Archive for the ‘gaşca’ Category

Azi dimineaţă frăţiorul meu mi-a făcut o surpriză: pe 7 Iunie mă duc la concert:

Tito and Tarantula

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PfWTOgWybys&hl=en&fs=1]

De când mă ştiu am fugit de machiajul de orice fel. Probabil că lenea de a mă demachia seara este principalul motiv.
Totuşi, nu înţeleg de ce puştoaicele- fără riduri de altfel- preferă să se machieze, preferând să fie muuult mai mature decât par. Sunt nişte întrebări stupide ce-i drept, dar dacă e să stăm să ne gândim…cam îşi au sensul.
Probabil că unul dintre motive este acela prin care “vedetele” sunt promovate. Când vezi la tv cât de aranjate şi fandosite sunt unele dudui parcă îţi vine şi ţie să te machiezi- aici zic strict de fete…şi nu numai…am văzut că e o modă în rândul băieţilor să se machieze…câââââh!!!
În fine!
Mă uitam cu Creţuli pe nişte poze ale unor vedete: machiat vs nemachiat…şi eram pur şi simplu şocate de ceea ce vedea. Din păcate, asta se promovează. La fel cum se promovează şi talia de viespe. Este groaznic să ai forme, şolduri, sâni şi cur… Eşti considerat o anomalie a naturii. Aşa stă treaba şi cu machiajul. Nu zic că nu mă machiez…o fac…raaar, dar o fac. Dar eu la 14 ani habar nu aveam ce înseamnă ăla machiaj. Primul meu rimel a fost în primul an de facultate când habar nu aveam cum se foloseşte. Mi se părea…şi încă mi se mai pare o aberaţie să mă machiez…
La vopsit nu zic nimic pentru că mă vopsesc…şi asta numai pentru că mă plictisesc prea repede de culoarea pe care o am, de freza pe care o am…
Într-o discuţie cu un băiat am ajuns amândoi la concluzia că o femeie naturală- poate cu un machiaj delicat- este mult mai fermecătoare decât una machiată cu bidineaua.
Într-un final, dragii mei cititori, cum stă treaba?

Ascultam acum câteva zile o melodie..şi mi-am amintit de copilărie…oooohhh dulce copilărie!
De ce mi-am adus aminte? Păi pentru simplu fapt că mă gândesc cât de norocoşi am fost. Ce ştiam noi de calculatoare, de jocuri pe console, de filme violente, desene cu violenţă.
Vă mai amintiţi jocurile copilăriei?
Noi am fost o gaşcă de vreo 30 de copii. Eu şi cu încă vreo 4 eram cei mai mari. Restul erau de aceeaşi vârstă.
Când ieşeam afară ni se auzeau vocile până la stradă.
Daaar ceva s-a întâmplat…ne-am maturizat. Prima “ruptură” s-a produs când cei mai mari au ajuns la liceu. După ei, la vreo 2 ani, am urmat eu. Deodată lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Deja la liceu nu mă mai interesau “prietenii copilăriei”. Eram preap reocupată să mă distrez ca cu colegii mei de liceu. Am început să cunosc băieţi de facultate, să ies cu ei, să mă distrez. Deja, în clasa a12a, abia dacă ne mai ziceam “salut”. Fiecare avea o altă mentalitate, avea alte dorinţe, alte visuri de viitor. Ruptura a fost prea bruscă şi dureroasă aş putea spune. Din gaşca de 30 de oameni am mai rămas în relaţii bune cu 2 persoane, cu încă 2 fete: creţuli şi blondi. Atât!
Când am ajuns la facultate deja parcă nu mai eram copila aia care juca “baba oarba” sau “flori, fete sau băieţi”.
Mi-e milă de generaţiile care ne urmează. Ei habar nu au ce copilărie frumoasă am avut. Nu aveam griji, stăteam până la 12 fără să le fie alor noştri frică să nu fim răpiţi. Erau alte vremuri, mult mai frumoase.
Daaarrr… toate sunt numai amintiri din copilărie.

