Archive for the ‘noi’ Category
Este ora 3,14 şi eu mă plictisesc teribil. Nici măcar chef de viaţă nu mai am…şi poc! S-a aprins un beculeţ. Ştiu ce să scriu: Pe cine am şi de ce îl am la blogroll.
1. E-pula: hai să spunem că este un fel de educaţie sexuală amuzantă.
2. AndreeaG: domnişoara are nişte poveşti amuzante, îmi place stilul ei de a scrie…nu ştiu de ce…pur şi simplu îmi place. Vă recomand asta
3. Arhi: cred că nu are rost să mai spun de ce îl citesc zilnic, nu? Dacă nu v-aţi prins vă zic: omul are un stil aparte de a pune problema, este mereu haios, rar am găsit posturi care să mă plictisească.
4. Bulletproof: Alex este în bloggroll-ul meu de o lună- scrie rar, dar merită. Are subiecte diferite de ce vezi pe alte blogg-uri. Vă recomand asta
5. Cătălin: Şefuleeee!!! Vă recomand să citiţi asta. Specialistul în materie de modă nu m-a dezamăgit niciodată la partea asta.
6. CătălinG: fotograful căruia i-aş face reclamă moca. De ce? De asta
7. Vlad: este printre puţinele persoane care îmi dau bătăi de cap la capitolul citit. Fie sunt eu mai grea de cap, fie are el un stil aparte de a scrie- şi chiar îl are…şi eu sunt puţin mai grea de cap [adică aiurită bre!]. Vă recomand
8. Cora: domnişoara creativă. Îmi place
9. Curvette: DA! O citesc! De fiecare dată când scrie ceva eu dau click şi stau cu ochii lipiţi de ecran. Are un limbaj de 1000 de ori mai dezvoltat decât al unui politician. Recomand
9. D3M3NŢIAL: my maaan!!De ce îl citesc? Pentru că merită. După ce ai intrat o dată la el sigur mai intri şi a doua oară. Uite un exemplu
10. Darael: omul care vede viaţa în culori
11. DONO: poveşti amuzante din viaţa unui om simplu
12. Dugy: nu cred că mai are rost să vă spun de ce îi citesc zilnic blogg-ul, nu? P.s: Ovidiu mamă plăteşte-ţi blogul că e de rău.
13. Little Dot: omul cu sportul
14. Mircea Badea: pentru că este printre puţinii care mă face să râd cu lacrimi şi când e de plâns. Acum este în grevă de nu mai scrie?
15. Sunshine Sarah: Morcoveaţa mea preferată. Uite şi de ce
16. Under the bridge: Din cauza lui nu mai mănânc eu de la KFC
Ştiu! Nu sunt singurii din lista mea, dar ei sunt cărora le rezerv întotdeauna timp să îi citesc.
Posted in Am ajuns în acel punct al vieţii în care totul mi se pare o mare minciună. De la prieteni până la cele mai simple şi banale lucruri.
Este ciudat când mă uit la calendar şi îmi zic: am 23 de ani…şi atât. Nu mai am înconjurată data de 18 cu multe inimioare sau miile de notiţe. Acum am unul simplu, cu o singură notiţă: 20- ziua când încep tratamentul pentru răceli.
Cândva aveam o manie:să scriu pe un calendar mare tot felul de prostioare gen: 20- la 12.30 la Romană, Vlad sau 17 Oct Petrecem cu Traian.
Uneori îmi este dor să mai scriu câte ceva pe el, dar nu mai am ce. Viaţa a ajuns să fie de o monotonie de nedescris…uneori chiar enervantă.
De 2 zile există ceva care îmi dă ocazia să zâmbesc…în fiecare zi primesc un mail. Un simplu om, un necunoscut îmi scrie. Un necunoscut îmi schiţează un zâmbet.
Poate că mă bucur prosteşte, ca o copilă, dar îmi place…este ca un joc, un joc care mă face să fiu veselă de dimineaţă.
