Archive for the ‘infectii ale societatii’ Category
Presupun că nu are sens să vă spun despre ce este vorba,nu? Minunatele reclame la detergenţi sau balsamuri pentru rufe.
Toaaate, dar toooooate sunt la fel. În schimb, am văzut una…nu ştiu dacă ar trebui să mă prăpădesc de râs sau de plâns. Este la balsam de rufe.
Într-un club un tip admiră o tipă şi totodată îi admiră şi rochia cea nouă. Vine amica lui şi îi spune că rochia nu este nouă, ci că este spălată cu nu ştiu ce balsam. Scoate din geantă balsamul şi îl tufleşte pe masă din club.
Reacţia mea a fost una cât se poate de normală: ce mama lui Ştefan cel Mare aşa fac şi duduile din bambu. Scot balsamul de rufe pe masă şi se mândresc cu hainele minunate.
ESTE O TÂMPENIE OAMENI BUNI!!!! Cum se poate una ca asta. Oare ăia care dau naştere unor asemenea reclame nu se gândesc că alea de prin cluburi una la mână că nu umblă cu aşa ceva după ele şi doi la mână slabe şanse ca să spele?! Dumnezeule!! Eu una am început să mă crucesc la ce idioţenii am ajuns să văd la televizor.
NU! Nu sunt specialistă în reclame- nu zic spot că nu îmi place cum sună- dar ca posibil cumpărător al acelui produs cu greu mă puteţi convinge să cumpăr un produs utilizat de duduile din cluburi…eeeh!!!Am eu piticii mei la cap.
Per ansamblu?! Oameni buni gândiţi-vă că nu oricine spală, nu oricine se duce prin cluburi şi mai ales nu oricine ajunge să meargă cu detergentul de rufe după el în club.
Am o problemă. Una legată de aflarea unui răspuns. Cum să intreb pe cineva de ce s-a purtat cu mine ca şi când aş fi fost ultima persoană de pe planetă- de la un limbaj de mahala până la ameninţări?!
Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt genul care să pună piciorul în prag la asemenea situaţii şi de multe ori mă las călcată în picioare de persoane care nu fac nici cât o ceapă degerată.
În fine!!! Ideea stă în felul următor: mi s-a cam pus pata să mai fiu umărul plângăcioşilor- ştiuuu!!!Şi eu mă plâng des, dar nu îmi “înjunghii ” prietenii pe la spate. Din păcate, marea mea problemă, după cum mai spuneam este că nu am curajul să întreb: Care a fost faza cu acel comportament faţă de mine?
ŞTIU!!! Pentru voi sunt nşte probleme copilăreşti, infantile, dar pentru mine chiar nu sunt! Şi chiar aş vrea să aflu motivele- care sigur nu sunt întemeiate pentru care am fost considerată preşul personal al unei persoane…
Deci?! Cum să abordez problema?
Probabil că vă daţi seama despre ce o să fie vorba în postul ăsta. Dacă nu, vă luminez eu: există sau nu dragoste la prima vedere?
Eu una nu cred. Nu cred că te poţi îndrăgosti din prima de o persoană despre care nu ştii absolut nimic. Că este acea atracţie între voi…da! Asta o cred, dar dragoste? Să fim serioşi.
Nu ai cum să ştii că vei rămâne cu acea persoană pe veci…la urma urmelor există 50% şanse ca relaţia să nu funcţioneze nici după ce v-aţi cunoscut cât de cât mai bine.
Eu sunt genul care se îngrăgosteşte de oricine…şi aşa cum mă îndrăgostesc aşa îmi şi trece. Fără ruşine. Nu sunt genul de om care să se implice în totalitate într-o relaţie. Sau poate nu mai sunt…eram…cândva…mi-a cam trecut acum :))
Cred că este mult mai simplu să ne ascultăm inima decât raţiunea şi tocmai din acest motiv credem în existenţa dragostei de la prima privire.
Este mult mai simplu să spui: am preferat să îmi ascult inima decât creierul. Şi ştiţi de ce? Pentru că niciodată nu o să auziţi pe cineva să spună: s-a jucat cu mintea mea…NU! O să spună: s-a jucat cu inima mea. Devenim nişte victime şi încercăm să îl arătăm cu degetul pe celălalt. De ce? De ce nu suntem conştienţi că o parte din vină ne aparţine.
