Nietzsche a murit

Archive for the ‘mistere’ Category

Cică: Un avion care venea de la Chişinău are probleme cu probleme cu trenul de aterizare, la Timişoara. 11 ambulanţe şi trei maşini de pompieri au fost trimise la aeroport. Turnul de control a anunţat că în avion sunt 47 de pasageri şi 4 membri ai echipajului. Până în acest moment, avionul aparţinând Carpatair nu a aterizat.
Încep să mă gândesc dacă mai merită să mergi sau nu cu avionul având în vedere că în ultima vreme avioanele sunt mai mult la sol decât în cer. Parcă era cel mai sigur mod de transport…eu una încep să îmi pun unele întrebări cu privire la acest statut.
O individa de 35 de ani, care si-a ucis doi bebelusi si care a povestit cu seninatate cum i-a zdrobit pe acestia, calcandu-i in picioare, a fost lasata in libertate de judecatori, pe motiv ca asasina este din nou… insarcinata.

De ce nu mă miră? În aceeaşi revistă scrie despre un puşti de 14 ani care l-a împuşcat pe prietenul lui de 7 ani. AAAHHH! Şi puştiul a murit.
Şi ne mai mirăm de ce se duce pe apa sâmbetei ţara asta. Eu cred că astfel de ştiri sunt nişte motive destul de puternice…cel puţin pentru mine sunt.
UCIS DE BĂTRÂNEŢE. Manea Mănescu, fost premier al României în perioada comunistă, a murit ieri după-amiază, la vârsta de 92 de ani.
Cine e nenea? Habar nu am! Şi sinceră să fiu nici nu ştiu de ce am pus asta aici…mă gândeam că sunt unii interesaţi de ştirea asta.
NAOMIII!!!Ştire mai veche, cred, eu am aflat ieri de ea- cică a fost batut/ă – încă nu ştiu la ce sex se încadrează. Pe lângă acest fapt, a mai fost şi tuns/ă şi aruncat/ă într-un containet. A venit mai apoi la Mama răniţilor- nenea Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaannnn Diaconescu- unde a povestit totul cu lux de amănunte- câh! Sper că după a făcut un duş ceva.
De mănuţă îl/o ţinea duduia Nikkita/ Nichita/ aia mare şi mai puţin luminată. Înţeleg că încerca să îl/o consoleze- puii mei şi eu aş plânge la aşa ceva, dar mi se pare puţin cam penală toată scena asta. Din câte îmi amintesc există un conflict între Naomi şi Nikkita…dar cică s-ar fi rezolvat- detalii picanterii.
BUUUNNN!!!! La ce concluzie ajungem?! Că nu există ştiri adevărate. Că oamenii crează false probleme, că asta este singura metodă prin care televiziunile şi revistele îşi atrag “victimele”. Suntem doritori de bârfe, de ştiri ieftine şi proaste. Ne este frică să deschidem ochii să vedem adevărata realitate, să vedem lumea în care trăim.

Eram azi la Bebe Expo când am văzut cel mai stupefiant lucru de până acum: o mămică- însărcinată în luna a7a sau a8a- avea un minunat pachet de ţigări pregătit să îl devoreze.
Însărcinată? Şi fumează? Îmi amintesc de o fază de acum 4 ani când am văzut o altă mămică ieşind dintr-un bar cu sticla de tărie în mână şi cu ţigara aprinsă în gură…şi aia însărcinată în luna a 6a sau a7a.
Eu nu înţeleg un lucru: de ce puii mei mai păstraţi sarcina dacă sunteţi atât de retardate? Sunt mii de femei care şi-ar dori un copil şi nu îl pot face şi voi ca vacile proaste îi distrugeţi sănătatea?!
DA!!!Sunt frustrată din cauza chestiei ăsteia…da!!Ştiu ce înseamnă să distrugi viaţa unei fiinţe inocente…
Şi voi?! Retardatelor în voi se află cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unei femei….şi voi îl omorâţi puţin câte puţin. Nu vă numiţi mame, ci nişte cretine ordinare care se cred vedete.
Mi-e milă de soarta copiiilor voştri pentru că ei sunt cei care o să sufere cel mai mult.

După vreo 10 ore de stat în picioare am cedat psihic şi am luat taxiul până acasă- de la Tineretului până în Militari. CEA MAI MARE GREŞEALĂ FĂCUTĂ VREODATĂ!!!De ce? Pentru că nenea şofer asculta Radio Vocea Evangheliei- nici nu ştiam că există aşa ceva.

