Nietzsche a murit

Archive for the ‘teatru’ Category

Păăăăi cu ce să încep?
1. Am fost la bazin şi mi-am bălăcit corpu vreo oră.
2. Mi-am făcut mii de draci la supermarket: am stat la o coadă aproape o oră şi în spetele meu era o cucuoană care mai avea puţin şi dădea peste mine- drept răsplată a primit vreo două coate…din greşeaaalăăă… :)) sau nu
3. Un nenorocit de proiect nu îmi dă pace- şi nu! Nu este vorba de licenţă.
4. Mi-am luat o bentiţă nouă super cute
5. A ajuns iepuraşul şi pe la Ovidiu
6. Am mâncat o tonă de căpşune aseară…poftele domnule…poftele 😀
7. Mâine mă duc la teatru :X Abia aştept
8. Melodia zilei:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FglU0X-Vyrw]
9. Se apropie licenţa
10. Tot nu am idei 😀

Unul dintre lucrurile care mă bucură este venirea verii. Trec peste primăvară pentru că mă deprimă…ciudat sau nu mă deprimă. Ieri am fost la teatru Act. Pentru a doua oară. Am fost la o “lectură” despre crinul alb şi roşu, dar şi despre tutun. Cum a fost? Super! Este a doua oară când mă duc la o piesă la teatrul Act şi este a doua oară când îmi depăşeşte aşteptările. De la atmosferă până la oameni. Totul este într-o armonie…un echilibru de neclintit. Este perfect pentru mine.

P.s: De ce se uită bărbaţii se uită la sânii unei femei când vorbeşte cu ea?

De când mă ştiu nu mi-a plăcut să înjur sau să vorbesc vulger. De ce? Pentru că nu mi se pare elegant pentru o fată, dar asta nu înseamnă că nu am mai scos şi eu câte un porumbel. De obicei se întâmplă la nervi…la unii foooaaarte mari. Totuşi, nu înţeleg un lucru: de ce unii nu pot concepe această “regulă” a mea. Şi uneori este deranjant.

Dragi amatori de ceiuc si povesti,
A fost odata ca niciodata o ceainarie minunata in care florile se simteau ca acasa si cresteau parca de la sine in acorduri de pian si miresme de ceai… :wub: Cam asa ar suna Sala de lectura daca ar fi o poveste. Dar cum nu ne-am transformat inca intr-un basm, ci suntem in continuare pe Calea Victoriei, la numarul 126, te invitam sa ne faci o vizita si sa ascultam impreuna alte povesti la fel de fermecatoare.
Sala de lectura, ceainaria Teatrului ACT, te invita sambata (11 aprilie), incepand cu ora 19:00, la o noua seara de Legende vechi romanesti.

Haideti, ca prinde bine un ceai revigorant inainte de obisnuita bere de sambata seara

