Archive for the ‘romantism’ Category
Mereu am considerat că o cerere în căsătorie trebuie să apară în momentul în care ajungi să cunoşti foarte bine omul de lângă tine. Cât despre cererea în sine…mereu mi-am dorit una cât mai originală şi…ieşită din comun: nu de Crăciun, nu de Anul Nou, nu de Paşte, nu la Paris, Veneţia, nu acele cereri clasice şi banale. Consider că fiecare cerere în căsătorie ar trebui să fie inedită şi cu totul ieşită din comun decât cele pe care le-am văzut sau le ştim.
Azi un coleg de muncă s-a decis să o ceară pe prietena lui. Sunt împreună de 9 luni şi acum a considerat că a venit momentul- o să o ceară de ziua ei.
Cererea a fost….nişte bannere făcute de noi cu două mesaje. La început mi s-a părut ideea haioasă, dar mai apoi…mi-am amintit că am mai văzut astfel de cereri.
Nu cred că pentru ei ar conta atât de mult…doar se căsătoresc,nu ? Asta dacă spune ea DA.
Un alt lucru riscant mi se pare momentul în care ea dă răspunsul. Dacă spune DA o să fii probabil cel mai fericit om de pe planetă…dacă spune NU…viaţa ta s-a dus pe apa sâmbetei.
Dacă eşti genul de persoană care crede în suflete pereche atunci sigur o să îţi revii cu uşurinţă, dar dacă ai probleme la capitolul “suflete pereche”…atunci o să fie o problemă.
Cu riscul de a mă repeta eu chiar cred că o cerere în căsătorie este la fel ca un joc de ruletă. La urma urmelor nimeni nu ştie ce se află în căpuşorul fiecăruia.
Aşa că eu vin cu două întrebări. Pentru ambele sexe ca să nu se supere:
pentru fete: cum aţi refuza un băiat fără să îl răniţi?
pentru băieţi: cum vedeţi cererea în căsătorie ideală?
Tanananaaaaaaaaaaaaaa ete colea joc de idei ;))
De multe ori ne gândim că sfaturile pe care vrem să le oferim unei persoane sunt de un real folos persoanei respective. FALS! Spuneţi-mi sincer: când eraţi mici sau mai bine spus la vârsta adolescenţei ascultaţi de sfaturile mamei sau de cele din partea tatălui? Eu tind să cred că nu.
Niciodată nu ai ascultat-o pe mama ta când îţi spunea să nu mai vorbeşti cu el că sigur o să te rănească sau că o să te facă să plângi. Nu o asculţi că inima ta îţi spune să încerci…abia când te răneşti te duci la ea şi îi spui “ai avut dreptate”.
Eu, din păcate, mai mult ca oricine de pe planeta asta ştiu să NU ascult de mama mea. Deşi de fiecare dată sfaturile ei au fost exact ce vroiam să aud, dar se pare că orgoliul nu era de aceeaşi părere. Am preferat ca de fiecare dată să ignor cu încăpăţânare sfaturile unei femei care a trecut prin multe la viaţa ei…şi la urma urmelor este singura persoană despre planeta asta care mi-ar vrea binele.
În fine! Scopul acestui post nu este să discut despre relaţia dintre mine şi mama mea.
Vorbeam despre sfaturile pe care le dăm unor persoane care vor să audă altceva decât ceea ce îşi doresc. De câte ori nu aţi preferat “calea greşită” în locul acceptării sfatului unei persoane mult mai mature psihic decât voi? Fiecare din noi preferă să sse dea de 100 de ori cu capul de uşă decât să asculte pe cineva sfaturi de cum ar trebui să învăţăm să deschidem uşa.
Sau cum îi spuneam unei prietene: mă dau de 100 de ori cu capul de uşă şi odată şi odată tot o să învăţ să deschid uşa, să apăs pe clanţa aia nenorocită şi să deschid uşa.
Aşa învăţăm cu toţii să fim oameni maturi, cu responsabilităţi, cu capul pe umeri. Dacă mămica, tăticul, prietenul, prietena, x-ulescu ne deschid mereu uşa ce o să mai facem atunci când o să piardă ei cheia?
By P
Daca timpul ar fi stat in loc in acea clipa probabil ca nu m-as mai fi chinuit sa o sun azi. Parea mai mult decat deranjata la telefon de vocea mea acra. Am incercat sa ii explic cum sta treaba cu noi, dar nici macar nu m-am chinuit. Se astepta sa imi cer scuze pentru ca am sarutat-o de fata cu prietenul ei, dar…imi pare rau draga mea, nu meriti efortul.
Nici macar nu am incercat sa fiu un gentleman si sa o intreb daca am creat probleme in relatia ei…la urma urmei de ce ar mai fi contat? Mi-ar fi placut sa o am in pat macar pentru o seara. De ce nu?!