Uitaţi! Vă dau un exemplu: când m-am îndrăgostit prima dată am făcut o greşeală enormă: am fugit eu la el…când ştiam că oricum relaţia este ca şi compromisă. De ce? Pentru că ştiam după aia că oricum o să îl găsesc vinovat pentru ce mi-a făcut.
Cine a fost cu adevărat vinovatul? EU! De ce? Pentru că am lăsat garda jos. Pentru că mi-am lăsat orgoliul în Bucureşti în timp ce eu fugeam la Galaţi după el.
Aşa fac multe fete. Şi apoi se plâng că de ce aşa şi de ce pe dincolo.
Dragele mele să vă dau un sfat: nu e singurul bărbat de pe planetă şi sunt sigură că o să daţi peste altul de 1000 de ori mai bun.
DAAA!!!Ştiuuu!! Dragoste la prima vedere :-@ Dar sincer acum…ia gândiţi cu creierul şi nu cu inima să vedeţi voi cum începeţi să îi găsiţi defecte, să găsiţi în el lucruri care nu vă plac, care vă deranjează chiar prea mult.
Nu el este Prinţul de pe un cal alb la care vă gândeaţi când eraţi mici.
Dragostea la prima vedere nu are niciodată rezultate prea bune pentru CORASONUL vostru…
Posted in esenta, infectii ale societatii, mistere, noi doi, reguli, romantism, zilnice | No Comments »
În ultima vreme majoritatea părinţilor nu prea mai ştiu să îşi educe odraslele. Fie sunt prea ocupate să îşi creeze un viitor financiar, fie pentru că nu îşi doreau acel copil.
Mulţi îi lasă în faţa televizorului la desene cu un grad de violenţă ridicat. Şi toate astea pentru ce? Ca să îi închidă gura copilului. Să nu îl mai audă: mama vreau aia sau tata vreau mingea.
Nepăsarea lor îi determină pe copii să facă orice numai să le capteze atenţia. Se bat, sparg, fură şi tot aşa. Ei sunt conştienţi că acestea sunt printre singurele metode a a atrage atenţia asupra lor. Totuşi uneori este prea târziu să mai poată fi făcut ceva.
Ştiu cazuri în care părinţii nu au fost niciodată la şcoală să se intereseze de situaţia şcolară a copiilor lor.
“O altă bubă” o reprezintă banii. Puştii de bani gata consideră că pot face numai ce îşi doresc pentru că părinţii îi pot salva din orice situaţie cu influenţa lor. Şi, drept urmare, ajung să comită inclusiv crime…fără a avea mustrări de conştiinţă.
Este trist că se ajunge în halul ăsta.
Vlad spunea la un moment dat că este important să ne implicăm în educarea tinerilor ce vin după noi.
Eu una sunt de părere că o să ne fie foarte greu să îi “reeducăm” atâta vreme cât peste tot- de la mass media până în mediul în care locuiesc se promovează violenţa.
Dacă îi dai unui copil de 10 ani o carte cu Creangă o să ţi-o dea de cap cerând Dragon Ball Z. Ăsta este adevărul!
Câţi părinţi mai ştiu să îşi educe odraslele? Să le arate ce este bine şi ce nu, să se intereseze de ei, de ce informaţii primesc din exterior şi tot aşa.
Nu spun să nu le mai dăm voie să se uite la TV, dar nici să îl prinzi cum are în geantă reviste pentru adulţi.
Calculatorul este, de asemenea, un mijloc mai puţin favorabil educării. Când îţi laşi copilul mai mult decât trebuie la calculator cred că este timpul să te opreşti. El dăunează, după părerea mea, cel mai mult.
Copiii au uitat să se mai joace afară- ceea ce mai nou a devenit un risc- oare câţi copii sunt răpiţi din faţa blocului?
Cred că mulţi părinţi ar trebui să înceapă să îşi pună nişte semne de întrebare cu privire la educaţia pe care o acordă copiilor lor.
Posted in esenta, esential, familie, infectii ale societatii, mistere, reguli, Uncategorized | 3 Comments »
Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…
Altă viaţă oameni buni! Să te trezeşti la 2 fără ceva…
Am deschis aşaaaa…timid ochii, mi-am deschis şi mail-ul…străinul îmi scrisese :”>
Am zâmbit m-am apucat să citesc presa online… E PLICTISITOAREE!!!Bătăi, crime, infracţiuni …bla bla bla, DAAARR!
Am găsit un articol care m-a făcut să râd pe burtă.
6 Lucruri care îi sperie pe bărbaţi
Ideea este că prezintă relaţia pe la începuturi.
