Nietzsche a murit

Archive for the ‘noi’ Category

Ciudat sau nu…am devenit ca un omuleţ din ăla care stă cu agenda lângă el şi îşi planifică fiecare detaliu în parte. Din păcate, licenţa a devenit ză moust imporntănt fing. :)) [ce tare sună]
Dar nu despre asta vroiam să scriu…ci despre minunatul meu orar de sâmbătă. Ce se întâmplă atunci? O să merg la ceainăria teatrului Act unde o să savurez câteva lucruri cu adevărat deosebite. Un concert de jazz susţinut de doi studenţi de la Conservator, o expoziţie de origami [dacă nu ştiţi ce sunt alea daţi o căutare pe gugle] şi un ceai Sun Fruits- preferatul meu 😀
Este pentru prima dată când o să merg la un concert de jazz şi sunt încântată de idee…ce este drept am şi emoţii.
EL este încântat de expoziţia de origami [la viaţa mea am mai făcut…deeeci cam am o idee- deşi ideea mea este mic copil pe lângă ceea ce o să văd acolo].
Ceaiul…păi ceaiul a devenit o tradiţie pentru Mihai [fratele meu] şi pentru mine.
Ceainăria a devenit locul unde mă relaxez cel mai mult…descoperită de puţina vreme încep să regret că au trecut doi ani de facultate fără să bag în seamă locaţia…având în vedere că treceam pe acolo destul de des.
Cum rămâne cu restul programului? Păăăiiii este simplu: până joi la bcu a.k.a Biblioteca Centrală Universitară [nu este vina mea că apare cacofonia]…pe undeva pe la mijlocul zilei o să mai trag câte un post şi o parte din proiectele pe care o să le prezint cu grupa şi …..de joi încolo mă găsiţi pe la acelaşi EL.
În rest? Dumnezeu cu mila că mă apuc de învăţat pentru sesiune.
Uraţi-mi noroc că e jale!

Cui?
Verişoarei mele Alexandra şi mamei lui Creţuli

Să ne trăiţi şi să fiţi sănătoase

După ce am terminat curăţenia m-am pus la nişte seriale din CSI Las Vegas- sunt fana serialelor de genul acesta. În fine! Delirez de la subiect.
În unul din episoade apar 2 fraţi[fată şi băiat] care sufereau de o boală…hirsutism mai bine spus. Fiica era cea mai afectată de această boală. Un singur lucru m-a şocat: faptul că mama ei a preferat să o abandoneze, spunându-i băiatului să o mintă- cică a murit într-un accident de maşină. Acum vine întrebarea mea întrebătoare: ce fel de mamă îşi abandonează copiii doar pentru că sufereau de o boală- care de altfel putea fi tratată?
Înţeleg că toţi copii trebuie să fie drăguţi şi amuzanţi…şi cum vreţi voi să îi vedeţi…dar ca mamă nu cred că aspectul fizic ar trebui să conteze atât de mult…adică ar trebui să te bucuri că ai un copil sănătos…la fizic se poate lucra…nu şi la psihic.
Nu pot percepe cum o mamă renunţă la copilul ei. La fel cum nu înţeleg abandonul la spital/orfelinat…etc.
Deşi sunt împotriva abandonului sunt de acord cu avortul- deşi nu aş recurge la aşa ceva.
Explicaţia este destul de dură, dar sinceră: de ce să chinui un copil? Ca să ai un copil ai nevoie de multe fonduri- să îi faci poftele, să îi iei mâncare, haine şi tot ce are nevoie un copil…
De ce să fac un copil ca să îl abandonez când pot face un avort.
Nu vreau să aud explicaţii de genu: biserica este împotrivă… biserica- sau mai bine zis “oamenii bisericii” sunt cei mai ipocriţi oameni de pe faţa planetei…cel puţin din punctul meu de vedere.
Într-un final…cum stă treaba? Dacă eşti părinte îţi accepţi sau nu odrasla aşa cum este- din punct de vedere fizic.

