De cele mai multe ori am întâlnit persoane care adoră să îşi dea cu presupusul cam ce s-ar întâmpla în vieţile altora. Este simplu să te legi de viaţa omului când a ta devine din ce în ce mai patetică şi mai plictisitoare. Nu îi condamn, dar mă deranjează atitudinea de : eu le ştiu pe toate sau eu ştiu sigur că aşa este. Ai voie să spui că este fix aşa cum zici tu când vine de o problemă în matematică/ fizică sau chimie, nu şi când vine vorba de vieţile unor oameni.
Majoritatea care m-au cunoscut au presupus multe lucruri greşite şi au realizat asta după ce m-au cunoscut cu adevărat.
Înţeleg că pentru unii este o adevărată pasiune să facă din datul cu presupusul un sport naţional, dar este complet greşit raţionamentul ăsta. Nu ai dreptul să îţi dai cu presupusul în lucruri ce NU te privesc. Poate că din acelaşi motiv există şi ceea ce eu numesc: viaţa particulară. Adică: nu mă pasionează ce face vecinul sau vecina şi nici pe ei nu îi interesează viaţa mea, dar mereu păstrăm loc de “bună ziua”.
P.s: presupunerea cred că este primul pas către bârfă…nu?

No Responses to “presupunerea”

Leave a Reply