Nietzsche a murit

Archive for the ‘mahmureală’ Category

Poate diseară am să-mi cumpăr puţină plăcere
Şi-am să mă îmbăt cu o mângâiere
Azi, pentru noi doi am să mai închin
Pentru-a nu ştiu câta oară un pahar cu gin

Astăzi viaţa mea a fost frumoasă. Am râs şi am plâns, am spus mulţumesc şi am spus “la revedere!”. Am dedicat un pahat cu vin unei vechi cunoştinţe şi o sticlă unei noi cunoştinţe. Am spus ce simt şi mi-a spus ce simte. Ar trebui să fiu tristă, să plâng, să fiu supărată şi totuşi nu sunt. Am câştigat un prieten. Un alt ajutor, un alt prieten care să îmi spună: “nu face aia, nu e bine să faci x lucru” şi tot aşa.
M-am plimbat şi am savurat fiecare rază din soarele toamnei. M-am gândit cum mâine o să mă trezesc cu părul vâlvoi şi cum o să chiulesc pentru a nu ştiu câta oară de la muncă ca să fiu numai cu mine şi cu gândurile mele. Să fiu antisocială şi în acelaşi timp foarte prietenoasă.
Mâine o să mă gândesc că mai am 1 leu în buzunar şi că nu am nevoie de sticla aia de vin pe care mi-o promisesem ca să trec de încă o seară…numai eu şi muţulachii mei.
Mă gândeam să îmi sun un amic şi să îl întreb ce mai face, cum se mai simte, ce a mai făcut sau dacă mai are restanţe, dar…am renunţat.
Îmi păstrez minutele pentru nimeni…pentru ideile mele, pentru serile în care sunt atât de pierdută încât am nevoie de îndrumări telefonice pentru a-mi găsi drumul…

“Unde este Iuliu Maniu?” Aşa s-ar întreba mintea mea plictisită de prea multă atenţie.

Azi şi mâine vreau să scriu şi să mă gândesc la nimic.

Spuneam în trecut că nu o să mai beau şi că o să am grijă de mine…NU! Nu mai am de gând să fac asta.
Aseară m-am îmbătat atât de tare încât nu am mai fost în stare de nimic…m-am culcat cu speranţa că nu o să îmi fie rău ziua următoare.
Motivul?
Păăăi cred că s-au adunat atât de multe încât am simţit nevoia ca pentru o seară să uit de toate şi de toţi, să uit ca EL m-a dezamăgit [nu că asta ar mai conta pentru tine dragul meu,nu?], să uit că unii oameni au prin vene ură şi să uit pentru o noapte de mine.
Rezultatul? Un somn atât de lin şi de plăcut încât nu mi-ar mai veni să mă culc “trează”.
P.s: îmi cer scuze că nu m-am ţinut de promisiune
P.s 2: m-am certat cu P pentru postul anterior…

Este 3.15 şi ia ghici…nu dorm! De ce? Nici eu nu ştiu. Cred că este de la cafeaua pe care am băut-o pe la 4…sau poate că organismul meu nu vrea să fie odihnit.

M-am uitat toată noaptea la filme şi asta o să fac până mâine dimineaţă…aaah nu! Până la 7…azi! Nu pot spune că îmi era dor de insomniile din viaţa mea…dar ele îmi dădeau inspiraţie. Ca şi acum de altfel…cred. Un lucru este clar: mă cam doare măseaua. Am luat o pastilă de durere, dar cred că o să mai recurg la una, două.  Ieri am trecut prin nişte stări care m-au… “zgâlţâit” un pic.  Poate că era timpul să mai primesc nişte lovituri din astea…un fel de resuscitări la indiferenţa de care dădeam cândva dovadă.  Simt cum creierul meu îmi cere cuvinte mari, cuvinte pe care nu le-aş folosi… sau poate mă înşel. Este prea dimineaţă ca să mă mai chinui să îmi dau seama de ceva.

Mă gândeam să scriu despre ceva filosofic, dar  nu vreau…cel puţin nu mai vreau. Este mult prea plictisitor un subiect “crezi sau nu în Dumnezeu?”. Mă gândeam să îmi trag cercel în limbă…o altă dorinţă de a fi “rebelă”…prostii!

Nu ştiu ce este cu mine…poate m-ar reîntors în ipostaza de romantică incurabilă…sau poate că pur şi simplu m-am sictirit de viaţă şi încerc orice…nu ştiu de ce…nu ştiu pentru ce. Mă gândeam la un moment dat să îmi fac un pic de ordine în viaţă…oare?! Nu cred că este chiar aşa un fiasco,nu?

