Nietzsche a murit

Archive for the ‘noi’ Category

De câteva luni încoace, asta ca să nu spun ani am descoperit o nouă pasiune: să îmi complic viaţa. Şi aici nu fac referire la scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă. Doamne fereşte! Asta ar fi un mic copil pe lângă experienţele din trecut. Pe undeva pe acolo, prin interiorul meu simt şi câteva dorinţe masochiste. La urma urmelor orice dorinţă de a-mi complica viaţa se află într-o legătură directă cu tendinţele sado-maso.
Nu îmi explic de unde şi până unde au apărut, dar nici nu mă complic să găsesc o soluţie în a scăpa de ele. Ba mai mult de la o vreme am început să o văd ca pe o foaaarte bună scuză. Nici măcar comoditatea nu mai întrece complicarea la capitolul scuze. Şi de ce nu? Dacă e să stăm să ne gândim de multe ori am preferat să venim cu fraza “doamne ce îmi mai complic viaţa”…adevărul este că sună mult mai bine decât: “băi am încercat,dar degeaba”.
Şi acum vine întrebarea: de ce ne complicăm viaţa? Ştiţi că de obicei lucrurile sau acţiunile au valori de 1 sau de 0, este sau nu este, dar cum noi suntem oameni deştepţi mai băgăm şi câte un 2 acolo…ca să fim siguri pe viitor.
Voi vă complcaţi viaţa?

Cum de câteva zile am avut nişte dureri de stomac am zis să îmi fac curaj şi să mă duc la medic. De data asta am fost fată deşteaptă şi m-am dus la clinică particulară.
Ajung acolo, plătesc milionul- atât este consultaţia şi intru în cabinet. Şi încep să îi spun medicului şi de aia şi de ailaltă. Parcă eram o babă.
Desigur că omul începea cu întrebările, le mai repeta, se făcea că se uită pe analizele mele şi tot aşa. Mă pipăie pe stomac, îmi ia tensiunea şi îmi caută pulsul. După ce termină toate astea mă ia iar la o serie de întrebări. Îi răspund ca la clasa întâi şi sper să îşi dea seama ce am.
Se apucă la un moment dat să scrie pe calculator ceva. Eu mă uitam din ce în ce mai disperată şi îl întreb: “ce am?”
“Păi cred că este de la stomac, dacă nu de la ficat sau intestinul gros.”
Traducere?! Habar nu are ce am. Deja îmi dădeam pumni în cap că am dat atâţia bani- şi o durere de cap în plus la lista de of-uri nu ar fi fost o problema.
Într-un final îmi spune că trebuie să îmi fac o ecografie la ficat şi să urmez un tratament. Un tratament ce presupunea PASTILE. Păi tu îi dai unui om care a început să aibă probleme cu fierea tone de pastile?
Desigur că nu voi urma acest tratament, iar duminică o să plec la Galaţi să mă internez în spital. Credeam că tratamentele cu pastile se dau numai după ce faci analize să vezi şi tu cum stă treaba cu omul respectiv, dar… cum la noi nimic nu este cum ar trebui. Deja nu ma mai miră nimic.
Ce mi-a zis mama? Să nu iau nicio pastilă până nu fac o investigaţie normală. Acum să îmi fie cu iertare, dar eu cam acum 4 luni am urmat un tratament de o lună. Adică într-o lună am înghiţit cam 150 de pastile. Aveam pastile pentru tratarea infecţiei, pentru tratarea posibilelor efecte secundare ale pastilelor pentru infecţie, pentru ficat, pentru tiroidă şi pentru… încă o chestie.
Per total? În luna aia am mâncat pastile. Abia acum organismul meu şi-a mai revenit şi tu vrei să mă îndopi cu pastile? Nu merci!
Din păcate mă gândesc cu groază că o să vină vremea când o să trebuiască să mai dau pe la medic pentru una două…Şi acum vine întrebarea mea: unde o să mă duc? La stat ca să mă dea ăia afară sau să îmi dea tratamentul necorespunzător sau la particular unde în loc de soluţii aud zeci de întrebări?!

