Nietzsche a murit

Archive for the ‘reguli’ Category

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5RAQXg0IdfI]

Oh no, not me
Oh no, not
Not me, not me

Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))

Stăteam de dimineaţă şi citeam un blog. Respectivul autor face astăzi 30 de ani. Dacă stai aşa şi te gândeşti este frumos să îmbătrâneşti. Devii mai înţelept, îţi poţi permite să spui: pe vremea mea sau de când mă ştiu…
Totuşi pe mine mă îngrozeşte teribil ideea că peste vreo 6 ani o să fac şi eu 30. 6 ANI! Mi se pare la o aruncătură de băţ. Simt că mai am atâtea de făcut, lucruri la care atunci o să renunţ. Probabil că o să am deja o familie- deşi mă cam îndoiesc- că o să am o slujbă cu un şef cretin şi cu un salariu de nimic. Da dragii mei, eu nu visez să ajung mare sculă pe basculă într-o companie.
Mi-e frică de responsabilităţile unui om de 30 de ani, mi-e frică să nu ajung să uit de visele pe care le aveam în copilărie, să ajung să spun: am îmbătrânit, mă dor toate celea şi tot aşa.
Ştiu că par absurdă, dar eu consider că după 30 de ani nu te mai distrezi cu aceeaşi poftă ca la 24 sau 20 sau 18.
Nu concep să văd riduri pe faţă, să mă culc la 9 pentru că a doua zi la 8 trebuie să fiu la muncă, să fiu nevoită să mă îmbrac ca la birou, să nu mai am voie să port tenişi coloraţi pentru că o să mă vadă copiii mei ca o ciudăţică şi tot aşa….
DECI: ofer recompensă celui care găseşte elixirul tinereţii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8us3432lh4M]

Ieri am aflat o veste care mi-a înseninat ziua: Gorillaz vin în România. Nu ştiu dacă v-am spus, dar eu sunt fană Gorillaz. Îmi plac şi pentru cei 50 de ron pe care o să îi dau pe bilet sigur nu o să regret nicio secundă. Dacă vă este lene să îl luaţi dinainte la intrare o să vă coste 75 de ron…asta ca să ştiţi.
Ne vedem la Gorillaz- asta dacă este cineva interesat 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=01C4RPEinM4]

După cum spuneam în zilele trecute din cauza problemelor de sănătate sunt obligată să ţin un regim- destul de strict aş putea spune. Este a doua zi de când am început să salivez după mâncărurile tradiţionale: sandwich-uri sau pizza. Din păcate sau fericire orice încercare a mea de a mânca astfel de alimente va fi pedepsită cu o durere în toată regula de stomac. Aşa că am preferat să rămân numai la statutul de salivat.
O altă problemă pe care eu o întâmpin zilnic este tonomatul cu prostioare din holului birourilor. Azi dimineaţă când am ajuns la muncă am fost nevoită să îi spun “adio”. Recunosc că despărţirea nu a fost deloc plăcută. Amândoi aveam lacrimi în ochi şi multă durere în suflet, dar am decis că o îmbrăţişare ar fi mai puţin bună în această despărţire.
L-am trădat în cel mai urât mod cu putinţă: l-am trădat cu două mere şi o banana. Vedeam durerea din sufletul său, dar…această despărţire era inevitabilă. O să încerc mâine să nu îl privesc în ochii roşii şi umflaţi de plâns. Este cel mai bine…pentru amândoi.
Dar această despărţire o să fie urmată şi de o alta… adio tonomatule cu cafea. Sper ca totuşi tonomatul cu mâncare să nu discute în această seară cu el şi să nu îi spună ce îl aşteaptă mâine.

De cand mi-am luat telefon nu mi l-am inchis decat o singura data noaptea din motive strict personale. Aseara mi-am scos inclusiv vibratiile ca sa aud alarma de dimineata. Toate bune si frumoase pana cand pe la 12 noaptea ma suna un cretin cu numar ascuns. Raspund cu o voce destul de artagoasa si ma ia tipu:
“Buneeee papuseaaa! Ce mai faci? Ti-o fost dor de mine?”
Eu chioara de somn incercam sa nu adorm cu ala la telefon si ii zic: “nu stiu cine esti, dorm, suna-ma maine!”
Am inchis, l-am injurat ca m-a deranjat si m-am culcat la loc.
Azi, pe la 12 acelasi taran retardat cu “buna papuseaaa”. Ii spun cu frumosul ca nu sunt papusa lui si ca nu stiu cine este el.
“Ninel din Italia iubita. Cum nu ma mai tii minte?”
Eu raman cu gura cascata si ii spun ca a gresit numarul, ca nu sunt iubita lui si ca nu cunosc niciun Ninel din Italia. Ii recomand sa verifice inca o data numarul la care a sunat si ii inchid telefonul in nas.
Acum sa imi fie cu iertare daca am fost nesimtita la telefon, dar cu astfel de personaje chiar nu as avea ce sa discut. Si numai atitudinea sa de cocalar imbecil m-a facut sa ii inchid telefonul in nas. Nu sunt pretentioasa, ci pur si simplu nu accept sa mi se vorbeasca de parca as fi ultima duduie.

