Archive for the ‘memorii’ Category
M-am trezit din beţie…şi asta înseamnă că fie nu am băut suficient, fie…nu ştiu.
Ciudat este că încă mai simt un pic de alcool prin sânge…îmi place, mă gâdilă, îmi gâdilă globulele roşii.
Am terminat sesiunea…aproape că uitasem să vă zic.
Mă bucur că în sfârşit am terminat-o!!Mi se acrise de atâta şcoală. O să am şi eu câteva zile de linişte, de relaxare, de somn până la 12…
Mai ciudat mi se pare faptul că am început să mă gândesc la o discuţie purtată cu Chris despre… în principiu despre tâmpeniile pe care le fac. Mi-a plăcut când mi-a tuflit:
“CRISTI: suferi
CRISTI: shi-tzi inneci amaru in bautura
ME: si de ce puii mei nu rezolv nimic?!
CRISTI: ca pur shi simplu doar bei..
CRISTI: ce crezi ca alcoolul face minuni ?
ME: speram
CRISTI: p moment poate..dar p termen scurt…
CRISTI: p termen lung uitzi singura”
A fost probabil singurul care mi-a zis adevărul “în faţă”. Şi încep să realizez că nu fac decât să mă port ca un copil râzgâiat care nu are ce face altceva mai bun decât să se plângă de viaţă. Dar acum fie vorba între noi: de ce să mă plâng? La urma urmelor am tot ce îmi doresc. Oamenii ăia care nu au ce pune pe masă, care merg kilometri întregi numai ca să ia o găleată cu apă…ăia ce să mai spună?
Să devină EMO? Pentru ce? De asta suntem singurele fiinţe raţionale. Pentru că suntem singurele în stare să gândim raţional.
Şi cred că este timpul să mă pun şi eu cu picioarele pe pământ!
Îmi place viaţa mea…sau cel puţin asta îmi spun. Ciudat este că iar am devenit ploada aia emo. Nu ştiu de ce! Doar mereu mă iau de ei. În fine!
Eram în metrou şi mă întrebam: unde dracu vreau să ajung? Azi m-am dus la examen mahmură. Ieri am băut de am turbat…de ce? Nici eu nu ştiu. Sau poate ştiu şi pe undeva încerc să ocolesc subiectul. Stau şi mă întreb pe când va veni şi schimbarea?! Am mai primit o lovitură azi…aşa fraţilor! fără număr, fără număr că doar sunt din piatră, fără sentimente. Ciudat este că în seara asta probabil că o să mă fac praf! Sunt la al doilea pahar cu vin şi nu mă las până nu termin sticla.
Vorbeam într-o zi cu Mary şi îi spuneam că în momentul ăsta suntem amândouă terminate, distruse psihic. Problema este că ea este mai matură decât mine şi mereu îmi spune: “Nu mai bea! Îţi face rău! Te rog!Ai grijă de tine!” Eu o aprob şi seara când ajung acasă deschid o sticlă de băutură. Deja s-au adunat cam multe sticle şi ficatul meu începe să îmi facă scandal. Îi dau una şi continui să beau.
Momentan viaţa mea este de câcat! Am nevoie de umărul lui …să plâng pe el…şi el îmi spune că este într-o ceaţă în ceea ce privesc sentimentele. Aşa că mă închid în camera mea, bag nişte muzică, doar de dragul de a fi şi torn puţin câte puţin vin sau orice altceva.
M-a distrus.
Uneori îmi muşc buza să nu mai plâng, alteori am ochii umflaţi şi roşii de la atâta bocit. Poate am obosit…sau poate am realizat că s-a terminat. Nu ştiu…
Ştiu doar că am început să beau şi că îmi place starea pe care mi-o conferă…Pot să îmi iau gândul de la toate astea.
Acum sinceră să fiu nu ştiu de ce beau…chiar nu am motive. Motive întemeiate….pur şi simplu a devenit un…moft. Înainte de culcare mă îndop cu nişte alcool. Consider că aşa adorm mai repede, nu mai am coşmaruri, nu mă mai trezesc pe la 2 şi încep să plâng că proasta. Prea complicat pentru mine. Mama mi-a zis că îmi complic viaţa aiurea. Cu oameni care nu merită…poate are dreptate, poate ar trebui să o ascult mai des…nu ştiu.
Ştiu doar că trebuie să o termin cu obiceiul ăsta prost de a-mi mai distruge viaţa.
Poate că acum e cazul să mă maturizez…Să încep oare de mâine?
