Archive for February 21st, 2009
Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…
Posted in 
Altă viaţă oameni buni! Să te trezeşti la 2 fără ceva…
Am deschis aşaaaa…timid ochii, mi-am deschis şi mail-ul…străinul îmi scrisese :”>
Am zâmbit m-am apucat să citesc presa online… E PLICTISITOAREE!!!Bătăi, crime, infracţiuni …bla bla bla, DAAARR!
Am găsit un articol care m-a făcut să râd pe burtă.
6 Lucruri care îi sperie pe bărbaţi
Ideea este că prezintă relaţia pe la începuturi.
La un moment dat spune: să nu îţi vorbeşti de rău ex-ul… păăăăiii!!BUN!!!Okey! Nu zic nimic de el, dar dacă exul s-a hotărât după o relaţie de lungă durată să mă înşele…ce ar trebui să îi spun viitorului? Că nu îi plăcea monogamia? Sau să îl mint? Că doar nu este bine să îl vorbeşti pe ex de rău…Deşi cum mă ştiu pe mine una m-ar cam lua gura pe dinainte şi i-aş spune ceva de genul: A considerat că “sămânţa” lui era prea bună ca să o păstreze numai pentru mine.
Uneori sfaturile de genul ăsta mi se par chiar…penale. De ce? Pentru că nu au nicio legătură cu realitatea. Când eram mai mică citeam despre sex, sărut şi altele de pe acelaşi domeniu…dragii mei…una e practica şi alta e teoria.
Nu mai ştiu prin ce revistă citeam de cum descria o tipă prima ei experienţă: cu flori, lumânărele…ce drăăăguuuuţ!!!! Ca în filmele tipic americane, alea mai de proastă calitate..căăăă la urma urmelor slabe şanse să mai apuci să te duci să cumperi flori şi lumânărele când te apucă.
EEEHHH!!! Asta cred că este marea mea problemă stau uneori exagerat de prost la capitolul romantism. Cum este acum. Ce văd eu în romantism? O formă mai chinuită de vrăjeală. Îi cumperi flori pentru că ştii că o să o impresioneză şi că vei gusta din mărul/para/pepenele interzis [după preferinţe].
În fine!
La urma urmelor ce ştiu eu,nu?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gLvK5nKbo6w]
If there’s a prize for rotten judgement
I guess I’ve already won that
No man is worth the aggravation
That’s ancient history, been there, done that!
Who’d’ya think you’re kiddin’
He’s the Earth and heaven to you
Try to keep it hidden
Honey, we can see right through you
Girl, ya can’t conceal it
We know how ya feel and
Who you’re thinking of
No chance, no way
I won’t say it, no, no
You swoon, you sigh
why deny it, uh-oh
It’s too cliche
I won’t say I’m in love
I thought my heart had learned its lesson
It feels so good when you start out
My head is screaming get a grip, girl
Unless you’re dying to cry your heart out
Oh
You keep on denying
Who you are and how you’re feeling
Baby, we’re not buying
Hon, we saw ya hit the ceiling
Face it like a grown-up
When ya gonna own up
That ya got, got, got it bad
No chance, now way
I won’t say it, no, no
Give up, give in
Check the grin you’re in love
This scene won’t play,
I won’t say I’m in love
You’re doin flips read our lips
You’re in love
You’re way off base
I won’t say it
Get off my case
I won’t say it
Girl, don’t be proud
It’s O.K. you’re in love
Oh
At least out loud,
I won’t say I’m in love
Pe la vreo 11 noaptea mă sună un/o cretin/ă cu număr ascuns. Chioară de somn încerc să vorbesc cu el/ea…desigur că închide telefonul. Îi zic ceva de dulce şi încerc să adorm. Ciuciu somn! Mă bag la un film…poate poate adorm. Aţipesc, dar după vreo 5 minute fac ochii cât cepele. Vroiam să beau apă, daaar desigur că nu mai aveam apă în cameră. Mi se face şi mai sete. Mi-e lene să mă dau jos din pat, să mă duc până la bucătărie să iau nişte apă…mi-e leneeeeeeeeeeeeeeeeeee. Dar deja simt cum creieraşul meu se deshidratează…
Am adormit pe la 2…mai mult m-am învârtit prin pat decât să dorm. M-am trezit cu cearcane până la gură, înjurând, ăn gând, acel necunoscut care mi-a dat telefon şi mi-a distrus somnul, dar şi visele “minunate” pe care le-am avut. Sper să pot dormi la prânz ca să nu fiu morăcănoasă toată ziua.
Apropos: Bună dimineaţa!