La un moment dat spune: să nu îţi vorbeşti de rău ex-ul… păăăăiii!!BUN!!!Okey! Nu zic nimic de el, dar dacă exul s-a hotărât după o relaţie de lungă durată să mă înşele…ce ar trebui să îi spun viitorului? Că nu îi plăcea monogamia? Sau să îl mint? Că doar nu este bine să îl vorbeşti pe ex de rău…Deşi cum mă ştiu pe mine una m-ar cam lua gura pe dinainte şi i-aş spune ceva de genul: A considerat că “sămânţa” lui era prea bună ca să o păstreze numai pentru mine.
Uneori sfaturile de genul ăsta mi se par chiar…penale. De ce? Pentru că nu au nicio legătură cu realitatea. Când eram mai mică citeam despre sex, sărut şi altele de pe acelaşi domeniu…dragii mei…una e practica şi alta e teoria.
Nu mai ştiu prin ce revistă citeam de cum descria o tipă prima ei experienţă: cu flori, lumânărele…ce drăăăguuuuţ!!!! Ca în filmele tipic americane, alea mai de proastă calitate..căăăă la urma urmelor slabe şanse să mai apuci să te duci să cumperi flori şi lumânărele când te apucă.
EEEHHH!!! Asta cred că este marea mea problemă stau uneori exagerat de prost la capitolul romantism. Cum este acum. Ce văd eu în romantism? O formă mai chinuită de vrăjeală. Îi cumperi flori pentru că ştii că o să o impresioneză şi că vei gusta din mărul/para/pepenele interzis [după preferinţe].
În fine!
La urma urmelor ce ştiu eu,nu?
Pe la vreo 11 noaptea mă sună un/o cretin/ă cu număr ascuns. Chioară de somn încerc să vorbesc cu el/ea…desigur că închide telefonul. Îi zic ceva de dulce şi încerc să adorm. Ciuciu somn! Mă bag la un film…poate poate adorm. Aţipesc, dar după vreo 5 minute fac ochii cât cepele. Vroiam să beau apă, daaar desigur că nu mai aveam apă în cameră. Mi se face şi mai sete. Mi-e lene să mă dau jos din pat, să mă duc până la bucătărie să iau nişte apă…mi-e leneeeeeeeeeeeeeeeeeee. Dar deja simt cum creieraşul meu se deshidratează…
Am adormit pe la 2…mai mult m-am învârtit prin pat decât să dorm. M-am trezit cu cearcane până la gură, înjurând, ăn gând, acel necunoscut care mi-a dat telefon şi mi-a distrus somnul, dar şi visele “minunate” pe care le-am avut. Sper să pot dormi la prânz ca să nu fiu morăcănoasă toată ziua.
Apropos: Bună dimineaţa!
Eram la metrou şi văd pe minunatele ecrane de la ZOOM o ştire care m-a lăsat mască: La Oradea nu ştiu ce preot a fost de acord, contra sumei de 150 de lei să oficializeze o căsătorie între 2 homosexuali.
Pe mine m-a cam şocat ştirea asta. Păi parcă biserica era împotriva lor şi împotriva căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex. Acum fie sunt eu prea debusolată, fie cei de la biserică sunt cam…ipocriţi. Adică… stai să înţeleg: nu îi accepţi, dar eşti de acord să îi căsătoreşti contra unei sume de bani…În lumea mea asta se numeşte ipocrizie pe faţă.
Păi voi ţipaţi în stânga şi în dreapta că vai domnule că nenea de sus a lăsat femeia şi bărbatul , nu bărbatul şi bărbatul sau femeia şi femeia, dar îi căsătoriţi…
Nu am nimic cu ei, doamne fereşte! Nu vreau să se înţeleagă greşit acest post, dar pur şi simplu pe mine mă depăşeşte chestia asta…la modul cel mai nesimţit…
Poate există cineva care să mă poată ajuta..
Cur este să fii vedetă? Toate persoanele publice urlă în stânga ;i în dreapta: VAAAAIIII PRESA ESTE REA! VAAAAIII PRESA NU NE LASĂ ÎN PACE :-@
Acum sincer, fie vorba între noi, câte din toate aceste “vedete” s-ar reîntoarce la viaţa pe care o aveau înainte? Câţi dintre voi o văd pe Hormonica mergând iar cu autobuzul? Acum nu că aş avea ceva cu ea de am dat-o drept exemplu. Nu înţeleg de ce se tot plâng “vedetele” de la noi de viaţa pe care o au. Oameni buni voi cui vreţi să vindeţi gogoşile astea? Voi chiar vreţi ca eu să cred că a venit cineva la voi cu cuţitul la gât şi v-a spus: “Ştii ceva? Tu de mâine eşti vedetă!”
