Nietzsche a murit

Archive for the ‘reguli’ Category

Am văzut că este o modă ca bloggerii să ne delecteze cu câteva căutări amuzante ale blogurilor lor aşa că m-am gândit că ar fi haios să fac şi eu asta. Că deh…dorim să conservăm efectul de turmă. Ete cum ajung unii la mine:

Mă bucură un singur lucru: că nu sunt căutată de către cocalari, piţipoance sau retardaţi…eeehhh vorba vine :))

Cum eram eu aşa la muncă şi îmi făceam meseria ca o fată conştiincioasă mă sună o tipă cu care eu nu m-am înţeles niciodată la trainnig şi cu care am avut onoarea de a nu fi colegă- a fost respinsă la ultimul test.
Şi cum îmi explica ea acolo de zor îmi spune că şi-a deschis o afacere şi că vrea să lucrez la ea. Deja eu începusem să îmi pun câteva semne de întrebare: adică îţi deschizi propria firmă, dar cauţi să lucrezi în altă parte? Ciudat aş spune.
Nici bine nu apucă să îmi spună despre firmă că îmi şi pasează la telefon un “asociat” de-al ei. A început individul cu prezentările şi a început să îmi turuie la telefon că e o afacere nouă, prosperă…bla bla bla
Când îl întreb cu ce se ocupă mai exact firma omul o cam dă cotită: că de fapt e comenţ digital, că dacă nu îmi place îmi pot alege alt domeniu, depinde numai de ce ştiu să fac. Eu rămân perplexă la telefon şi îi cer din ce în ce mai insistent mai multe detalii. El îmi spune că nu poate acum, dar dacă vrea ne întâlnim în Cora şi discutăm acolo.
Desigur că nu m-am dus. Sunt mai căzută în cap şi aeriană, dar astfel de chestii nu sunt chiar atât de normale, iar telefonul primit de la duduie nu mi se părea deloc unul potrivit. Aşa că…mă fac că plouă.
După o oră de la ora stabilită mă sună respectivul. Că de ce nu am venit, că x, că y. Şi mă trezesc că îmi spune: ştii la jobul ăsta câştigi în jurul a 1000 de euro lunar.
HAI să recapitulăm: un job pe net plătit cu 1000 de euro! A ce vă sună? DA DA!!! Spuneţi în cor: A VIDEO CHAT!
Să pic de pe scaun când îmi spune ăla salariul. Că să îmi dau demisia la noul loc de muncă pentru că el îmi oferă lunar 1000 de euro.
BĂ NENE MĂ LAŞI?! Te-ai ţăcănit la cap?! Dar eu sunt curioasă de o chestie: de unde şi până unde s-a gândit deşteapta aia să îmi dea numărul de telefon unul asemenea individ.
În fine!
Totuşi cred că e timpul să mă gândesc din ce în ce mai serios la o asemenea ofertă din moment ce este a doua oară în viaţa asta de când primesc un loc de muncă în video chat….saaaaaaaaaaauuu muncesc ca tot omul de rând fără să îmi arăt zonele acoperite unui moş libidinos care ar putea fi chiar vecinul de la parter.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nKlxWA3xEgE]

Suntem alături de tine arici! Să nu uiţi asta niciodată!

Chiar dacă astăzi toate mi-au mers ca pe roate trebuia să se întâmple şi ceva rău. Că deh…cică aşa este firesc.
Din păcate mama unei persoane apropiate şi dragi mie s-a îmbolnăvit. Nu mi-a venit să cred când mi-a dat vestea prin telefon şi speram ca totul să fie un coşmar. Dar nu a fost să fie aşa. Ciudat sau nu azi pentru prima dată după multă vreme m-am rugat ca ea să se însănătoşească.
Multă sănătate! Din păcate numai atât pot spune

