Nietzsche a murit

Archive for the ‘romantism’ Category

Prima melodia care mi-a adus un zâmbet sincer…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Vu6hLL5zKsE]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5yJnvv_R2rk&feature=related]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tXmLRHnoSAs&feature=related]

În Bucureşti plouă de rupe…urăsc vremea asta. O consider insuportabilă atât pentru minunata mea “coafură”, cât şi pentru starea emoţională. Nu ştiu de ce. Nu sunt emo, dar simt un gust amar rău de tot…Mă gândesc la tot felul de chestii şi nu ştiu cum să le zic, cum să mă explic, cum să le raportez la lumea din jurul meu.
Aseară vorbeam cu cineva care mi-a spus ceva de genul: sunt fericit lângă prietena mea, dar pe planul sexual nu ne potrivim… Şi mi-a propus oarecum să…. eeehhh ştiţi voi. L-am refuzat delicat. Motivele pentru care am făcut asta sunt într-un număr greu de atins în cuvinte. Am ajuns să îl urăsc cu toată fiinţa mea- eu care de obicei sunt incapabilă să urăsc pe cineva sau să vreau răul cuiva. Simt cum frustrările ating cote maxime atunci când citesc fiecare rând pe care prietena lui i le scrie. Poate că trebuie să merg mai departe, să uit, să îmi văd de viaţă. Experienţa aia m-a secat de viaţă. Zâmbesc fals şi încerc să ascund fiecare strop de ură care s-a acumulat în mine. Refuz să îl mai văd. Nu ne-am mai văzut de aproape 2 luni. Cred că dacă îl văd acum îl pocnesc, îl scuip în ochi sau…pur şi simplu îl ignor. Merită toate astea înzecit. Mama mereu îmi spunea că nu merită, că este un nimeni, că mă zbat prea mult pentru el. Avea dreptate…părinţii mereu au dreptate.
Poate că din cauza asta sunt frustrată. Că de fiecare dată ei au dreptate şi eu nu. Poate că sunt frustrată că nu ştiu să ţin ochii deschişi, să văd realitatea aşa cum este ea şi sub nicio formă cum vreau să o văd eu.
Nu există prinţi, zâne fermecate, inorogi, nu există basme.
Poate că acum am realizat asta. Acum bula mea minunată care mă proteja s-a spart…câtă tragedie…
Văd lumea altfel şi nu îmi place…dar constat că acum am deschis ochii, că trăiesc în realitatea celorlalţi.
Sunt speriată de ideea că m-aş reîntoarce la ceea ce eram cândva…acum 2 luni. Acum 2 luni când trăiam, pe bună dreptate, cea mai frumoasă minciună sau mai bine spus cele mai false sentimente. Am spus “te iubesc!” şi acum regret…nu eram suficient de sigură pe ceea ce vedeam..
Într-un fel sau altgul cred că asta a fost greşeala fatală. Am crezut în ceva ce nu exista. Cum poţi face asta? Simplu: îţi asculţi inima şi nu creierul.
Acum dor amândouă…creierul de amintiri, inima de dor.
Nu ştiu de ce îmi este dor… poate că de simplul ţinut în braţe sau când adormeam nas în nas. Nu ştiu. Acum în mintea mea este o nebuloasă. Sunt dezorientată…un copil mare într-o lume şi mai mare.
A fost bine cât am stat acasă…m-am calmat, mi-am calmat toţi nervii…departe de lumea asta virtuală şi nu numai…mi-e, oarecum, dor de zilele alea. Dar, din păcate, nu o să se mai întoarcă prea curând.
Este ciudat…mă gândesc că poate m-am maturizat prea brusc, prea dur, prea… ieri eram o copilă, azi …
Aseară am dormit pentru prima dată… m-am trezit buimacă. Nu ştiam ce este cu mine. Nu era 2 ceasul…ciudat! Vroiam să fie ora 2 şi să nu mă streseze nimeni…
Cineva mi-a spus o dată că dragostea vine când nu te aştepţi…şi dacă nu mai crezi în ea? Crede ea în tine? De ce ar face asta? Atâta timp cât ea este cea care te face să te gândeşti numai la idioţenii, ea este cea care te face să plângi. Cum se poate ca ea să creadă în tine şi totuşi să te rănească?
Poate că… am ajuns la stadiul în care pur şi simplu nu ştiu ce să mai fac sau să zic…sau poate ştiu, dar îmi este frică să o spun cu voce tare. De obicei asta se întâmplă: îţi este frică să spui cu voce tare care este adevărul…aşa că faci orice numai ca să îl amâni…poate apare acea rază de speranţă de pe undeva…
Şi dacă nu mai apare?
O să o zic cu voce tare?![youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TR1B8wHS_mE]