Din fericire pentru mine cineva a inventat o bautura potrivita pentru un astfel de esec lamentabil din partea mea: vinul rosu. De cand am gasit crama de la cateva strazi distanta de mine mereu cumpar de acolo. Am gasit vinuri vechi de zeci de ani si de zece ori mai scumpe decat posircile din magazine.
Cam o data la doua seri ma delectez cu cate un pahar de vin rosu si cu o discutie inteligenta cu un om si mai inteligent. Ma relaxeaza, ma face sa uit ca o data am fost atras de o ea. O alta atractie decat cea pur fizica. Sa fie oare ca azi imi este or de a cea ea?
Aseară am avut cel mai frumos vis, un vis atât de frumos încât m-a făcut să uit de multe.
Aş vrea să vi-l pot spune, dar îmi este frică să nu se mai îndeplinească. Chiar şi peste 10 ani o să îl ţin secret. Pot să vă spun că visul ăsta m-a făcut să simt acea libertate pe nu o mai simţisem de mult. M-a făcut să simt aceeaşi plăcere precum mersul cu picioarele goale prin iarba udă. Sau când mergeam la cascadă şi stropii de apă mă udau pe faţă….făcându-mă parcă să uit şi de mine.
Mi-aş dori ca în fiecare seară să visez şi să am parte de aceeaşi libertate… la urma urmelor parfumul florilor albe mi-a alinat…singurul lucru pe care doream să îl văd alinat.
Cum stăteam eu aşa fată cuminte şi curăţam cada mi s-a aprins un beculeţ. Relaţiile- de obicei alea de lungă durată. Cum stăteam aşa şi ştergeam cu spor duşul mă gândeam la care pe care iubeşte mai mult într-o relaţie. Să nu îmi spuneţi că amândoi au sentimente egale că nu cred asta.
Cine sună primul mai des? Cine vine cu invitaţia, cine spune “te iubesc!” prima dată. Sunt lucruri care par nesemnificative, dar…nu ştiu…parcă au şi ele rostul lor acolo.
Pe mine una m-ar deranja să fiu mereu cea care vine cu ideile, care îl sună sau care îi spune “te iubesc!” [ciudat este că nu am mai zis asta de multă vreme]. Am văzut femei care se plâng că bărbatul nu mai este pe aceeaşi lungime de undă ca şi ele, care vor să fie alintate ca la început sau să le pupe picioarele bărbaţii. Am văzut bărbaţi care se plângeau că prietenele nu se mai aranjează ca în trecut, că parcă s-au cam îngrăşat sau care nu le mai fac anumite pofte. Adevărul este că pentru mine relaţiile mereu au fost nişte subiecte multe prea complicate, uneori îmi vine greu să găsesc răspuns şi la întrebările din relaţia mea. Şi da, eu îmi complic cât pot de mult viaţa şi implicit relaţia.
Cineva mi-a spus că îl iubeşte pe prietenul ei, dar că din când în când mai flirtează cu câte unul şi că pe prietenul ei nu îl deranjează acest aspect. Băi sinceră să fiu pe mine m-ar cam deranja să aflu că prietenul meu flirtează cu altele. Adică ori cu mine ori deloc. Şi probabil că din cauza unor reguli uneori prea stricte se rup unele relaţii.
Vrem libertate, dar pe de altă parte nu vrem să oferim libertate partenerului.
Întotdeauna într-o relaţie unul o sa aducă mai mulţi bani decât celălalt, o să aibă mai mult timp liber, o să facă mai multă curăţenie sau cumpărături, o să aibă factura de la telefon mai mare.
Pe de o parte mi s-ar părea extrem de plictisitoare şi monotonă o relaţie fără aceste inegalităţi şi compromisuri, fără un “bă ce mă enervezi!” sau “nu mai ţipa!” sau “mă doare capul , nu am chef azi.”
Trebuie să recunoşteţi că toată chestia asta este cu du-te – vino. Ne punem în balanţă părţile pozitive şi părţile negative. iar de cele mai multe ori părţile mai puţin roz câştigă.
Eu recunosc cu mâna pe inimă că am iertat multe lucruri- nu neapărat în relaţia din prezent, ci în relaţiile din trecut. Vedeam relaţia ca fiind cel mai frumos lucru şi refuzam să accept că el este “golănaş”, că nu mă sună când îmi promite sau că azi “e prea ocupat”.
Pentru că acceptăm aceste compromisuri? Suntem noi cei care suntem puţin mai jos decât partener? Sau suntem atât de slabi încât în momentul în care spune: “nu îţi convine, pa” renunţăm să ne mai eliberăm “tăuraşul” din suflet?
Posted in esenta, infectii ale societatii, mistere, noi, noi doi, reguli, romantism, zilnice | 7 Comments »
By P
Într-o lume
perfectă în gândurile sale
se naşte un ateu,
un ateu
care nu vede
cât de
nesemnificativă
e
perfecţiunea.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YK7A8WdT9i0]