Nietzsche a murit

Archive for the ‘zilnice’ Category

Mi-am făcut curaj să particip şi eu la concursul “Coşmarului” a.k.a VisUrât. Ideea stă în felul următor: trebuie să scriu o peripeţie de la mare…şi singura care îmi vine acum în minte se petrece în anul întâi de facultate, când ploadă fiind eram cam zvăpăiată. Am mers la Constanţa la o foarte bună prietenă de-a mea. Terminasem sesiunea, toate bune şi frumoase.
Cum mergeam noi la plajă mi s-a pus pata pe o saltea din aia colorată. Mi-am cumpărat-o. Nici nu intra in discuţie să nu o am, cu toate că era de două ori mai mare decât mine şi că abia o târam după mine, eram singura nebună cu saltea imensă şi colorată.
EEEHHHH!!! Dar dragii babei vremea nu era tocmai roză, din când în când mai adia şi vântul, iar eu trebuia să duc lupte seculare să nu rămân fără saltea.
Am luat-o în apă, greşeală mare, sincer. Am rămas de vreo 3 ori fără sutien- asta pentru că încercam să o ţin ca să nu o ia vântul, am rămas de vreo 5 ori cu chiloţii în vine pentru că încercam să mă ridic pe ea, am luat apă la bord cât să am o hidratare corespunzătoare vremii şi am cunoscut vreo 4 tipi- salvatorii saltelei mele 😀
Şi credeţi că am lăsat-o acasă după chinurile prin care trecusem cu o zi înainte? Doamne fereşte! Ca orice femeie care se respectă sufăr şi de puţin masochism. Astfel că, a doua zi, eram mândra posesoare a unei saltele dezumflate. Şi ia ghiciţi cine şi cum a umflat-o?
EU! Cu plămânii mei de nefumătoare- deşi vreo oră am stat să îmi revin că ameţisem complet în urma efortului suplimentar depus.
Unde e acum salteaua? În cămara- aşteaptă să o scot la o plimbare pe plaja H2O din Mamaia- şi vreau acolo pentru că îmi place…numele 😀
P.s: VisUrât nu a precizat de câte caractere să fie articolul, dar consider că sunt suficiente,nu?

Melodia care m-a făcut să îmi bâţâi fundul în timp ce spălam vasele. În sfârşit o melodie de vară care să mă atragă cu adevărat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Nz4sJTDZuzo]

Azi am fost cu nişte treabă prin oraş. Dar nu oricum, ci cu maşina. În stânga mea era daddy- el era şoferul, eu încă nu am dat de carnet.
Despre ce pasiune vorbesc? Despre mersul cu maşina şi ascultat muzică. Parcă nu îmi mai venea să ies din maşină. Pe lângă faptul că aveam aer condiţionat, mai ascultam şi nişte muzică de bună calitate, iar daddy este, fără vrăjeală, cel mai bun şofer pe care îl ştiu şi în care am încredere deplină.
Din păcate am fost nevoită să cobor şi să înfrunt căldura criminală din Galaţi.
Dar m-am decis asupra unui singur fapt: la anul, obligat- forţat, dau de carnet. Sper să îl şi iau 😀

Aseară pe la vreo…1 m-am gândit să văd şi eu filmul ăsta atât de…mediatizat. Părerea mea? M-a plictisit. Ideea am mai întâlnit-o şi într-un alt film ceva mai vechi- fix aceeaşi idee.
Ete trailerul. Dacă vreţi să îl vedeţi îl puteţi lua fără probleme, dar…nah! Pe mine nu m-a atras aşa de mult.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kzmkDDmoODA]

Spre….”fericirea” mea în Galaţi este o căldură de nedescris. Pentru prima dată în viaţa mea pot spune că îmi este cald, dar şi că beau apă din 5 în 5 minute- ceea ce rar se întâmplă la mine. Cineva mi-a spus că’s ca o cămilă şi că nu e nevoie să beau mereu apă. Daaaar de data asta beau apă mai rău decât o sugativă.
Mai nasol e că zilele astea se încălzeşte şi mai tare….Doamne ajută să nu mor de deshidratare.

Dacă există persoane care îşi doresc să îmbătrânească alături de cel/cea drag/ă, eu una sunt îngrozită. De fapt, sunt îngrozită de ideea de a îmbătrânit. Am ajuns să am o oarecare manie în fiecare seară: să mă uit în oglindă să văd dacă a mai apărut vreun rid. Este o prostie să mă gândesc că la 24 de ani o să am vreun rid, dar …mă îngrozeşte ideea că într-o zi o să mă trezesc cu un rid pe faţă.
Mă mai gândeam şi la faptul că o să ajung la 30 şi ceva de ani şi că o să fiu singură, fără a avea acel cineva lângă mine…şi…din nou mă apucă toată groaza.
Cred că este cazul să nu mă mai uit la Ally McBeal- de aici îmi vin toate ideile nebune.
Totuşi, vorbind la modul cel mai serios: cui nu îi este frică să îmbătrânească? Cine nu ar fi îngrozit de ideea că nu mai are 17, 18, 19 sau 20 de ani? Că trebuie să fii din ce în ce mai matur, să respecţi regulile jocului şi să fii mereu “cucapul pe umeri”.
Ce vreau cu asta? Nimic. Vreau doar să vă zic că mi-e frică să îmbătrânesc şi că azi am văzut primul rid la ochiul drept.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=j9s_SDo06c0]

