Archive for the ‘memorii’ Category

Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))

Dacă există persoane care îşi doresc să îmbătrânească alături de cel/cea drag/ă, eu una sunt îngrozită. De fapt, sunt îngrozită de ideea de a îmbătrânit. Am ajuns să am o oarecare manie în fiecare seară: să mă uit în oglindă să văd dacă a mai apărut vreun rid. Este o prostie să mă gândesc că la 24 de ani o să am vreun rid, dar …mă îngrozeşte ideea că într-o zi o să mă trezesc cu un rid pe faţă.
Mă mai gândeam şi la faptul că o să ajung la 30 şi ceva de ani şi că o să fiu singură, fără a avea acel cineva lângă mine…şi…din nou mă apucă toată groaza.
Cred că este cazul să nu mă mai uit la Ally McBeal- de aici îmi vin toate ideile nebune.
Totuşi, vorbind la modul cel mai serios: cui nu îi este frică să îmbătrânească? Cine nu ar fi îngrozit de ideea că nu mai are 17, 18, 19 sau 20 de ani? Că trebuie să fii din ce în ce mai matur, să respecţi regulile jocului şi să fii mereu “cucapul pe umeri”.
Ce vreau cu asta? Nimic. Vreau doar să vă zic că mi-e frică să îmbătrânesc şi că azi am văzut primul rid la ochiul drept.

Ciiteam pe un blog de piţipoancă un articol legat de ce îşi doresc femeile. Ia uite ce a scris duduia:

“Lista cu ce-si doresc femeile, in ordinea importantei ar arata asa:

– sanatate si diete

– frumusete

– moda si coafuri

– cupluri si sex

– timp liber

– casa si bucatarie

– copii

– societate si cariera.”

[ca o notă personală: tipa are 19 ani…deci încă nu şi-a scos puţulica din nisip].

Ce cred eu că îşi doresc? Îşi doresc să trăiască într-un film tipic hollywoodian, să fie fericite până la adânci bătrâneţi cu un făt frumos.
Nu zic că îmi displace ideea de a merge la 70 de ani mână de mână cu moşul meu şi să ne bucurăm de plimbările lungi din parc sau de cozile interminabile la compensate.
Aş fi ipocrită dacă aş spune că nici eu nu m-aş dori acea viaţă frumoasă şi roz ca în filme, dar oare aş fi fericită? Nu ar fi frumos ca, fiind femeie, să îmi scriu singură povestea, să nu mai existe deja un scenariu al vieţii?
Din păcate cunosc mult prea multe cupluri care respectă acest tipar al unui film clasic de dragoste.
Ce îmi doresc ca femeie? Nu ştiu! Carieră, familie, sănătate, tot tacâmul acela clasic şi ştiut de toţi.
Am fost criticată că îmi fac vacanţa departe de prietenul meu şi el departe de mine. De ce? Nu cred că este aşa o mare problemă faptul că avem nevoie de o pauză, că avem nevoie să fim printre prieteni şi fără să stăm unul lângă altul la masă.
Ce îmi doresc? Îmi doresc multe. Nu aş şti să le expun într-o ordine în funcţie de importanţa lor. Lista cu răspunsuri aleatorii este mult mai evidentă în mintea mea decât cea în care trebuie să le găsesc un loc în ierarhie.
Poate că îmi doresc şi eu acelaşi stil de viaţă pe care “femeile fericite” îl au, dar acum ştiu că vreau să stau cu o cană cu “cafia”, să mă uit la un film prost şi să mă văd cu fetele diseară- noaptea fetelor :))

Ce inseamna fericirea? De multe ori ne plangem ca niste mori stricate: “eu de ce nu sunt fericit/a?” dar suntem atat de comozi incat refuzam sa purtam o lupta. O lupta cu cel care ne-a decis soarta la un joc de sah. Am ajuns ca niste roboti ce vad lumea in 1 si 0, in negru si alb. Evitam sa credem ca dincolo de acestea exista si 2, exista si gri si oricare alta culoare. Ajungem sa ne conformam unei situatii, preferam sa ramanem la acest stadiu pierzandu-ne curajul pe care il aveam de copii. Curajul de a incerca lucruri noi, de a merge pe “pipaite”, de a refuza rezultatele obtinute. Dar acum? Suntem niste oameni fara putere, fara dorinte sau vise. Nu mai radem si nu mai simtim ca in trecut, nu mai recitam poezii si nu mai mergem la teatru. Toate astea s-au pierdut undeva in secolele trecute.

Ma ingrozesc cand ma gandesc ca am ajuns si eu la fel. Ca numai o bucatica din mine vrea sa vada lumea in gri, sa se bucure de ce se intampla in jurul meu. Numai o bucatica din mine mai lupta sa caute fericirea. Imi astept cuminte destinul deja ales, il astept asa cum un catel isi asteapta stapanul sa vina de la munca. Poate ca gresesc cumplit cand refuz sa fac ceva, orice pentru a impiedica aceasta stare. Sau poate ca m-am conformat situatiei. Cum aud mereu: “o sa vina si randul tau la fericire.”. Zambesc sec si imi spun ca totul va fi bine, dar nu va fi bine. Oricat de optimista as privi spre viitor imi dau seama ca nici eu si nici altcineva nu poate vedea “in globul magic de cristal”.

Este o lupta mult prea grea pentru ca orgoliul meu sa scape nevatamat. Si la urma urmelor pentru ce toate astea?

By P

Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritorvampire
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi

există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut

inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PzPsH5MNCX4]

Am zis că o să vin în Galaţi în perioada 17- 25…păăăi treaba nu stă chiar aşa: pe 17 am primit o invitaţie de la nişte prieteni- plecăm la munte. O să am câteva zile în care nu o să fac absolut nimic, o să fie câteva zile în care o să îmi închid telefonul şi o să uit de toate câcaturile din viaţa mea.
După o să mă întorc în Galaţi…pentru vreo 2 săptămâni. Am nevoie să stau lângă ai mei şi lângă prietenii din Galaţi.
Nu ştiu când o să mă reîntorc în Bucureşti, dar sigur nu o să mi se simtă lipsa.

Zilele trecute m-am revăzut cu “P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat “cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : “un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
“Te-am iubit ca un puştan.”
“Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: “promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…

Ce înseamnă
o după-amiază atât de plăcută,
atât de frumoasă ,
ce înseamnă
să stau
în braţele tale
în tramvai
şi
să râdem
de babele
care
nu au treabă acasă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yF476-_JYH0]