Poate că ăsta este marele meu defect: că nu mai ştiu să fiu ceea ce eram cândva. Puştoiaca aia zvăpăiată, mereu pusă pe şotii. Poate am uitat cum se fac toate lucrurile astea.
Şi mail-ul ăsta zilnic mă face să îmi reamintesc toate aceste lucuri.
Poate că este un semn că ar trebui să trec mai departe, să îl uit…
Străinule! Îţi mulţumesc că mă faci să zâmbesc!
Buuun!!! Am fost la Cluj- am zis că mă duc…v-am înnebunit zicând mereu că plec acolo.
Ce părerea mi-a făcut?
Păi!
Clujul este un oraş mic, dar mic rău- sau cred asta pentru că m-am obişnuit cu Bucureştiul şi… poate fi şi asta o explicaţie.
A fost destul de frig, a nins mereu ceea ce m-a cam secat. Nu suport frigu., nu suport frigul cu ninsoarea.
De ce spun că este mic? Păăăiii de la gară până în centru cu taxiul faci cam 5-10 minute maxim. Şi gara este oarecum la periferie.
Oamenii sunt minunaţi, calmi,doar ştiţi voi cum sunt ardelenii:mai molcomi,mai “leneşi” şi…nah! m-am trezit eu moldoveancă în mijlocul ardelenilor.
Arhitectura este, într-adevăr veche, ei păstrând stilul acesta şi la clădiri noi. Aici chiar am fost impresionată- şi ghidul meu personal Marius [:D] chiar a făcut o treabă bună povestindu-mi diferite povestioare ale oraşului.
Nu auzeai claxoanele maşinilor. În cele 2 zile cât am stat nu am auzit decât o singură dată “vocea” unei maşini.
Liniştea asta chiar m-a “domolit” un pic. A fost oarecum benefică pentru neuronii mei.
Am văzut tot felul de monumente- nu mă puneţi să le înşir că sigur o să uit vreo unu sau două.
Am ieşit într-un bar/ restaurant…unde era cam foaaaaarteee plin, dar super drăguţ aranjat. Singurul lucru care m-a enervat- nu!!!NU DERANJAT, CI ENERVAT!- a fost că am stat 2 ore să aşteptăm să ne aducă comanda. Urât! Foarte urât!
Seara este atât de linişte că dacă te chinui mai mult îţi poţi auzi gândurile. A fost prima noapte în care am dormit neîntoarsă- poate şi drumul de 9 ore de la Bucureşti până la Cluj a avut o influenţă.
Totuşi simt o oarecare urmă de dezamăgire- mă aşteptam la altceva. Nu ştiu la ce…dar eu mă gândeam şi vedeam Clujul altfel…poate că vorbeşte oboseala din mine.
Merită văzut? CATEGORIC!
Merită să te muţi acolo? Da! Dar numai dacă eşti o persoană doritoare de linişte.
Aş renunţa la Bucureşti pentru Cluj? Sub nicio formă. Puteţi să mă faceţi nebună, dar după Paris, Bucureştiul este oraşul meu de suflet.
Atât au trecut! Mi-e dor de ea…singurul regret este că nu am fost lângă ea atunci când a avut nevoie de mine.
Acum…mi-aş vinde şi sufletul numai să o ţin de mână în acele momente…
Deja simt că s-au adunat prea multe în mintea mea. Tot felul de idioţenii, de tâmpenii….deja simt cum am nevoie de nişte vin, dar am promis să nu mai beau…şi sper să mă şi ţin de promisiune. Trec prin acea perioadă minunată a vieţii mele în care mă întreb: ce dracu este de învăţat din toate astea?!
Cu ce mă ajută pe mine toate astea?!