Azi am fost cu gaşca în Plazza să vedem “Inglorious bastards“. Genial ce este drept, dar mult prea lung. După juma de litru de suc vezica mea simţea cum explodează şi începeam să nu mai fiu atentă la cursul acţiunii. [ca o notă personală: vă recomand să vă duceţi să îl vedeţi la cinema. Merită TOŢI banii]
Ciudat este faptul că nu am văzut suficiente piţipoance. Adică am văzut vreo două sau trei pe total, ceea ce este un lucru bun pentru ochişorii mei. Cred că motivul a fost că am mers destul de devreme şi nu au apucat să iasă duduile din casă.
Să revenim la subiect: Inglorious bastards. Filmul poartă semnătura lui Q. Tarantino, deci să vă aşteptaţi la multe scene vionete şi cu suficient de mult sânge. Pe mine acest lucru începuse să mă deranjeze, dar nu am rămas neplăcut surprinsă. Brad Pitt a demonstrat că este un actor care îşi merită numele şi pentru prima dată a jucat peste standardele sale.
Au fost trei ore în care am râs, m-am încruntat, m-am speriat şi mi-am pus mâna la ochi, dar au meritat.
Felicitări atât actorilor cât şi producătorului pentru că au dat naştere acestui film deosebit.

Cum veneam eu aşa de la muncă [doamne cât îmi place să zic asta] mă opreşte un nene fix când să intru în lift. Prinde uşa şi stă…şi stă şi începe să o analizeze. Eu lihnită de foame, ruptă în gură de oboseală aproape că îmi venea să îi dau cu traista în cap şi să îi zic să mă lase să urc.
“DAAAA!!! Asta nu o să ţină! E lipită şi atât. Sigur se rupe acuma.”
Eu mă uit la el cu o faţă de “haide bre mă laşi să urc?” şi nici bine nu apuc să deschid gura că îl aud:
“Dacă urci acum cu liftul te blochezi sigur!”
“De ce?”
“Că ştiu eu!”
Sinceră să fiu eram mult prea sictirită să urc pe scări şi am zis să urc cu liftul 8 ETAJE.
“Păi m-am mai plimbat cu liftul şi nu m-am blocat.”
“Bine, dar să ştii că tu rişti.”
Am închis uşa, am apăsat 8 şi am ajuns cu bine în casă. Nici măcar nu a dat semne că ar vrea să se blocheze.
M-am cam săturat să tot aud de la diverşi indivizi că “vai doamne pică liftul”, “pică blocu”, pică neuronii.
Dacă ar fi fost să mă iau după mai bine de jumătate din aceşti reparatori şefi probabil că mi-ar fi fost frică să mai ies din casă.
Apropos: oare dacă m-aş fi blocat în lift ce s-ar fi întâmplat?

Azi am aflat cine îmi este şef. Din fericire pentru mine am aflat că este unul dintre tipii de la trainning cu care m-am înţeles super. YEY! Vedeţi fericirea din ochii mei,da?
Dar cum nimic nu este roz şi pufos m-am trezit şi cu o nouă problemă la stomac. O problemă cu care mă confrunt de ceva vreme şi sper ca săptămâna aceasta să dau şi pe la un medic ceva să îşi dea cu presupusul.
În rest ce să vă spun?
Floricele, copăcei şi a început, în sfârşit, să se simtă toamna.
P.s: sunt atât de obosită încât sunt incapabilă să scriu ceva coerent. Ne auzim după week-end când o să fiu odihnită şi după ce o să mă joc cu căţelul.

În seara asta am primit un telefon exagerat de interesant:
“cristi?”
“nu”
“da’ cine eşti?”
“mai mult ca sigur că nu sunt cristi”
“păi am vorbit cu cristi de pe numărul ăsta”
“eu cred că te înşeli”
“aaaaaaaa ştiu cine eşti…hai pa”
Acum sunt curioasă cine este acest Cristi şi de unde şi până unde a mai vorbit individul de la capătul opus al liniei cu el de la telefonul meu.