In primul rand bine v-am regasit! Ma bucur ca sunteti copii cuminti si nu va omorati intre voi cat nu sunt aici 😀
In al doilea rand: iar nu am diacritice…la naiba si cu ele
Stiti foarte bine ca zilele trecute am fost plecata la Galati ca sa ma tratez si eu. Poate imi spune si mie cineva ce am.
Dupa ce o zi am stat nemancata si plimbata din sectie in sectie am reusit sa ajung si eu ca tot omul acasa. Acum trebuie sa mai astept rezultatele.
Desigur ca a doua zi eram la medic cu rezultatele:
– partea stanga a ficatului este marita cu 10 mm parca
– vezica mea biliara este lenesa [a.k.a : am o puta lenesa- asa mi-a zis medicul…va jur :)) ]
si nu in ultimul rand:
– am o infectie pe care nu au cum sa o descopere- adica pe unde este pana nu isi face simtita prezenta.
Am stat cuminte la fiecare morala primita de cate un medic pentru numarul exagerat de mare al pastilelor luate intr-o luna [acum 4 luni am fost nevoita sa urmez un tratament de 150 de pastile] . Se pare ca respectivul tratament mi-a distrus intr-o mare masura ficatul….ce inseamna asta? Inseamna ca o sa visez: ceaiuri, fructe si legume.
Eeeehhh cearta ca si cearta, dar imi baga restrictia la mancare:
Prin urmare nu mai am voie:
– prajeli
– dulciuri
– picant
– sucuri din comert
– altfel de carne in afara de cea de pui si peste
– junk food
– unt
– fainoase
Si din pacate lista este pe jumatate- atat imi amintesc. Deja ma gandesc ca in afara de apa altceva nu o sa am voie. Peste vreo 3 luni trebuie sa imi refac analizele sa vada daca sunt imbunatatiri.
Macar vad partea buna a lucrurilor: glicemia! Nu stiu daca v-am spus, dar eu am maaari probleme cu glicemia fiind supusa unui risc enorm de a face diabet [bunicul meu are si eu sunt singura din familie care il mosteneste]. Prin urmare am scapat de teoria cu privire la glicemie.
Ce inseamna in final toate astea? Inseamna 3 luni in care o sa fiu nevoita sa mananc numai sanatos si sa renunt la celebrele floricele de la film :((( Cat de trist

Mereu am considerat că o cerere în căsătorie trebuie să apară în momentul în care ajungi să cunoşti foarte bine omul de lângă tine. Cât despre cererea în sine…mereu mi-am dorit una cât mai originală şi…ieşită din comun: nu de Crăciun, nu de Anul Nou, nu de Paşte, nu la Paris, Veneţia, nu acele cereri clasice şi banale. Consider că fiecare cerere în căsătorie ar trebui să fie inedită şi cu totul ieşită din comun decât cele pe care le-am văzut sau le ştim.
Azi un coleg de muncă s-a decis să o ceară pe prietena lui. Sunt împreună de 9 luni şi acum a considerat că a venit momentul- o să o ceară de ziua ei.
Cererea a fost….nişte bannere făcute de noi cu două mesaje. La început mi s-a părut ideea haioasă, dar mai apoi…mi-am amintit că am mai văzut astfel de cereri.
Nu cred că pentru ei ar conta atât de mult…doar se căsătoresc,nu ? Asta dacă spune ea DA.
Un alt lucru riscant mi se pare momentul în care ea dă răspunsul. Dacă spune DA o să fii probabil cel mai fericit om de pe planetă…dacă spune NU…viaţa ta s-a dus pe apa sâmbetei.
Dacă eşti genul de persoană care crede în suflete pereche atunci sigur o să îţi revii cu uşurinţă, dar dacă ai probleme la capitolul “suflete pereche”…atunci o să fie o problemă.
Cu riscul de a mă repeta eu chiar cred că o cerere în căsătorie este la fel ca un joc de ruletă. La urma urmelor nimeni nu ştie ce se află în căpuşorul fiecăruia.
Aşa că eu vin cu două întrebări. Pentru ambele sexe ca să nu se supere:
pentru fete: cum aţi refuza un băiat fără să îl răniţi?
pentru băieţi: cum vedeţi cererea în căsătorie ideală?
Tanananaaaaaaaaaaaaaa ete colea joc de idei ;))

De cele mai multe ori am întâlnit persoane care adoră să îşi dea cu presupusul cam ce s-ar întâmpla în vieţile altora. Este simplu să te legi de viaţa omului când a ta devine din ce în ce mai patetică şi mai plictisitoare. Nu îi condamn, dar mă deranjează atitudinea de : eu le ştiu pe toate sau eu ştiu sigur că aşa este. Ai voie să spui că este fix aşa cum zici tu când vine de o problemă în matematică/ fizică sau chimie, nu şi când vine vorba de vieţile unor oameni.
Majoritatea care m-au cunoscut au presupus multe lucruri greşite şi au realizat asta după ce m-au cunoscut cu adevărat.
Înţeleg că pentru unii este o adevărată pasiune să facă din datul cu presupusul un sport naţional, dar este complet greşit raţionamentul ăsta. Nu ai dreptul să îţi dai cu presupusul în lucruri ce NU te privesc. Poate că din acelaşi motiv există şi ceea ce eu numesc: viaţa particulară. Adică: nu mă pasionează ce face vecinul sau vecina şi nici pe ei nu îi interesează viaţa mea, dar mereu păstrăm loc de “bună ziua”.
P.s: presupunerea cred că este primul pas către bârfă…nu?