Niciodată nu m-am mai simţit atât de…debusolată, pierdută…niciodată nu m-am mai simţit atât de ciudat. Am nevoie de o pauză…în tot ceea ce fac. Am nevoie să mă relaxez, să îmi pun în ordine gândurile, ideile şi toate sentimentele pentru că dacă nu o fac…hai să spunem că sunt ca o bombă cu ceas care stă în orice moment să explodeze…
Va urma…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3YTwiy_3EEY]Baby, baby
When we first met
I never felt something so strong
You were like my lover
And my best friend
All wrapped into one
With a ribbon on it
And all of a sudden
When you left
I didn’t know how to follow
It’s like a shot
That spun me around
And now my heart left
And I’ll never give myself to another
The way I gave it to you
Don’t even recognize
The ways you hit me
Do you?
It’s gonna take a miracle to bring me back
And you’re the one to blame
And now I feel like, oh
You’re the reason
Why I’m thinking
I don’t wanna smoke all
These cigarettes no more
I guess this is what I get
For wishful thinking
Should’ve never let you into my door
Next time you wanna go on and leave
I should just let you go on and do it
It’s not usual like how I’ll leave
It’s like I checked into rehab
Baby you’re my disease
It’s like I checked into rehab
Baby you’re my disease
I gotta check into rehab
‘Cause baby you’re my disease
I gotta check into rehab
‘Cause baby you’re my disease
Damn,
Ain’t it crazy
When your love slams?
You’ll do anything
For the one you love
‘Cause anytime
That you needed me
I’d be there
It’s like
You were my favorite drug
The only problem is
That you was using me
In a different way
That I was using you
But now that I know
That it’s not meant to be
You gotta go
I gotta win myself over you
And I’ll never give myself to another the way I gave it to you
You don’t even recognize the ways you hurt me, do you?
It’s gonna take a miracle to bring me back
And you’re the one to blame
‘Cause now I feel like….oh!
You’re the reason why I’m thinking
I don’t wanna smoke on these cigarettes no more
I guess that’s what I get for wishful thinking
Should’ve never let you enter my door
Next time you wanna go on and leave
I should just let you go on and do it
‘Cause now I’m using like I bleed
It’s like I checked into rehab
And baby, you’re my disease
It’s like I checked into rehab
And baby, you’re my disease
I gotta check into rehab
‘Cause baby you’re my disease
I gotta check into rehab
‘Cause baby you’re my disease
Now ladies gimme that…
Oh, oh, oh, oh, ohohoh, oh, oh, ohh
Now gimme that…
Oh, oh, oh, oh, ohohoh, oh, oh, ohh
My ladies gimme that…
Oh, oh, oh, oh, ohohoh, oh, oh, ohh
Now gimme that…
Oh, oh, oh, oh, ohohoh, oh, oh, ohh
Oh! You’re the reason why I’m thinking
I don’t wanna smoke on these cigarettes no more
I guess that’s what I get for wishful thinking
Should’ve never let you enter my door
Next time you wanna go on and leave
I should just let you go on and do it
‘Cause now I’m using like I bleed
It’s like I checked into rehab
And baby, you’re my disease
It’s like I checked into rehab
And baby, you’re my disease
I gotta check into rehab
‘Cause baby you’re my disease
I gotta check into rehab
‘Cause baby you’re my dïsease
M-am trezit din beţie…şi asta înseamnă că fie nu am băut suficient, fie…nu ştiu.
Ciudat este că încă mai simt un pic de alcool prin sânge…îmi place, mă gâdilă, îmi gâdilă globulele roşii.
Am terminat sesiunea…aproape că uitasem să vă zic.
Mă bucur că în sfârşit am terminat-o!!Mi se acrise de atâta şcoală. O să am şi eu câteva zile de linişte, de relaxare, de somn până la 12…
Mai ciudat mi se pare faptul că am început să mă gândesc la o discuţie purtată cu Chris despre… în principiu despre tâmpeniile pe care le fac. Mi-a plăcut când mi-a tuflit:
“CRISTI: suferi
CRISTI: shi-tzi inneci amaru in bautura
ME: si de ce puii mei nu rezolv nimic?!