Vorbeam cu Dan despre mare…şi cât de dor îmi este de ea. De nopţile de la mare când înotam în apa caldă, când era linişte, fără copii gălăgioşi, când mă puteam pierde printre valurile mici. Mi-e dor de prietena mea de la mare, cea cu care mergeam la plajă şi râdeam ca nebunele de unele singure, când ieşeam în cluburi şi agăţam, în glumă, băieţi.
Mi-e dor de mare şi de soarele cald de vară. Mi-e dor de multe lucruri care ţin de mare, de scoici, de nisipul care uneori mă frigea în tălpi, până şi de alge şi de meduze. Mi-e dor de apa sărată pe care uneori o înghiţeam când Geo mă băga cu capul la fund, când valurile mă dădeau jos din picioare când eram aproape de mal…
Mi-e dor de crema de protecţie, de muzică de pe plajă, de porumbul vândut de către tot felul de indivizi- unii mai dubioşi decât alţii- şi noi îl savuram fără probleme. Mi-e dor de pozele cu maimuţica, de salteaua mea golflabilă şi de costumul meu de baie…ăla negru cu biluţe colorate…
mi-e dor de crema mea creolă după câteva zile de stat la soare, de pistruii care îmi invadau nasul, de scoici, de prosopul ud, de cearşaful plin cu nisip..
Mi-e dor de apus şi de răsărit, de aerul rece…de tot…
Mi-e dor de mare!</stronî
Stă şi se uită pe geam. Este sictirită de toţi şi de toate. A şi uitat cum era când avea o viaţă liniştită, lipsită de griji, de probleme, de amintiri.
Şi-ar fi dorit un alt trecut, şi-ar fi dorit o altă viaţă…şi pentru ce toate astea?
Îşi aminteşte de EL şi parcă o lacrimă îi curge pe obraz. A jurat să nu mai plângă…nu merită lacrimile ei. Şi-a mai amintit şi de ceea ce ar fi fost copilul lor. Din păcate vieţile lor au urmat drumuri diferite.
A început să bea…mult! Uneori ajungea să nu mai ştie de ea…să se trezească în paturile unor străini…şi nu îi pasă. Probabil că a obosit să mai fie interesată de părerile altora, probabil că nu o mai interesează nimic din viaţa asta.
Îşi aminteşte şi de prietenii ei, de prietenii din copilărie, de prietenii ei de care nu mai ştie nimic de ani buni. Cine o fi fost de vină? Ea mereu se acuză…doar ea este cea care e plecat…şi i-a uitat. Poate a plecat prea devreme de acasă….cine mai ştie?! Încearcă să îşi amintească de leagănul ei preferat, dar nu mai ştie…nici măcar culoarea lui. Regretă acest lucru…dar…
Preluată de la Laura
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ibM_sg5T2zs&eurl=http://www.lauradriha.com/]
Silvana mi-a trimis o leapşa. Vreau, nu vreau o să o onorez:
Sunt Cireşica, MaMeMiMoMu, Pika, Ralu[ca]
Aş vrea să am iar 14 ani
Păstrez toate amintirile din trecut, toate prostioarele care îmi amintesc de prietenii mei de la Galaţi.
Mi-aş fi dorit să mă întorc acolo…
Nu îmi place când lumea mă vede ca un copil alintat.
Mă tem că o să mă trezesc într-o zi fără oamenii pe care îi iubesc.
Aud claxoanele maşinilor la ora 7 dimineaţa.
Îmi pare rău că nu pot fi cum ar vrea alţii să fiu.
Îmi plac căpşunele, ciocolata, marea, animăluţele, cerceii mei, prietenii mei, viaţa pe care o am, Bucureştiul.
Nu sunt perfectă şi nici nu mă chinui să fiu.
Dansez în fiecare dimineaţă.
Cânt în orice moment al zilei.
Niciodată aş folosi cuvinte vulgare ca să jignesc pe cineva.
Rar pot să tac din gură.
Plâng când îmi amintesc de EA.
Nu sunt întotdeauna atentă la discuţii, uneori îmi fuge mintea în alte părţi şi mă trezesc că sunt întrebată ceva şi nu ştiu ce să răspund.
Nu îmi place de mine pentru că sunt prea “scârbă” cu oameni care nu merită.
Sunt confuză când vine vorba de sentimentele mele.
Am nevoie de cineva care să fie lângă mine când am nevoie.
Ar trebui să fiu mai strictă în alegerea prietenilor.
