Archive for the ‘infectii ale societatii’ Category
Dormeam ca un copil cuminte ce rar sunt când deodată aud la urechea mea: bzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz.
Deschid un ochi şi mă uit prin cameră.
“Unde-i nenorocitu?”
Linişte.
Aşa îmi place. Mă pun iar la somn.
Bzzzzzz
“Fiţ-ar dracu să îţi fie că te castrez când te prind.”
Linişte.
Când să închid ochiul aud: bzzzz.
Mă enervez mă pun în fund şi aştept. Nici dracu nu se mai auzea prin cameră.
Deodată: bbbbbbzzzzzz….
POC! Una la ureche. Ah! La dracu! L-am ratat!
După vreo 10 minute de stat în fund şi vreo 3 palme – cred că sufăr de puţin sado- masochism- îmi iau pătura şi mă acopăr cu ea. Mi se vedeau numai degetele de la picioare.
Nenorocitul ăla de ţânţar fix de acolo m-a supt de sânge.
A doua zi mi-am instalat aparatul de maltratat ţânţari.
Posted in esenta, infectii ale societatii, proiecte şi nopţi nedormite, reguli, sesiune, zilnice | No Comments »
Am fost de dimineaţă la spital.După vreo 2 ore de stat pe acolo am aflat că medicul la care mă duc de obicei nu este…m-am conformaz situaţiei şi m-am dus la o doctoriţă.
Veştile date de ea nu au fost deloc îmbucurătoare. Speram să se înşele, dar din păcate nici în momentul în care a început să îmi scrie reţeta nu mai părea o greşeală.
Când am ieşit din cabinet am simţit cum mi se tăiaseră picioarele. Mergeam ca o mumie şi speram să dea o maşnă peste mine ca să scap de tot. Mi-am făcut curaj să o sun pe mama să îi dau “vestea”. Reacţia ei m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Încercam să mă abţin să nu plâng la telefon şi să nu îi spun cât de mult mă deranjează modul în care îmi vorbeşte…şi că în loc să fie alături de mine în aceste momente ea îmi scotea ochii că am sesiune şi că trebuie să învăţ. Speram ca măcar ea să nu mă judece pentru “prostiile” din trecut.
Am ajuns la fratele meu să mă…”sponsorizeze” pentru a-mi face tratamentul…nici mai mult, nici mai puţin de 2 milioane şi jumătate. Privirile asistentelor parcă mă tăiau. Una din ele s-a uitat cu o milă la mine de neimaginat. Tăceam şi mă făceam că plouă. Singurul lucru pe care mi-l doream era ca el să fie lângă mine…să îmi dea un umăr pe care să plâng…să mă eliberez…să fie…nu ştiu. Am fost singură într-un moment în care aveam nevoie de cineva lângă mine. Şi acum…primesc numai răspunsuri seci: “da! nu! nu acum! aha”.
Am mers zeci de kilometri pe jos numai ca să mă calmez…să nu ajung acasă şi să fac vreo tâmpenie…ca de obicei. Am încercat să dorm pentru câteva ore, dar visez numai tâmpenii. Luni şi marţi am reuşit să dorm vreo 4 ore şi am mâncat 2 mere.
De la farmacie mi-au dat nişte pastile pe bază de plante…au spus că dacă nu mănânc măcar să le iau pe alea…să îmi ajute ficatul.
Singurul lucru care mi-a dat speranţe a fost telefonul primit de la o firmă care face angajări…sper să mă angajez ca să fiu pe banii mei…măcar asta mă face să fiu încrezătoare în ceea ce o să urmeze.
Posted in esenta, familie, infectii ale societatii, medici, noi doi, reguli, sesiune | No Comments »
De când stau la fratele meu eu mă ocup strict de partea de bucătărie: cumpărături, spălat vase, gătit.
De fiecare dată când merg la piaţă nu cred că există măcar un vânzător cu care să nu mă iau la ceartă.
1. Mă dusesem să iau nişte cartofi. Vroiam 2 kile juma. Aveam planuri mari cu ele.
– Două kilograme de cartofi, vă rog!
– Nu vreţi să vă pun 3? Că să fie exact?
– Nu!
– Haide domniţă! Că juma de kg e puţin.
– Dar eu am nevoie de 2,5 kilograme. Nici mai mult şi nici mai puţin.
– Păi poate mai faceţi şi altceva cu ei.
– Sunt sigură că dacă o să mai am nevoie de încă o jumătate de kg o să mai fac un drum până la piaţă, dar acum nu vreau decât 2,5 kg.
– Haide domnişoară!
– Ştiţi ceva? Eu nu mai am nevoie de cartofi.
