Archive for January 15th, 2009
Îmi amintesc că atunci când eram mică profa de religie ne punea să citim pasaje din Biblie…povestioarele acelea “minunate” despre cum s-a sacrificat pentru divinitate sau poveşti [oarecum] de dragoste.
eeeh eu una nu cred în poveştile şi cuvintele scrise în Biblie. Ce văd în Biblie? un mod de a manipula oamenii…vezi ce a păţit X? asta o să păţeşti şi tu. până acum câţiva ani nu credeam nici în sexul dinaintea căsniciei- sau mă rog- în cel menit. eh! aşa ceva, după părerea mea nu există. nu cred că există suflete pereche, sentimente sincere…vrăjeli de genul. de ce spun asta? simplu. să vă argumentez:
bărbatul la început [în relaţie] se simte atras fizic de cea de lângă el. apoi se obişnuişte cu ea…şi apoi devine ceva de care nu se poate dezlipi…devine ceva monoton…cum e trezitul de dimineaţă – un exemplu poate nu prea bun.
cred că fufletele pereche sunt nişte poveşti…nişte basme. citeaţi când eraţi mici basme, nu? asta sunt!
prietene de-ale mele îmi spuneau: încă nu ai dat peste cel menit. şi voi aţi dat sau ce? să vă amintesc de câte ori mă sunaţi şi îmi spuneaţi: m-am certat rău de tot cu el…
vă mai amintiţi cân vă strica ziua de naştere cu crizele lui de isterie? cu toate tâmpeniile şi câcaturile pe care vi le spunea?
nu cred în multe chestii…dar nu ştiu…deja sufletele pereche mi se par prea nişte povestioare drăguţe, ca în cărţile de colorat pentru copii…
sunt oarecum sictirită de toate astea…poate este doar o izbucnire a sentimentelor din momentele astea…poate că încă nu mi-am revenit din toate “operaţiile” sufleteşti.
de ce mi-aş reveni? de ce aş mai ajunge iar la acea dorinţă de a o lua de la capăt? cu ce scop? să ajung iar la final? după nişte cuvinte şi sentimente expuse ca pe tavă.
este uşor să spui: el/a este sufletul meu pereche…până ajungi la concluzia că de fapt te minţi. nu ai fi capabilă de o iubire adevărată…ai realiza că toate principiile ţi-au fost distruse când “marea şi sincera” dragoste ţi-a tras-o în ultimul hal.
de ce aş mai crede în astfel de sentimente?în atfel de principii…hai să ne ghidăm după ce ne spune inima…inima mereu dă greş!
de ce nu există numai sex? fără complicaţii? fără dorinţe de genul: vreau să fiu mamă, vreau să mă mărit—da! şi eu îmi doream până acum scurtă vreme toate astea…şi acum stau şi mă gândesc la ce bune toate astea? mă leg de o poersoană, îmi complic existenţa cu nişte sentimente născute la urma urmelor din nişte hormoni…
eu sunt mai altfel…şi vreau să depăşesc acel stadiul de încredere în nişte hormoni, de încredere într-un organ care poate fi înlocuit…pentru că da! se poate face transplant de inimă.
voi credeţi în Biblie?
Posted in 
Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată astaŞ cine sunteţi cu adevărat? care sunt lucrurile care vă vin prima dată în minte când vă gândiţi la VOI!nu mă refer la fizic…pur şi simplu la ceva ce vă face să fiţi altfel…altfel decât mine, decât vecinu, decât x-ulescu. eu una nu am nimic mai special decât ar avea altă persoană…şi mereu mă gândesc că nu am nimic deosebit…nimic! sunt ca toţi ceilalţi. de la caracter şi până la ţinută, dizic sau mentalitate. şi mă sperie chestia asta. că nu am nimic special, nimic ieşit din comun. este ca şi cum nu aş fi cu mai presus decât badea gheorghe sau decât ţaţa floarea… şi da! mă îngrozeşte gândul ăsta.
dacă o să ajung la acea vârstă la care o să îmi vină mintea la cap şi o să văd că nu am cum să impresionez…că nu sunt “altfel”…mulţi dintre prietenii mei îşi cunosc acel: CEVA! ştiu cum se deosebesc de ceilalţi, dar eu nu.o fi ceva stricat şi nu îmi dau seama…nu ştiu. este straniu.
