASONUL vostru…

Aseară am fost la Teatrul Act, piesa “Netotu”- piesă recomandată de o colegă de facultate.
Ce impresie mi-a lăsat?
Ghimpel, prostul satului -interpretat de Marius Damian a fost mai mult decât genial! Pentru prima dată am stat ca pe ace la o piesă.
Spectacolul este o adaptare dramatică realizată de regizorul Cristian Juncu după texte de Isaac Bashevis Singer (Ghimpel Netotul) şi Jean Claude Carriere, iar interpretarea îi aparţine lui Marius Damian.
“Netotu'” prezintă viaţa dintr-o comunitate evreiască văzută prin ochii prostului satului, memorabil jucat de câştigătorul din 2004 al Marelui Premiu al Galei Tânărului Actor de la Mangalia.
Un spectacol despre nedreptate, Dumnezeu, dragoste şi inocenţă.
Un “unu la unu” cu spectatorul, care emoţionează cu mijloace extrem de simple şi sincere.

P.S: am uitat de prăjiturele…sunt minunate!!Ca la mama acasă!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GeILGX3nN0U]

În ultima vreme majoritatea părinţilor nu prea mai ştiu să îşi educe odraslele. Fie sunt prea ocupate să îşi creeze un viitor financiar, fie pentru că nu îşi doreau acel copil.
Mulţi îi lasă în faţa televizorului la desene cu un grad de violenţă ridicat. Şi toate astea pentru ce? Ca să îi închidă gura copilului. Să nu îl mai audă: mama vreau aia sau tata vreau mingea.
Nepăsarea lor îi determină pe copii să facă orice numai să le capteze atenţia. Se bat, sparg, fură şi tot aşa. Ei sunt conştienţi că acestea sunt printre singurele metode a a atrage atenţia asupra lor. Totuşi uneori este prea târziu să mai poată fi făcut ceva.
Ştiu cazuri în care părinţii nu au fost niciodată la şcoală să se intereseze de situaţia şcolară a copiilor lor.
“O altă bubă” o reprezintă banii. Puştii de bani gata consideră că pot face numai ce îşi doresc pentru că părinţii îi pot salva din orice situaţie cu influenţa lor. Şi, drept urmare, ajung să comită inclusiv crime…fără a avea mustrări de conştiinţă.
Este trist că se ajunge în halul ăsta.
Vlad spunea la un moment dat că este important să ne implicăm în educarea tinerilor ce vin după noi.
Eu una sunt de părere că o să ne fie foarte greu să îi “reeducăm” atâta vreme cât peste tot- de la mass media până în mediul în care locuiesc se promovează violenţa.
Dacă îi dai unui copil de 10 ani o carte cu Creangă o să ţi-o dea de cap cerând Dragon Ball Z. Ăsta este adevărul!
Câţi părinţi mai ştiu să îşi educe odraslele? Să le arate ce este bine şi ce nu, să se intereseze de ei, de ce informaţii primesc din exterior şi tot aşa.
Nu spun să nu le mai dăm voie să se uite la TV, dar nici să îl prinzi cum are în geantă reviste pentru adulţi.
Calculatorul este, de asemenea, un mijloc mai puţin favorabil educării. Când îţi laşi copilul mai mult decât trebuie la calculator cred că este timpul să te opreşti. El dăunează, după părerea mea, cel mai mult.
Copiii au uitat să se mai joace afară- ceea ce mai nou a devenit un risc- oare câţi copii sunt răpiţi din faţa blocului?
Cred că mulţi părinţi ar trebui să înceapă să îşi pună nişte semne de întrebare cu privire la educaţia pe care o acordă copiilor lor.

Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…

Altă viaţă oameni buni! Să te trezeşti la 2 fără ceva…
Am deschis aşaaaa…timid ochii, mi-am deschis şi mail-ul…străinul îmi scrisese :”>
Am zâmbit m-am apucat să citesc presa online… E PLICTISITOAREE!!!Bătăi, crime, infracţiuni …bla bla bla, DAAARR!
Am găsit un articol care m-a făcut să râd pe burtă.
6 Lucruri care îi sperie pe bărbaţi
Ideea este că prezintă relaţia pe la începuturi.
La un moment dat spune: să nu îţi vorbeşti de rău ex-ul… păăăăiii!!BUN!!!Okey! Nu zic nimic de el, dar dacă exul s-a hotărât după o relaţie de lungă durată să mă înşele…ce ar trebui să îi spun viitorului? Că nu îi plăcea monogamia? Sau să îl mint? Că doar nu este bine să îl vorbeşti pe ex de rău…Deşi cum mă ştiu pe mine una m-ar cam lua gura pe dinainte şi i-aş spune ceva de genul: A considerat că “sămânţa” lui era prea bună ca să o păstreze numai pentru mine.
Uneori sfaturile de genul ăsta mi se par chiar…penale. De ce? Pentru că nu au nicio legătură cu realitatea. Când eram mai mică citeam despre sex, sărut şi altele de pe acelaşi domeniu…dragii mei…una e practica şi alta e teoria.
Nu mai ştiu prin ce revistă citeam de cum descria o tipă prima ei experienţă: cu flori, lumânărele…ce drăăăguuuuţ!!!! Ca în filmele tipic americane, alea mai de proastă calitate..căăăă la urma urmelor slabe şanse să mai apuci să te duci să cumperi flori şi lumânărele când te apucă.
EEEHHH!!! Asta cred că este marea mea problemă stau uneori exagerat de prost la capitolul romantism. Cum este acum. Ce văd eu în romantism? O formă mai chinuită de vrăjeală. Îi cumperi flori pentru că ştii că o să o impresioneză şi că vei gusta din mărul/para/pepenele interzis [după preferinţe].
În fine!
La urma urmelor ce ştiu eu,nu?