Archive for the ‘zapaciti’ Category
De cand ma stiu am fost total paralela cu tehnologia. Adica : de la calculatoare pana la un simplu stick. Azi m-au trecut toate emotiile cand calculatorul la care ma aflam incepuse sa o ia razna. Deja imi spuneam: al doilea calculator stricat. Am jurat ca nu o sa imi mai bag nasul pe unde nu imi fierbe oala, dar cum eu zic, tot eu aud si as putea spune ca degeaba.
Incepusem sa fac cateva rugaciuni in speranta ca nu i-am stricat calculatorul fratelui. L-am repornit- din nu stiu ce motive s-a inchis de nebun singur…va jur ca eu nu i-am facut nimic rau 😀 . Dupa ce l-am repornit am inceput sa imi rod unghiutele din dotare sperand ca v-a porni si nu imi v-a da iar un mesaj din acela scris in chineza si ca o sa ascund mica belea in care m-am bagat.
I-a luat aproape 5 minute sa porneasca, dar acum merge bine si nu mai da niciun mesaj ciudat. Deci e clar: NU IMI MAI BAG NASUL PE UNDE NU IMI FIERBE OALA CA EU SIGUR STRIC!
Ce invatatura tragem de aici:
eu: sa nu o mai fac pe informaticianul
voi: niciodata sa nu ma lasati sa va umblu prin calculator ca sigur vi-l stric.
Am la munca o colega care nu are cel mai grozav nume de familie sau cel putin asta afirma ceilalti. Din pacate, dupa cum spuneam si zilele trecute, am unii colegi cam redusi mintal.
In fine! Si cum au aflat numele tipei au inceput sa rada de el. Din punctul meu de vedere mi se pare un lucru pe cat de pueril pe atat de stupid. Si un alt lucru pe care l-am auzit a fost acela ca “numele iti contureaza personalitatea”. O alta tampenie, dar desigur este strict punctul meu de vedere. Desigur eu am avut placerea de a discuta cu respectiva si mi se pare o tipa super, dar singurul ei defect este ca o afecteaza foarte mult vorbele rautacioase ale altora…vi se pare cunoscut genul de persoana?
O alta chestie: RALU…Cah! Mi se sculase parul din cap cand am auzit ca mi se spune asa. O singura duduie imi spune asa. Am atentionat-o spunandu-i ca ma cheama Raluca si nu RALU . M-a intrebat de ce ma deranjeaza si i-am zis ca la botez mama mi-a pus numele de RALUCA si ca de obicei reactionez foarte urat cand imi spune cineva asa. Dar na, sa presupunem ca nu stia.
P.s: individa asta e ciudata rau. Ma brusca sa o tin de mana…si desigur ca i-am raspuns foarte elegant: “tu te-ai tacanit la cap?? De unde si pana unde am ajuns sa ma tin de mana cu tine?!” Culmea e azi a vrut sa imi arate ca si-a facut special unghiile pentru mine: cu floricele. Cand spun special ma refer la dezgustul pentru manechiura pentru pitipoance. Raspunsul la vederea unghiilor? “Cat sunt de roz si de…”
Acum ca mi-am eliberat sufletelul pot sa va zic un lucru: ma bucur ca se apropie week-endul si pot sa dorm pana la 12 fara sa am mustrari de constiinta.
Posted in d'ale muncii, esenta, gaşca, infectii ale societatii, mistere, noi, reguli, zapaciti, zilnice | 2 Comments »
Aseară, dacă tot o fost handralăul pe la mine l-am rugat să îmi facă mai mult decât celebrele sale ciuperci umplute. Oameni buni vă zic că am mâncat cu o poftă de nedescris. Sunt fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte bune! Mai aveam puţin şi mai ceream încă o porţie, daaaar tare îmi era ca după să nu mă răstesc la şireturi.
Ca o concluzie spun următorul lucru: bărbaţii chiar gătesc mai bine decât femeile, iar eu am avut şi dovada.
Mi-am făcut curaj să particip şi eu la concursul “Coşmarului” a.k.a VisUrât. Ideea stă în felul următor: trebuie să scriu o peripeţie de la mare…şi singura care îmi vine acum în minte se petrece în anul întâi de facultate, când ploadă fiind eram cam zvăpăiată. Am mers la Constanţa la o foarte bună prietenă de-a mea. Terminasem sesiunea, toate bune şi frumoase.
Cum mergeam noi la plajă mi s-a pus pata pe o saltea din aia colorată. Mi-am cumpărat-o. Nici nu intra in discuţie să nu o am, cu toate că era de două ori mai mare decât mine şi că abia o târam după mine, eram singura nebună cu saltea imensă şi colorată.
EEEHHHH!!! Dar dragii babei vremea nu era tocmai roză, din când în când mai adia şi vântul, iar eu trebuia să duc lupte seculare să nu rămân fără saltea.
Am luat-o în apă, greşeală mare, sincer. Am rămas de vreo 3 ori fără sutien- asta pentru că încercam să o ţin ca să nu o ia vântul, am rămas de vreo 5 ori cu chiloţii în vine pentru că încercam să mă ridic pe ea, am luat apă la bord cât să am o hidratare corespunzătoare vremii şi am cunoscut vreo 4 tipi- salvatorii saltelei mele 😀
Şi credeţi că am lăsat-o acasă după chinurile prin care trecusem cu o zi înainte? Doamne fereşte! Ca orice femeie care se respectă sufăr şi de puţin masochism. Astfel că, a doua zi, eram mândra posesoare a unei saltele dezumflate. Şi ia ghiciţi cine şi cum a umflat-o?