Dacă în articolul trecut scriam despre ce îşi doresc femeile azi m-am gândit să scriu despre ce îşi doresc bărbaţii.
Primul gând a fost că îşi doresc aşa: o maşină puternică şi o femeie care să iubească acea maşină puternică, dar după lungi meditaţii am constatat că m-am gândit aiurea: bărbaţii îşi doresc un garaj plin cu maşini puternice şi un harem cu femei care să iubească acele maşini puternice. DAAAA!!! Ştiu!!! Sunt misandră şi eman feminism prin toţi porii disponibili.
Sinceră să fiu habar nu am ce îşi doresc bărbaţii. Vor să aibă o femeie lângă ei, dar totodată se sperie când discută despre planurile de viitor cu ea. Vor să fie independenţi, dar totodată au nevoie de cineva care să le gătească, să le spele, să le calce…tipic.
Ciudat sau nu este că am întâlnit şi bărbaţi care îşi doreau o familie, cu copii mulţi şi o căsuţă a lor. Iniţial am crezut că fac miştouri de mine, dar se pare că nu a fost aşa. Am cunoscut şi bărbaţi care îmi spuneau că ei îşi iubesc prietenele/ iubitele, dar vor să mai umble şi cu altele având în vedere că se simţeau îngrădiţi în relaţie. Ciudat!
Dacă dorinţele femeilor sunt adevărate mistere pentru mine, dorinţele bărbaţilor ţin deja de domeniul SF-ului.
Deci! Dragii mei, ce vă doriţi cu adevărat?

Ciiteam pe un blog de piţipoancă un articol legat de ce îşi doresc femeile. Ia uite ce a scris duduia:

Ce cred eu că îşi doresc? Îşi doresc să trăiască într-un film tipic hollywoodian, să fie fericite până la adânci bătrâneţi cu un făt frumos.
Nu zic că îmi displace ideea de a merge la 70 de ani mână de mână cu moşul meu şi să ne bucurăm de plimbările lungi din parc sau de cozile interminabile la compensate.
Aş fi ipocrită dacă aş spune că nici eu nu m-aş dori acea viaţă frumoasă şi roz ca în filme, dar oare aş fi fericită? Nu ar fi frumos ca, fiind femeie, să îmi scriu singură povestea, să nu mai existe deja un scenariu al vieţii?
Din păcate cunosc mult prea multe cupluri care respectă acest tipar al unui film clasic de dragoste.
Ce îmi doresc ca femeie? Nu ştiu! Carieră, familie, sănătate, tot tacâmul acela clasic şi ştiut de toţi.
Am fost criticată că îmi fac vacanţa departe de prietenul meu şi el departe de mine. De ce? Nu cred că este aşa o mare problemă faptul că avem nevoie de o pauză, că avem nevoie să fim printre prieteni şi fără să stăm unul lângă altul la masă.
Ce îmi doresc? Îmi doresc multe. Nu aş şti să le expun într-o ordine în funcţie de importanţa lor. Lista cu răspunsuri aleatorii este mult mai evidentă în mintea mea decât cea în care trebuie să le găsesc un loc în ierarhie.
Poate că îmi doresc şi eu acelaşi stil de viaţă pe care “femeile fericite” îl au, dar acum ştiu că vreau să stau cu o cană cu “cafia”, să mă uit la un film prost şi să mă văd cu fetele diseară- noaptea fetelor :))

…nesimţit. Ieri am fost la un interviu. Buuun! Toate bune şi frumoase până m-au pus să aştept. O ORĂ! Am zis: eehhh ata ete! Sunt oameni ocupaţi, nu au timp. După care a venit o tipă, cu maxim 2 ani mai mare decât mine să discute cu mine. Mi-a pus în faţă nişte foi şi mi-a zis să le completez. A plecat şi dusă a fost…pentru încă o jumătate de oră. Vine într-un final îmi pune nişte întrebări mai mult sau mai puţin inteligente. Ca o mică paranteză: când vă întreabă de ce aplicaţi pentru postul respectiv voi ce spuneţi?
Se pregăteşte să plece din nou
îmi spune să o aştept pe o canapea. Pe o canapea pe care mai erau încă 3 candidaţi- cu toţii se uitau ca nişte miei gata de a fi tăiaţi. Şi…aştept…şi aştept …şi aştept…şi aştept… după vreo juma de oră vine o tipă, din câte am înţeles de la ea cu mult mai mică la vârsta decât mine să îmi spună despre diferite lucruri legate de firma respectivă.
După două ore şi jumătate- în cel mai bun caz eram liberă să plec acasă.
M-a deranjat enorm de mult atitudinea lor faţă de mine şi faţă de ceilalţi. Sunt de părere că este o idioţenie de zile mari să chemi câte 100 de oameni pentru un interviu şi să îi pui pe toţi să aştepte cu orele ca eşti tu ăla mare şi tare.
În fine!
O altă problemă a fost faptul că a doua tipă mi-a zis că o să mă sune [ieri] să stabilească cu mine când începe perioada de training. Azi primesc mail şi îmi spun că “Din pacate experienta si calificarea dumneavoastra nu sunt intru totul compatibile cu cerintele postului pentru care ati candidat”. Nici măcar nu s-au chinuit să îmi scrie numele sau să scrie cu diacritice.
Consider că TU ca angajator ar trebui să ai un pic de respect faţă de viitorul angajat şi nu numai. Ce părere să am când sunt lăsată să aştept cu orele- regret enorm de mult că nu plecat-că mi se spune una şi se face alta, că limbajul folosit de angajator era ca al unui copil de doi ani pedepsit de mă’sa.