Archive for the ‘familie’ Category
Posted in Motivul fericirii mele? Mihai, scumpul meu frate, mi-a făcut un abonament pe 3 zile la B’ESTFEST.
Sunt prea fericită ca să mă mai gândesc şi la altele.
P.s: Criza mi-a afectat ideile.
Unul dintre lucrurile care mă bucură este venirea verii. Trec peste primăvară pentru că mă deprimă…ciudat sau nu mă deprimă. Ieri am fost la teatru Act. Pentru a doua oară. Am fost la o “lectură” despre crinul alb şi roşu, dar şi despre tutun. Cum a fost? Super! Este a doua oară când mă duc la o piesă la teatrul Act şi este a doua oară când îmi depăşeşte aşteptările. De la atmosferă până la oameni. Totul este într-o armonie…un echilibru de neclintit. Este perfect pentru mine.
Un alt lucru? Am fost la cumpărături cu Creţuli. Răsplata?! O nouă cămaşă exact aşa cum îmi doream. După vreo 2 ore de căutări disperate am găsit una exact aşa cum îmi doream. YUUUHUUUU!!!!!!
Şi Mihai mi-a luat o geantă super drăguţă!!!
Am o oarecare lene enervantă care nu îmi mai dă pace…motivul? Căldura cred că este principalul motiv. Totuşi, mă bucur de un lucru: nu mai pierd aşa de mult timp în faţa calculatorului.
La mulţi ani celor ce au nume de flori!!!
Încă mai am probleme de inspiraţie.
P.s: De ce se uită bărbaţii se uită la sânii unei femei când vorbeşte cu ea?
Mă plictisesc. Aşa că mă pusei la un film…”Taking chance“… părea interesant…cel puţin după nume.
Un film care m-a făcut să storc o lacrimă. În 80 de minute am bocit de nu mi-a venit să cred. Eu nu plâng deloc la filme, dar ăsta chiar m-a impresionat. Merită văzut.
Am gătit azi…ciorbă de văcuţă şi la felul doi pilaf cu legume. Poze o să pun mai încolo.
Poftă mare!!!
Am fost la bancă să plătesc rata fratelui meu. Toate bune şi frumoase până îmi spune tipa: trebuie să achitaţi un comision de 4 lei.
Eu mă uit câş la ea şi o întreb ce înseamnă acest comision. Primesc ca răspuns următoarea frază: pentru că nu sunteţi titularul contractului trebuie să plătiţi această taxă.
Ce înţeleg eu de aici? Că trebuie să le dau nişte bani ca să îmi ia alţi bani… hmmm. Nu înţeleg! Asta e! Sunt mai “blondă” din fire. Păi, cum vine nene asta? Atâta vreme cât îţi plătesc la timp rata tu îmi ceri şi alţi bani pentru că nu a plătit titularul? La urma urmelor ar trebui să vă bucuraţi că plătim rata la timp, fără prea multe comentarii and stuff. Dar NU! Ei trebuie să bage acest “comision” ca să…ce?!
Este ca şi când ai trimite pe altcineva să îţi plătească abonamentul la mobil şi acea persoană să fie nevoită să plătească un comision pentru că, săraca, nu este titulară de contract.
Deci…într-un final…este cineva în stare să îmi dea un răspuns plauzibil în ceea ce priveşte acest comision?
De azi puteţi intra pe http://forum.arhiblog.ro
Vă recomand să intraţi! Este la început- acest nou format, dar chiar merită. Eu una am amintiri foarte plăcute.
Vă aşteptăm cu drag pe noul forum al lui Arhi!
Bun! Sambata dupa amiaza si eu ma plictisesc de moarte…chiar daca am drept companie cutia cu servetele nazale si pastilele de raceala.
Mutand de la canal la canal am dat la “Schimb de mame”. Mare ti-e gradina doamneeee. Presupun ca stiti cam care este ideea: doua familii schimba mamele. De data asta s-au nimerit doua familii din mediul rural. Mentalitati cu totul diferite.
In fine! Nu despre asta vroiam sa va vorbesc, ci despre mentalitatile oamenilor de la mediul rural.
Am observat ca multi parinti crescuti la tara- cu sapa si discoteca isi cresc copiii in aceleasi conditii, fara sa fie interesati de viitorul odraslelor lor.
