Archive for the ‘zilnice’ Category
De cand mi-am luat telefon nu mi l-am inchis decat o singura data noaptea din motive strict personale. Aseara mi-am scos inclusiv vibratiile ca sa aud alarma de dimineata. Toate bune si frumoase pana cand pe la 12 noaptea ma suna un cretin cu numar ascuns. Raspund cu o voce destul de artagoasa si ma ia tipu:
“Buneeee papuseaaa! Ce mai faci? Ti-o fost dor de mine?”
Eu chioara de somn incercam sa nu adorm cu ala la telefon si ii zic: “nu stiu cine esti, dorm, suna-ma maine!”
Am inchis, l-am injurat ca m-a deranjat si m-am culcat la loc.
Azi, pe la 12 acelasi taran retardat cu “buna papuseaaa”. Ii spun cu frumosul ca nu sunt papusa lui si ca nu stiu cine este el.
“Ninel din Italia iubita. Cum nu ma mai tii minte?”
Eu raman cu gura cascata si ii spun ca a gresit numarul, ca nu sunt iubita lui si ca nu cunosc niciun Ninel din Italia. Ii recomand sa verifice inca o data numarul la care a sunat si ii inchid telefonul in nas.
Acum sa imi fie cu iertare daca am fost nesimtita la telefon, dar cu astfel de personaje chiar nu as avea ce sa discut. Si numai atitudinea sa de cocalar imbecil m-a facut sa ii inchid telefonul in nas. Nu sunt pretentioasa, ci pur si simplu nu accept sa mi se vorbeasca de parca as fi ultima duduie.
Posted in In primul rand bine v-am regasit! Ma bucur ca sunteti copii cuminti si nu va omorati intre voi cat nu sunt aici 😀
In al doilea rand: iar nu am diacritice…la naiba si cu ele
Stiti foarte bine ca zilele trecute am fost plecata la Galati ca sa ma tratez si eu. Poate imi spune si mie cineva ce am.
Dupa ce o zi am stat nemancata si plimbata din sectie in sectie am reusit sa ajung si eu ca tot omul acasa. Acum trebuie sa mai astept rezultatele.
Desigur ca a doua zi eram la medic cu rezultatele:
– partea stanga a ficatului este marita cu 10 mm parca
– vezica mea biliara este lenesa [a.k.a : am o puta lenesa- asa mi-a zis medicul…va jur :)) ]
si nu in ultimul rand:
– am o infectie pe care nu au cum sa o descopere- adica pe unde este pana nu isi face simtita prezenta.
Am stat cuminte la fiecare morala primita de cate un medic pentru numarul exagerat de mare al pastilelor luate intr-o luna [acum 4 luni am fost nevoita sa urmez un tratament de 150 de pastile] . Se pare ca respectivul tratament mi-a distrus intr-o mare masura ficatul….ce inseamna asta? Inseamna ca o sa visez: ceaiuri, fructe si legume.
Eeeehhh cearta ca si cearta, dar imi baga restrictia la mancare:
Prin urmare nu mai am voie:
– prajeli
– dulciuri
– picant
– sucuri din comert
– altfel de carne in afara de cea de pui si peste
– junk food
– unt
– fainoase
Si din pacate lista este pe jumatate- atat imi amintesc. Deja ma gandesc ca in afara de apa altceva nu o sa am voie. Peste vreo 3 luni trebuie sa imi refac analizele sa vada daca sunt imbunatatiri.
Macar vad partea buna a lucrurilor: glicemia! Nu stiu daca v-am spus, dar eu am maaari probleme cu glicemia fiind supusa unui risc enorm de a face diabet [bunicul meu are si eu sunt singura din familie care il mosteneste]. Prin urmare am scapat de teoria cu privire la glicemie.
Ce inseamna in final toate astea? Inseamna 3 luni in care o sa fiu nevoita sa mananc numai sanatos si sa renunt la celebrele floricele de la film :((( Cat de trist
Mereu am considerat că o cerere în căsătorie trebuie să apară în momentul în care ajungi să cunoşti foarte bine omul de lângă tine. Cât despre cererea în sine…mereu mi-am dorit una cât mai originală şi…ieşită din comun: nu de Crăciun, nu de Anul Nou, nu de Paşte, nu la Paris, Veneţia, nu acele cereri clasice şi banale. Consider că fiecare cerere în căsătorie ar trebui să fie inedită şi cu totul ieşită din comun decât cele pe care le-am văzut sau le ştim.
