Stă şi se uită pe geam. Este sictirită de toţi şi de toate. A şi uitat cum era când avea o viaţă liniştită, lipsită de griji, de probleme, de amintiri.
Şi-ar fi dorit un alt trecut, şi-ar fi dorit o altă viaţă…şi pentru ce toate astea?
Îşi aminteşte de EL şi parcă o lacrimă îi curge pe obraz. A jurat să nu mai plângă…nu merită lacrimile ei. Şi-a mai amintit şi de ceea ce ar fi fost copilul lor. Din păcate vieţile lor au urmat drumuri diferite.
A început să bea…mult! Uneori ajungea să nu mai ştie de ea…să se trezească în paturile unor străini…şi nu îi pasă. Probabil că a obosit să mai fie interesată de părerile altora, probabil că nu o mai interesează nimic din viaţa asta.
Îşi aminteşte şi de prietenii ei, de prietenii din copilărie, de prietenii ei de care nu mai ştie nimic de ani buni. Cine o fi fost de vină? Ea mereu se acuză…doar ea este cea care e plecat…şi i-a uitat. Poate a plecat prea devreme de acasă….cine mai ştie?! Încearcă să îşi amintească de leagănul ei preferat, dar nu mai ştie…nici măcar culoarea lui. Regretă acest lucru…dar…
Posted in
am impresia ca m-ai descris pe mine…cu exceptia gasitului in paturi straine..desi nu pot nega ca nu am trecut si prin asta..la un moment dat…e greu sa treci peste un EL…e greu sa treci peste necazurile vietii cand toata lumea te incurajeaza ca merita sa traiesti si iti dai seama ca de fapt trebuie sa ai destula putere sa treci singura peste ele…cred ca dintre toate singuratatea e cea mai dureroasa…nu alcoolul(saracul meu ulcer e martor)si nici trecutul prin paturi straine(mi se aminteste des de o perioada din viata mea..de care eu nu-mi amintesc nimic…e un blank total)..
E greu..poate prea greu…(si nu nu-mi plang de mila)