Archive for January 26th, 2009
Mă plictiseam şi eram plină de draci.
Îi mulţumesc Maybe Tomorow pentru că de la ea m-am inspirat.
p.s: vă recomand să intraţi. este la început şi trebuie încurajată să scrie! 😀
vă promit că o să vă placă viitoarele ei postări
Posted in Mi s-a pus pata frate. deci eu nu mai suport! într-o vreme intram pe un forum şi îmi plăcea..era o atmosferă destinsă fără certuri şi personaje dubioase.
de câteva luni în schimb o apărut o duduie care mă calcă pe toate bătăturile. m-a făcut în toate felurile- în condiţiile în care ea habar nu are cine sunt. citeşte numai nişte lucruri legate de mine şi atât. nu m-a văzut şi nu am văzut-o niciodată…dar de fiecare dată caând are ocazia se ia aiurea de mine. asta a dus la decizia mea de a NU MAI INTRA pe forumul respectiv. într-un fel o să regret amarnic. de ce? pentru că îmi făcusem nişte amici…asta este! nu le pot avea pe toate.
dar sincer nesimţirea unora depăşeşte limitele bunului simţ…iar această duduie deja a atins limitele.
sunt mult prea orgolioasă ca să mai intru într-un loc unde ştiu că nu mai sunt primită ca înainte.
de ce să citesc aproape zilnic insulte? masochistă nu sunt. dacă duduia altceva în afară de SEX, LIMBAJ VULGAR şi INSULTE nu mai ştie să îi fie de bine! din partea mea nu are decât să rămână cu utilizatorii pe care îi are momentan…cu sau fără mine o să îi fie la fel de bine.
da! sunt frustrată. pentru că nu mi se pare normal…dar ce ştiu eu de astfel de lucruri,nu? doar sunt o ploadă râzgâiată care nu are nimic interesant de spus…
şi în ultima vreme chiar mi s-a pus pata să renunţ definitiv şi la blog…din cauza unor personaje de acelaşi gen…care nu fac decât să îmi aducă injurii…oameni buni nu mai suport nesimţirea care predomină pe aici şi nu numai…
Am ajuns acasă, după o lungă perioadă în care m-am ascuns de ai mei…nu ştiu de ce…poate teama de a nu afla ce am făcut până acum câteva luni. Ăncă mă mai gândesc la ce…şi totuşi la ce bun?
m-au primit neaşteptat de bine. mama m-a luat în braţe şi m-a strâns puternic…aproape că uitasem sentimentul pe care îmbrăţişarea mi-l provoca de fiecare dată.
tata m-a sărutat pe frunte şi mi-a urat :”bine ai venit!”
au imbătrânit…mult! pe undeva se văd nişte riduri…parcă ar fi un teren arat feţele lor.
ajungem acasă, fac un duş şi mă schimb de hainele cu care am fost în nişte pijamale pufoase.
mama mă primeşte în bucătărie cu mâncăruri alese. ciugulesc ceva şi mă prefac obosită…ştiu că au chef de discuţii, dar eu nu.
de o dată aud: şi cum mai merge cu el?
în secunda doi m-am albit la faţă. m-am uitat în farfurie de frică să nu îmi vadă ochii…dacă mi-i vedeau sigur începeam să plâng.
le-am spus scurt că s-a terminat şi mi-am văzut de mâncare.
ei nu au prins aluzia cum că nu vreau să discut despre asta şi au continuat cu întrebările. le răspundeam sec..telegrafic.
mama s-a uitat la mine şi şi-a dat seamă că mă deranjează… “lasă fata să manânce! discutăm în altă zi.”
am vrut să îi mulţumesc, dar nu am putut. nu m-am putut uita la ea. îmi dăduseră lacrimile…refuzam să mă vadă aşa…era înjositor chiar şi pentru mine…eu eram aia care niciodată nu îşi arată sentimentele…acum…
vroiam ca aceste momente de linişte …stupide de altfel să fie şterse de pe faţa pământului…nu îmi ieşea…
am continuat să mănânc…cu greu…şi înghiţituri seci. i-am mulţumit mamei şi m-am dus în camera mea.
la câteva minute bate cineva în uşă…deschid şi o văd în faţa mea pe mama. mă ia de mână şi mă roagă să îi povestesc.nu am chef. sunt sătulă…nu vreau să îmi mai amintesc. de ce mă chinuie? nu îşi dau seama că-s sictirită de povestea asta?
se uită în ochii mei şi îşi dă seama că “fetiţa ei” a murit. încearcă să mă resusciteze, dar nu mai simte nimic. ochii sunt goi.
îi spun sec: “mi-e somn şi vreau să dorm!”
se ridică cu o durere care o apăsa. îmi stinge lumina şi apoi închide uşa după ea.
toată noaptea am plâns.
p.s: această poveste este pură fantezie!
Am primit o nouă LEAPŞĂ. de la cine? de la Ovidiu
1. Cât de departe eşti de copilărie?
Consider că încă mai sunt un copil…deşi uneori realitatea îmi păleşte câte o palmă şi îmi spune: ALOOOO!!!!GARAAA!!!ai 23 de ani 🙂
2. Mai ai prieteni din copilărie?
DA!!!!chiar una dintre prietenele mele cele mai bune este din copilărie.
3. Care sunt cele mai frumoase momente ale copilăriei tale?
Zilele de vară când jucam toate nebuniile, primul sărut, prima dată când m-am ţinut de mână cu un băiat, lipsa grijilor, când începeam şcoala şi mă revedeam cu colegii.
4. Câte vise de copil ţi-au fost îndeplinite?
Păi…câte puţin din fiecare. mi-am dorit să fiu mare [adică să cresc şi am crescut], mi-am dorit să ajung la Bucureşti şi am ajuns.mi-am dorit mulţi prieteni şi am. mi-am dorit să ajung în Franţa şi am ajuns…
Leapşa pleacă mai departe la DARAEL, SUNSHINE, CORA şi către LITTLE DOT
Vineri am văzut la realitatea o ştire legată de violenţa care există la desenele animate. pe primul loc- postul care are cele mai multe desene cu violenţă este Cartoon Network.
şi acum fie vorba între noi oamenii ăia cam au dreptate. unde sunt desenele de altă dată? acum nu vezi decât desene cu monştri, cu bătaie sau cu crime – da! sunt şi din alea.
de ce nu se mai fac desene de altă dată? îmi amintesc când eram mică de desenele alea amuzante, fără violenţă, cu un mesaj educativ. dar acum?
ciudat este că nici CNA-ul nu se sesizează să ia nişte măsuri pentru a preveni afectarea copiilor sau mai bine spus a psihicului lor.
am rămas şocată când am văzut cum s-a comportat în faţa televizorului la desenele animate de la ora respectivă.
nu este normal!
părinţii nu iau atitudine. rămân- unii dintre ei- indiferenţi la acest fapt…şi mai târziu probabil că vor regreta enorm…