Dormeam ca un copil cuminte ce rar sunt când deodată aud la urechea mea: bzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz.
Deschid un ochi şi mă uit prin cameră.
“Unde-i nenorocitu?”
Linişte.
Aşa îmi place. Mă pun iar la somn.
Bzzzzzz
“Fiţ-ar dracu să îţi fie că te castrez când te prind.”
Linişte.
Când să închid ochiul aud: bzzzz.
Mă enervez mă pun în fund şi aştept. Nici dracu nu se mai auzea prin cameră.
Deodată: bbbbbbzzzzzz….
POC! Una la ureche. Ah! La dracu! L-am ratat!
După vreo 10 minute de stat în fund şi vreo 3 palme – cred că sufăr de puţin sado- masochism- îmi iau pătura şi mă acopăr cu ea. Mi se vedeau numai degetele de la picioare.
Nenorocitul ăla de ţânţar fix de acolo m-a supt de sânge.
A doua zi mi-am instalat aparatul de maltratat ţânţari.

No Responses to “Unde-i tânţatul, nu-i ţânţarul”

Leave a Reply