CRISTI: ca pur shi simplu doar bei..
CRISTI: ce crezi ca alcoolul face minuni ?
ME: speram
CRISTI: p moment poate..dar p termen scurt…
CRISTI: p termen lung uitzi singura”
A fost probabil singurul care mi-a zis adevărul “în faţă”. Şi încep să realizez că nu fac decât să mă port ca un copil râzgâiat care nu are ce face altceva mai bun decât să se plângă de viaţă. Dar acum fie vorba între noi: de ce să mă plâng? La urma urmelor am tot ce îmi doresc. Oamenii ăia care nu au ce pune pe masă, care merg kilometri întregi numai ca să ia o găleată cu apă…ăia ce să mai spună?
Să devină EMO? Pentru ce? De asta suntem singurele fiinţe raţionale. Pentru că suntem singurele în stare să gândim raţional.
Şi cred că este timpul să mă pun şi eu cu picioarele pe pământ!
Vorbeam cu Dan despre mare…şi cât de dor îmi este de ea. De nopţile de la mare când înotam în apa caldă, când era linişte, fără copii gălăgioşi, când mă puteam pierde printre valurile mici. Mi-e dor de prietena mea de la mare, cea cu care mergeam la plajă şi râdeam ca nebunele de unele singure, când ieşeam în cluburi şi agăţam, în glumă, băieţi.
Mi-e dor de mare şi de soarele cald de vară. Mi-e dor de multe lucruri care ţin de mare, de scoici, de nisipul care uneori mă frigea în tălpi, până şi de alge şi de meduze. Mi-e dor de apa sărată pe care uneori o înghiţeam când Geo mă băga cu capul la fund, când valurile mă dădeau jos din picioare când eram aproape de mal…
Mi-e dor de crema de protecţie, de muzică de pe plajă, de porumbul vândut de către tot felul de indivizi- unii mai dubioşi decât alţii- şi noi îl savuram fără probleme. Mi-e dor de pozele cu maimuţica, de salteaua mea golflabilă şi de costumul meu de baie…ăla negru cu biluţe colorate…
mi-e dor de crema mea creolă după câteva zile de stat la soare, de pistruii care îmi invadau nasul, de scoici, de prosopul ud, de cearşaful plin cu nisip..
Mi-e dor de apus şi de răsărit, de aerul rece…de tot…
Mi-e dor de mare!</stronî
Stă şi se uită pe geam. Este sictirită de toţi şi de toate. A şi uitat cum era când avea o viaţă liniştită, lipsită de griji, de probleme, de amintiri.
Şi-ar fi dorit un alt trecut, şi-ar fi dorit o altă viaţă…şi pentru ce toate astea?
Îşi aminteşte de EL şi parcă o lacrimă îi curge pe obraz. A jurat să nu mai plângă…nu merită lacrimile ei. Şi-a mai amintit şi de ceea ce ar fi fost copilul lor. Din păcate vieţile lor au urmat drumuri diferite.
A început să bea…mult! Uneori ajungea să nu mai ştie de ea…să se trezească în paturile unor străini…şi nu îi pasă. Probabil că a obosit să mai fie interesată de părerile altora, probabil că nu o mai interesează nimic din viaţa asta.
