Nietzsche a murit

Archive for the ‘romantism’ Category

Dacă există persoane care îşi doresc să îmbătrânească alături de cel/cea drag/ă, eu una sunt îngrozită. De fapt, sunt îngrozită de ideea de a îmbătrânit. Am ajuns să am o oarecare manie în fiecare seară: să mă uit în oglindă să văd dacă a mai apărut vreun rid. Este o prostie să mă gândesc că la 24 de ani o să am vreun rid, dar …mă îngrozeşte ideea că într-o zi o să mă trezesc cu un rid pe faţă.
Mă mai gândeam şi la faptul că o să ajung la 30 şi ceva de ani şi că o să fiu singură, fără a avea acel cineva lângă mine…şi…din nou mă apucă toată groaza.
Cred că este cazul să nu mă mai uit la Ally McBeal- de aici îmi vin toate ideile nebune.
Totuşi, vorbind la modul cel mai serios: cui nu îi este frică să îmbătrânească? Cine nu ar fi îngrozit de ideea că nu mai are 17, 18, 19 sau 20 de ani? Că trebuie să fii din ce în ce mai matur, să respecţi regulile jocului şi să fii mereu “cucapul pe umeri”.
Ce vreau cu asta? Nimic. Vreau doar să vă zic că mi-e frică să îmbătrânesc şi că azi am văzut primul rid la ochiul drept.

Ce inseamna fericirea? De multe ori ne plangem ca niste mori stricate: “eu de ce nu sunt fericit/a?” dar suntem atat de comozi incat refuzam sa purtam o lupta. O lupta cu cel care ne-a decis soarta la un joc de sah. Am ajuns ca niste roboti ce vad lumea in 1 si 0, in negru si alb. Evitam sa credem ca dincolo de acestea exista si 2, exista si gri si oricare alta culoare. Ajungem sa ne conformam unei situatii, preferam sa ramanem la acest stadiu pierzandu-ne curajul pe care il aveam de copii. Curajul de a incerca lucruri noi, de a merge pe “pipaite”, de a refuza rezultatele obtinute. Dar acum? Suntem niste oameni fara putere, fara dorinte sau vise. Nu mai radem si nu mai simtim ca in trecut, nu mai recitam poezii si nu mai mergem la teatru. Toate astea s-au pierdut undeva in secolele trecute.

Este o lupta mult prea grea pentru ca orgoliul meu sa scape nevatamat. Si la urma urmelor pentru ce toate astea?

By P

Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritor
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi
că
există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut
că
inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PzPsH5MNCX4]

Buuun! Cu ce să încep? Păăăi: CAANICULĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!! Am simţit că turbez. Transpiram prin toate orificiile, ne bătea soarele fix în căpăţâne.
Încep “Snails”. Nu ştiu dacă sunt sau nu români, dar au cântat okey.
După ce au terminat delir mare printre muieri: Vine Patrice. WOW!!! YEY!!!!
Ne aşezăm părţile dorsale undeva unde să pot vedea şi eu şi începe. Am uitat care a fost primul cântec, dar oricum omul a făcut un show de zile mari- bă unii artişti chiar ştiu să cânte live. În timp ce îmi fâţăiam bucile pe acolo am început să îmi trimit mesaje cu Chris [îmi pare rău că ai plecat la Galaţi din acel motiv…ata ete…maybe next time].
Deodată hopa nişte picături de ploaie. Ne-am zis: băi ăsta face dansul ploii cu noi. Ete draci! Îl iau pe frate’miu de o mânuţă şi mergem la “pipi” [=))]. Oameni buni până să mă reîntorc a început o ploaie de mă dărâmau picăturile. În 2 secunde m-am udat până la piele şi îmi pare rău că nu am făcut o poză- aveam tricoul cu Arhi ninja… poate data viitoare.
Băi acum ştiţi ce a fost mijto? Că deşi ploua nesimţit de puternic şi bătea vântul lumea dansa pe melodiile lui Patrice.
După ce a terminat ne-am adunat să ne uscăm…pe dracu! Am fost nevoiţi să ne cumpărăm tricouri noi pentru că nu mai puteam de frig. Ne-am tras saci de gunoi în cap şi am plecat la “The Killers”.
Toate bune şi frumoase.
Niciodată nu i-am ascultat, dar au făcut un show de m-au lăsat mască. Solistul cânta perfect- în condiţiile în care făcea stânga- dreapta pe scenă, iar nenea de la tobe a rupt gura târgului cu un solo de zile mari. Am stat în picioare suficient cât să încep “da’ mai stăm? dar când plecăm? nu vă dor picioarele?”
Buuun şi acum chestii care m-au făcut să râd şi să plâng:
1. am văzut ŞI piţipoance
2. unul de la gardă mi-a zis: “AI VOIE CU APARATUL FOTO, DAR NU AI VOIE SA FACI POZE” ĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ PIFTIM?
3. mâncarea este al dracului de scumpă, dar bună
4. vă recomand să nu vă duceţi la pipi
5. să aveţi schimburi
6. am răcit…şi mă aşteaptă zile crunte.