Nu…dar serios acum…cum este posibil să şi fredonezi cântecele alora?! A fost cel mai cumplit drum din viaţa mea. Mă gândeam să îl rog să schimbe postul, dar omul şi-a cam dat seama că nu îmi place după faţa pe care am făcut-o când mi-a zis ce post e…deci…aşa ceva nu se poate. Suna ca emisiunile alea de pe vremea lu’ împuşcatu’ [vorba lui Marius]. Atât de comuniste…trăiam cu impresia că îmi spală creierii…cu dragostea lor purăă şi perfectă…bla bla bla… a fost cumplit. Groaznic!!! data viitoare merg cu metroul:)))

Presupun că nu are sens să vă spun despre ce este vorba,nu? Minunatele reclame la detergenţi sau balsamuri pentru rufe.

Toaaate, dar toooooate sunt la fel. În schimb, am văzut una…nu ştiu dacă ar trebui să mă prăpădesc de râs sau de plâns. Este la balsam de rufe.

Într-un club un tip admiră o tipă şi totodată îi admiră şi rochia cea nouă. Vine amica lui şi îi spune că rochia nu este nouă, ci că este spălată cu nu ştiu ce balsam. Scoate din geantă balsamul şi îl tufleşte pe masă din club.

Reacţia mea a fost una cât se poate de normală: ce mama lui Ştefan cel Mare aşa fac şi duduile din bambu. Scot balsamul de rufe pe masă şi se mândresc cu hainele minunate.

ESTE O TÂMPENIE OAMENI BUNI!!!! Cum se poate una ca asta. Oare ăia care dau naştere unor asemenea reclame nu se gândesc că alea de prin cluburi una la mână că nu umblă cu aşa ceva după ele şi doi la mână slabe şanse ca să spele?! Dumnezeule!! Eu una am început să mă crucesc la  ce idioţenii am ajuns să văd la televizor.

NU! Nu sunt specialistă în reclame- nu zic spot că nu îmi place cum sună- dar ca posibil cumpărător al acelui produs cu greu mă puteţi convinge să cumpăr un produs utilizat de duduile din cluburi…eeeh!!!Am eu piticii mei la cap.

Per ansamblu?! Oameni buni gândiţi-vă că nu oricine spală, nu oricine se duce prin cluburi şi mai ales nu oricine ajunge să meargă cu detergentul de rufe după el în club.

Am o problemă. Una legată de aflarea unui răspuns.  Cum să intreb pe cineva de ce s-a purtat cu mine ca şi când aş fi fost ultima persoană de pe planetă- de la un limbaj de mahala până la ameninţări?!

Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt genul care să pună piciorul în prag la asemenea situaţii şi de multe ori mă las călcată în picioare de persoane care nu fac nici cât o ceapă degerată.

În fine!!! Ideea stă în felul următor: mi s-a cam pus pata să mai fiu umărul plângăcioşilor- ştiuuu!!!Şi eu mă plâng des, dar nu îmi “înjunghii ” prietenii pe la spate. Din păcate, marea mea problemă, după cum mai spuneam este că nu am curajul să întreb: Care a fost faza cu acel comportament faţă de mine?

ŞTIU!!! Pentru voi sunt nşte probleme copilăreşti, infantile, dar pentru mine chiar nu sunt! Şi chiar aş vrea să aflu motivele- care sigur nu sunt întemeiate pentru care am fost considerată preşul personal al unei persoane…

Deci?! Cum să abordez problema?

Ieri intră pe mess Blondy- cu care nu am mai vorbit de vreo 2 săptămâni.

Ce faci fată?

Bine fată?

Când m-ai dai pe acasă?

Linişte şi pace din partea mea. Sinceră să fiu nu prea mai am ce face în Galaţi. Este atât de plictisitor oraşul ăla încât mi s-a acrit de el. Mă duc să stau în casă. Ce mai ies cu “cuplurile”- adică sunt un fel de a5a roată de la căruţă şi cam atât.

Când eram mai mică aveam gaşca de prieteni, dar…deja când am ajuns la liceu aveam alte pretenţii…chestii, trestii.

Rar mi se face dor de oraşul natal…rar mă duc acasă. De ce? După cum am mai spus: de ce să stau în casă?

DA!!!!Ştiu!!!O să îmi spuneţi: stai cu ai tăi, mai “bârfiţi” de una, de alta…mmmm nu!!! De ce? Pentru că oricum vorbesc aproape zilnic cu ei la telefon şi chiar nu mi se face dor să stau şi faţă în faţă cu ei să îi aud: şcoala e pe primul loc, lasă băieţii, nu mai ieşi, când vii acasă? Dar cu cine ieşi, dar unde ieşiţi? Dar ăi cunoaştem?

