Archive for the ‘noi’ Category
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YK7A8WdT9i0]
M-am gândit ca ar fi o idee bună să îi pregătesc fratelui meu ceva de mâncare pentru când o să ajungă acasă. Toate bune şi frumoase până am început să lucrez cu aragazul. Nu am mai stat în bucătărie să gătesc de câteva luni bune- vara de obicei făceam lucruri uşoare. EEEEHHH!!! Problemă mare când am pus să fac carnea. În mai puţin de jumătate de oră toată casa mea era plină de fum iar eu cu evantaiul,ventilatorul şi multe alte surse de ventilaţie fugeam prin casă ca să o aerisesc.
După vreo jumătate de oră în care fugeam ca disperata prin casă să scap de dovezile compromiţătoare că am gătit am reuşit să fac ordinea de la început.
Cât de mâncare…să ştiţi că mâncarea a ieşit bună 😀
DAAAAARRRRR promit că de acum las plăcerea de a găti DOAR bărbaţilor. Este mai simplu şi mai bine aşa- mai bine pentru vecinii mei :))
Aseară, dacă tot o fost handralăul pe la mine l-am rugat să îmi facă mai mult decât celebrele sale ciuperci umplute. Oameni buni vă zic că am mâncat cu o poftă de nedescris. Sunt fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte bune! Mai aveam puţin şi mai ceream încă o porţie, daaaar tare îmi era ca după să nu mă răstesc la şireturi.
Ca o concluzie spun următorul lucru: bărbaţii chiar gătesc mai bine decât femeile, iar eu am avut şi dovada.
Dacă există persoane care îşi doresc să îmbătrânească alături de cel/cea drag/ă, eu una sunt îngrozită. De fapt, sunt îngrozită de ideea de a îmbătrânit. Am ajuns să am o oarecare manie în fiecare seară: să mă uit în oglindă să văd dacă a mai apărut vreun rid. Este o prostie să mă gândesc că la 24 de ani o să am vreun rid, dar …mă îngrozeşte ideea că într-o zi o să mă trezesc cu un rid pe faţă.
Mă mai gândeam şi la faptul că o să ajung la 30 şi ceva de ani şi că o să fiu singură, fără a avea acel cineva lângă mine…şi…din nou mă apucă toată groaza.
Cred că este cazul să nu mă mai uit la Ally McBeal- de aici îmi vin toate ideile nebune.
Totuşi, vorbind la modul cel mai serios: cui nu îi este frică să îmbătrânească? Cine nu ar fi îngrozit de ideea că nu mai are 17, 18, 19 sau 20 de ani? Că trebuie să fii din ce în ce mai matur, să respecţi regulile jocului şi să fii mereu “cucapul pe umeri”.
Ce vreau cu asta? Nimic. Vreau doar să vă zic că mi-e frică să îmbătrânesc şi că azi am văzut primul rid la ochiul drept.
Dacă în articolul trecut scriam despre ce îşi doresc femeile azi m-am gândit să scriu despre ce îşi doresc bărbaţii.
Primul gând a fost că îşi doresc aşa: o maşină puternică şi o femeie care să iubească acea maşină puternică, dar după lungi meditaţii am constatat că m-am gândit aiurea: bărbaţii îşi doresc un garaj plin cu maşini puternice şi un harem cu femei care să iubească acele maşini puternice. DAAAA!!! Ştiu!!! Sunt misandră şi eman feminism prin toţi porii disponibili.
Sinceră să fiu habar nu am ce îşi doresc bărbaţii. Vor să aibă o femeie lângă ei, dar totodată se sperie când discută despre planurile de viitor cu ea. Vor să fie independenţi, dar totodată au nevoie de cineva care să le gătească, să le spele, să le calce…tipic.
Ciudat sau nu este că am întâlnit şi bărbaţi care îşi doreau o familie, cu copii mulţi şi o căsuţă a lor. Iniţial am crezut că fac miştouri de mine, dar se pare că nu a fost aşa. Am cunoscut şi bărbaţi care îmi spuneau că ei îşi iubesc prietenele/ iubitele, dar vor să mai umble şi cu altele având în vedere că se simţeau îngrădiţi în relaţie. Ciudat!