Cum eram eu aşa la muncă şi îmi făceam meseria ca o fată conştiincioasă mă sună o tipă cu care eu nu m-am înţeles niciodată la trainnig şi cu care am avut onoarea de a nu fi colegă- a fost respinsă la ultimul test.
Şi cum îmi explica ea acolo de zor îmi spune că şi-a deschis o afacere şi că vrea să lucrez la ea. Deja eu începusem să îmi pun câteva semne de întrebare: adică îţi deschizi propria firmă, dar cauţi să lucrezi în altă parte? Ciudat aş spune.
Nici bine nu apucă să îmi spună despre firmă că îmi şi pasează la telefon un “asociat” de-al ei. A început individul cu prezentările şi a început să îmi turuie la telefon că e o afacere nouă, prosperă…bla bla bla
Când îl întreb cu ce se ocupă mai exact firma omul o cam dă cotită: că de fapt e comenţ digital, că dacă nu îmi place îmi pot alege alt domeniu, depinde numai de ce ştiu să fac. Eu rămân perplexă la telefon şi îi cer din ce în ce mai insistent mai multe detalii. El îmi spune că nu poate acum, dar dacă vrea ne întâlnim în Cora şi discutăm acolo.
Desigur că nu m-am dus. Sunt mai căzută în cap şi aeriană, dar astfel de chestii nu sunt chiar atât de normale, iar telefonul primit de la duduie nu mi se părea deloc unul potrivit. Aşa că…mă fac că plouă.
După o oră de la ora stabilită mă sună respectivul. Că de ce nu am venit, că x, că y. Şi mă trezesc că îmi spune: ştii la jobul ăsta câştigi în jurul a 1000 de euro lunar.
HAI să recapitulăm: un job pe net plătit cu 1000 de euro! A ce vă sună? DA DA!!! Spuneţi în cor: A VIDEO CHAT!
Să pic de pe scaun când îmi spune ăla salariul. Că să îmi dau demisia la noul loc de muncă pentru că el îmi oferă lunar 1000 de euro.
BĂ NENE MĂ LAŞI?! Te-ai ţăcănit la cap?! Dar eu sunt curioasă de o chestie: de unde şi până unde s-a gândit deşteapta aia să îmi dea numărul de telefon unul asemenea individ.
În fine!
Totuşi cred că e timpul să mă gândesc din ce în ce mai serios la o asemenea ofertă din moment ce este a doua oară în viaţa asta de când primesc un loc de muncă în video chat….saaaaaaaaaaauuu muncesc ca tot omul de rând fără să îmi arăt zonele acoperite unui moş libidinos care ar putea fi chiar vecinul de la parter.

Chiar dacă astăzi toate mi-au mers ca pe roate trebuia să se întâmple şi ceva rău. Că deh…cică aşa este firesc.
Din păcate mama unei persoane apropiate şi dragi mie s-a îmbolnăvit. Nu mi-a venit să cred când mi-a dat vestea prin telefon şi speram ca totul să fie un coşmar. Dar nu a fost să fie aşa. Ciudat sau nu azi pentru prima dată după multă vreme m-am rugat ca ea să se însănătoşească.
Multă sănătate! Din păcate numai atât pot spune

Azi am fost cu gaşca în Plazza să vedem “Inglorious bastards“. Genial ce este drept, dar mult prea lung. După juma de litru de suc vezica mea simţea cum explodează şi începeam să nu mai fiu atentă la cursul acţiunii. [ca o notă personală: vă recomand să vă duceţi să îl vedeţi la cinema. Merită TOŢI banii]
Ciudat este faptul că nu am văzut suficiente piţipoance. Adică am văzut vreo două sau trei pe total, ceea ce este un lucru bun pentru ochişorii mei. Cred că motivul a fost că am mers destul de devreme şi nu au apucat să iasă duduile din casă.
Să revenim la subiect: Inglorious bastards. Filmul poartă semnătura lui Q. Tarantino, deci să vă aşteptaţi la multe scene vionete şi cu suficient de mult sânge. Pe mine acest lucru începuse să mă deranjeze, dar nu am rămas neplăcut surprinsă. Brad Pitt a demonstrat că este un actor care îşi merită numele şi pentru prima dată a jucat peste standardele sale.
Au fost trei ore în care am râs, m-am încruntat, m-am speriat şi mi-am pus mâna la ochi, dar au meritat.
Felicitări atât actorilor cât şi producătorului pentru că au dat naştere acestui film deosebit.

Azi am aflat cine îmi este şef. Din fericire pentru mine am aflat că este unul dintre tipii de la trainning cu care m-am înţeles super. YEY! Vedeţi fericirea din ochii mei,da?
Dar cum nimic nu este roz şi pufos m-am trezit şi cu o nouă problemă la stomac. O problemă cu care mă confrunt de ceva vreme şi sper ca săptămâna aceasta să dau şi pe la un medic ceva să îşi dea cu presupusul.
În rest ce să vă spun?
Floricele, copăcei şi a început, în sfârşit, să se simtă toamna.
P.s: sunt atât de obosită încât sunt incapabilă să scriu ceva coerent. Ne auzim după week-end când o să fiu odihnită şi după ce o să mă joc cu căţelul.