Mă întorc şi plec la altă tarabă. Auzeam cum pomenea nenea de toţi sfinţii pe care un familion îi poate avea. La următoarea tarabă am fost servită cu FIX 2,5 kg de cartofi 😀
2. Eram în Galaţi şi mă rugase mama să iau o apă la 5 litri. Zis şi făcut. Mă îmbrac şi o tai. Ajung la magazin, cumpăr apa şi când să îmi dea restul văd o pastilă de gumă Orbit.
– Dar nu am cerut gumă.
– Păi nu am să vă dau restul
– Nu mă interesează. Îmi daţi altceva, dar nu gumă.
– Dar ce are guma?
– Nu mănânc gumă.
– Cum nu mâncaţi gumă?
– Foarte simplu! Nu îmi place să rumeg o bucată de cauciuc. Daţi-mi altceva!
– Păi nu am ce.
– Atunci îmi daţi tot restul fără gumă.
– Nu am!
– Nu mă interesează.
După vreo 10 minute, minute în care se formase o coadă în spatele meu au apărut miraculos cei 3000 de lei[vechi] pe care duduia nu avea de unde să mi-i dea.
3. Când mergem la piaţă trebuie să avem mărunt. Asta e clar! Vroiam să iau nişte zarzavat, salate, chestii pentru o salată. Mă duc la o duduie şi îi spun ce vreau. Când îi întind banii se uită luuung la mine şi îmi spune:
– Nu am să vă dau restul! Duceţi-vă să îi schimbaţi şi reveniţi la mine!
Eu mă uitam la ea şi mă faceam că o ascult. Mereu am fost de principiul că dacă vrei să vinzi ceva îl faci pe dracu în patru şi faci rost de rest ca să dai clientului. Dar duduia nici măcar nu s-a sinchisit să întrebe prin vecini dacă au sau nu să îi schimbe banii de la mine.
Când am auzit că trebuie să mă duc EU să schimb banii i-am pus sacoşa pe tarabă, i-am luat baniide la mine şi m-am dus fix lângă vecin. Miraculos acesta avea să îmi dea restul. Privirea duduii nu a fost una plină de dragoste…dar nah! Asta e! Să îşi înveţe lecţia: clientul nostru, stăpânul nostru.
4. Când eram la Galaţi şi mă trimitea la piaţă aveam o regulă: LISTA!!!! O puneam pe mama să stea 10- 20 de minute să se gândească bine de ce are nevoie. Asta ca să nu fac 100 de drumuri.
După ce îmi face lista o tai la piaţă. Iau tot ce era trecut pe listă, ajung acasă . Mama începe să scoată cumpărăturile din sacoşe şi deodată o văd că face nişte ochi cât cepele.
– Ce ai uitat să îmi zici să iau?
– Stafide.
– Gândeşte-te bine!!! Mai vrei şi altceva?????
– NU fetiţă!
Mă încalţ şi o tai pentru a doua oară la piaţă. Iau stafidele şi mă întorc. Nici bine nu intru pe uşă că o văd pe mama cu o sacoşă în mână şi cu o faţă de căţel plouat.
– IAAAR?!
– Am uitat de mâncarea pentru căţel.
– Glumeşti,nu?
– Nu.
Iau sacoşa, iau banii şi plec, deja nervoasă, la piaţă. Mă opresc la magazin, iau mâncarea pentru căţel şi mă îndrept spre casă. Pe drum făceam mătănii sperând să nu mai fi uitat mama nimic. Ajung acasă, dau sacoşa şi mă uit la ea.
– Fetiţă!
– Nu! Nu mă mai duc nicăieri. Dacă mai ai nevoie de ceva te duci tu că eu nu mai pot.
– Hai fetiţă că acum glumeam.
….
Glumă sau nu în ziua aia mi-am mai lungit mâinile cu un centimetru. Am făcut febră musculară de la cât am urcat şi coborât de la 4 şi am ajuns să ştiu toate preţurile din piaţă.
Nu nu! Nu vă gândiţi la prostii. Am un tricou cu Bad Pitzi. Sunt mândră de el şi nu mi-e ruşine să arăt acest lucru.
Ciudat sau nu asta nu este văzută cu ochi buni de către pitzipoancele de la metrou sau de pe stradă.
Ieri am simţit destul de multe priviri aţintite asupra mea…şi deja mă pregăteam să scot carneţelul să îmi scriu testamentul.
Mâine o să scot la plimbare tricoul de la Arhi
Doamne ajută să scap uşor!!!Nu de alta, dar el a mai scăpat câte o înjurătură pe ici, pe colo…
Îmi plac surprizele…sunt ca un copil în prima zi de Crăciun când am parte de una, dar azi am rămas perplexă când am văzut nişte poze.
Alina Plugaru- “celebra” duduie care se freacă pe bani s-a dus la un azil de bătrâni să …facă streptease.
POFTIM?!
