Nietzsche a murit

Archive for the ‘memorii’ Category

Am zis că o să vin în Galaţi în perioada 17- 25…păăăi treaba nu stă chiar aşa: pe 17 am primit o invitaţie de la nişte prieteni- plecăm la munte. O să am câteva zile în care nu o să fac absolut nimic, o să fie câteva zile în care o să îmi închid telefonul şi o să uit de toate câcaturile din viaţa mea.
După o să mă întorc în Galaţi…pentru vreo 2 săptămâni. Am nevoie să stau lângă ai mei şi lângă prietenii din Galaţi.
Nu ştiu când o să mă reîntorc în Bucureşti, dar sigur nu o să mi se simtă lipsa.

Zilele trecute m-am revăzut cu “P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat “cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : “un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
“Te-am iubit ca un puştan.”
“Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: “promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…

Ce înseamnă
o după-amiază atât de plăcută,
atât de frumoasă ,
ce înseamnă
să stau
în braţele tale
în tramvai
şi
să râdem
de babele
care
nu au treabă acasă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yF476-_JYH0]

Leapşa de la Alex

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Ovidiu
Iris
Laura
Cookie monster

Pe scena teatrului

se află

un singur actor

Cu chipul îmbătrânit

încearcă

să îşi joace ultimul rol.

La ce bun?

Nimeni

nu îl mai ascultă

Nimeni

nu îl mai preferă

a devenit

fantona piesei proprii

a devenit

pianistul fără mâini

cântăreţul fără voce

a devenit

coşmarul

oricărei fetiţe neascultătoare

De dimineaţă m-am trezit cu o idee

o idee mai mult decât încântătoare pentru buzele mele.

Sunt mai perversă decât un joc de menage a trois.

Nu mă deranjează

că

am învăţat

să seduc şi să joc după regulile crude ale sexului.

Asta îşi doreşte fiecare hormon feminin

care

mă compune.

Să atrag,

să seduc,

să vrăjesc,

să prostesc,

să fiu eu cea care

vine cu un nou concept.
La început te sperie gândul,

apoi începi să înveţi paşii

pentru ca

la final

să devină

mai plăcut decât o dimineaţă la munte.

Numai senzaţia redată de obţinerea plăcerilor carnale

mă face să mă gândesc la lucruri imorale,

la lucruri

pe care

orice altă călugăriţă

le-ar refuza

sub pretext divin.

Ce îmi pasă?

Sunt perversă,

sunt imorală,

sunt actorul în trupul vânătorului de carne tânără cu parfum de gheaţă.
Ce mi-aş dori mai mult?

Ce şi-ar dori mai mult mintea mea?

Nimic!

Este prea fericită cu multiplele orgasme intelectuale

pe care

i le oferă

curvette

la o întâlnire în parc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OUtMxhB3KhQ&feature=related]

P.s: Acest post este un pamflet [sau nu] şi trebuie tratat ca atare [sau nu].