Unul dintre lucrurile care mă bucură este venirea verii. Trec peste primăvară pentru că mă deprimă…ciudat sau nu mă deprimă. Ieri am fost la teatru Act. Pentru a doua oară. Am fost la o “lectură” despre crinul alb şi roşu, dar şi despre tutun. Cum a fost? Super! Este a doua oară când mă duc la o piesă la teatrul Act şi este a doua oară când îmi depăşeşte aşteptările. De la atmosferă până la oameni. Totul este într-o armonie…un echilibru de neclintit. Este perfect pentru mine.

P.s: De ce se uită bărbaţii se uită la sânii unei femei când vorbeşte cu ea?

De când mă ştiu nu mi-a plăcut să înjur sau să vorbesc vulger. De ce? Pentru că nu mi se pare elegant pentru o fată, dar asta nu înseamnă că nu am mai scos şi eu câte un porumbel. De obicei se întâmplă la nervi…la unii foooaaarte mari. Totuşi, nu înţeleg un lucru: de ce unii nu pot concepe această “regulă” a mea. Şi uneori este deranjant.

A fost azi la cumpărături cu Creţuli- chiar dacă nu intra în program această activitate…ha ha ha! Cum a fost? Cumplit de enervant. De ce? Pentru simplul motiv că aşa se întâmplă la cumpărături. Ferice pe noi că ne-am găsit ce ne doream…sau relativ, cred!
Ideea este că, de fiecare dată când merg la cumpărături îmi fac mii şi mii de draci. De ce? Promovarea mascată a anorexiei. Nu o să îmi daţi dreptate, dar eu cred că ar trebui să vă gândiţi mai bine. Şi aici apelez numai la fete. Cum este când intraţi în magazin şi găsiţi numai mărimi infim de mici…
Am vrut să îmi iau şi o cămaşă….degeaba! Toate îmi erau mici…mici la bust. Înjuram în cabina de probă şi mă gândeam cum ar fi fost dacă eram PLATĂ. Găseam mereu bluze fără să îmi fac probleme. Ultima bluză cumpărată a fost cam acum o lună…şi nu e bluză, ci tricou. Ultima cămaşă cumpărată?! Hmmmmmm!!!! Pe puţin 6 luni. De ce? Nu îmi găsesc! Mă oftic rău de tot!!! Dar răăău de tot.
Mereu aud: vaaai!!! Eşti norocoasă :-@ NU! Nu sunt! Pentru că rar găsesc o bluză/ o cămaşă/ un tricou care să îmi vină. Mă apucă nebuneala!!! Eeeh! Detalii.
O altă problemă existenţială de-a mea este mica experienţă suferită azi. De fapt, experienţa asta mi-a arătat că sunt mult mai conştientă de anumite lucruri, sunt mult mai cu capul pe umeri decât mă aşteptam. Este puţin cam deranjant când ajungem[Creţuli şi cu mine] să rezolvăm problemele altora. Deranjant şi enervant. De ce? Pentru că nu suport să rezolv problemele altora. Atât vreme cât mie nu mi le rezolvă nimeni…eu de ce să fac acest “sacrificiu”?! Hmmm nu!
Cireşica de pe tort…alta decât mine a fost ultima fază păţită pe ultima sută de metri. Adică?! Păăăăi!!! Mă disperă rataţii care consideră că, fiind mari, îşi permit orice. Ce s-a întâmplat? Păi…ieşeam cu Creţuli din magazin şi am trecut pe lângă un tip care era cât noi două puse una lângă alta. Idiotul se opreşte, se întorace şi încearcă să mă apuce de sân. Eu să tubez. Îi pălesc vreo 2 palme şi ţip: BOULE!
Mă gândeam după asta la 2 chestii:
– fie ăla se întoarce şi îmi pocneşte una
– fie o să îmi strice toată ziua.
Hmmmm să vedem. Momentan am 2 ochi…neoblonaţi, dar ziua s-a cam buşit. DA! Este normal. Urăsc când păţesc faze de genul ăsta…şi din păcate se întâmplă destul de des…având în vedere că merg suficient de mult cu metroul, iar metroul este primul loc în care ai ocazia să fii pipăită…sau pipăit…depinde de orientările sexuale ale “agresorului”.
Per total?!
Mi-am luat nişte pantaloni super!
M-am plimbat ceva cu taxiul prin Bucureşti….Am trăit senzaţii tari cu un ţăran…
Am dormit 4 ore.
Acum sunt fericită, dar din nou, lipsită de idei.