Am tras chiulul de la scris. Nu am avut chef sau pur şi simplu am preferat câteva zile departe de blog, net, mess şi tot aşa. A fost o mini vacanţă binemeritată, zic eu. De mâine o să intru îm pâine şi o să mă apuc să scriu. Am câteva idei, dar nu sunt aranjate încă aşa cum îmi doream 😀
Sper ca până mâine să fie toate la locul lor.
Momentan îmi fac de treabă prin casă.
V-am pupat!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0x0HeGL4TKw&feature=related]

Am primit p melodie super de la I’m his cookie
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=K767T4nsyMg]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aTObBNQ1anQ]

Stai în întuneric şi aştepţi un semn
de orice fel… chiar şi un zâmbet
te-ai pus într-o cadă pe jumătate plină
cu apă călie
cu lumânări şi muzică
Speri să te sune
Te uiţi la telefon şi îl arunci pe hol.
Te scufunzi în donrinţa de a uita.
Deschizi ochii sub apă şi te uiţi la tavan
ieşi la suprafaţă şi respiri greu…
te-ai pierdut prin apă şi ai uitat că nu poţi respira
nu poţi respira precum peştii sub apă.
Ţi-ai amintit de ei…începi să îi numeri
te opreşti la 5 şi începi să plângi
totul este o minciună şi tu o ştii.
Este timpul să faci curăţenia de primăvară
în casă şi în tine
oricum mai mult e în casă decât în tine.
Te-ai trezit cu o dorinţă absurdă de a te
afirma printre străinii doritori
de absurd.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ue5LGZDz8r0]

Niciodată nu o să înţeleg scuza asta: “Te iubesc, daaar o să ne fie mai bine despărţiţi!”
Am păţit de 2 ori chestia asta şi de fiecare dată am reacţionat: Tu eşti retardat?!
Nu pot să înţeleg! Nu pot să percep cum este posibil una ca asta…adică mă iubeşti, dar domnule nu trebuie să mai fim împreună că suferim amândoi. În ecuaţia asta eu nu ştiu care este necunoscuta.
Cum să iubeşti o persoană şi totuşi să o părăseşti?! Adică….nu e chestia aia cu: la bine şi la rău?! Nu zic neapărat de căsnicie pentru că deja acolo lucrurile se complică, nu! Zic de relaţiile alea…banale, simple.
Nu vorbesc de un lucru personal, ci în general. Am întâlnit suficiente cupluri cae treceau prin această fază.
Eu nu concep următorul lucru: îl iubesc, mă iubeşte, dar totuşi îmi dă papucii pentru că este mai bine pentru amândoi. În ce condiţii este mai bine? Adică…eu cred următorul lucru: că dragostea lui nu este suficient de puternică saaau nu este deloc şi prin urmare.
Cineva îmi spunea că asta se numeşte aventură. Că nu ai cum să iubeşti sincer pe cineva şi apoi să îi dai papucii… NU E NORMAL!
Dar în ziua de azi oare ce mai este normal? Că principiile pe care le am se pare că nu sunt în concordanţă cu lumea asta.