Foto

Cică joi, dacă nu mă înşel, o să fie balul de absolvire al facultăţii mele minunate. Ce fericiiiiiireeeeeeee!!! Scuzaţi-mi tonul atât de ironic. Nu mă duc, nu am de ce să mă duc. Timp de trei ani am stat printre ipocriţi, falşi, panarame, misogini, ţaţe, bârfitoare şi pupincurişti. DA! Asta este părerea mea. De asta am refuzat să merg la petrecerile organizate, de aia am refuzat să particip la tot felul de activităţi cu “grupul”. Pe faţă se pupă şi se iubesc şi pe la spate se mănâncă unii pe alţii de cur. În facultatea nu mi-a plăcut să fiu deloc o parte a unui grup, preferam să fiu un outsider, o străină, o necunoscută. Urăsc când aud : “Ce mai faci? Nu te-am mai văzut de mult” şi nici măcar nu îmi ştie numele. Urăsc să fiu o marionetă în jocul ăsta sec al socializării doar de dragul de a mai cunoaşte pe cineva. Rar am fost interesată să cunosc oameni noi şi asta pentru simplul motiv că mă mulţumesc cu cei 4 prieteni pe care îi am. Nu sunt sociabilă, nu îmi place să fiu. De ce să îmi discut viaţa, sentimentele, trăirile cu un străin?
Asta este şi balul…deşi cred că ar trebui să fie unul mascat…fiecare o să îşi poarte cea mai frumoasă “mască”, cea mai “colorată” sau celebră mască. Doar doar o să mai impresioneze pe cineva. Atâta falsitate nu am văzut în viaţa mea…atâtea “reclame false” la adresa cuiva nu am mai văzut în viaţa mea.
DA! Sună a frustrare acest post…şi este o frustrare pentru simplul fapt că m-am săturat de acest mediu, de acest colectiv care nu a făcut nimic timp de 3 ani, un colectiv care a vrut să fie un tot unitar şi a ajuns să se certe pentru nişte nimicuri. Nu îmi pasă ce o să creadă alţii, m-am săturat, m-am săturat să dau explicaţii…de ce fac aia sau de ce o fac pe ailaltă, m-am săturat să vorbesc despre relaţiile mele, despre relaţia mea, despre ei sau EL. Nu am ce să zic. Nu vreau să am ce să zic.
P.s: Mamă nu o să regret că nu m-am dus la bal…prefer să îmi iau bluza aia mişto de care îţi spuneam decât să mă duc o seară la un restaurant unde îşi extrag oxigenul piţipoancele de Bucureşti.

Vă mai amintiţi de desenele Sailor Moon? Vă mai amintiţi de Usagi Tsukino? De toate luptătoarele Sailor?
Mi se întâmplă să îmi amintesc de zilele din copilărie când aşteptam cu mare drag să le văd pe RAI UNO- deşi erau în italiană şi nu înţelegeam cuvintele în totalitate reuşisem să reţin cântecele, formulele pentru fricare putere şi fiecare nume al celor 10 luptătoare.
Nu o să uit cum mă jucam împreună cu prietenele în faţa blocului- eu eram Salor Mercury. Câte amintiri plăcute am cu privire la aceste desene. Cum se luptau de fiecare dată să salveze omenirea, cum Usagi plângea la fiecare bubă, cum era mereu salvată de Cavalerul Mascat (Mamoru Chiba), cum s-a îndrăgostit prima dată.
Nu o să uit niciodată cum a apărut Chibiusa pentru prima dată în viaţa lor şi cum se certa mereu cu Usagi, din orice motiv. Îmi amintesc că după ce s-a terminat prima serie am plâns. Eram la bunica mea împreună cu verişoara mea…ce lacrimi de crododil am tras când am văzut că fetele au murit, dar că, într-un final, s-au renăscut şi s-au reîntâlnit.
Îmi mai amintesc că pe atunci aveam toate cărţile de colorat, toate cartonaşele, cărţile de joc, posterele sau că îmi făceam codiţe precum Usagi. Nu o să uit rochiţa pe care am primit-o de la o mătuşă de-a mea care semăna la perfecţie cu costumul lui Sailor Mercury (Amy) şi cu care ieşeam să mă joc ca să intru cel mai bine în rol.
Cele mai mari prostii pe care le făceam era să îi stric mamei foile de calc ca să le pot desene pe luptătoarele Sailor mult mai bine decât o făceau colegele sau prietenele. Sau cum cântam cu ele în faţa blocului toate cântecele- asta că să nu mai spun de poveştioarele gen:
“fată ai văzut cum s-a sărutat Usagi cu Mamoru?” sau “fată ai văzut cum era îmbrăcată la bal Usagi?”
Şi multe alte “poveşti” asemănătoare. Îmi este dor de desenele alea, mi-e dor să mă mai uit încă o dată la cele 5 serii : Dark Kingdom arc, Black Moon arc (Sailor Moon R), Infinity arc (Sailor Moon S), Dream arc (Sailor Moon Supers) şi Stars arc (Sailor Stars).
Acest articol participă la concursul : desenele copilăriei