Azi am avut o zi destul de obositoare…asta ca să nu zic chinuitoare. Am parcurs, pe jos şi cu metroul vreo 10 kilometri- pe puţin, mi-am buşit ambele glezne- acum stau în pat cu bandaje…înjurând în gând că nu am avut grijă să îmi protejez gleznele nesimţit de subţiri.
m-am certat cu muuuulţi oameni…stupid. Nişte discuţii penibile, dar pe care nu le puteam evita. Nu ştiu de ce. Am vrut să îmi buşesc complet ziua. Azi a fost pentru prima dată când am simţit nevoia să fug din Bucureşti, să evadez, să fiu singură…poate doar cu muzica din playlist…şi atât.
Am ajuns acasă după vreo 12 ore de mers. M-am dezbrăcat mai rapid decât la armată şi mi-am aruncat corpul greoi şi obosit în cada plină cu apă fierbinte. Am pus muzica să cânte şi am citit “Twilight”. Citeam şi simţeam cum mă desprind de ceea ce am fost azi.
A fost atât de plăcută detaşarea asta de propria-mi persoană. Aş fi vrut şi un pahar din cel mai bun vin din cămară, dar am mai bine de 3 luni de când nu am mai pus gura pe băutură. Sunt mândră de mine…nu m-aş fi gândit…deşi la următorul hop cu el sigur o să calc strâmb.
M-am gândit prosteşte la nişte melodii…mi-ar fi plăcut să le ascult mai des…dar sunt prea leneşă să le caut. Am ascultat în delir o singură melodie:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kZAxYtim504]
Am reuşit să mă pierd printre oameni, să fiu invizibilă…să fiu inexistentă. A fost perfect…cel puţin pentru starea pe care o am acum. Nu sunt nici fericită, dar nici supărată. Pur şi simplu îmi doresc să…
Nu ştiu ce îmi doresc…ar trebui să mă panichez…pentru prima dată în viaţa mea nu am un plan…

De când mă ştiu am fugit de machiajul de orice fel. Probabil că lenea de a mă demachia seara este principalul motiv.
Totuşi, nu înţeleg de ce puştoaicele- fără riduri de altfel- preferă să se machieze, preferând să fie muuult mai mature decât par. Sunt nişte întrebări stupide ce-i drept, dar dacă e să stăm să ne gândim…cam îşi au sensul.
Probabil că unul dintre motive este acela prin care “vedetele” sunt promovate. Când vezi la tv cât de aranjate şi fandosite sunt unele dudui parcă îţi vine şi ţie să te machiezi- aici zic strict de fete…şi nu numai…am văzut că e o modă în rândul băieţilor să se machieze…câââââh!!!
În fine!
Mă uitam cu Creţuli pe nişte poze ale unor vedete: machiat vs nemachiat…şi eram pur şi simplu şocate de ceea ce vedea. Din păcate, asta se promovează. La fel cum se promovează şi talia de viespe. Este groaznic să ai forme, şolduri, sâni şi cur… Eşti considerat o anomalie a naturii. Aşa stă treaba şi cu machiajul. Nu zic că nu mă machiez…o fac…raaar, dar o fac. Dar eu la 14 ani habar nu aveam ce înseamnă ăla machiaj. Primul meu rimel a fost în primul an de facultate când habar nu aveam cum se foloseşte. Mi se părea…şi încă mi se mai pare o aberaţie să mă machiez…
La vopsit nu zic nimic pentru că mă vopsesc…şi asta numai pentru că mă plictisesc prea repede de culoarea pe care o am, de freza pe care o am…
Într-o discuţie cu un băiat am ajuns amândoi la concluzia că o femeie naturală- poate cu un machiaj delicat- este mult mai fermecătoare decât una machiată cu bidineaua.
Într-un final, dragii mei cititori, cum stă treaba?

…pe domeniu propriu?
De fel nu mă prea pricep la ale blogului. Adică în afară de scris…altceva nu mă chinui să fac. De curând, în schimb, mi s-a pus pata să trec pe domeniu propriu…asta cu un mic ajutor. Nu mă pricep exagerat de mult la ce înseamnă toţi termenii ăia şi, după cum spuneam, nici nu am de gând să îi înţeleg/ învăţ.
Întrebarea mea este următoarea: să trec sau nu pe domeniu propriu. Dacă da: de ce? Dacă nu: de ce?
Haide bre că am nevoie de ajutorul vostru 😀