Îşi aminteşte şi de prietenii ei, de prietenii din copilărie, de prietenii ei de care nu mai ştie nimic de ani buni. Cine o fi fost de vină? Ea mereu se acuză…doar ea este cea care e plecat…şi i-a uitat. Poate a plecat prea devreme de acasă….cine mai ştie?! Încearcă să îşi amintească de leagănul ei preferat, dar nu mai ştie…nici măcar culoarea lui. Regretă acest lucru…dar…
N-am somn… este 2.46 şi nu pot închide un ochii. Îl ascult pe Chris Rock şi mă rog să adorm pe scaun…şi nu pot! PUR ŞI SIMPLU NU POT!!!!Azi vreau să văd răsăritul.Nu l-am mai văzut de mult…şi cred că îmi este dor de el.Mi-am deschis web-ul şi mă uit la mine pe web…sunt plictisită…şi am o stare taaare ciudată. Nu ştiu de ce…pur şi simplu am o nelinişte. Aş vrea să îmi dau seama de ce, dar nu îmi imaginez niciun motiv pentru care am starea asta mai puţin grozavă.Am ajuns oare la perioada aia în care sunt emo? BLEAX!!!Sper să nu fie cazul! Am început să mă gândesc la toate tâmpeniile făcute de vreo 2 ani încoace şi parcă nu îmi vine să cred că sunt făcute de mine…eram altfel. Aveam alte priorităţi, alte gânduri…acum sunt…MMMDAAA!!! Am făcut-o şi pe asta.
Uneori cred că m-am dezamăgit, că nu m-am ridicat la nivelul propriilor aşteptări. Şi mă îngrozeşte ideea asta. Că nu sunt în stare să îmi duc la bun sfârşit ideile. Nu eram aşa. Rar renunţam la un lucru şi rar renunţam la ceva pentru că mi se părea prea dificil…acum sunt..
Nepăsătoare, sictirită, plictisită…
Aştept un meteorit care să îmi ducă lucrurile începute la bun sfârşit.
Într-o perioadă aveam şi nişte vise…se pare că s-au spulberat şi alea. Poate că am ajuns la vârsta aia la care nimic nu mai contează. Uneori simt că nu mai sunt deloc ce eram, că m-am schimbat complet…şi în sensul rău. Îmi amintesc de o cheste spusă de mama mea: vreau să fii fata aia serioasă! PE care eu mi-o doresc. M-au durut acele cuvinte. Şi la acel moment am tăcut. Ca şi acum de altfel. Într-un fel mă deranjează faptul că nu pot fi ceea ce ai mei au vrut să fiu. Că i-am dezamăgit teribil. Că viaţa mea a luat un alt drum de când…uneori mă întreb cum ar fi fost dacă acum erau lângă mine? Mi-e mai mult dor de el…era viaţa mea atunci…şi pentru ce? Cineva mi-a zis că trebuia să fac şi acel pas…dar acel pas de ce mi-a adus numai suferinţă? Acel pas mi-a schimbat complet viaţa.
Un amic de-al meu mi-a spus că a reprezentat o epată în maturizarea mea- o maturizare din toate punctele de vedere.
Mă gândesc uneori, la un pahar de vin, că am ajuns să discut numai despre mine….poate că egoismul ăsta m-a făcut să îmi buşesc toate relaţiile. Mă gândesc că nu mă pot ridica la standardele lor…că nu am ce discuta…că mereu există pauzele alea tâmpite în care amândoi suntem tăcuţi…şi ne uităm în vag…că nu ne mai leagă nimic şi că ne chinuim degeaba împreună.
Am devenit o umbră cu un zâmbet tâmp, care se uită în olgindă şi nu mai vede nimic…este gol! Totul!DA! Sunt deprimată! Şi greu pot trece de starea asta…sau poate că nu am reuşit să trec niciodată de starea aia de acum 2 ani. Îmi amintesc de acele momente de rahat şi înghit în sec…ştiu! Nu sunt singura!Şi sigur nu sunt ultima! Dar nu vroiam să trec prin atâtea dintr-o singura lovitură. Uneori sunt conştientă că eu am fost de vină…că nu am avut grijă de noi…dar ce ştiam eu la vremea aia? Aceleaşi nimicuri pe care le ştiu şi acum! M-au lovit una câte una şi nu mi-am învăţat nici acum lecţia. Pentru ce să o învăţ?
La ce bun?
Pentru ce toate astea? Oricum mâine o să mă schimb iar…şi iar…şi iar…şi iar…până nu o să mai fiu eu…