Nietzsche a murit

Archive for the ‘memorii’ Category

Stai în întuneric şi aştepţi un semn
de orice fel… chiar şi un zâmbet
te-ai pus într-o cadă pe jumătate plină
cu apă călie
cu lumânări şi muzică
Speri să te sune
Te uiţi la telefon şi îl arunci pe hol.
Te scufunzi în donrinţa de a uita.
Deschizi ochii sub apă şi te uiţi la tavan
ieşi la suprafaţă şi respiri greu…
te-ai pierdut prin apă şi ai uitat că nu poţi respira
nu poţi respira precum peştii sub apă.
Ţi-ai amintit de ei…începi să îi numeri
te opreşti la 5 şi începi să plângi
totul este o minciună şi tu o ştii.
Este timpul să faci curăţenia de primăvară
în casă şi în tine
oricum mai mult e în casă decât în tine.
Te-ai trezit cu o dorinţă absurdă de a te
afirma printre străinii doritori
de absurd.

În ultima vreme pe bloguri tot felul de subiecte controversate..mai mult sau mai puţin importante.
De ce apar aceste subiecte? În primul rând pentru că asta se caută. Omul vrea să ştie cât mai multe de ce se întâmplă în curtea vecinului, de ce a făcut x sau ce a făcut y, subiecte care aduc sute de comentarii.
Unul dintre acestea a fost cel în care SNSPA-ul- facultatea la care sunt, era făcută cu ou şi cu oţet. Sinceră să fiu habar nu am de unde a răsărit ura pentru facultatea asta…sau mai bine spus frustrarea.
În fine! Nu vreau să vorbesc despre respectivul subiect, ci despre subiectele controversate în general. Ele sunt cele care ne alimentează oarecum dorinţa de exteriorizare. Dăm naştere unor subiecte care mai mult ca sigur vor produce nişte discuţii în contradictoriu…vor ieşi lal umină oameni care au multe de spus şi niciodată nu au curajul sau poate ies la rampă numai frustrările lor: de ce nu am ajuns să scriu eu despre asta, de ce nu am ajuns eu la facultatea asta, de ce nu sunt eu Hormonica, etc.
De ce să te lansezi într-o discuţie de aceste gen? Pentru că există posibilitatea să ai ceva într-adevăr important de spus, dar există şi riscuri la toată aventura asta. Care? Acelea că te poţi trezi vorbind pe dinafară.
Niciodată nu am stat să mă gândesc de ce apar aceste subiecte… la urma urmelor de ce nu ar apărea? Este un motiv suficient de bun cât să atragi atebţia asupra ta.
Un subiect care să aibă un impact destul de puternic asupra celor care citesc astfel de surse de divertisment…sau informare. Şi eu am avut, recunosc, astfel de subiecte controversate. Nu regret că le-am scris. Pe moment au fost pentru a aduna comentarii, dar după aia mi s-a aprins un beculeţ că dincolo de sutele de comentarii sunt opiniile unor oameni care merită urmate.
Marea problemă este, din păcate, că încă nu mi-am format o idee de cum să comentez o anumită situaţie şi , prin urmare, încăpăţânarea îmi afectează judecata. Este clar un singur lucru: mereu într-un discuţie mai aprinsă o să fie minim o persoană care să fie subiectivă şi implicată prea mult în dezbatere.

Niciodată nu o să înţeleg scuza asta: “Te iubesc, daaar o să ne fie mai bine despărţiţi!”
Am păţit de 2 ori chestia asta şi de fiecare dată am reacţionat: Tu eşti retardat?!
Nu pot să înţeleg! Nu pot să percep cum este posibil una ca asta…adică mă iubeşti, dar domnule nu trebuie să mai fim împreună că suferim amândoi. În ecuaţia asta eu nu ştiu care este necunoscuta.
Cum să iubeşti o persoană şi totuşi să o părăseşti?! Adică….nu e chestia aia cu: la bine şi la rău?! Nu zic neapărat de căsnicie pentru că deja acolo lucrurile se complică, nu! Zic de relaţiile alea…banale, simple.
Nu vorbesc de un lucru personal, ci în general. Am întâlnit suficiente cupluri cae treceau prin această fază.
Eu nu concep următorul lucru: îl iubesc, mă iubeşte, dar totuşi îmi dă papucii pentru că este mai bine pentru amândoi. În ce condiţii este mai bine? Adică…eu cred următorul lucru: că dragostea lui nu este suficient de puternică saaau nu este deloc şi prin urmare.
Cineva îmi spunea că asta se numeşte aventură. Că nu ai cum să iubeşti sincer pe cineva şi apoi să îi dai papucii… NU E NORMAL!
Dar în ziua de azi oare ce mai este normal? Că principiile pe care le am se pare că nu sunt în concordanţă cu lumea asta.