Azi un coleg de muncă s-a decis să o ceară pe prietena lui. Sunt împreună de 9 luni şi acum a considerat că a venit momentul- o să o ceară de ziua ei.
Cererea a fost….nişte bannere făcute de noi cu două mesaje. La început mi s-a părut ideea haioasă, dar mai apoi…mi-am amintit că am mai văzut astfel de cereri.
Nu cred că pentru ei ar conta atât de mult…doar se căsătoresc,nu ? Asta dacă spune ea DA.
Un alt lucru riscant mi se pare momentul în care ea dă răspunsul. Dacă spune DA o să fii probabil cel mai fericit om de pe planetă…dacă spune NU…viaţa ta s-a dus pe apa sâmbetei.
Dacă eşti genul de persoană care crede în suflete pereche atunci sigur o să îţi revii cu uşurinţă, dar dacă ai probleme la capitolul “suflete pereche”…atunci o să fie o problemă.
Cu riscul de a mă repeta eu chiar cred că o cerere în căsătorie este la fel ca un joc de ruletă. La urma urmelor nimeni nu ştie ce se află în căpuşorul fiecăruia.
Aşa că eu vin cu două întrebări. Pentru ambele sexe ca să nu se supere:
pentru fete: cum aţi refuza un băiat fără să îl răniţi?
pentru băieţi: cum vedeţi cererea în căsătorie ideală?
Tanananaaaaaaaaaaaaaa ete colea joc de idei ;))
De cele mai multe ori am întâlnit persoane care adoră să îşi dea cu presupusul cam ce s-ar întâmpla în vieţile altora. Este simplu să te legi de viaţa omului când a ta devine din ce în ce mai patetică şi mai plictisitoare. Nu îi condamn, dar mă deranjează atitudinea de : eu le ştiu pe toate sau eu ştiu sigur că aşa este. Ai voie să spui că este fix aşa cum zici tu când vine de o problemă în matematică/ fizică sau chimie, nu şi când vine vorba de vieţile unor oameni.
Majoritatea care m-au cunoscut au presupus multe lucruri greşite şi au realizat asta după ce m-au cunoscut cu adevărat.
Înţeleg că pentru unii este o adevărată pasiune să facă din datul cu presupusul un sport naţional, dar este complet greşit raţionamentul ăsta. Nu ai dreptul să îţi dai cu presupusul în lucruri ce NU te privesc. Poate că din acelaşi motiv există şi ceea ce eu numesc: viaţa particulară. Adică: nu mă pasionează ce face vecinul sau vecina şi nici pe ei nu îi interesează viaţa mea, dar mereu păstrăm loc de “bună ziua”.
P.s: presupunerea cred că este primul pas către bârfă…nu?
M-am trezit atât de bine dispusă încât am simţit nevoia să ascult melodia asta 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wWkzATVaowc&feature=channel]
În ultima vreme am văzut o invazie a documentarelor despre religie. Nu mă deranjează, aş putea spune că mă atrag în mod deosebit aceste genuri de documentare.
Despre ce este vorba? Un nene, care făcea stand- up comedy, se decide într-o zi că el vrea să afle mai multe lucruri despre divinitate. Şi se pune pe treabă. Începe să pună diferite întrebări unor persoane care, după părerea mea, au ajuns să fie oarbe din cauza religiei.
O foarte mare parte din cei “interogaţi” aveau aceeaşi scuză când venea vorba de credinţa lor: “Aşa a spus Dumnezeu” sau “Dacă nu crezi o să ajungi în Iad”.
Eu una cred şi susţin fără nepăsare că sunt ateu. Consider că dovezile ştiinţifice aduse de-a lungul vremii au fost mult mai solide decât Biblia- care este privită ca singura dovadă palpabilă. Tind să cred că nu suntem atât de retardaţi încât să credem cuvintele unei persoane doar pentru că aşa ne spune biserica.
În fine! Să revenim la subiect.