Exemplu: la 14 ani este destul de matura, poate gandi singura, se poate machia, se poate duce la scoala imbracata ca o papitoaica, poate iesi prin baruri si la discoteca. Viata se termina la 20 de ani cand se marita si la 22 de ani deja are 2 copii si inca unul pe drum.
Cam asa sta treaba in mentalitatea fetelor din mediul rural- nu generalizez. Sunt si cazuri care ies din tipar. La fel cum si la mediul urban se gasesc astfel de cazuri.
Pai! Eu la 14 ani habar nu aveam ce inseamna machiajul, discoteca sau barul. Prima bere am baut-o in clasa a 11a la balul verisoarei mele…deja aveam 18 ani- majora de mine :))
De unde apare totusi acest “virus” care distruge mentalitatile tinerilor? Pai in primul rand este dorinta copiilor de a “parasi cuibul”. Cineva imi spunea ca primul motiv il reprezinta parintii: daca nu primesti sprijin din partea lor nu te arunci sa lupti cu viata. Gresit! Totul porneste de la initiativa copilului. Totul depinde de el, daca isi doreste sau nu sa depaseasca nivelul inferior al vietii sale.
Un exemplu bun il reprezinta COMUNITATEA AMISH. Cand copiii lor devin majori sunt trimisi in lume. Sa vada daca se pot adapta sau nu societatii moderne. Multi se intorc pentru ca nu se adapteaza stilului de viata, dar sunt si persoane care nu se mai intorc datorita stilului de viata pe care il adopta in afara comunitatii din care au facut parte.
Un alt exemplu: mama mea. Ea a crescut in mediul rural, dar nu a acceptat sa fie doar o simpla femeie de la tara, maritata cu un oarecare, sa aiba 10 copii si sa fie buna numai pentru treburile gospodaresti. A luptat si si-a indeplinit visul: sefa de promotie in liceu, bursa de merit la facultate- asta in conditiile in care era maritata si il avea pe fratele meu.
O prietena mi-a spus ca erau alte conditii. DA! Are perfecta dreptate: erau alte conditii, dar vointa este aceeasi. Sau mai bine spus visul este acelasi: sa scapi de la “coada vacii” si sa ajungi cineva.
Cand eram printr-a 5a si o luasem pe aratura cu scoala mama m-a amenintat cu: te duc la tara sa muncesti la coada vacii. M-am speriat atat de tare incat m-am apucat sa invat. Pana in clasa a12a am fost printre primii 5 mereu! Luam premii si invatam. Cred ca a fost cea mai infricosatoare “amenintare” primita vreodata.
Si, totusi, de unde apare aceasta “mentalitate stricata”? De ce tinerii nu isi doresc sa ajung undeva sus?!
Mereu am fost de principiul ca daca iti doresti ceva cu adevarat si lupti pentru acel ceva nu ai cum sa nu reusesti.
A fost comica reactia unui prieten de-al meu care mi-a zis ca el cand era mic vroia sa fie presedinte si sofer de curse. Cred ca se astepta sa incep sa rad de el, dar i-am tuflit un raspuns de genu: la faza cu sofatul nu vad de ce ar fi o problema, din moment ce acum conduci foarte bine, iar presedinte…potential ai! Si are, doar ca nu stie cum sa il “exploateze”.
Asta este marele defect al multor persoane! Spun: eeeh!!! Dar nu pot sa fac asta pentru ca sunt prost/proasta, nu am bani, nu am nu stiu ce. Adica! Se gasesc tot felul de scuze mai mult sau mai putin solide care sa “demoralizeze” personalitatea cuiva.
Ce vreau sa demonstrez cu asta? Pai nimic! Nu vreau sa conving pe nimeni, nu vreau sa ii fac pe oameni sa creada ca vor ajunge pe luna daca viseaza, vreau sa arat ca poti sa ajungi “un cineva” daca iti propui cu adevarat, daca lupti pentru acel vis al tau. Nu spune nimeni ca nu o sa te lovesti de niste greutati, dar asta e viata! Fie ca vrei, fie ca nu.