În primul rând, probabil şi cel mai important: LA MULŢI ANI TUTUROR DOMNIŞOARELOR, DOAMNELOR ŞI MAMELOR!!. -nu cred că are rost să spun toată povestea de fiecare dată,nu? Nu de alta, dar sunt cam comodă din fire şi mai ales că nu îmi place să repet aceleaşi urări…chiar dacă uneori sunt un strop mai diferite…intenţia rămâne aceeaşi.
În al doilea rând, au revenit insomniile. Este aproape ora 3, am dormit 4 ore în noaptea asta şi deja nu mai am somn…tipic.
Ce o să fac azi? Doar e ziua mea…O SĂ MERG LA CUMPĂRĂTURI!!!!!!!!!! Şi după la sală…să mă extenuez cu totul…să trag din greu până reuşesc să casc.
Mă enervează că iar nu mai dorm. Credeam că dacă beau nişte ceai înainte de culcare o să ţină, daaaaarrr adevărul este cu totul altul.
Stau mă uit lal ună şi luna se uită la mine.
Ciudat este că am visat că eram îndrăgostită de un puştiulică- ha ha ha! de parcă o să se mai întâmple vreodată să fac greşeala asta :))
Ultima dată când am avut insomnii şi am fost la medic mi-a spus: este pe sistem nervos! Nu avem cum să te ajut! Nu mai fi stresată şi gata.
Acum sinceră să fiu nu prea aş fi încântată să iau nişte somnifere pentru că nu cred că sunt soluţia ideală.
Aşa că o să fac ce fac toţi oamenii sănătosşi la cap: fac mişcare până o să pic din picioare…şi atunci sper să reuşesc să dorm cele 8 ore minunate.
În rest?
Cam nimic interesant!
P.s: Arţarule…cine eşti tu de fapt?
L.E: LA MULŢI ANI MUTER!

Într-o minunată perioadă din viaţa asta a mea mi-am pus o întrebare: ne ducem visele din copilărie până la bun sfârşit?
Nu…sau cel puţin nu cred. Totuşi nu pot spune că nu mi-am îndeplinit o parte din ele.
Totuşi de ce atunci când ajungem la o vârstă renunţăm să mai credem la ce credeam şi în copilărie. Mulţi o să îmi spună: eeeh!!!Erai mică, nu ştiai ce vrei, erau alte vremuri. Totuşi, dacă îţi doreşti un lucru de mic/ă de ce să nu lupţi pentru acel lucru? Cât de mic ar fi el.
Eu cred că orice, dacă luptă, poate ajunge inclusiv astronaut.
La un moment dat încep să apară tot felul de piedici: mamăă că este o prostie ce îţi doreşti, mamăă nu ai bani, nu ai cum, nu te duce mintea, etc. De ce?! Cine spune că suntem incapabili să realizăm acel vis? Doar este al nostru, nu?
Cu cât suntem mai aproape de atingerea acelui vis cu atât suntem mai fericiţi şi mai împliniţi…asta este părerea mea.
Mulţi dintre noi uităm de toate astea…creştem, ne maturizăm şi apar problemele de zi cu zi. Uităm să mai visăm, să ne relaxăm, să ne bucurăm de lucrurile simple.

Mâine este ziua femeii…8 MArtie…
Sunt nerăbdătoare să o sun pe mama şi să îi urez “La mulţi ani!”, să îmi umplu camera cu zambile şi ghiocei- da! Îmi cumpăr singură flori. Şi ce dacă? Îmi place să îmi cumpăr flori.
Cică în perioada asta toate femeile sunt mai strălucitoare, mai frumoase, mai elegante…Probabil. Nu am de unde să ştiu.
Mă bucur totuşi că este primăvară- şi în curând vară…
Vreau, ciudat sau nu, să treacă mai repede primăvara. Mă deprimă…este sezonul care mă deprimmă cel mai mult. Mama dădea vina pe vreme, eu dau vina pe mine.
………
Azi urăsc că sunt atât de emotivă.
L.E: Au revenit insomniile. Este 1 juma şi eu nu pot dormi. M-am obosit la piscină în speranţa că o să dorm ca un bebeluş la noapte…m-am înşelat…
P.S: Se pare că lipsa somnului mi-a dăunat grav. Mi-am revenit!