ŞŞŞTIUUU!!! Încearcă să fie protectori, poate prea protectori. Mereu încerc să le explic faptul că nu mai am chiar 2 ani şi că aş fi oarecum capabilă să mă protejez şi singură. Ei nu înţeleg că aici, la Bucureşti, nu trebuie să dau niciun fel de explicaţii…poate doar lui Mihai- dar el oricum rar mă supune la acelaşi interogatoriu.

Îmi iubesc părinţii…chiar muuult!! Dar mă sâcâie interogatoriul la care mă supun de fiecare dată. Şi de fiecare dată le spun că nu au de ce să îşi facă griji că nu merg singură pe stradă, că suntem gaşcă ….mă rog! Ştiţi voi şi restul poveştii.

Îmi amintesc că în primul an de facultate ieşeam cu iubitul meu de atunci- un retard şi jumătate…şi într-o seară am ajuns pe la vreo 2 dimineaţa. Când am ajuns la Galaţi i-am zis lui daddy. Să moară de inimă: CUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUMMM???? La 2??????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

I-am explicat că eram cu tipul ăla- aproape 2 metri şi vreo 100 de kg… şi că nici dracu nu se atingea de noi- plus că mersesem cu taxiul…

Dumnezeule!!!Atât mi-a trebuit! 2 zile de morală. De atunci nu le mai zic de astfel de ieşiri că îi apucă damblaua. Sunt părinţii mei…şi este de datoria lor să mă protejeze, dar ei cum vor ca eu să trec prin viaţă dacă tot timpul mă ţin pe puf? Şi mă alintă şi nu mă lasă să mă dau singură cu capul de pereţi?!

Probabil că vă daţi seama despre ce o să fie vorba în postul ăsta. Dacă nu, vă luminez eu: există sau nu dragoste la prima vedere?
Eu una nu cred. Nu cred că te poţi îndrăgosti din prima de o persoană despre care nu ştii absolut nimic. Că este acea atracţie între voi…da! Asta o cred, dar dragoste? Să fim serioşi.
Nu ai cum să ştii că vei rămâne cu acea persoană pe veci…la urma urmelor există 50% şanse ca relaţia să nu funcţioneze nici după ce v-aţi cunoscut cât de cât mai bine.
Eu sunt genul care se îngrăgosteşte de oricine…şi aşa cum mă îndrăgostesc aşa îmi şi trece. Fără ruşine. Nu sunt genul de om care să se implice în totalitate într-o relaţie. Sau poate nu mai sunt…eram…cândva…mi-a cam trecut acum :))
Cred că este mult mai simplu să ne ascultăm inima decât raţiunea şi tocmai din acest motiv credem în existenţa dragostei de la prima privire.
Este mult mai simplu să spui: am preferat să îmi ascult inima decât creierul. Şi ştiţi de ce? Pentru că niciodată nu o să auziţi pe cineva să spună: s-a jucat cu mintea mea…NU! O să spună: s-a jucat cu inima mea. Devenim nişte victime şi încercăm să îl arătăm cu degetul pe celălalt. De ce? De ce nu suntem conştienţi că o parte din vină ne aparţine.
Uitaţi! Vă dau un exemplu: când m-am îndrăgostit prima dată am făcut o greşeală enormă: am fugit eu la el…când ştiam că oricum relaţia este ca şi compromisă. De ce? Pentru că ştiam după aia că oricum o să îl găsesc vinovat pentru ce mi-a făcut.
Cine a fost cu adevărat vinovatul? EU! De ce? Pentru că am lăsat garda jos. Pentru că mi-am lăsat orgoliul în Bucureşti în timp ce eu fugeam la Galaţi după el.
Aşa fac multe fete. Şi apoi se plâng că de ce aşa şi de ce pe dincolo.
Dragele mele să vă dau un sfat: nu e singurul bărbat de pe planetă şi sunt sigură că o să daţi peste altul de 1000 de ori mai bun.
DAAA!!!Ştiuuu!! Dragoste la prima vedere :-@ Dar sincer acum…ia gândiţi cu creierul şi nu cu inima să vedeţi voi cum începeţi să îi găsiţi defecte, să găsiţi în el lucruri care nu vă plac, care vă deranjează chiar prea mult.
Nu el este Prinţul de pe un cal alb la care vă gândeaţi când eraţi mici.
Dragostea la prima vedere nu are niciodată rezultate prea bune pentru CORASONUL vostru…