Ne vedem şi azi tot acolo 😀

Ce înseamnă
o după-amiază atât de plăcută,
atât de frumoasă ,
ce înseamnă
să stau
în braţele tale
în tramvai
şi
să râdem
de babele
care
nu au treabă acasă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yF476-_JYH0]

Pe scena teatrului

se află

un singur actor

Cu chipul îmbătrânit

încearcă

să îşi joace ultimul rol.

La ce bun?

Nimeni

nu îl mai ascultă

Nimeni

nu îl mai preferă

a devenit

fantona piesei proprii

a devenit

pianistul fără mâini

cântăreţul fără voce

a devenit

coşmarul

oricărei fetiţe neascultătoare

De dimineaţă m-am trezit cu o idee

o idee mai mult decât încântătoare pentru buzele mele.

Sunt mai perversă decât un joc de menage a trois.

Nu mă deranjează

că

am învăţat

să seduc şi să joc după regulile crude ale sexului.

Asta îşi doreşte fiecare hormon feminin

care

mă compune.

Să atrag,

să seduc,

să vrăjesc,

să prostesc,

să fiu eu cea care

vine cu un nou concept.
La început te sperie gândul,

apoi începi să înveţi paşii

pentru ca

la final

să devină

mai plăcut decât o dimineaţă la munte.

Numai senzaţia redată de obţinerea plăcerilor carnale

mă face să mă gândesc la lucruri imorale,

la lucruri

pe care

orice altă călugăriţă

le-ar refuza

sub pretext divin.

Ce îmi pasă?

Sunt perversă,

sunt imorală,

sunt actorul în trupul vânătorului de carne tânără cu parfum de gheaţă.
Ce mi-aş dori mai mult?

Ce şi-ar dori mai mult mintea mea?

Nimic!

Este prea fericită cu multiplele orgasme intelectuale

pe care

i le oferă

curvette

la o întâlnire în parc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OUtMxhB3KhQ&feature=related]

P.s: Acest post este un pamflet [sau nu] şi trebuie tratat ca atare [sau nu].

Foto

By P

Pentru tot ce ne-ar fi legat,

pentru toate poveştile de dragoste

pentru toate nopţile de dragoste

pentru fiecare nimic

care

ne lega

pentru fiecare clipă

care

ne învia

pentru fiecare secundă

în care

ţi-am zis “Te iubesc”

pentru fiecare scrisoare

în care

ţi-am zis “îmi lipseşti”

pentru tine draga mea

un sincer “rămas bun”

Pentru tine draga mea

un simplu

“adio”

Mi-am amintit de o situatie de-a unei verisoare de-a mele. Parintii ei erau impotriva relatiei pe care o are cu iubitul ei. Erau si inca mai sunt impotriva relatiei. Motivul? Paaaiii…sincera sa fiu nici eu nu l-am inteles prea bine. Ideea sta in felul urmator: mama ei i-a zis ca relatia cu el nu o sa dureze mult, ca ala nu o merita…bla bla bla. Ciudat sau nu ei sunt impreuna de vreo 6 ani, locuiesc impreuna de vreo 5 si totul e minunat. Intr-una din vizitele in orasul natal maica’sa i-a facut un scandal monstru pentru cadoul pe care ea i-l facea lui. La ce a dus toata chestia asta? Ea si-a luat bagajele si a plecat in aceeasi zi in care a si venit- desigur dupa ce s-a certat ca la usa cortului cu ma’sa. Dupa vreo cateva luni au facut oarecum pare. De ce zic oarecum? Pai pentru ca ma’sa tot nu accepta relatia celor doi, dar se abtine- sau cel putin asa cred- de la a mai comenta.
Inteleg ca parintii sunt singurii oameni de pe planeta asta care ne vor binele, dar…hai sa o luam si pe aia buna: de ce a fost nevoie de o cearta pentru ca mama sa ii spuna fiicei parerea despre iubitul ei? Chiar era asa de greu sa discute civilizat?
Intelegeam daca avea dreptate, dar totusi…este vorba de o relatie de cativa ani buni. Este oare asa de greu sa ii acorde o sansa acelui baiat? Nu ii iau apararea tipului [am motivele mele], dar pur si simplu nu mi se pare normal modul in care a reactionat mama tipei…
Voi ce spuneti? Este normal ca un parinte sa reactioneze asa? Eu zic ca nu.