Cum adică la un azil de bătrâni? Simplu!
Iniţial am zis că este doar o glumă proastă a unor indivizi care nu au o viaţă socială prea activă…asta până am găsit şi clipul cu individa asta care îşi ondula formele- deloc plăcute ochiului după părerea mea- în faţa unor bătrâni vai de mama lor.
Am şi eu o întrebare…întrebătoare: Duduia asta gândeşte măcar un strop?
Cum pana mea să te duci la nişte bătrâni să le dansezi în poală, să te crăcănezi, să îţi mişti partea dorsală şi să fii “senzuală” în faţa unor oameni care …păăi Dumnezeu cu mila…presupun că nu sunt la azilul respectiv de bine ce o duceau.
Am rămas oripilată la “cadoul” sau mai bine zis la surpriza pe care duduia asta le-a pregătit-o bătrânilor.
Ştiam că lumea se tâmpeşte…dar chiar în halul ăsta?!
Sursa
Buuuuuuuunnn!!! Azi am trăit cea mai ciudată şi amuzantă experienţă. Dădeam să mă duc la farmacie să îmi iau o cremă pentru nenorocitul ăla de herpes care nu dă semne că ar vrea să dispară cââând mă opreşte o bunicuţă îmbrăcată în halat de casă.
Nici bine nu apuc să ajung la cutia poştală că mă opreşte bunicuţa:
– Eşti de aici,nu? Unde stă Cristina?
Eu mă uit debusolată la bunicuţă crezând că vorbeşte cu altcineva.
– Pftim?
– Unde stă Cristina? La ce etaj?
Până să îi spun că nu ştiu cine este Cristina o aud:
– Este o fetiţă blondă, cu codiţe….este clasa a patra. La ce etaj stă?
– Păi…eu nu…
– O ştii pe Cristina?
– Eu nu cunosc nicio Cristina…plus de asta că la etajul la care stau eu, adică la 8, nu stă nicio Cristina.
În secunda doi am simţit cum băbuţa mai avea puţin şi mă omora. De parcă aş fi insultat-o când i-am zis că nu ştiu de nicio Cristina cu părul blond şi codiţe şi în clasa a patra.
Noroc că a intrat în scară un cuplu care i-au recomandat băbuţei să îl întrebe pe administratorul blocului [care mai nou am aflat că stă la doi =)) ].
Plecând dezamăgită spre scările blocului băbuţa nu a ezitat nici de această dată să îmi arunce nişte priviri care parcă mă omorau.
Mi-am văzut debusolată de drum şi m-am rugat să nu mai dau de băbuţa care o caută pe Cristina ei cu părul blond şi codiţe şi în clasa a4a.
Este enervant când îmi văd adresa de mail “atacată” de spamuri. Tot felul de site-uri pe care nu le-am accesat niciodată…hmmm.
Acum vreo…4 zile am început să primesc de la ProTv cu nu ştiu ce chestie…o campanie, bla bla bla. Deschid din pură curiozitate şi citesc ceva de genu cum că am fost aleasă pentru respectiva campanie.
Ăăăăăăăăăăăăăăă de ce? Adică….cu ce ocazie? Mi se pare normal ca înainte de a trimite mail-urile astea să îi întrebaţi pe respectivii indivizi dacă sunt sau nu de acord să participe la “respectiva campanie”.
DAAARRRR NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU voi trimiteţi spamuri că…nah! Aşa e moda. O altă chestie pe care nu o înţeleg: cum stă treaba cu spamurile astea? Cum ajung unii la mail-ul meu?Există o listă anume? De ce pe un mail am nişte spamuri şi pe alt mail nu? De ce nu există un buton pe la mail care să oprească spamurile să mai ajungă la noi?
După ce am terminat curăţenia m-am pus la nişte seriale din CSI Las Vegas- sunt fana serialelor de genul acesta. În fine! Delirez de la subiect.
În unul din episoade apar 2 fraţi[fată şi băiat] care sufereau de o boală…hirsutism mai bine spus. Fiica era cea mai afectată de această boală. Un singur lucru m-a şocat: faptul că mama ei a preferat să o abandoneze, spunându-i băiatului să o mintă- cică a murit într-un accident de maşină. Acum vine întrebarea mea întrebătoare: ce fel de mamă îşi abandonează copiii doar pentru că sufereau de o boală- care de altfel putea fi tratată?
Înţeleg că toţi copii trebuie să fie drăguţi şi amuzanţi…şi cum vreţi voi să îi vedeţi…dar ca mamă nu cred că aspectul fizic ar trebui să conteze atât de mult…adică ar trebui să te bucuri că ai un copil sănătos…la fizic se poate lucra…nu şi la psihic.
Nu pot percepe cum o mamă renunţă la copilul ei. La fel cum nu înţeleg abandonul la spital/orfelinat…etc.
