i_love_beer1Buuuun!!!Cristi este unul dintre cei mai mari băutori de bere pe care i-am cunoscut vreodată…Şi prin urmare m-am decis să îi fac o mică surpriză: să îi prezint istoria berii.
Aşa că Crisule ia o gură de loc şi citeşte:
Berea a apărut acum cca. 6000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.
Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate şti sigur, unde a fermentat la început berea.
– tu îţi dai seama ce tare ar fi fost dacă o descopereai tu?
În toată lumea 20000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră.
Chinezii au produs berea numită ‘Kui’ cu aproximativ 5000 de ani in urmă. In Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4000 de ani, indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei. In vechiul Babilon, femeile berar erau deasemenea si preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine.
În 2100 î.Hr. Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, a inclus reglementări privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat să protejeze consumatorii. Pedeapsa prevăzută pentru vânzarea unei cantităţi mai mici decat cea menţionată era înecul, ce s-a dovedit o metodă eficientă pentru prevenirea repetării infracţiunii.
O veche tabletă, acum in păstrare la Muzeul Metropolitan din New York, descrie berea babiloniană ca: bere neagră, bere deschisă, bere roşie, bere cu trei straturi, bere cu cap, bere fără cap, etc. Mai se menţionează faptul ca berea era băută printr-un pai, iar în cazul familiei regale un pai aurit, destul de lung încât să ajungă de la tron la un container mare de bere ţinut în apropiere.
Acum 5000 de ani in Egiptul Imperial al faraonilor, berea era un important aliment în dieta zilnică.

Oamenii se strângeau să bea in “case ale berii”. Berea era băutura naţională a ţării, un aliment de bază ce îşi gasea loc atât în meniul nobilimii cât şi în cel al oamenilor de rând (fellah). Pe lângă faptul că era o băutură, berea era folosită şi ca medicament.
– de asta nu prea eşti tu răcit…că bei bere …ce ruşine că nu mi-ai spus şi mie de leacul ăsta.
La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle pe zi.
mamăăă aici era de tine.
Berea era mult mai sigură şi mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă, care adesea provenea din râuri poluate. Berea era deasemenea comună la locul de muncă. Omul de stat şi de ştiinţă, Benjamin Franklin, care a trăit în Londra între anii 1757-1774, a înregistrat consumpţia zilnică de bere într-o tipografie din Londra ce a vizitat-o. Fiecare dintre angajaţi consumau o halbă înainte de micul dejun, o halbă între mic dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 şi o halbă când terminau lucrul.
– repet: AICI ERA DE TINE.
Mărci de bere faimoase

Belgia
Stella Artois – Jupiler – Duval – Maes etc cca 650 de marci inregistrate

Cipru
Keo

Danemarca
Carlsberg – Tuborg

Germania
Beck’s – Bitburger – DAB – Jever – Krombacher – Franziskaner – Erdinger – Paulaner – Veltins

Irlanda
Guinness – Kilkenny – Murphy’s

Japonia
Asahi – Sapporo

Olanda
Amstel – Bavaria (bere) – Brand – Dommelsch – Grolsch – Gulpener – Heineken – Hertog Jan – Oranjeboom

Polonia
Lech – Tyskie – Żywiec – Królewskie – Haberbusch i Schiele – Dojlidy – Hevelius – Łomża – Warka – Karpackie – Van Pur

Republica Cehă
Budvar – Kelt – Staropramen

România
Bergenbier – Bürger – Bucegi – Ciuc – Golden Brau – Noroc – Silva – Timişoreana – Ursus – Stejar – Gambrinus – Ciucaş – Caraiman – Aurora – Azuga – Alutus – Craiova – Neumarkt – Suceava – Zimbru – Skol

Rusia
Baltika – Bocxkarjov – Ocxakovo – Nevskoje

Tailanda
Singha

Ucraina
Chernihivske – Lvivske – Obolon’ – Slavutych (bere)

SUA
Budweiser – Coors – Miller – Samuel Adams

Italia
Peroni – Nastro Azzurro – Moretti

SURSA

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZxCVyAwp8_w]

No Responses to “Cu dedicaţie!”

Leave a Reply