Nietzsche a murit

Archive for January 5th, 2009

În plimbările mele zilnice cu metroul m-am oprit şocată la văzul unui afiş scris de un bunicuţ: sunt actor! am rămas fără bani de pastile.
la piaţa victoriei stă mai tot timpul o bunicuţă- fostă profesoară de limba română.
la piaţa unirii stă o mamăiţă care vinde mileuri- nu are bani să îşi ia pastile pentru tratament.
căt trebuie să mai suporte oamenii ăştia? mereu mă îngrozesc că şi noi suntem ca ei…că în orice moment putem ajunge la un metrou şi să cerşim pentru o pâine.
studenţi care sunt în stare să te pupe şi în fund numai să aibă bani de o pâine…
unde sunt banii alocaţi bătrânilor? unde sunt banii alocaţi studenţilor?
în timp ce nenorociţii îia de politicieni îşi petrec vacanţele prin ţările exotice oameni mor in wc-uri ecologice îngheţaţi, bătrânii sunt aruncaţi în niste case pentru ei…copii abandonaţi pe străzi.
m-am săturat să tot văd oameni care mor din cauza nepăsării altora- şi aici spun strict de cei de la putere…care stau ca porcii şi dorm în senat, care îşi iau o ciorbă cu 5 bani, care au maşini bengoase…
oameni buni când o sa ne trezim iar la realitate şi să conştientizăm că numai noi putem aduce schimbare în ţara asta…
de ce nimeni nu mai strigă acum : REVOLUŢIE?
de ce nimeni nu mai vrea o schimbare?
de ce nu ne-am săturat încă de prostia din politică? de minciunile care ni s-au spus de atâţia ani?
ăia din 89 pentru cine s-au sacrificat? am ajuns să fim atât de ignoranţi încât nu ne mai interesează nimic pe lumea asta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=COc68zhIkiE&hl=en&fs=1]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gdz3yalNkPM&hl=en&fs=1]

Ne-am trezit buimaci amândoi…ne uitam cu frică unul la celălalt…parcă păcătuisem, parcă ucisesem pe cineva.
el îmi evita privirea, eu aveam lacrimi în ochi…ce ciudat…ieri se putea uita în ochii mei…cât i-am greşit? unde am greşit? aseară părea fericit…părea am zis!
Îmi cheamă un taxi…îmi pun cojocelul pe mine, mă aranjez în grabă şi dau să deschis uşa. el mă opreşte de mână, mă ia în braţe şi mă sărută…mereu m-am chinuit să îi ajung până la gură…mereu am stat pe vârfuri când a vrut să mă sărute…
după un lung sărut îmi deschide uşa..
– ne mai vedem şi mâine?
– o să fiu plecat…
închide uşa …
intru în taxi, dau adresa şi mă fac că nu îl aud pe şofer…
mă uit pe geam…
aseară a nins.
oare când o să mă mai văd cu el….
simt cum îmi curge o lacrimă…o şterg fugitiv şi îmi muşc buza…şi eu am vrut asta…
mi-aş fi dorit să stăm mai mult în pat. ador să mă ţină în braţe…este unul dintre lucrurile pe care le face foarte bine.
primesc un mesaj: “te implor să nu mă mai cauţi. C”
un fior îmi străpunge tot corpul…de ce nu mă mir? el doar atât vroia de la mine…aşa a vrut şi prima şi a doua şi a zecea oară…
nimic nu mai este aşa cum era…sau cum credeam că o să fie…

urmează ca mâine să mă duc la muncă…nimeni nu ştie ce s-a întâmplat…nici măcar eu.
de la spital am plecat pe jos…să mă eliberez, să nu mă gândesc…
mă mint şi-mi spun: nu eram pregătită pentru aşa ceva…