Azi m-am extenuat la piscină. Am înnotat până am simţit cum energia mea scade considerabil până se pierde de tot. De ce? Simţeam nevoia de a elimina într-un mod nervii/dracii/supărarea pe care i-am acumulat în cursul a 2 zile. Probabil că şi postul ăsta m-a făcut să îmi dau seama că am un pic mai mult de rasism în mine…
Nu îmi pasă…am ajuns în acel punct în care pur şi simplu sunt indiferentă la părerile altora.
Ieri am primit o veste care m-a lăsat mască, care m-a făcut să am lacrimi în colţurile ochilor- am promis să nu mai plâng, nu merită!
În fine!
Şi pe lângă turele chinuitoare de piscină am înghiţit o groază de apă- şi mai ales a intrat pe nas…DAAAAAAARRR!!!Ce lmai mult mă enervează apa din urechi pe care nu ştiu cum să o scot.
Sunt mândră de mine totuşi că am învăţat cât de cât cum să “calc”apa. Sper că fac şi bine…detalii, detalii
După aia m-am băgat la bulbuci şi am stat ca o legumă fiartă. A fost minunat! Simţeam cum bulbucii pun stăpânire pe mine şi îmi masează şi cea mai nesemnificativă parte. Era perfect!
Abia aştept mâine să mă duc la sală să îmi rup gâtul pe aparate 😀
Să alerg pe bandă şi să ascult melodia asta:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hOTYaJNgWzA]
VIA: CZA!
P.s: beau ceaiul de seară.

Organismul omului uneori mai face uneori scandal că îl hrănim numai şi numai cu tâmpenii. Cum îl calmăm? Păăăăiiii!!!Eu una nu prea sunt fana regimurilor, aşa căăăăă am început să beau ceai. De orice fel. Este foarte bine!
După o cană de ceai cu lămâie totul este minunat. Am început să dorm mai bine, să nu mă mai doară nimic, să fiu mai calmă şi mai relaxată.
Chiar o să mai beau o cană după ce vin de la piscină.
Măcar să mă relaxez şi mai mult decât o fac acolo.
Deci!!
Ce vă recomand?! Dimineaţa să beţi o cană cu ceai cu nişte pâine cu gem/ brânză/ finetti- de ce vă recomand? Pentru că asta a devenit meniul meu de dimineaţă şi este foarte foarte foarte bun!
Măcar am conştiinţa împăcată că dimineaţa nu mai mănânc toate idioţeniile 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=F6jT6AShQc8&feature=related]

De câteva zile mă tot gândesc la o tâmpenie: mai merită sau nu să te implici într-o relaţie?
Eu sunt de părere că nu! Pentru simplul motiv că rar mai găseşti acea sinceritate sau acea dedicaţie faţă de persoana de lângă tine.
Un prieten de-al meu îmi spunea că sunt norocoasă că sunt singură şi că nu sunt implicată într-o relaţie…bla bla bla
Şi eu i-am zis: băi!Ştii dacă vrei să fii singur îi poţi da papucii iubitei tale şi gata! Păăăiii nuuuu că el o iubeşte,dar totodată îşi doreşte să fie şi singur.
Fie sunt eu mai ddddddăăăăă, fie omul chiar nu ştie ce vrea de la viaţă.
Nu pot spune că singurătatea este cel mai îngrozitor lucru, dar nici cel mai minunat. Singura diferenţă majoră este că niciodată nu dau explicaţii unei alte persoane, cu cine ies, cât stau, ce fac şi tot aşa.
Totuşi nici relaţiile nu sunt cel mai groaznic lucru de pe planetă. Este plăcut să ştii că ai cui să îi dau un telefon când ai nevoie sau când vrei să ieşi cu cineva la un suc, să discuţi prostii şi tot aşa.
Ştiu! Astea sunt numai lucruri de suprafaţă, chestii minore, dar la urma urmelor şi astea sunt importante într-o relaţie, nu?
Vă întreb pentru că eu oricum nu am nicio tangeţă cu ce înseamnă o relaţie în adevăratul sens al cuvântului şi care să dureze ceva mai mult de 4 luni.
Fie nu există acea scânteie…fie…
Nu ştiu! Pentru mine oricum toate aceste lucruri sunt nişte mistere pe care nu cred că o să le elucidez într-un viitor prea apropiat.
În fine!
De la ce a pornit toată trăncăneala asta?
Nici eu nu ştiu! Cred că de la încercarea de a găsi un răspuns la toate eşecurile din viaţa asta…