Aberez mult…şi cred că lipsa somnului este singura scuză pe care o pot accepta…

Care este? Mersul cu trenul!
4 ore în IC – când e aglomerat. Am zis că turbez, că mă dau cu capul de toţi pereţii, că mă arunc din tren în timp ce merge.
Cumplit!!! În viaţa mea nu am mai mers atât de chinuit- şi am mers destul de mult cu trenul, poate prea mult uneori.
Cireşica de pe tort- alta decât mine- a fost o duduie care mergea cu trenul cu copilul de nici 2 luni. Mi-a picat faţa când am văzut bietul copil. Cum pana mea să îl duci la Bucureşti cu trenul? În condiţiile în care era cât de cât frig şi fffffffffooooooooooaaaaaaaaaarte aglomerat.
În fine!
Face fiecare după cum îl taie capul…totuşi tortura a devenit completă în momentul în care bebeluşul a început să plângă. Şi ţipa, urla, bocea, etc. Toată lumea era cu căştile la urechi şi cu muzica tare- eu aveam muzica tare şi auzeam şi ce asculta vecinul.
Cumplit! Îmi venea să o pocnesc pe aia că a fost atât de cretină încât să îşi ia copilul mic la o plimbare cu trenul…
Per ansamblu? Peste vreo 2 luni- în cel mai bun caz mai dau pe acasă. Oameni buni în asemenea condiţii nu se mai poate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ue5LGZDz8r0]

Azi am debitat, fără doar şi poate cele mai tâmpite chestii… Cred că lipsa somnului mi-a afectat.
În primul rând: sunt somnambulă şi dacă mă sună cineva să vorbească cu mine nu se poate înţelege deloc cu mine.
Exemplu:
mă sună un prieten să îmi spună nu ştiu ce chestie- eu îi spun din scurt pe la 10 şi îi închid telefonul. Culmea este că nici în clin nici în mânecă nu avea legătură cu ce îmi spusese el- eu fiind somnoroasă nu mi-am dat seama de ce zic.
După vreo 20-30 de minute mă sună o colegă de facultate- habar nu am ce am vorbit cu ea…sper că nu idioţenii. Îmi amintesc numai că i-am spus că dorm şi vorbesc tâmpenii…atât!
În al doilea rând:
dau nas în nas cu zăpăcitul de ieri. Şi din vorbă în vorbă îi tuflesc una de genu: că de ce să gândesc când pot gândi alţii pentru mine. A făcut nişte ochi maaaari… şi mie mi s-a aprins beculeţul după vreo 2 ore de ce am zis. Eram ceva de genul: CE DRACU ERA ÎN CAPUL MEU?!
Nu pot să conştientizez de unde am debitat azi asemenea tâmpenii…sper să nu se mai repete.
P.s: nu îmi place să gândească altul şi pentru mine :))

Am observat o chestie cât se poate de ciudată: oamenii ies în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică în baruri, cluburi, terase, etc. Întrebarea mea este: DE CE?
Ce are dacă stai în casă la un film sau…pur şi simplu cu familionul?
Cineva mi-a spus că sunt ca o tocilară care nu are o viaţă socială prea activă.Mmmm având în vedere că eu în cursul săptămânii sunt numai pe drumuri la sfârşitul săptămânii nu vreau decât să stau în pijamale până la 12, să iau micul dejun şi prânzul în pat. Fără nicio grabă, fără nimeni care să mă streseze.
Îmi place să mă uit la filme până seara târziu cu nişte floricele, pufuleţi sau orice altceva…
Nu sunt fană cluburilor- prea mult fum, prea multe pipăieli, prea mulţi beţivi.
Aveam o perioadă în care ieşeam cu gaşca destul de des prin cluburi sau baruri, dar acum…
Pur şi simplu sunt plictisită de locurile alea 4/4 cu muuult fum…
Pe terase mai înţeleg: este vară, este cald, vreţi să vă răcoriţi… la fel ca şi în baruri- alea pentru nefumători- la naiba în puii mei eu sunt nefumătoare.
Îmi plac ceainăriile- sunt relaxante.Fără zgomotul ăla stresant al duduilor sau fără telefoanele cu manele ieftine.
Deci până la urmă: de ce vă place să mergeţi prin cluburi/ baruri/ terase, etc?

