Nietzsche a murit

Archive for the ‘zilnice’ Category

Spre fericirea mea azi mi-am luat azi pantofiori- spor eleganţi. Super! Din piele, negri, micuţi şi drăguţi- aşa ca mine- mi-au murit lăudătorii deh!
În fine!
Ciudat este că nu m-am enervat căutând printre 1000 de modele şi asta datorită minunatelor vânzătoare care au fost super drăguţe, te ajutau fără probleme şi chiar …merită lăudate. Şi eu chiar mă enervez de fiecare dată când merg la cumpărături!
De ce?
Pentru că port 34….şi nu se găsesc încălţări ca lumea la numărul ăsta.
Dacă vreţi nişte încălţări normale vă recomand: MARELBO
Oricum acum sunt fooooarte fericită!
Am pantofiori!!

L.E: POZELE!!!

Am primit p melodie super de la I’m his cookie
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=K767T4nsyMg]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aTObBNQ1anQ]

Stai în întuneric şi aştepţi un semn
de orice fel… chiar şi un zâmbet
te-ai pus într-o cadă pe jumătate plină
cu apă călie
cu lumânări şi muzică
Speri să te sune
Te uiţi la telefon şi îl arunci pe hol.
Te scufunzi în donrinţa de a uita.
Deschizi ochii sub apă şi te uiţi la tavan
ieşi la suprafaţă şi respiri greu…
te-ai pierdut prin apă şi ai uitat că nu poţi respira
nu poţi respira precum peştii sub apă.
Ţi-ai amintit de ei…începi să îi numeri
te opreşti la 5 şi începi să plângi
totul este o minciună şi tu o ştii.
Este timpul să faci curăţenia de primăvară
în casă şi în tine
oricum mai mult e în casă decât în tine.
Te-ai trezit cu o dorinţă absurdă de a te
afirma printre străinii doritori
de absurd.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ue5LGZDz8r0]

În ultima vreme pe bloguri tot felul de subiecte controversate..mai mult sau mai puţin importante.
De ce apar aceste subiecte? În primul rând pentru că asta se caută. Omul vrea să ştie cât mai multe de ce se întâmplă în curtea vecinului, de ce a făcut x sau ce a făcut y, subiecte care aduc sute de comentarii.
Unul dintre acestea a fost cel în care SNSPA-ul- facultatea la care sunt, era făcută cu ou şi cu oţet. Sinceră să fiu habar nu am de unde a răsărit ura pentru facultatea asta…sau mai bine spus frustrarea.
În fine! Nu vreau să vorbesc despre respectivul subiect, ci despre subiectele controversate în general. Ele sunt cele care ne alimentează oarecum dorinţa de exteriorizare. Dăm naştere unor subiecte care mai mult ca sigur vor produce nişte discuţii în contradictoriu…vor ieşi lal umină oameni care au multe de spus şi niciodată nu au curajul sau poate ies la rampă numai frustrările lor: de ce nu am ajuns să scriu eu despre asta, de ce nu am ajuns eu la facultatea asta, de ce nu sunt eu Hormonica, etc.
De ce să te lansezi într-o discuţie de aceste gen? Pentru că există posibilitatea să ai ceva într-adevăr important de spus, dar există şi riscuri la toată aventura asta. Care? Acelea că te poţi trezi vorbind pe dinafară.
Niciodată nu am stat să mă gândesc de ce apar aceste subiecte… la urma urmelor de ce nu ar apărea? Este un motiv suficient de bun cât să atragi atebţia asupra ta.
Un subiect care să aibă un impact destul de puternic asupra celor care citesc astfel de surse de divertisment…sau informare. Şi eu am avut, recunosc, astfel de subiecte controversate. Nu regret că le-am scris. Pe moment au fost pentru a aduna comentarii, dar după aia mi s-a aprins un beculeţ că dincolo de sutele de comentarii sunt opiniile unor oameni care merită urmate.
Marea problemă este, din păcate, că încă nu mi-am format o idee de cum să comentez o anumită situaţie şi , prin urmare, încăpăţânarea îmi afectează judecata. Este clar un singur lucru: mereu într-un discuţie mai aprinsă o să fie minim o persoană care să fie subiectivă şi implicată prea mult în dezbatere.