BBBUUUUUUUUNNN!!! Dau leapşa la:
1. Ovidiu
2. Nimeni Altcineva
3. Cel care se laudă că nu ştie nimic
4. Sunshine Sarah
You are a poor and innocent boy
a poor and innocent boy
Who can’t love
Who refuse to love
Who refuse to fight
You are a poor and innocent boy
Who can’t give love even when I beg
I’m going to beg, to beg for your love
Even for a second,for a moment
My heart belongs to you,but you…
you refuse to accept, you refuse to give me a chance
a sign.anything
because I love you and I can’t live without you
but you, you refuse my love
and my everything.
And you refuse
you refuse everything: my love, my life,
That’s all I can offer
That’s all I can give
Don’t end this story
If you do that
You will lose me
Stă singură la balcon şi se gândeşte
Se gândeşte la noaptea lor
Noaptea lor ucisă de ura altora
De gândurile altora
De dorinţele altora
Au uitat să îşi trăiască inocenţa într-o lume
În care totul are un preţ,
Într-o lume în care nimic nu mai este pur şi dulce şi frumos şi clar şi minunat
Au uitat că în lumea asta există dragoste şi fericire
Şi tot
Julieta unde este al tău Romeo?
Unde a fugit? După cine?
Pentru cine te-a abandonat?
Pentru cine te-a lăsat singură în această lume
O lume prea crudă pentru naivitatea ta
Julieta de ce nu te mai caută al tău Romeo?
S-a plictisit de adevăratele sentimente?
S-a plictisit să îşi mai spună în fiecare seară sub balcon
“Te iubesc!” ?
Julieta unde este acel Romeo la care tu ai visat mereu?
Julieta tu eşti cea care l-ai minţit cu sărutările tale suave
Tu eşti cea care l-a izgonit într-o lume în care nu este dorit
Julieta tu eşti vinovată că a plecat de lângă tine
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=h9nc3nBNztQ]
Posted in dansez, esenta, filme, memorii, mistere, noi doi, romantism, Uncategorized, zilnice | No Comments »
Am ajuns acasă, după o lungă perioadă în care m-am ascuns de ai mei…nu ştiu de ce…poate teama de a nu afla ce am făcut până acum câteva luni. Ăncă mă mai gândesc la ce…şi totuşi la ce bun?
m-au primit neaşteptat de bine. mama m-a luat în braţe şi m-a strâns puternic…aproape că uitasem sentimentul pe care îmbrăţişarea mi-l provoca de fiecare dată.
tata m-a sărutat pe frunte şi mi-a urat :”bine ai venit!”
au imbătrânit…mult! pe undeva se văd nişte riduri…parcă ar fi un teren arat feţele lor.
ajungem acasă, fac un duş şi mă schimb de hainele cu care am fost în nişte pijamale pufoase.
mama mă primeşte în bucătărie cu mâncăruri alese. ciugulesc ceva şi mă prefac obosită…ştiu că au chef de discuţii, dar eu nu.
de o dată aud: şi cum mai merge cu el?
în secunda doi m-am albit la faţă. m-am uitat în farfurie de frică să nu îmi vadă ochii…dacă mi-i vedeau sigur începeam să plâng.
le-am spus scurt că s-a terminat şi mi-am văzut de mâncare.
ei nu au prins aluzia cum că nu vreau să discut despre asta şi au continuat cu întrebările. le răspundeam sec..telegrafic.
mama s-a uitat la mine şi şi-a dat seamă că mă deranjează… “lasă fata să manânce! discutăm în altă zi.”
am vrut să îi mulţumesc, dar nu am putut. nu m-am putut uita la ea. îmi dăduseră lacrimile…refuzam să mă vadă aşa…era înjositor chiar şi pentru mine…eu eram aia care niciodată nu îşi arată sentimentele…acum…
vroiam ca aceste momente de linişte …stupide de altfel să fie şterse de pe faţa pământului…nu îmi ieşea…
am continuat să mănânc…cu greu…şi înghiţituri seci. i-am mulţumit mamei şi m-am dus în camera mea.
la câteva minute bate cineva în uşă…deschid şi o văd în faţa mea pe mama. mă ia de mână şi mă roagă să îi povestesc.nu am chef. sunt sătulă…nu vreau să îmi mai amintesc. de ce mă chinuie? nu îşi dau seama că-s sictirită de povestea asta?
se uită în ochii mei şi îşi dă seama că “fetiţa ei” a murit. încearcă să mă resusciteze, dar nu mai simte nimic. ochii sunt goi.
îi spun sec: “mi-e somn şi vreau să dorm!”
se ridică cu o durere care o apăsa. îmi stinge lumina şi apoi închide uşa după ea.
toată noaptea am plâns.
p.s: această poveste este pură fantezie!