De azi puteţi intra pe http://forum.arhiblog.ro
Vă recomand să intraţi! Este la început- acest nou format, dar chiar merită. Eu una am amintiri foarte plăcute.
Vă aşteptăm cu drag pe noul forum al lui Arhi!

Bun! Sambata dupa amiaza si eu ma plictisesc de moarte…chiar daca am drept companie cutia cu servetele nazale si pastilele de raceala.
Mutand de la canal la canal am dat la “Schimb de mame”. Mare ti-e gradina doamneeee. Presupun ca stiti cam care este ideea: doua familii schimba mamele. De data asta s-au nimerit doua familii din mediul rural. Mentalitati cu totul diferite.
In fine! Nu despre asta vroiam sa va vorbesc, ci despre mentalitatile oamenilor de la mediul rural.
Am observat ca multi parinti crescuti la tara- cu sapa si discoteca isi cresc copiii in aceleasi conditii, fara sa fie interesati de viitorul odraslelor lor.
Exemplu: la 14 ani este destul de matura, poate gandi singura, se poate machia, se poate duce la scoala imbracata ca o papitoaica, poate iesi prin baruri si la discoteca. Viata se termina la 20 de ani cand se marita si la 22 de ani deja are 2 copii si inca unul pe drum.
Cam asa sta treaba in mentalitatea fetelor din mediul rural- nu generalizez. Sunt si cazuri care ies din tipar. La fel cum si la mediul urban se gasesc astfel de cazuri.
Pai! Eu la 14 ani habar nu aveam ce inseamna machiajul, discoteca sau barul. Prima bere am baut-o in clasa a 11a la balul verisoarei mele…deja aveam 18 ani- majora de mine :))
De unde apare totusi acest “virus” care distruge mentalitatile tinerilor? Pai in primul rand este dorinta copiilor de a “parasi cuibul”. Cineva imi spunea ca primul motiv il reprezinta parintii: daca nu primesti sprijin din partea lor nu te arunci sa lupti cu viata. Gresit! Totul porneste de la initiativa copilului. Totul depinde de el, daca isi doreste sau nu sa depaseasca nivelul inferior al vietii sale.
Un exemplu bun il reprezinta COMUNITATEA AMISH. Cand copiii lor devin majori sunt trimisi in lume. Sa vada daca se pot adapta sau nu societatii moderne. Multi se intorc pentru ca nu se adapteaza stilului de viata, dar sunt si persoane care nu se mai intorc datorita stilului de viata pe care il adopta in afara comunitatii din care au facut parte.
Un alt exemplu: mama mea. Ea a crescut in mediul rural, dar nu a acceptat sa fie doar o simpla femeie de la tara, maritata cu un oarecare, sa aiba 10 copii si sa fie buna numai pentru treburile gospodaresti. A luptat si si-a indeplinit visul: sefa de promotie in liceu, bursa de merit la facultate- asta in conditiile in care era maritata si il avea pe fratele meu.
O prietena mi-a spus ca erau alte conditii. DA! Are perfecta dreptate: erau alte conditii, dar vointa este aceeasi. Sau mai bine spus visul este acelasi: sa scapi de la “coada vacii” si sa ajungi cineva.
Cand eram printr-a 5a si o luasem pe aratura cu scoala mama m-a amenintat cu: te duc la tara sa muncesti la coada vacii. M-am speriat atat de tare incat m-am apucat sa invat. Pana in clasa a12a am fost printre primii 5 mereu! Luam premii si invatam. Cred ca a fost cea mai infricosatoare “amenintare” primita vreodata.
Si, totusi, de unde apare aceasta “mentalitate stricata”? De ce tinerii nu isi doresc sa ajung undeva sus?!
Mereu am fost de principiul ca daca iti doresti ceva cu adevarat si lupti pentru acel ceva nu ai cum sa nu reusesti.
A fost comica reactia unui prieten de-al meu care mi-a zis ca el cand era mic vroia sa fie presedinte si sofer de curse. Cred ca se astepta sa incep sa rad de el, dar i-am tuflit un raspuns de genu: la faza cu sofatul nu vad de ce ar fi o problema, din moment ce acum conduci foarte bine, iar presedinte…potential ai! Si are, doar ca nu stie cum sa il “exploateze”.
Asta este marele defect al multor persoane! Spun: eeeh!!! Dar nu pot sa fac asta pentru ca sunt prost/proasta, nu am bani, nu am nu stiu ce. Adica! Se gasesc tot felul de scuze mai mult sau mai putin solide care sa “demoralizeze” personalitatea cuiva.
Ce vreau sa demonstrez cu asta? Pai nimic! Nu vreau sa conving pe nimeni, nu vreau sa ii fac pe oameni sa creada ca vor ajunge pe luna daca viseaza, vreau sa arat ca poti sa ajungi “un cineva” daca iti propui cu adevarat, daca lupti pentru acel vis al tau. Nu spune nimeni ca nu o sa te lovesti de niste greutati, dar asta e viata! Fie ca vrei, fie ca nu.