cineva mi-a spus o dată că sunt inutilă, că nu aduc nimic nou, că sunt ca oricare alt om de pe planetă, că nimic nu ne deosebeşte şi că respir degeaba…
dacă are dreptate? cred că asta mă îngrozeşte cel mai mult…să ajung să realizez că trăiesc degeaba…că nu fac nimic care să schimbe ceva, orice…că nu sunt cineva în viaţa cuiva, că nu am idei geniale şi noi, că am nevoie de inspiraţie mereu, că…nu ştiu…că dezamăgesc oameni care nu merită asta, că mă lupt cu nişte principii învechite…că nu aş şti să enumăr 10 lucruri care să mă diferenţieze de alte persoane…
că încă nu am găsit 10 motive care să mă facă fericită, că încă nu am gasit acele 10 minute de fericire…
am 10 motive pentru care nu ţi-aş dori să fii ca mine, să mă cunoşti sau să îmi fii prieten/ă…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hBJlv2tQfKs&hl=en&fs=1]
Asta este concluzia la care am ajuns după câteva luni de meditat. sunt al naibii de pretenţioasă. la orice. de la mâncare şi până la şerveţelele nazale.de ce?
primul motiv care îmi vine în minte este educaţia primită de la ai mei..de ce? pentru că m-au răsfăţat. cum să meargă fetiţa cu trenul? doamne fereşte! o ducem numai cu maşina. cum să nu îşi ia fetiţa haine de la cel mai scump magazin? doamne fereşte.
am fost o dată în vamă. mi-a plăcut, m-am simţit bine, dar nu cred că m-aş mai întoarce. de ce? pentru că nu aveam apă caldă, pentru că nu aveam un duş/ cadă, pentru că nu erau condiţiile minime cerute de mine.
de când mă ştiu ai mei m-au învăţat cu nărav. eu de mică îmi petreceam vacanţele la mare şi la munte- niciodată nu a existat să nu plecăm într-o vacanţă undeva. când am mai crescut mi-am dat seama că vacanţele minunate se fac numai în afara româniei. sunt pretenţioasă la mâncare: nu suport să mănânce cineva din aceeaşi farfurie cu mine, să îmi ia din mâncare, nu suport fire de păr, nu suport să simt tacânul murdar, nu suport să nu fie aranjate tacâmurile ca la carte.
sunt alintată…ştiu
nu e nevoie să îmi spuneţi şi voi….
sunt perfect conştientă de aceste aspecte. şi ce? şi ce dacă standardele mele de distracţie nu se limitează la a bea o bere la 2.5 lei 2 litri sau…să mănânc o shaorma de la orice dugheană…sunt pretenţioasă când prefer să dau 200 pe o pereche de blugi sau să îmi iau haine de la mango, zara şi alţii. de ce? pentru că îmi plece…pentru că lumea mea se învârte în jurul luxului.pentru că nu mă văd cumpărându-mi o bluză fără etichetă de firmă…pentru că la botez am ales: banii, bijuteriile şi oglinda.
M-aş fi vândut pentru o iluzie…
aaah!!! nu!stai aşa!
m-am vândut pentru o iluzie.
aştept sictirită pe un fotoliu rupt
să mă bage cineva în seamă
au trecut câteva zile cred că vreo 3
stomacul îmi cere de mâncare
părul e ciufulit şi nespălat
pielea s-a îngrăşat de nespălare
îmi caut telefonul deschid agebda şi mă duc la litera D
nu mai e acolo…am uitat
l-am şters? când? cum?
aş şti de ce, dar nu
nu îmi amintesc cum s-a întâmplat
mi-e scârbă de mine mi-e scârbă de ideile pe care le am
azi sunt a nimănui
de fapt aşa am fost mereu
a tuturor şi totuşi a nimănui
toţi m-au avut şi eu
n-am avut pe nimeni
eu nu am pe nimeni
de ce aş vrea pe cineva?
sufletul meu e incapabil să iubească
sau să cerşească iubire
de ce să mai cerşească?
e sătul!acum e gol
mereu o să fie gol
mereu o să îmi ceară să fie gol şi singur şi plin de ură
şi de remuşcări
şi de ură faţă de el… de tine… de toţi
toţi au fost şi sunt în viaţa mea
nişte marionete ieftine
nişte păpuşi proaste şi distruse de timp
sunt a tuturor şi totuşi a nimănui
sunt a nimănui
sunt a nimănui