Deşi sunt împotriva abandonului sunt de acord cu avortul- deşi nu aş recurge la aşa ceva.
Explicaţia este destul de dură, dar sinceră: de ce să chinui un copil? Ca să ai un copil ai nevoie de multe fonduri- să îi faci poftele, să îi iei mâncare, haine şi tot ce are nevoie un copil…
De ce să fac un copil ca să îl abandonez când pot face un avort.
Nu vreau să aud explicaţii de genu: biserica este împotrivă… biserica- sau mai bine zis “oamenii bisericii” sunt cei mai ipocriţi oameni de pe faţa planetei…cel puţin din punctul meu de vedere.
Într-un final…cum stă treaba? Dacă eşti părinte îţi accepţi sau nu odrasla aşa cum este- din punct de vedere fizic.
Posted in esenta, familie, filme, infectii ale societatii, mistere, noi, reguli, zilnice | No Comments »
Azi am avut o zi destul de obositoare…asta ca să nu zic chinuitoare. Am parcurs, pe jos şi cu metroul vreo 10 kilometri- pe puţin, mi-am buşit ambele glezne- acum stau în pat cu bandaje…înjurând în gând că nu am avut grijă să îmi protejez gleznele nesimţit de subţiri.
m-am certat cu muuuulţi oameni…stupid. Nişte discuţii penibile, dar pe care nu le puteam evita. Nu ştiu de ce. Am vrut să îmi buşesc complet ziua. Azi a fost pentru prima dată când am simţit nevoia să fug din Bucureşti, să evadez, să fiu singură…poate doar cu muzica din playlist…şi atât.
Am ajuns acasă după vreo 12 ore de mers. M-am dezbrăcat mai rapid decât la armată şi mi-am aruncat corpul greoi şi obosit în cada plină cu apă fierbinte. Am pus muzica să cânte şi am citit “Twilight”. Citeam şi simţeam cum mă desprind de ceea ce am fost azi.
A fost atât de plăcută detaşarea asta de propria-mi persoană. Aş fi vrut şi un pahar din cel mai bun vin din cămară, dar am mai bine de 3 luni de când nu am mai pus gura pe băutură. Sunt mândră de mine…nu m-aş fi gândit…deşi la următorul hop cu el sigur o să calc strâmb.
M-am gândit prosteşte la nişte melodii…mi-ar fi plăcut să le ascult mai des…dar sunt prea leneşă să le caut. Am ascultat în delir o singură melodie:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kZAxYtim504]
Am reuşit să mă pierd printre oameni, să fiu invizibilă…să fiu inexistentă. A fost perfect…cel puţin pentru starea pe care o am acum. Nu sunt nici fericită, dar nici supărată. Pur şi simplu îmi doresc să…
Nu ştiu ce îmi doresc…ar trebui să mă panichez…pentru prima dată în viaţa mea nu am un plan…
De când mă ştiu am fugit de machiajul de orice fel. Probabil că lenea de a mă demachia seara este principalul motiv.
Totuşi, nu înţeleg de ce puştoaicele- fără riduri de altfel- preferă să se machieze, preferând să fie muuult mai mature decât par. Sunt nişte întrebări stupide ce-i drept, dar dacă e să stăm să ne gândim…cam îşi au sensul.
Probabil că unul dintre motive este acela prin care “vedetele” sunt promovate. Când vezi la tv cât de aranjate şi fandosite sunt unele dudui parcă îţi vine şi ţie să te machiezi- aici zic strict de fete…şi nu numai…am văzut că e o modă în rândul băieţilor să se machieze…câââââh!!!
În fine!
Mă uitam cu Creţuli pe nişte poze ale unor vedete: machiat vs nemachiat…şi eram pur şi simplu şocate de ceea ce vedea. Din păcate, asta se promovează. La fel cum se promovează şi talia de viespe. Este groaznic să ai forme, şolduri, sâni şi cur… Eşti considerat o anomalie a naturii. Aşa stă treaba şi cu machiajul. Nu zic că nu mă machiez…o fac…raaar, dar o fac. Dar eu la 14 ani habar nu aveam ce înseamnă ăla machiaj. Primul meu rimel a fost în primul an de facultate când habar nu aveam cum se foloseşte. Mi se părea…şi încă mi se mai pare o aberaţie să mă machiez…
La vopsit nu zic nimic pentru că mă vopsesc…şi asta numai pentru că mă plictisesc prea repede de culoarea pe care o am, de freza pe care o am…
Într-o discuţie cu un băiat am ajuns amândoi la concluzia că o femeie naturală- poate cu un machiaj delicat- este mult mai fermecătoare decât una machiată cu bidineaua.
Într-un final, dragii mei cititori, cum stă treaba?