Nu stiu de ce nu imi merg diacriticele. Nici nu ma chinui sa le fac sa mearga. Motivul? O febra de toate zilele…era si cazul sa racesc, nu? Au trecut 2 luni de cand nu am mai tras o raceala.
In fine! Nu despre asta am chef azi sa vorbesc!
Dupa teoria chibritului primita de la Cretzuli, o mustrare de la barbat si o mica strangere de nas de la Artar am zis sa scriu ceva.
Presupun ca toata lumea s-a uitat cel putin o daca in viata asta la un film siropos de dragoste. Nu stiu daca voi ati observat ca toate filmele…sau majoritatea au un “happy ending”.
Floricele, fluturasi, inimioare si stelute.
Realitatea este cu totul alta. Ca sa ajungi in acel moment cu fluturasi bla bla bla… treci prin multe momente de cacat. Treci prin niste momente de iti vine sa te arunci de la etaj. Dar “producatorii de vise” fac orice numai sa isi castige o paine. Vand o imagine total eronata a ceea ce inseamna FERICIRE cu adevarat.
Multi o sa ma contrazica, dar stiti foarte bine ca intre cele 2 exista 100 si una de diferente. De la fluturasi pana la primele lacrimi.
Ne uitam la filme siropoase in speranta ca o sa ajungem sa traim si noi acel “love story”. Cu printi, printese si “happy ending”. Vrem sa inseram acele imagini, acele cuvinte, momente in vietile noastre din simplul motiv ca nu ne multumim cu ce avem. Cineva imi spunea ca are nevoie de varietate in relatie…nu! Treaba sta cu totula altfel: ajungi in punctul in care constati ca relatia se duce pe apa sambetei…asa…putin cate putin si tu ai o singura solutie: VARIETATEA. Este un tipat de disperare! Ti-e frica sa nu pierzi omul cu care te-ai obisnuit—pentru ca sa fim seriosi o relatie este definita astfel: atractie fizica, emotii, obisnuita….dead meat! Eu una ma plictisesc foarte repede de relatii. De cand am terminat-o cu… am avut…destule “relatii”. Poate ca este si efectul de “dupa o relatie”, dar imi permit sa va contrazic.
Ce s-ar fi intamplat daca aceasta perioada de “umblat din floare in floare” s-ar fi petrecut pe perioada relatiei?
As fi apelat la “povestile de dragoste” in speranta ca numai asa mi-as fi potolit neuronii dornici de aventura.
La urma urmelor orice femeie isi doreste o familie, copii, o casuta, o matza si cu caine…
Nu!
Aceasta dorinta este data de minunate filme siropoase. Care ne fac sa ne dorim asta. Cum te uiti la un film cu o femeie independenta- exista asa ceva?!- sunt citesti un articol in care este prezentat succesul unei femei trecute de 30 parca iti cam piere cheful sa speli vase, sa ai grija de copii, sa gatesti.
Sa fim seriosi acum! Ceea ce se intampla in filmele de acest gen nu o sa se intample niciodata in realitate…fara doar si poate.
De mică mama m-a învăţat să fiu elegantă, delicată, să fiu o “little lady”. Şi am ascultat-o.
Totuşi, nu toate fetele îşi ascultă mamele sau sfaturile altora.
Eram la metrou şi văd 2 puştoaice…pe la vreo 16- 17 ani. Vorbeau cât să le audă tot metroul, molfăiau gume- ziceai că sunt 2 faci- limbajul trupului le dădea de gol…se vedea o vulgaritate de nedescris: de la “fă” până la “proasto”.
Nu am nimic cu limbajul lor, dar eu ştiam că o fată trebuie să fie delicată, elegantă, senzuală…Nu a zis nimeni să nu fie şi vulgară, dar vulgaritatea asta să se manifeste în altă parte…ştiţi despre ce vorbesc.
Buuuunnn!
Deci: până la urmă cum stă treaba cu această vulgaritate a ploadelor? Ele chiar consideră că sunt mai atrăgătoare dacă au un limbja şi o atitudine de…2 bani?
Mmmm sinceră să fiu chiar îmi este dor de eleganţa femeilor…eleganţă manifestată atât în limbaj, cât şi în comportament…dar poate cer prea multe. Uneori chiar cred că îmi doresc prea multe lucruri care cu greu pot fi împlinite.