Dacă dorinţele femeilor sunt adevărate mistere pentru mine, dorinţele bărbaţilor ţin deja de domeniul SF-ului.
Deci! Dragii mei, ce vă doriţi cu adevărat?
Ciiteam pe un blog de piţipoancă un articol legat de ce îşi doresc femeile. Ia uite ce a scris duduia:
“Lista cu ce-si doresc femeile, in ordinea importantei ar arata asa:
– sanatate si diete
– frumusete
– moda si coafuri
– cupluri si sex
– timp liber
– casa si bucatarie
– copii
– societate si cariera.”
[ca o notă personală: tipa are 19 ani…deci încă nu şi-a scos puţulica din nisip].
Ce cred eu că îşi doresc? Îşi doresc să trăiască într-un film tipic hollywoodian, să fie fericite până la adânci bătrâneţi cu un făt frumos.
Nu zic că îmi displace ideea de a merge la 70 de ani mână de mână cu moşul meu şi să ne bucurăm de plimbările lungi din parc sau de cozile interminabile la compensate.
Aş fi ipocrită dacă aş spune că nici eu nu m-aş dori acea viaţă frumoasă şi roz ca în filme, dar oare aş fi fericită? Nu ar fi frumos ca, fiind femeie, să îmi scriu singură povestea, să nu mai existe deja un scenariu al vieţii?
Din păcate cunosc mult prea multe cupluri care respectă acest tipar al unui film clasic de dragoste.
Ce îmi doresc ca femeie? Nu ştiu! Carieră, familie, sănătate, tot tacâmul acela clasic şi ştiut de toţi.
Am fost criticată că îmi fac vacanţa departe de prietenul meu şi el departe de mine. De ce? Nu cred că este aşa o mare problemă faptul că avem nevoie de o pauză, că avem nevoie să fim printre prieteni şi fără să stăm unul lângă altul la masă.
Ce îmi doresc? Îmi doresc multe. Nu aş şti să le expun într-o ordine în funcţie de importanţa lor. Lista cu răspunsuri aleatorii este mult mai evidentă în mintea mea decât cea în care trebuie să le găsesc un loc în ierarhie.
Poate că îmi doresc şi eu acelaşi stil de viaţă pe care “femeile fericite” îl au, dar acum ştiu că vreau să stau cu o cană cu “cafia”, să mă uit la un film prost şi să mă văd cu fetele diseară- noaptea fetelor :))
Cum azia am fost nevoită să îmi petrec ceva vreme pe drumuri am ales calea cea mai simplă tuturor bucureştenilor: metroul. Problema este alta: nu mai am mp3 şi deci sunt nevoită să ascult tot ce se discută prin metrou.
Azi am aflat că:
– poţi cumpăra un Nokia nu ştiu de care cu 50 de ron- o afacere bună estima viitorul compărător.
– Maricica o aşteaptă pe Mărioara la Mecul de la Unirii şi că deja a întârziat
– unii ţigani se uită sub rochiţa mea- ciudat sau nu este destul de lungă şi sunt slabe şanse să se vadă ceva.
– aş fi chinezoaică- după forma ochilor- ciudat.
– una care trecuse în anul doi când era mică [nu am înţeles exact cât de mică] încerca să înţeleagă conceptul de “ipotecă” şi ciudat a şi reuşi- mă fir’ar ea de geniu nedescoperit
– unul a refuzat un job că nu îi plăceau condiţiile
– “Moromeţii” este un roman psihologic – la asta m-a bufnit râsul. Mă mir că nu m-au luat duduile la bătaie că râd de prostia lor. Apropos: abia ieşiseră de la bac- ceea ce este cam tragic.
– nu ştiu cine a fost la munte şi că totul era infect.
Dacă în următoarea lună nu îmi cumpăr un mp3 cedez psihic.
The End!