Cum stăteam eu aşa fată cuminte şi curăţam cada mi s-a aprins un beculeţ. Relaţiile- de obicei alea de lungă durată. Cum stăteam aşa şi ştergeam cu spor duşul mă gândeam la care pe care iubeşte mai mult într-o relaţie. Să nu îmi spuneţi că amândoi au sentimente egale că nu cred asta.
Cine sună primul mai des? Cine vine cu invitaţia, cine spune “te iubesc!” prima dată. Sunt lucruri care par nesemnificative, dar…nu ştiu…parcă au şi ele rostul lor acolo.
Pe mine una m-ar deranja să fiu mereu cea care vine cu ideile, care îl sună sau care îi spune “te iubesc!” [ciudat este că nu am mai zis asta de multă vreme]. Am văzut femei care se plâng că bărbatul nu mai este pe aceeaşi lungime de undă ca şi ele, care vor să fie alintate ca la început sau să le pupe picioarele bărbaţii. Am văzut bărbaţi care se plângeau că prietenele nu se mai aranjează ca în trecut, că parcă s-au cam îngrăşat sau care nu le mai fac anumite pofte. Adevărul este că pentru mine relaţiile mereu au fost nişte subiecte multe prea complicate, uneori îmi vine greu să găsesc răspuns şi la întrebările din relaţia mea. Şi da, eu îmi complic cât pot de mult viaţa şi implicit relaţia.
Cineva mi-a spus că îl iubeşte pe prietenul ei, dar că din când în când mai flirtează cu câte unul şi că pe prietenul ei nu îl deranjează acest aspect. Băi sinceră să fiu pe mine m-ar cam deranja să aflu că prietenul meu flirtează cu altele. Adică ori cu mine ori deloc. Şi probabil că din cauza unor reguli uneori prea stricte se rup unele relaţii.
Vrem libertate, dar pe de altă parte nu vrem să oferim libertate partenerului.
Întotdeauna într-o relaţie unul o sa aducă mai mulţi bani decât celălalt, o să aibă mai mult timp liber, o să facă mai multă curăţenie sau cumpărături, o să aibă factura de la telefon mai mare.
Pe de o parte mi s-ar părea extrem de plictisitoare şi monotonă o relaţie fără aceste inegalităţi şi compromisuri, fără un “bă ce mă enervezi!” sau “nu mai ţipa!” sau “mă doare capul , nu am chef azi.”
Trebuie să recunoşteţi că toată chestia asta este cu du-te – vino. Ne punem în balanţă părţile pozitive şi părţile negative. iar de cele mai multe ori părţile mai puţin roz câştigă.
Eu recunosc cu mâna pe inimă că am iertat multe lucruri- nu neapărat în relaţia din prezent, ci în relaţiile din trecut. Vedeam relaţia ca fiind cel mai frumos lucru şi refuzam să accept că el este “golănaş”, că nu mă sună când îmi promite sau că azi “e prea ocupat”.
Pentru că acceptăm aceste compromisuri? Suntem noi cei care suntem puţin mai jos decât partener? Sau suntem atât de slabi încât în momentul în care spune: “nu îţi convine, pa” renunţăm să ne mai eliberăm “tăuraşul” din suflet?

De cand ma stiu am fost total paralela cu tehnologia. Adica : de la calculatoare pana la un simplu stick. Azi m-au trecut toate emotiile cand calculatorul la care ma aflam incepuse sa o ia razna. Deja imi spuneam: al doilea calculator stricat. Am jurat ca nu o sa imi mai bag nasul pe unde nu imi fierbe oala, dar cum eu zic, tot eu aud si as putea spune ca degeaba.
Incepusem sa fac cateva rugaciuni in speranta ca nu i-am stricat calculatorul fratelui. L-am repornit- din nu stiu ce motive s-a inchis de nebun singur…va jur ca eu nu i-am facut nimic rau 😀 . Dupa ce l-am repornit am inceput sa imi rod unghiutele din dotare sperand ca v-a porni si nu imi v-a da iar un mesaj din acela scris in chineza si ca o sa ascund mica belea in care m-am bagat.
I-a luat aproape 5 minute sa porneasca, dar acum merge bine si nu mai da niciun mesaj ciudat. Deci e clar: NU IMI MAI BAG NASUL PE UNDE NU IMI FIERBE OALA CA EU SIGUR STRIC!
Ce invatatura tragem de aici:
eu: sa nu o mai fac pe informaticianul
voi: niciodata sa nu ma lasati sa va umblu prin calculator ca sigur vi-l stric.