Cum stăteam eu aşa fată cuminte şi curăţam cada mi s-a aprins un beculeţ. Relaţiile- de obicei alea de lungă durată. Cum stăteam aşa şi ştergeam cu spor duşul mă gândeam la care pe care iubeşte mai mult într-o relaţie. Să nu îmi spuneţi că amândoi au sentimente egale că nu cred asta.
Cine sună primul mai des? Cine vine cu invitaţia, cine spune “te iubesc!” prima dată. Sunt lucruri care par nesemnificative, dar…nu ştiu…parcă au şi ele rostul lor acolo.
Pe mine una m-ar deranja să fiu mereu cea care vine cu ideile, care îl sună sau care îi spune “te iubesc!” [ciudat este că nu am mai zis asta de multă vreme]. Am văzut femei care se plâng că bărbatul nu mai este pe aceeaşi lungime de undă ca şi ele, care vor să fie alintate ca la început sau să le pupe picioarele bărbaţii. Am văzut bărbaţi care se plângeau că prietenele nu se mai aranjează ca în trecut, că parcă s-au cam îngrăşat sau care nu le mai fac anumite pofte. Adevărul este că pentru mine relaţiile mereu au fost nişte subiecte multe prea complicate, uneori îmi vine greu să găsesc răspuns şi la întrebările din relaţia mea. Şi da, eu îmi complic cât pot de mult viaţa şi implicit relaţia.
Cineva mi-a spus că îl iubeşte pe prietenul ei, dar că din când în când mai flirtează cu câte unul şi că pe prietenul ei nu îl deranjează acest aspect. Băi sinceră să fiu pe mine m-ar cam deranja să aflu că prietenul meu flirtează cu altele. Adică ori cu mine ori deloc. Şi probabil că din cauza unor reguli uneori prea stricte se rup unele relaţii.
Vrem libertate, dar pe de altă parte nu vrem să oferim libertate partenerului.
Întotdeauna într-o relaţie unul o sa aducă mai mulţi bani decât celălalt, o să aibă mai mult timp liber, o să facă mai multă curăţenie sau cumpărături, o să aibă factura de la telefon mai mare.
Pe de o parte mi s-ar părea extrem de plictisitoare şi monotonă o relaţie fără aceste inegalităţi şi compromisuri, fără un “bă ce mă enervezi!” sau “nu mai ţipa!” sau “mă doare capul , nu am chef azi.”
Trebuie să recunoşteţi că toată chestia asta este cu du-te – vino. Ne punem în balanţă părţile pozitive şi părţile negative. iar de cele mai multe ori părţile mai puţin roz câştigă.
Eu recunosc cu mâna pe inimă că am iertat multe lucruri- nu neapărat în relaţia din prezent, ci în relaţiile din trecut. Vedeam relaţia ca fiind cel mai frumos lucru şi refuzam să accept că el este “golănaş”, că nu mă sună când îmi promite sau că azi “e prea ocupat”.
Pentru că acceptăm aceste compromisuri? Suntem noi cei care suntem puţin mai jos decât partener? Sau suntem atât de slabi încât în momentul în care spune: “nu îţi convine, pa” renunţăm să ne mai eliberăm “tăuraşul” din suflet?

Presupun că puţine sunt persoanele care aseară au preferat să facă altceva decât să se uite la meciul Steaua- Dinamo. Eu, din păcate, duminică seara nu aveam o activitate mai interesantă aşa că am zis să văd şi eu “valorile forbalului românesc”.
Să îmi fie cu iertare, dar oamenii ăştia habar nu au de ce înseamnă un meci de fotbal. Au jucat infect. Pase prea lungi, coate, jucat teatru [“chemaţi arbitru! X-ulescu mi-a rupt o unghiuţă!”] şi multe alte lucruri care să NU ţină de fotbal. La urma urmelor nici nu credeam că o să fie un meci care să mă facă să storc o lacrimă de fericire că în sfârşit s-au trezit şi ai noştri să joace mai normal. Dar m-am înşelat.
Stau şi mă gândesc la suporterii, la fanii înfocaţi dacă după chestia asta o să se mai uite la meciurile noastre. Trebuie să fii puţin masochist, asta ca să nu zic nebun, să te mai uiţi la panaramele astea numite fotbalişti. Până şi eu când eram mică jucam mai bine fotbal decât ei…dar na! La noi ca la nimeni.
O altă chestie cu care nu mă pot împăca foarte bine: suporterii. De ce trebuie să te porţi ca ultimul “homo sapiens” în tribune. Crezi că dacă îl înjuri pe ăla de peste drum eşti mai bărbat? Sau “fotbalistul” o să îţi rămână recunoscător? Tu, suporterule, în faţa unui fotbalist eşti un NIMENI, UN ZERO. Atitudinea ta de “ridicare către divinităţi” a unui cap pătrat cu sute de mii de euro salariu nu o să îţi pună nici pâine pe masă şi nici vreun loc de muncă bine meritat. O să dai vina pe viaţă, pe alţii, dar nu pe tine ca eşti redus mintal şi îţi petreci viaţa idolatrizând un analfabet.
Dar…la urma urmelor cine sunt eu să îmi dau cu părerea,nu?