Să fim serioşi!!! Nimeni, dar absolut nimeni nu vă obligă să vă băgaţi pe această “meserie” al naibii de bănoasă.
Totuşi la noi, încă, nu există vedete în adevăratul sens al cuvântului, ci nişte piţipoance sau cocalari care vin cu diferite probleme existenţiale [ce este drept numai pentru ele].
Şi, din păcate, noi acceptăm aceste nimicuri, mai grav este că le promovăm, uneori poate prea brutal.
Este stresant când vrei să cauţi o ştire interesantă şi dai peste: “Alina Plugaru vrea să facă sex cu 60 de bărbaţi”. Aşa…şi???? Cu ce ar trebui să mă impresioneze pe mine acest lucru? Sau cu ce mă ajută să ştiu că duduia vrea să fie cu atâţia? Asta cu siguranţă nu o să mă ajute şi mai departe.
Vina este oarecum şi a noastră. De ce spun acest lucru? Pentru că am ajuns să ne rezumăm la lucruri superficiale, la problemele care chiar nu îşi au rostul în vieţile noastre cotidiene.
Aceste “vedete” sunt “hrănite” cu curiozitatea omului pentru ce se întâmplă în curtea vecinului. Unii din noi am ajuns să fim mai interesaţi de viaţa familiei Columbeanu decât de cea de a acasă. Este înfricoşător că s-a ajuns la o asemenea situaţie. Este vina noastră că permitem promovarea acestor nonvalori, apărute ca ciupercile după ploaie.
Cred că dacă este să te gândeşti puţini oameni care apar pe sticlă sunt cu adevărat vedete. Şi, chiar vă rog, să îmi permiteţi să vă spun ce cred eu când zic: vedetă. Nu ceasul de aur, nu telefonul de şapteji de mii de euro, nu hainele din blană sau cluburile din dotare definesc o vedetă [ADEVĂRATĂ!], ci modul prin care se afirmă- nu prin certuri ca la uşa cortului sau limbaj de “cartier”. Câte personalităţi au dat clasă “vedetelor” ?
Îmi amintesc pe vremea când trăia Pruteanu de o fază de la Naşu. Pe lângă Pruteanu mai sunt invitaţi şi vreo 5 manelişti- sper că ştiţi că Pruteanu a dus o luptă crâncenă împotriva maneliştilor.
La un moment dat Pruteanu întreabă: De ce a fost nevoie să chemaţi 5 manelişti? Iar eu să fiu singur? Credeţi că este nevoie de 5 manelişti pentru a primi un simplu răspuns la o simplă întrebare?
Şi într-adevăr! În acea seară Pruteanu a închis gurile a celor 5 manelişti din platou.
Păcat că nu se mai “fabrică” astfel de valori. Acum totul este superficial…un fel de “Made in China”.
O altă vină, din punctul meu de vedere, este purtată de presă, care ne “bagă pe gât” asemenea personaje penale…care nu merită 2 bani. DA! Oamenii îşi fac datoria, ei pentru asta sunt plătiţi. Să scrie despre tot felul de retarzi cu aere de vedete.
Uneori chiar depăşesc limitele bunului simţ, nu mai fac deosebirea dintre ştirea senzaţională şi bârfa de la colţul blocului….
EEEhhh, dar ce ştiu eu, nu?
Sunt doar o persoană deloc publică şi foaaaarte invidioasă pe piţipoancele alea drăguţe.
De ceva vreme încoace tot citesc pe forumul facultăţii o chestie care a început să fie deranjantă: [at] yahoo [punct] com- înlocuiţi at cu @ şi punct cu . .
Nu am nimic împotriva lucrurilor noi, nu mă înţelegeţi greşit, dar pur şi simplu devine sâcâitoare. Chiar trebuie să îmi dai astfel de explicaţii? Ţi se pare că dacă ai fi scris de la bun început adresa cu “@” şi “.” nu aş fi înţeles sau ce? Ştiu că nu sunt fana numărul 1 al informaticii, dar totuşi ştiu unele lucruri…ca de exemplu astfel de date.
În fine!
De obicei lumea spune că eu sunt aia cu probleme…şi de multe ori tind să cred că ei chiar au dreptate.