Mâine o tai la Galaţi cu Mihai. Cred că mi s-a făcut dor de casă. Este oarecum ciudat în condiţiile în care mie nu mi se face dor de Galaţi niciodată.
Ştiu un singur lucru: că o să îmi petrec următoarele 3 zile în casă, dormind până la 12 fără să mă trezesc să îi pregătesc micul dejun lu’ frate’miu.
Atât pe ziua de azi.

Plouă! În Bucureşti plouă! Trist! Foarte trist! Insuportabilă vreme pentru părul meu- deşi e scurt şi aranjat mai mult de 5 minute nu rezistă pe ploaie- la naiba-n puii mei! :))
Am fost şi pe la facultate. Nimic nou sub soare, poaaate o profă care vroia să fie “cul”.
Tipa destul de tinerică folosea un limbaj mult prea…nepotrivit- după părerea mea- pentru predarea cursului. Ca student, să auzi din gura unui profesor: mamă ce naşpa este jobul ăla nu este prea plăcut. Cel puţin din punctul meu de vedere. Folosea în mod excesiv fraze în limba engleză- din câte îmi amintesc eu nu m-am înscris la cursul respectiv în limba engleză şi un limbaj cam…simplu?
Poate m-am obişnuit să aud de la un profesor un limbaj mult mai academic, mai dezvoltat, iar trecerea aceasta a fost un pic cam prea bruscă. Tot ce este posibil, nu zic nu!
Dar! Spuneam şi în postările trecute: dacă faci un curs în limba română să fie în limba română, iar dacă îl faci în engleză să fie în engleză…nu te apuci să le zăpăceşti pentru că…nu este normal.
Cursul în sine părea cât de cât interesant şi totuşi sala mereu e pe juma plină. De ce? Pentru că profesorul nu ştie să atragă atenţia stundeţilor.
În amintesc în anul I când am avut: Introducere în Relaţii Publice: am pierdut un singur curs, iar la restul mă duceam de plăcere şi plecam cu lecţia învăţată din clasă. Ăsta da profesor care să atragă de partea sa atenţia studenţilor.
Dar se pare că nu toţi profesorii au darul acesta…

Niciodată nu o să înţeleg scuza asta: “Te iubesc, daaar o să ne fie mai bine despărţiţi!”
Am păţit de 2 ori chestia asta şi de fiecare dată am reacţionat: Tu eşti retardat?!
Nu pot să înţeleg! Nu pot să percep cum este posibil una ca asta…adică mă iubeşti, dar domnule nu trebuie să mai fim împreună că suferim amândoi. În ecuaţia asta eu nu ştiu care este necunoscuta.
Cum să iubeşti o persoană şi totuşi să o părăseşti?! Adică….nu e chestia aia cu: la bine şi la rău?! Nu zic neapărat de căsnicie pentru că deja acolo lucrurile se complică, nu! Zic de relaţiile alea…banale, simple.
Nu vorbesc de un lucru personal, ci în general. Am întâlnit suficiente cupluri cae treceau prin această fază.
Eu nu concep următorul lucru: îl iubesc, mă iubeşte, dar totuşi îmi dă papucii pentru că este mai bine pentru amândoi. În ce condiţii este mai bine? Adică…eu cred următorul lucru: că dragostea lui nu este suficient de puternică saaau nu este deloc şi prin urmare.
Cineva îmi spunea că asta se numeşte aventură. Că nu ai cum să iubeşti sincer pe cineva şi apoi să îi dai papucii… NU E NORMAL!
Dar în ziua de azi oare ce mai este normal? Că principiile pe care le am se pare că nu sunt în concordanţă cu lumea asta.