Am la munca o colega care nu are cel mai grozav nume de familie sau cel putin asta afirma ceilalti. Din pacate, dupa cum spuneam si zilele trecute, am unii colegi cam redusi mintal.
In fine! Si cum au aflat numele tipei au inceput sa rada de el. Din punctul meu de vedere mi se pare un lucru pe cat de pueril pe atat de stupid. Si un alt lucru pe care l-am auzit a fost acela ca “numele iti contureaza personalitatea”. O alta tampenie, dar desigur este strict punctul meu de vedere. Desigur eu am avut placerea de a discuta cu respectiva si mi se pare o tipa super, dar singurul ei defect este ca o afecteaza foarte mult vorbele rautacioase ale altora…vi se pare cunoscut genul de persoana?

Acum ca mi-am eliberat sufletelul pot sa va zic un lucru: ma bucur ca se apropie week-endul si pot sa dorm pana la 12 fara sa am mustrari de constiinta.

De când am blog mi s-a întâmplat să primesc tot felul de mesaje mai mult sau mai puţin jignitoare. De multe ori mă deranjează când văd câtă răutate, invidie şi prostie poate exista într-o persoană.
“P” îmi spunea să îmi scot dex-ul de cuvinte “parfumate” şi să le răspund astfel încât să nu mai comenteze vreodată. Eu, din păcate, nu mă pot coborî la acel nivel pentru simplul fapt că nu îmi place să răspund cu aceeaşi monedă.
Cineva mă întreba de ce tot cenzurez unele comentarii. Răspunsul este unul simplu: PENTRU CĂ POT, parcă aşa spunea VisUrât,nu? Este blogul MEU şi fac ce vreau cu el.
Nu te obligă absolut, dar ASBOLUT NIMENI să mi-l citeşti, aşa cum nici eu nu sunt obligată să îţi citesc injuriile. Trebuie să accept şi criticile, dar le accept, le accept pe cele care au un rol contructiv asupra mea. Aşa cum Ioana sau Laura le au asupra mea. Numai eu ştiu de câte ori m-au apostrofat amândouă, dar au făcut-o fără să mă jignească sau să folosească cuvinte mai puţin demne de o femeie.
Am primit azi un mesaj care mi-a scos piticii războinici la înaintare.
Dragii mei, vreau să vă explic ceva(sau eSplic): eu mereu am fost adepta muncii. Nu mi-a plăcut să trândăvesc. Nu aveam un loc de muncă, stăteam acasă şi făceam de mâncare, curăţenie, cumpărături, spălam şi multe altele. Deeeci nu stăteam cu cracii la soare sperând să vină marele miracol şi să mă salveze.
Când i-am povestit lui “P” despre minunatul mesaj cum că eu aş fi ultima duduie de pe centură şi datorită banilor “câştigaţi prin muncă onestă” am plecat în Franţa mai avea puţin şi venea special în ţară şi cotonogea persoana respectivă. Sunt de părere că nu am greşit cu nimic muncind cu zecile de ore să îmi permit să îmi clătesc ochii cu puţină civilizaţie.Şi că m-am mândrit cu acest lucru. Nu regret că am făcut acest lucru.
Un alt aspect care văd că a ajuns să deranjeze pe mulţi (adică vreo 2 persoane): iubiţii mei. Cu cine am fost, cât am fost şi ce am făcut cu ei.
Singura persoană care ştie TOATE detaliile este prietenul meu. I-am spus verde în faţă tot şi nu s-a simţit deloc deranjat de aceste detalii privind trecutul meu. Tind să cred că suntem toţi oameni şi că greşim cu toţii,nu? Nu mi se pare normal să fiu judecată pentru nişte greşeli pe care le-am făcut în trecut şi pe care am avut grijă SĂ NU LE MAI FAC!
Că am avut şi eu hormoni plecaţi cu pluta este partea a doua, dar consider că la 24 de ani nu îmi mai permit să mă port ca o copilă bătută în cap. Aş vrea să pot crede că există măcar un strop de raţiune în fiecare dintre noi, o raţiune care nu ne face să ne purtăm ca la clasa a doua.
DA! OKEY! Nu sunt de acord că X-ulesc mă înjură sau Y îmi spune că am un blog de rahat, dar nici să le dau educaţie nu pot. DAAAAAAAAAAAAAARRR!!! Pot face un singur lucru: Să le cenzurez comentariile. Cui nu-i convine e liber să apese pe X-ul de sus şi să nu mă mai citească. Nu caut să am mii de vizitatori, vreau o mână de oameni care să mă respecte aşa cum şi eu îi respect pe ei.
O seară plăcută în continuare!