În Bucureşti plouă de rupe…urăsc vremea asta. O consider insuportabilă atât pentru minunata mea “coafură”, cât şi pentru starea emoţională. Nu ştiu de ce. Nu sunt emo, dar simt un gust amar rău de tot…Mă gândesc la tot felul de chestii şi nu ştiu cum să le zic, cum să mă explic, cum să le raportez la lumea din jurul meu.
Aseară vorbeam cu cineva care mi-a spus ceva de genul: sunt fericit lângă prietena mea, dar pe planul sexual nu ne potrivim… Şi mi-a propus oarecum să…. eeehhh ştiţi voi. L-am refuzat delicat. Motivele pentru care am făcut asta sunt într-un număr greu de atins în cuvinte. Am ajuns să îl urăsc cu toată fiinţa mea- eu care de obicei sunt incapabilă să urăsc pe cineva sau să vreau răul cuiva. Simt cum frustrările ating cote maxime atunci când citesc fiecare rând pe care prietena lui i le scrie. Poate că trebuie să merg mai departe, să uit, să îmi văd de viaţă. Experienţa aia m-a secat de viaţă. Zâmbesc fals şi încerc să ascund fiecare strop de ură care s-a acumulat în mine. Refuz să îl mai văd. Nu ne-am mai văzut de aproape 2 luni. Cred că dacă îl văd acum îl pocnesc, îl scuip în ochi sau…pur şi simplu îl ignor. Merită toate astea înzecit. Mama mereu îmi spunea că nu merită, că este un nimeni, că mă zbat prea mult pentru el. Avea dreptate…părinţii mereu au dreptate.
Poate că din cauza asta sunt frustrată. Că de fiecare dată ei au dreptate şi eu nu. Poate că sunt frustrată că nu ştiu să ţin ochii deschişi, să văd realitatea aşa cum este ea şi sub nicio formă cum vreau să o văd eu.
Nu există prinţi, zâne fermecate, inorogi, nu există basme.
Poate că acum am realizat asta. Acum bula mea minunată care mă proteja s-a spart…câtă tragedie…
Văd lumea altfel şi nu îmi place…dar constat că acum am deschis ochii, că trăiesc în realitatea celorlalţi.
Sunt speriată de ideea că m-aş reîntoarce la ceea ce eram cândva…acum 2 luni. Acum 2 luni când trăiam, pe bună dreptate, cea mai frumoasă minciună sau mai bine spus cele mai false sentimente. Am spus “te iubesc!” şi acum regret…nu eram suficient de sigură pe ceea ce vedeam..
Într-un fel sau altgul cred că asta a fost greşeala fatală. Am crezut în ceva ce nu exista. Cum poţi face asta? Simplu: îţi asculţi inima şi nu creierul.
Acum dor amândouă…creierul de amintiri, inima de dor.
Nu ştiu de ce îmi este dor… poate că de simplul ţinut în braţe sau când adormeam nas în nas. Nu ştiu. Acum în mintea mea este o nebuloasă. Sunt dezorientată…un copil mare într-o lume şi mai mare.
A fost bine cât am stat acasă…m-am calmat, mi-am calmat toţi nervii…departe de lumea asta virtuală şi nu numai…mi-e, oarecum, dor de zilele alea. Dar, din păcate, nu o să se mai întoarcă prea curând.
Este ciudat…mă gândesc că poate m-am maturizat prea brusc, prea dur, prea… ieri eram o copilă, azi …
Aseară am dormit pentru prima dată… m-am trezit buimacă. Nu ştiam ce este cu mine. Nu era 2 ceasul…ciudat! Vroiam să fie ora 2 şi să nu mă streseze nimeni…
Cineva mi-a spus o dată că dragostea vine când nu te aştepţi…şi dacă nu mai crezi în ea? Crede ea în tine? De ce ar face asta? Atâta timp cât ea este cea care te face să te gândeşti numai la idioţenii, ea este cea care te face să plângi. Cum se poate ca ea să creadă în tine şi totuşi să te rănească?
Poate că… am ajuns la stadiul în care pur şi simplu nu ştiu ce să mai fac sau să zic…sau poate ştiu, dar îmi este frică să o spun cu voce tare. De obicei asta se întâmplă: îţi este frică să spui cu voce tare care este adevărul…aşa că faci orice numai ca să îl amâni…poate apare acea rază de speranţă de pe undeva…
Şi dacă nu mai apare?
O să o zic cu voce tare?![youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TR1B8wHS_mE]

Aseară am fost la Teatrul Act, piesa “Netotu”- piesă recomandată de o colegă de facultate.
Ce impresie mi-a lăsat?
Ghimpel, prostul satului -interpretat de Marius Damian a fost mai mult decât genial! Pentru prima dată am stat ca pe ace la o piesă.
Spectacolul este o adaptare dramatică realizată de regizorul Cristian Juncu după texte de Isaac Bashevis Singer (Ghimpel Netotul) şi Jean Claude Carriere, iar interpretarea îi aparţine lui Marius Damian.
“Netotu'” prezintă viaţa dintr-o comunitate evreiască văzută prin ochii prostului satului, memorabil jucat de câştigătorul din 2004 al Marelui Premiu al Galei Tânărului Actor de la Mangalia.
Un spectacol despre nedreptate, Dumnezeu, dragoste şi inocenţă.
Un “unu la unu” cu spectatorul, care emoţionează cu mijloace extrem de simple şi sincere.

P.S: am uitat de prăjiturele…sunt minunate!!Ca la mama acasă!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GeILGX3nN0U]