Stăteam şi vorbeam cu EL despre iubire, sentimente, alea alea…
El îmi spunea că la un moment dat sentimentul acela de iubire dispare şi apare “obişnuinţa”, nu mai sunt aceleaşi sentimente de copil îndrăgostit.
Eu refuz să cred asta. Adică dragostea este un sentiment care nu are cum să dispară. Nu pot să accept ideea că într-o zi, aşa din senin, el să îmi spună: draga mea nu te mai iubesc!
Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg, iar ăsta este unul dintre ele.
Poate, pentru că nu am trecut niciodată printr-o relaţie de lungă durată nu pot să admit aceste lucruri, dar sincer…cum rezistă căsniciile ani de zile fără probleme? Îmi spuneţi că între cei doi parteneri nu mai există dragoste? Ci o simplă înţelegere- acomodare- acceptare? Îmi pare sincer rău, dar eu nu cred asta.
Eu nu cred că ai mei acum nu se mai iubesc ca în prima zi. DA! Okey! Au avut şi eu problemele lor, dar cum au reuşit să treacă peste ele…presupun că “obişnuinţa” nu ar fi ajutat prea mult relaţia. Să nu vă aud cu scuze de genu: au făcut asta pentru copiii lor… bla bla bla.
Şi…într-o foarte mare măsură chiar cred că există dragoste până la adânci bătrâneţi, că poate exista o iubire sinceră şi de lungă durată între două persoane. Cred că poate exista o iubire ca în filme, o iubire ca între Romeo şi Julieta.
Într-un final, cum stă treaba? Cât durează dragostea?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_7UQx5tcWOE&feature=related]

Mi s-a întâmplat, din păcate, să fiu înşelată. Eram în relaţia aia super mega extra frumoasă- mai mult din punctul meu de vedere- şi să mă trezesc peste nopate cu un ciocan în cap. Motivul? M-a înşelat. Ce scuză a băgat? “Iubita…nu am vrut să te înşel, dar sunt bărbat şi nu rezist.” POFTIM?!
Cum adică? Şi eu sunt femeie şi rezist…paradoxal, nu? Din moment ce VOI, bărbaţii, faceţi femeile “domnişoare de pe centură”. Acum să îmi fie cu iertare, dar eu chiar nu înţeleg. Cum adică nu ai rezistat?
Hai să analizăm astfel: dacă te-ai dus la ea acasă e clar că nu vroia să îi speli rufele. Ce rezultă de aici? Că ai vrut de la bun început să mă înşeli.
O altă faţă a problemei : sunteţi în oraş şi flirtaţi…din nou:nici măcar nu te-ai străduit să te lupţi, să încerci să îmi fii fidel…pentru că, fie vorba între noi, şi eu mai ies cu băieţi în oraş, dar când vine vorba de flirtat sau “jocuri” din astea inocente le-o tai din scurt cu un simplu: am iubit şi chiar îl iubesc. SCURT ŞI LA OBIECT!
Nu e vorba de relaţia din acest moment…de ce sunt sigură?! Să spunem că el nu este genul…sper 😀
Un alt lucru care mă deranjează la unii puţoi: eu sunt bărbat…şi cu cât am mai multe femei în palmares cu atât îs mai macho…dar tu ca femeie nu ai voie să ai mai mult de un bărbat în viaţa ta. POFTIM?!
Conform cărei reguli femeia ajunge duduie de colţ dacă are mai mulţi bărbaţi [în acelaşi timp sau nu] în viaţa ei?
Urăsc percepţiile astea comuniste legate de sexualitatea unei femei.
Trăim în secolul XXI degeaba. Sincer!!!! Adică dacă unii consideră că a fi femeie înseamnă să: faci treburi casnice şi să scoţi plozi pe bandă rulantă se cam înşeală…cel puţin în privinţa mea.
O colegă de-a mea din liceu după ce s-a măritat- la 21 de ani :|- mi-a zis că ea vrea să facă mulţi copii şi să stea să aibă grijă de ei…să devină femeie în casă.
Din nou: POFTIM? Pe mine, dacă vrei să mă omori mă faci femeie în casă.
Din păcate, nu putem schimba mentalităţile unor asemenea oameni.
În concluzie:
EL: “Dragă,sunt bărbat şi nu rezist”
Ea: “Dragă,sunt femeie şi nu mă interesează!”

Păăăăi cu ce să încep?
1. Am fost la bazin şi mi-am bălăcit corpu vreo oră.
2. Mi-am făcut mii de draci la supermarket: am stat la o coadă aproape o oră şi în spetele meu era o cucuoană care mai avea puţin şi dădea peste mine- drept răsplată a primit vreo două coate…din greşeaaalăăă… :)) sau nu
3. Un nenorocit de proiect nu îmi dă pace- şi nu! Nu este vorba de licenţă.
4. Mi-am luat o bentiţă nouă super cute
5. A ajuns iepuraşul şi pe la Ovidiu
6. Am mâncat o tonă de căpşune aseară…poftele domnule…poftele 😀
7. Mâine mă duc la teatru :X Abia aştept
8. Melodia zilei:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FglU0X-Vyrw]
9. Se apropie licenţa
10. Tot nu am idei 😀