În ultima vreme toate îmi merg ca dracu. Certurile tot mai dese cu ai mei, despărţirea, şcoala care mai mult stă decât merge. În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un chef “nebun” de viaţă.
Nu mai ies în oraş, nu mă mai dau jos din pat…nu mai fac absolut nimic. Cu greu reuşesc să schiţez un zâmbet cretin, fals. Copiii de la centru mă sună şi mă întreabă când mai vin …şi mereu le dau acelaşi răspuns sec: când o să am timp. Am timp liber, prea mult chiar…dar mă simt inutilă, incapabilă să fac ceva.
Am jurat să nu mai beau…azi am cedat…pur şi simplu am cedat. Măcar acum să uit toate câcaturile prin care trec.
Prietenii mă invită la o cafea, la o petrecere…le răspund la fel: nu am bani, deşi portofelul stă neatins. Moralul îmi este la pământ. Azi aş fi fost în oraş cu el, sărbătorind…acum sărbătoresc încă o lună de singurătate.
Mi-a spus să îmi continui viaşa fără el…şi primul impuls a fost să îi spun că am pe altcineva…nu m-ar fi crezut. Am înghiţit în sec şi i-am zis: Sper să mori!
Acum am un pahar cu lichior de ciocolată în faţă…îl beau printre lacrimi.
Azi se mai fac şi 2 ani şi 2 luni de când au îngropat-o…au îngropat-o de ziua mea…făceam 21 de ani. Prietenii mă sunau să îmi spună “La mulţi ani!” şi eu plângeam…şi le respingeam apelurile.
Nu mai simt nimic acum…psihic dunt demoralizată…complet. Mary a încercat să mă facă să zâmbesc…măcar un pic. Nu pot. Mi-a zis că viaţa e de câcat…şi îi dau dreptate…măcar pentru ea să fiu mai puternică…măcar pentru mine.
Nu mai ştiu să maschez ceea ce simt…nici măcar zâmbetul ăsta cretin nu mă mai ajută.
Nu ştiu unde se duce viaţa mea…nu ştiu ce o să se aleagă de ea…momentan este goală…lipsită de multe…
Şi ciudat este că începe să se obişnuiască aşa.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=URvC-7lcrvI]

Buuuun!!!Cristi este unul dintre cei mai mari băutori de bere pe care i-am cunoscut vreodată…Şi prin urmare m-am decis să îi fac o mică surpriză: să îi prezint istoria berii.
Aşa că Crisule ia o gură de loc şi citeşte:
Berea a apărut acum cca. 6000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.
Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate şti sigur, unde a fermentat la început berea.– tu îţi dai seama ce tare ar fi fost dacă o descopereai tu?
În toată lumea 20000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră.
Chinezii au produs berea numită ‘Kui’ cu aproximativ 5000 de ani in urmă. In Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4000 de ani, indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei. In vechiul Babilon, femeile berar erau deasemenea si preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine.
În 2100 î.Hr. Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, a inclus reglementări privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat să protejeze consumatorii. Pedeapsa prevăzută pentru vânzarea unei cantităţi mai mici decat cea menţionată era înecul, ce s-a dovedit o metodă eficientă pentru prevenirea repetării infracţiunii.
O veche tabletă, acum in păstrare la Muzeul Metropolitan din New York, descrie berea babiloniană ca: bere neagră, bere deschisă, bere roşie, bere cu trei straturi, bere cu cap, bere fără cap, etc. Mai se menţionează faptul ca berea era băută printr-un pai, iar în cazul familiei regale un pai aurit, destul de lung încât să ajungă de la tron la un container mare de bere ţinut în apropiere.
Acum 5000 de ani in Egiptul Imperial al faraonilor, berea era un important aliment în dieta zilnică.
Oamenii se strângeau să bea in “case ale berii”. Berea era băutura naţională a ţării, un aliment de bază ce îşi gasea loc atât în meniul nobilimii cât şi în cel al oamenilor de rând (fellah). Pe lângă faptul că era o băutură, berea era folosită şi ca medicament.– de asta nu prea eşti tu răcit…că bei bere …ce ruşine că nu mi-ai spus şi mie de leacul ăsta.
La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle pe zi. mamăăă aici era de tine.
Berea era mult mai sigură şi mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă, care adesea provenea din râuri poluate. Berea era deasemenea comună la locul de muncă. Omul de stat şi de ştiinţă, Benjamin Franklin, care a trăit în Londra între anii 1757-1774, a înregistrat consumpţia zilnică de bere într-o tipografie din Londra ce a vizitat-o. Fiecare dintre angajaţi consumau o halbă înainte de micul dejun, o halbă între mic dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 şi o halbă când terminau lucrul.– repet: AICI ERA DE TINE.
Mărci de bere faimoase

Italia
Peroni – Nastro Azzurro – Moretti
SURSA

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZxCVyAwp8_w]

Deja simt că s-au adunat prea multe în mintea mea. Tot felul de idioţenii, de tâmpenii….deja simt cum am nevoie de nişte vin, dar am promis să nu mai beau…şi sper să mă şi ţin de promisiune. Trec prin acea perioadă minunată a vieţii mele în care mă întreb: ce dracu este de învăţat din toate astea?!
Cu ce mă ajută pe mine toate astea?!
Niciodată nu m-am mai simţit atât de…debusolată, pierdută…niciodată nu m-am mai simţit atât de ciudat. Am nevoie de o pauză…în tot ceea ce fac. Am nevoie să mă relaxez, să îmi pun în ordine gândurile, ideile şi toate sentimentele pentru că dacă nu o fac…hai să spunem că sunt ca o bombă cu ceas care stă în orice moment să explodeze…
Va urma…