În ultima vreme majoritatea părinţilor nu prea mai ştiu să îşi educe odraslele. Fie sunt prea ocupate să îşi creeze un viitor financiar, fie pentru că nu îşi doreau acel copil.
Mulţi îi lasă în faţa televizorului la desene cu un grad de violenţă ridicat. Şi toate astea pentru ce? Ca să îi închidă gura copilului. Să nu îl mai audă: mama vreau aia sau tata vreau mingea.
Nepăsarea lor îi determină pe copii să facă orice numai să le capteze atenţia. Se bat, sparg, fură şi tot aşa. Ei sunt conştienţi că acestea sunt printre singurele metode a a atrage atenţia asupra lor. Totuşi uneori este prea târziu să mai poată fi făcut ceva.
Ştiu cazuri în care părinţii nu au fost niciodată la şcoală să se intereseze de situaţia şcolară a copiilor lor.
“O altă bubă” o reprezintă banii. Puştii de bani gata consideră că pot face numai ce îşi doresc pentru că părinţii îi pot salva din orice situaţie cu influenţa lor. Şi, drept urmare, ajung să comită inclusiv crime…fără a avea mustrări de conştiinţă.
Este trist că se ajunge în halul ăsta.
Vlad spunea la un moment dat că este important să ne implicăm în educarea tinerilor ce vin după noi.
Eu una sunt de părere că o să ne fie foarte greu să îi “reeducăm” atâta vreme cât peste tot- de la mass media până în mediul în care locuiesc se promovează violenţa.
Dacă îi dai unui copil de 10 ani o carte cu Creangă o să ţi-o dea de cap cerând Dragon Ball Z. Ăsta este adevărul!
Câţi părinţi mai ştiu să îşi educe odraslele? Să le arate ce este bine şi ce nu, să se intereseze de ei, de ce informaţii primesc din exterior şi tot aşa.
Nu spun să nu le mai dăm voie să se uite la TV, dar nici să îl prinzi cum are în geantă reviste pentru adulţi.
Calculatorul este, de asemenea, un mijloc mai puţin favorabil educării. Când îţi laşi copilul mai mult decât trebuie la calculator cred că este timpul să te opreşti. El dăunează, după părerea mea, cel mai mult.
Copiii au uitat să se mai joace afară- ceea ce mai nou a devenit un risc- oare câţi copii sunt răpiţi din faţa blocului?
Cred că mulţi părinţi ar trebui să înceapă să îşi pună nişte semne de întrebare cu privire la educaţia pe care o acordă copiilor lor.

Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…

Altă viaţă oameni buni! Să te trezeşti la 2 fără ceva…
Am deschis aşaaaa…timid ochii, mi-am deschis şi mail-ul…străinul îmi scrisese :”>
Am zâmbit m-am apucat să citesc presa online… E PLICTISITOAREE!!!Bătăi, crime, infracţiuni …bla bla bla, DAAARR!
Am găsit un articol care m-a făcut să râd pe burtă.
6 Lucruri care îi sperie pe bărbaţi
Ideea este că prezintă relaţia pe la începuturi.
La un moment dat spune: să nu îţi vorbeşti de rău ex-ul… păăăăiii!!BUN!!!Okey! Nu zic nimic de el, dar dacă exul s-a hotărât după o relaţie de lungă durată să mă înşele…ce ar trebui să îi spun viitorului? Că nu îi plăcea monogamia? Sau să îl mint? Că doar nu este bine să îl vorbeşti pe ex de rău…Deşi cum mă ştiu pe mine una m-ar cam lua gura pe dinainte şi i-aş spune ceva de genul: A considerat că “sămânţa” lui era prea bună ca să o păstreze numai pentru mine.
Uneori sfaturile de genul ăsta mi se par chiar…penale. De ce? Pentru că nu au nicio legătură cu realitatea. Când eram mai mică citeam despre sex, sărut şi altele de pe acelaşi domeniu…dragii mei…una e practica şi alta e teoria.
Nu mai ştiu prin ce revistă citeam de cum descria o tipă prima ei experienţă: cu flori, lumânărele…ce drăăăguuuuţ!!!! Ca în filmele tipic americane, alea mai de proastă calitate..căăăă la urma urmelor slabe şanse să mai apuci să te duci să cumperi flori şi lumânărele când te apucă.
EEEHHH!!! Asta cred că este marea mea problemă stau uneori exagerat de prost la capitolul romantism. Cum este acum. Ce văd eu în romantism? O formă mai chinuită de vrăjeală. Îi cumperi flori pentru că ştii că o să o impresioneză şi că vei gusta din mărul/para/pepenele interzis [după preferinţe].
În fine!
La urma urmelor ce ştiu eu,nu?