În toate perindările sale respectivul nene a pus diferite întrebări mai mult sau mai puţin indiscrete. Eu consider că toate au avut o bază solidă şi că scopul lor era bine determinat, dar nu toată lumea a considerat asta. Am văzut oameni credincioşi care se ridicau de pe scaun jigniţi de afirmaţiile acestuia, am văzut cum a fost dat afară din diferite locaţii şi cum i se refuzau unele întrebări.
De ce credincioşii nu ne aduc argumente concrete cu privire la credinţa şi religia lor?
Mi-am amintit de o discuţie cu un bărbat credincios, chiar foarte credincios, dar care mi-a zis un lucru: nu sunt de acord să îţi botezi copilul într-o religie cu care el nu s-ar simţi bine. Era genul de credincios care se ducea la biserică o dată pe an, dar care credea în sinea sa.
Pe la orele de religie ne spunea să nu ne rugăm la idoli, dar icoanele, biserica şi alte celea ce sunt? Pentru mine tot icoane sunt. La urma urmelor religia este plină de contradicţii. Spune să nu omori, dar câte crime s-au comis în numele religiei?!
Cred în apocalipsă, dar nu în cea descrisă în Biblie. Cred pentru că omul a fost atât de inventiv încât a creat bomba atomică şi armele. Cred că încălzirea globală, că bolile şi foametea, mortalitatea ridicată şi braconajul ajută apocalipsa. Nu văd niciun demon, un nene rău care să ne facă rău. Noi suntem singurii în stare să ne facem rău. Noi ne scriem propria istorie şi propriul destin prin deciziile pe care le luăm.
Nu cred că există cineva care să îmi decidă destinul. Asta se numeşte privare de libertate, de exprimare, de gândire. Şi prefer să nu fiu un astfel de om care să spună: aoleooo!!!! am greşit faţă de x-ulescu. Să vezi că o să fiu pedepsită de Dumnezeu. Prefer să îmi cer scuze şi să învăţ din acea greşeală decât să dau socoteală unui presupus zeu.
Religulos se numeşte documentarul şi vi-l recomand.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Q_eN9Mbj-OI]
De multe ori ne gândim că sfaturile pe care vrem să le oferim unei persoane sunt de un real folos persoanei respective. FALS! Spuneţi-mi sincer: când eraţi mici sau mai bine spus la vârsta adolescenţei ascultaţi de sfaturile mamei sau de cele din partea tatălui? Eu tind să cred că nu.
Niciodată nu ai ascultat-o pe mama ta când îţi spunea să nu mai vorbeşti cu el că sigur o să te rănească sau că o să te facă să plângi. Nu o asculţi că inima ta îţi spune să încerci…abia când te răneşti te duci la ea şi îi spui “ai avut dreptate”.
Eu, din păcate, mai mult ca oricine de pe planeta asta ştiu să NU ascult de mama mea. Deşi de fiecare dată sfaturile ei au fost exact ce vroiam să aud, dar se pare că orgoliul nu era de aceeaşi părere. Am preferat ca de fiecare dată să ignor cu încăpăţânare sfaturile unei femei care a trecut prin multe la viaţa ei…şi la urma urmelor este singura persoană despre planeta asta care mi-ar vrea binele.
În fine! Scopul acestui post nu este să discut despre relaţia dintre mine şi mama mea.
Vorbeam despre sfaturile pe care le dăm unor persoane care vor să audă altceva decât ceea ce îşi doresc. De câte ori nu aţi preferat “calea greşită” în locul acceptării sfatului unei persoane mult mai mature psihic decât voi? Fiecare din noi preferă să sse dea de 100 de ori cu capul de uşă decât să asculte pe cineva sfaturi de cum ar trebui să învăţăm să deschidem uşa.
Sau cum îi spuneam unei prietene: mă dau de 100 de ori cu capul de uşă şi odată şi odată tot o să învăţ să deschid uşa, să apăs pe clanţa aia nenorocită şi să deschid uşa.
Aşa învăţăm cu toţii să fim oameni maturi, cu responsabilităţi, cu capul pe umeri. Dacă mămica, tăticul, prietenul, prietena, x-ulescu ne deschid mereu uşa ce o să mai facem atunci când o să piardă ei cheia?
Pentru că muzica de calitate nu se uită niciodată
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dXO3OMGKPpw&feature=fvst]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bOL5cpwTkes&feature=related]