Archive for January 31st, 2009
În plictiseala mea de seară m-am pus la un film. Primul din lista cu filme noi: 10 dead men.
Prima impresie? Dacă ştiţi filmul Kill Bill o să realizaţi că filmul “10 dead men” este o copie cumva nereuşită a celui menţionat mai devreme: în loc de o gagică o să găsiţi un tip cu faţă de cocalar prost. AAAAAHHHH!!! Şi filmul este englezesc.
Singurul lucru care mă atrage este ideea cu naratorul. Vocea personajului principal lipseşte cu desăvârşire, dar în locul ei o să auziţi vocea unui nene care povesteşte de zor. O idee oarecum interesantă…până acum ne mai întâlnită prin filme de acest gen. Eu sunt o fană a filmelor de calitate- deşi în ultima vreme, din păcate nu prea am mai văzut- şi aici fac referire la filmele care merită cu adevărat văzute, care nu mă fac să îmi verific mail-ul în timp ce filmul rulează şi tot aşa.
Sper ca în viitorul cât mai apropiat să dau peste un film cât mai interesant- fără exagerări, cât mai realiste şi cât mai ciudat realizate…eheheeee până o să dau peste aşa ceva mai e
Azi am făcut o promisiune de care sper să mă pot ţine: după sesiunea vreau să vizitez Clujul. Am un prieten drag acolo- DA Marius!!! De tine este vorba :p
Nu ştiu când o să plec, nu ştiu cât o să stau, dar ştiu că o să plec…cum o să fac asta…eehh!!! atâta timp cât există o modalitate de a face porcii să zboare trebuie să existe şi o modalitate ca să mă ajute să ajung acolo.
L.E: AM DISCUTAT CU MARIUS!!!!PE 14 FEBRUARIE SUNT LA CLUJ. STAU O NOAPTE ACOLO ŞI A DOUA ZI O TULESC ÎNAPOI LA BUCUREŞTI
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EqiojZAlNt8]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0URx_XJoITk]
Cred că în decursul unei săptămâni vreo 10 persoane m-au întrebat: “Ce mai faceţi?” Oameni buni: NU MAI EXISTĂ “CE MAI FACEŢI?”. ACUM EXISTĂ: “CE MAI FACI?” SAU “CE MAI FACE?”.
Sper să nu mai întrebaţi DE NOI sau motivele. Nu cred că din cauza asta nu mai puteţi dormi noaptea.
Silvana mi-a trimis o leapşa. Vreau, nu vreau o să o onorez:
Sunt Cireşica, MaMeMiMoMu, Pika, Ralu[ca]
Aş vrea să am iar 14 ani
Păstrez toate amintirile din trecut, toate prostioarele care îmi amintesc de prietenii mei de la Galaţi.
Mi-aş fi dorit să mă întorc acolo…
Nu îmi place când lumea mă vede ca un copil alintat.
Mă tem că o să mă trezesc într-o zi fără oamenii pe care îi iubesc.
Aud claxoanele maşinilor la ora 7 dimineaţa.
Îmi pare rău că nu pot fi cum ar vrea alţii să fiu.
Îmi plac căpşunele, ciocolata, marea, animăluţele, cerceii mei, prietenii mei, viaţa pe care o am, Bucureştiul.
Nu sunt perfectă şi nici nu mă chinui să fiu.
Dansez în fiecare dimineaţă.
Cânt în orice moment al zilei.
Niciodată aş folosi cuvinte vulgare ca să jignesc pe cineva.
Rar pot să tac din gură.
Plâng când îmi amintesc de EA.
Nu sunt întotdeauna atentă la discuţii, uneori îmi fuge mintea în alte părţi şi mă trezesc că sunt întrebată ceva şi nu ştiu ce să răspund.
Nu îmi place de mine pentru că sunt prea “scârbă” cu oameni care nu merită.
Sunt confuză când vine vorba de sentimentele mele.
Am nevoie de cineva care să fie lângă mine când am nevoie.
Ar trebui să fiu mai strictă în alegerea prietenilor.
BBBUUUUUUUUNNN!!! Dau leapşa la:
1. Ovidiu
2. Nimeni Altcineva
3. Cel care se laudă că nu ştie nimic
4. Sunshine Sarah
N-am chef de nimic…pu şi simplu nu am chef să scriu.Simt că iar sunt în pană de idei…trebuie să îmi revin! Aşa că o să iau o pauză până îmi vin ideile…