Toata lumea stie…sau presupun ca stie de evenimentul: EARTH HOUR. Problema este alta. Evenimentul presupune cam jumatate din meciul Romaniei. Adica: prima repriza a meciului nu ar trebui vizionata pentru ca trebuie sa fim buni ecologisti.
ETE FLEOSHC!!!! Eu una o sa ma uit la meci…fara remuscari chiar. De ce?! Pentru ca aia care au facut “programul” au uitat cat de disperati sunt romanii dupa fotbal…deeeeci…slabe sanse sa se stinga multe lumini.
De ce sunt asa de pesimista? Pentru ca sunt realista. Pe stadionul de la Constanta nu o sa se stinga luminile, jucatorii nu vor juca pe intuneric. Deeeeci deja o sursa destul de puternica de iluminat. Cati constanteni, bucuresteni, galateni, brasoveni, cati romani o sa se uite la meci?! MUUULTI!!!
Cati o sa stinga lumina?! Nu suficient. Asta e! Ghinionul intersectarii a doua evenimente importante pentru oameni…sau mai bine zis pentru romani…desi tind sa cred ca prioritar o sa fie meciul.
In fine!
Cred ca am aberat putin si am uitat de unde am plecat.
Intrebarea mea este: VOI STINGETI SAU NU LUMINILE DE EARTH HOUS SAU MAI BINE ZIS LA PRIMA REPRIZA A MECIULUI: ROMANIA- SERBIA?

Vă mai amintiţi de prima iubire? Cea din copilărie. Eu una îmi amintesc foarte multe momente amuzante…sau nu din relaţia aia a noastră. Ciudat este că nu am mai vorbit cu “Iepurică” de vreo…7 ani?! Cam aşa. Era tare drăguţ în copilărie, dar ultima dată când l-am văzut era un tip slabănog, cu o voce răguşită de la prea multe ţigări fumate, cu ficatul varză de la prea multe beţii.
Noi de ce nu mai păstrăm legătura cu prieteniile din copilărie?
La fel s-a întâmplat şi cu prietenii de la bloc. Din gaşcă eu am plecat prima. Ajunsesem la liceu, aveam alte pretenţii, alte intenţii şi tot aşa. Deja când am ajuns la facultate abia dacă “salut” ne mai ziceam.
În fine! Deviez de la subiect.
Vorbeam de prima iubire. Vă mai amintiţi de prima iubire? Şi sincer acum!
Copchiii din ziua de azi abia dacă mai ştiu ce este aia cofetărie sau parc. Sau să meargă la cinema. Preferă să îşi “trăiască” relaţia pe mess sau la telefon.
Eu habar nu aveam ce era ăşa pc- deşi apăruseră, nu existau telefoanele mobile, ci numai pagere, pe care oricum nu ştiam să le folosesc.
Venea să mă ia de la şcoală şi ne ţineam de mână până aproape de bloc… asta ca să nu ne vadă părinţii.
Îl sunam pe fix şi ne venea factura imensă… mereu spuneam că ne-o încarcă ăştia de la Romtelecom, dar niciodată nu scăpam :))
Acum sunt doar sms-uri, mass-uri şi beep-uri…şi cam atât.