EU! Cu plămânii mei de nefumătoare- deşi vreo oră am stat să îmi revin că ameţisem complet în urma efortului suplimentar depus.
Unde e acum salteaua? În cămara- aşteaptă să o scot la o plimbare pe plaja H2O din Mamaia- şi vreau acolo pentru că îmi place…numele 😀
P.s: VisUrât nu a precizat de câte caractere să fie articolul, dar consider că sunt suficiente,nu?
Dacă în articolul trecut scriam despre ce îşi doresc femeile azi m-am gândit să scriu despre ce îşi doresc bărbaţii.
Primul gând a fost că îşi doresc aşa: o maşină puternică şi o femeie care să iubească acea maşină puternică, dar după lungi meditaţii am constatat că m-am gândit aiurea: bărbaţii îşi doresc un garaj plin cu maşini puternice şi un harem cu femei care să iubească acele maşini puternice. DAAAA!!! Ştiu!!! Sunt misandră şi eman feminism prin toţi porii disponibili.
Sinceră să fiu habar nu am ce îşi doresc bărbaţii. Vor să aibă o femeie lângă ei, dar totodată se sperie când discută despre planurile de viitor cu ea. Vor să fie independenţi, dar totodată au nevoie de cineva care să le gătească, să le spele, să le calce…tipic.
Ciudat sau nu este că am întâlnit şi bărbaţi care îşi doreau o familie, cu copii mulţi şi o căsuţă a lor. Iniţial am crezut că fac miştouri de mine, dar se pare că nu a fost aşa. Am cunoscut şi bărbaţi care îmi spuneau că ei îşi iubesc prietenele/ iubitele, dar vor să mai umble şi cu altele având în vedere că se simţeau îngrădiţi în relaţie. Ciudat!
Dacă dorinţele femeilor sunt adevărate mistere pentru mine, dorinţele bărbaţilor ţin deja de domeniul SF-ului.
Deci! Dragii mei, ce vă doriţi cu adevărat?
Ciiteam pe un blog de piţipoancă un articol legat de ce îşi doresc femeile. Ia uite ce a scris duduia:
“Lista cu ce-si doresc femeile, in ordinea importantei ar arata asa:
– sanatate si diete
– frumusete
– moda si coafuri
– cupluri si sex
– timp liber
– casa si bucatarie
– copii
– societate si cariera.”
[ca o notă personală: tipa are 19 ani…deci încă nu şi-a scos puţulica din nisip].
Ce cred eu că îşi doresc? Îşi doresc să trăiască într-un film tipic hollywoodian, să fie fericite până la adânci bătrâneţi cu un făt frumos.
Nu zic că îmi displace ideea de a merge la 70 de ani mână de mână cu moşul meu şi să ne bucurăm de plimbările lungi din parc sau de cozile interminabile la compensate.
Aş fi ipocrită dacă aş spune că nici eu nu m-aş dori acea viaţă frumoasă şi roz ca în filme, dar oare aş fi fericită? Nu ar fi frumos ca, fiind femeie, să îmi scriu singură povestea, să nu mai existe deja un scenariu al vieţii?
Din păcate cunosc mult prea multe cupluri care respectă acest tipar al unui film clasic de dragoste.
Ce îmi doresc ca femeie? Nu ştiu! Carieră, familie, sănătate, tot tacâmul acela clasic şi ştiut de toţi.
Am fost criticată că îmi fac vacanţa departe de prietenul meu şi el departe de mine. De ce? Nu cred că este aşa o mare problemă faptul că avem nevoie de o pauză, că avem nevoie să fim printre prieteni şi fără să stăm unul lângă altul la masă.
Ce îmi doresc? Îmi doresc multe. Nu aş şti să le expun într-o ordine în funcţie de importanţa lor. Lista cu răspunsuri aleatorii este mult mai evidentă în mintea mea decât cea în care trebuie să le găsesc un loc în ierarhie.
Poate că îmi doresc şi eu acelaşi stil de viaţă pe care “femeile fericite” îl au, dar acum ştiu că vreau să stau cu o cană cu “cafia”, să mă uit la un film prost şi să mă văd cu fetele diseară- noaptea fetelor :))
Am zis că o să vin în Galaţi în perioada 17- 25…păăăi treaba nu stă chiar aşa: pe 17 am primit o invitaţie de la nişte prieteni- plecăm la munte. O să am câteva zile în care nu o să fac absolut nimic, o să fie câteva zile în care o să îmi închid telefonul şi o să uit de toate câcaturile din viaţa mea.
După o să mă întorc în Galaţi…pentru vreo 2 săptămâni. Am nevoie să stau lângă ai mei şi lângă prietenii din Galaţi.
Nu ştiu când o să mă reîntorc în Bucureşti, dar sigur nu o să mi se simtă lipsa.
Zilele trecute m-am revăzut cu “P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat “cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : “un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
“Te-am iubit ca un puştan.”
“Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: “promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…
Buuunnn!!!Nu ştiu ce să scriu…sunt cam foarte ruptă în gură de oboseală. Pot spune doar că Moby a făcut cel mai tare show EVER!!!!
Ayo m-a dezamăgit complet- nu are nicio treabă cu muzica sau cu ce se mănâncă. Gâfâia în ultimul hal în timp ce fredona alte melodii decât ale ei.
P.s: poze super şi filmuleţe găsiţi aici