Ce inseamna fericirea? De multe ori ne plangem ca niste mori stricate: “eu de ce nu sunt fericit/a?” dar suntem atat de comozi incat refuzam sa purtam o lupta. O lupta cu cel care ne-a decis soarta la un joc de sah. Am ajuns ca niste roboti ce vad lumea in 1 si 0, in negru si alb. Evitam sa credem ca dincolo de acestea exista si 2, exista si gri si oricare alta culoare. Ajungem sa ne conformam unei situatii, preferam sa ramanem la acest stadiu pierzandu-ne curajul pe care il aveam de copii. Curajul de a incerca lucruri noi, de a merge pe “pipaite”, de a refuza rezultatele obtinute. Dar acum? Suntem niste oameni fara putere, fara dorinte sau vise. Nu mai radem si nu mai simtim ca in trecut, nu mai recitam poezii si nu mai mergem la teatru. Toate astea s-au pierdut undeva in secolele trecute.
Ma ingrozesc cand ma gandesc ca am ajuns si eu la fel. Ca numai o bucatica din mine vrea sa vada lumea in gri, sa se bucure de ce se intampla in jurul meu. Numai o bucatica din mine mai lupta sa caute fericirea. Imi astept cuminte destinul deja ales, il astept asa cum un catel isi asteapta stapanul sa vina de la munca. Poate ca gresesc cumplit cand refuz sa fac ceva, orice pentru a impiedica aceasta stare. Sau poate ca m-am conformat situatiei. Cum aud mereu: “o sa vina si randul tau la fericire.”. Zambesc sec si imi spun ca totul va fi bine, dar nu va fi bine. Oricat de optimista as privi spre viitor imi dau seama ca nici eu si nici altcineva nu poate vedea “in globul magic de cristal”.
Este o lupta mult prea grea pentru ca orgoliul meu sa scape nevatamat. Si la urma urmelor pentru ce toate astea?
By P
Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritor
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi
că
există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut
că
inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.
Posted in esenta, infectii ale societatii, memorii, mistere, noi, P, romantism, teatru, zilnice | No Comments »
Ne educăm caracterul pentru o societate care nu cunoaşte definiţia bunului simţ. Se întâmplă ca de multe ori să fiu aprostrofată de mama mea că nu mulţumesc atunci când cumpăr ceva. De ce aş face-o? Atâta vreme cât vânzătoarea îmi arată o scârbă demnă de creaţia sucului de lămâi. Am zis că nu mă apuc să educ o persoană care ar putea să îmi fie mamă în ceea ce priveşte tainele bunului simţ. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu înţeleasă greşit în ceea ce priveşte atitudinea mea: ba sunt prea scârbă, ba prea acidă, ba pe colo, ba pe dincolo.
Mi s-a impus şi mi s-a cerut respectul, dar orgoliul meu de copil încăpăţânat nu poate acorda asemenea lucru fără a fi câştigat.Nu cer să se dea de două ori peste cap sau să facă nu ştiu ce lucruri ieşite din comun pentru a-mi câştiga respectul, dar cred că avem cu toţii nişte norme după care ne ghidăm când acordăm acest lucru. Un lucru relativ greu de câştigat dar foarte uşor de pierdut.
O aşa zisă prietenă mi-a spus că este nemulţumită de faptul că nu îi ofer respectul cuvenit.
Ştiu! Sună paradoxal: îmi eşti prieten, dar nu te respect…tocmai de aceea am şi spus: “aşa zisă prietenă”.
Un altcineva mi-a spus că respectul pentru o femeie este determinat de câţi bărbaţi i-au trecut prin pat. Şocul a fost suficient cât să mă facă să izbucnesc într-un râs de zile mari. Nu ştiam că aceştia sunt termenii prin care sunt respectată sau nu. Prefer să aud criterii cum ar fi: modul în care mă port, în care vorbesc, gesticulez sau cum mă îmbrac, dar sub nicio formă de câţi bărbaţi mi-ar fi invadat patul.
Într-un final vreau să ştiu: ce înseamnă respectul? Cine îl merită şi cum îl câştigă? Cum judeci un om şi cum îi clasifici: merită sau nu respectul meu?