Archive for the ‘noi doi’ Category
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8us3432lh4M]
După cum spuneam în zilele trecute din cauza problemelor de sănătate sunt obligată să ţin un regim- destul de strict aş putea spune. Este a doua zi de când am început să salivez după mâncărurile tradiţionale: sandwich-uri sau pizza. Din păcate sau fericire orice încercare a mea de a mânca astfel de alimente va fi pedepsită cu o durere în toată regula de stomac. Aşa că am preferat să rămân numai la statutul de salivat.
O altă problemă pe care eu o întâmpin zilnic este tonomatul cu prostioare din holului birourilor. Azi dimineaţă când am ajuns la muncă am fost nevoită să îi spun “adio”. Recunosc că despărţirea nu a fost deloc plăcută. Amândoi aveam lacrimi în ochi şi multă durere în suflet, dar am decis că o îmbrăţişare ar fi mai puţin bună în această despărţire.
L-am trădat în cel mai urât mod cu putinţă: l-am trădat cu două mere şi o banana. Vedeam durerea din sufletul său, dar…această despărţire era inevitabilă. O să încerc mâine să nu îl privesc în ochii roşii şi umflaţi de plâns. Este cel mai bine…pentru amândoi.
Dar această despărţire o să fie urmată şi de o alta… adio tonomatule cu cafea. Sper ca totuşi tonomatul cu mâncare să nu discute în această seară cu el şi să nu îi spună ce îl aşteaptă mâine.
De multe ori ne gândim că sfaturile pe care vrem să le oferim unei persoane sunt de un real folos persoanei respective. FALS! Spuneţi-mi sincer: când eraţi mici sau mai bine spus la vârsta adolescenţei ascultaţi de sfaturile mamei sau de cele din partea tatălui? Eu tind să cred că nu.
Niciodată nu ai ascultat-o pe mama ta când îţi spunea să nu mai vorbeşti cu el că sigur o să te rănească sau că o să te facă să plângi. Nu o asculţi că inima ta îţi spune să încerci…abia când te răneşti te duci la ea şi îi spui “ai avut dreptate”.
Eu, din păcate, mai mult ca oricine de pe planeta asta ştiu să NU ascult de mama mea. Deşi de fiecare dată sfaturile ei au fost exact ce vroiam să aud, dar se pare că orgoliul nu era de aceeaşi părere. Am preferat ca de fiecare dată să ignor cu încăpăţânare sfaturile unei femei care a trecut prin multe la viaţa ei…şi la urma urmelor este singura persoană despre planeta asta care mi-ar vrea binele.
În fine! Scopul acestui post nu este să discut despre relaţia dintre mine şi mama mea.
Vorbeam despre sfaturile pe care le dăm unor persoane care vor să audă altceva decât ceea ce îşi doresc. De câte ori nu aţi preferat “calea greşită” în locul acceptării sfatului unei persoane mult mai mature psihic decât voi? Fiecare din noi preferă să sse dea de 100 de ori cu capul de uşă decât să asculte pe cineva sfaturi de cum ar trebui să învăţăm să deschidem uşa.
Sau cum îi spuneam unei prietene: mă dau de 100 de ori cu capul de uşă şi odată şi odată tot o să învăţ să deschid uşa, să apăs pe clanţa aia nenorocită şi să deschid uşa.
Aşa învăţăm cu toţii să fim oameni maturi, cu responsabilităţi, cu capul pe umeri. Dacă mămica, tăticul, prietenul, prietena, x-ulescu ne deschid mereu uşa ce o să mai facem atunci când o să piardă ei cheia?
În fiecare zi după ce scap de la muncă merg pe jos cam o oră. Pentru simplul motiv că am nevoie de mişcare şi de relaxare. Cu muzica de pe mp3, cu ghiozdanul în spate şi o ţinută cât mai comodă încerc să mă separ de restul populaţiei.
Totuşi aseară am văzut o fază care m-a lăsat mască: două dudui stăteau frumos pe o bancă din faţa blocului şi făceau muntele de coji de seminţe. Şi nu le spargeau în mâini şi apoi să arunce cojile…nuuuu. Le băgau în gură şi scuipau fără probleme coaja, păstrând miezul.
Eu vă garantez că ele sunt duduile care o să ţipe la colţ de stradă că vor să le respecţi pentru că sunt nişte domnişoare educate. Rar am văzut o duduie asemenea lor care să cedeze locul în metrou sau tramvai unui bătrân sau să îi ajute să coboare. Zilele trecute am văzut o asemenea domnişoară care “îi vorbea frumos şi politicos” unei doamne- care ar fi putut să îi fie mamă. Şi cel mai “frumos” moment a fost când duduia a scuipat-o pe doamnă. Motivele? Tanti a lovit-o din greşeală când a pus frână tramvaiul. Na de colea educaţie.
Presupun că într-un moment, sigur nu secolul acesta, aceste dudui vor primi şi respectul cuvenit. Şi nu! Nu este vorba de cel la care vă gândiţi voi. La un moment dat vor dispărea de pe faţa planetei. Nicio femeie adevărată nu ar accepta ca numele de “femeie” să fie purtat de nişte retardate cu patru clase- cu 2 repetenţe. Eu una nu aş suporta să fiu asociată cu o astfel de duduie. Nu sunt cea mai feminină persoană, dar nici să scuip seminţe ca ultimul boschetar nu aş accepta să fac, să fie ca o activitate de relaxare a neuronilor.
Posted in d'ale muncii, esenta, infectii ale societatii, mistere, noi doi, reguli, zilnice | No Comments »
By P
Daca timpul ar fi stat in loc in acea clipa probabil ca nu m-as mai fi chinuit sa o sun azi. Parea mai mult decat deranjata la telefon de vocea mea acra. Am incercat sa ii explic cum sta treaba cu noi, dar nici macar nu m-am chinuit. Se astepta sa imi cer scuze pentru ca am sarutat-o de fata cu prietenul ei, dar…imi pare rau draga mea, nu meriti efortul.
Nici macar nu am incercat sa fiu un gentleman si sa o intreb daca am creat probleme in relatia ei…la urma urmei de ce ar mai fi contat? Mi-ar fi placut sa o am in pat macar pentru o seara. De ce nu?!
Din fericire pentru mine cineva a inventat o bautura potrivita pentru un astfel de esec lamentabil din partea mea: vinul rosu. De cand am gasit crama de la cateva strazi distanta de mine mereu cumpar de acolo. Am gasit vinuri vechi de zeci de ani si de zece ori mai scumpe decat posircile din magazine.
Cam o data la doua seri ma delectez cu cate un pahar de vin rosu si cu o discutie inteligenta cu un om si mai inteligent. Ma relaxeaza, ma face sa uit ca o data am fost atras de o ea. O alta atractie decat cea pur fizica. Sa fie oare ca azi imi este or de a cea ea?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nKlxWA3xEgE]
Suntem alături de tine arici! Să nu uiţi asta niciodată!
Chiar dacă astăzi toate mi-au mers ca pe roate trebuia să se întâmple şi ceva rău. Că deh…cică aşa este firesc.
Din păcate mama unei persoane apropiate şi dragi mie s-a îmbolnăvit. Nu mi-a venit să cred când mi-a dat vestea prin telefon şi speram ca totul să fie un coşmar. Dar nu a fost să fie aşa. Ciudat sau nu azi pentru prima dată după multă vreme m-am rugat ca ea să se însănătoşească.
Multă sănătate! Din păcate numai atât pot spune